AFTER SCHOOL


După „nebunia” școlară, un prequel cu sechele: 40 de ani în 96 de pagini, de la academismul underground, la mainstreamul nesupus – același lucru cu etichete diverse în timp, precum o valiză de voiaj cu stickerele din aeroporturi, ca un frigider cu magneți… Ați prins ideea.
Sunt aici de toate, pentru că 40 de ani, nu? Literatură, paraliteratură, ceva istorie, ceva ca un studiu, bedele cât cuprinde și invitații-să-deseneze-și-ei-ceva-acolo, colegii de breaslă Cristian Loghin, Daniel Rizea, Alexandru Ciubotariu, Tiberiu Beka, Cristian Ciomu, Mircea Arapu, Tudor Popa, Viorel Pîrligras!

Volumul cuprinde benzi desenate realizate în 2020 și 2021, după încheierea activității de profesor la Orșova, precum și câteva file de istorie dinainte de 1990 – flashback-uri – scrise, precum ciclul „Puțină nemurire” și alte file scrise & desenate „academice”, din revista samizdat „Păsărica” și suplimentul „Lipa”, care mimau libertatea la pachet cu autoironia pentru a nu cădea în ridicol într-o dictatură „serioasă”, și câteva „scurte” de început de Tranziție (1990).

Este un album deja educativ, deși nu s-a vrut, dar, din nou, vremurile cu etichetele!… Pentru copii cu minte de peste, hăt, 12 ani! Zburdați pe această pajiște de 96 de pagini și admirați o floare, rânjiți, rădeți sau să urâți după pofta inimii. Mângâiați, mai studiați, dați cu piciorul, dar nu vă supărați! Don’t Cancel!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.