Syndicart/Revers, 124 pagini, noiembrie 2022, Craiova

„…nu credeam să-nvăț a muri vreodată…”

Al treilea volum realizat sub egida Syndicart în amintirea unuia din grupul de „optzeciști” de la Craiova, scriitori, artiști, visători, reunește cioburi lirice într-un vitraliu desăvârșit de soartă.
Cei care și-au amintit în aceste trei volume* de el și de acea epocă care l-a îmbrățișat cu gelozie, i-au supraviețuit, cu visele țăndări.

Poezia lui Constantin Iancu este o forță, așa cum era și el, căci este nedespărțită de om, de talentul și sentimentele lui vulcanice, de candoare și cavalerism care fac din femeie centrul universului, într-un amestec inedit cu pesimismul, cu figura îndrăgostitului nefericit, dezamăgit, singur și singuratic.
Lorena Păvălan

1987. În viața lui, Proza triumfa. Alături de femeia iubită, Lizica, de copilul care abia se născuse și urma să fie botezat Robert…
Marian Mirescu

Un bec cu prelungitorul tras din casă și aninat de bolta viței de vie din mijlocul curții, o masă lungă și câteva scaune în jurul ei; apoi, în bucătărie, un ibric mare, pregătit pentru a face față cu succes cererii noastre nesăbuite de cafea urzită și băută la miez de noapte.
„Cafea aburindă”, cum ar fi scris el…
Mircea Liviu Goga

Aşa l-am cunoscut: un tânăr haiduc, cu mustaţă şi plete, mânat de un dinamism cu mult peste cel al nostru, al celor din anturajul său. Iancu – în mod normal ar fi trebuit să-l numim Costel, dar, nu ştiu de ce, îi spuneam atunci, ca şi acum, pe numele lui de familie, ca la şcoală – apăruse de niciunde în grupul nostru şi părea că se află acolo de când lumea.
Viorel Pîrligras

* În amintirea lui Constantin I. Iancu (1959-1987): Lecție despre lăsarea la vatră, Vânătoarea de fum, Ultimele POEZII

Categoria JURNAL: chestii ca lumea, socoteli cu lumea
264 de pagini, august, Syndicart/Revers, Craiova

Cuvânt înainte de Vorbe

Acest volum încheie o tetralogie personală. Acesta există pentru că într-o zi, bună-rea, l-am dat la tipografie, dar Cartea continuă*.

Se întâmplă ca să apară la scurt timp după micul album de benzi desenate, tipărit după 19 ani de la publicarea online „Marian Mirescu dessine des aberrations”. „Tăcerea e de aur” putea fi „Marian Mirescu écrit des aberrations”, dacă tăcerea era în franceză. În titlul actual ea este, aberație fiind, implicită. De fapt, este parțial în franceză și un pic în engleză. Vorba volant și-ntr-alte limbi, dar într-una manet.

Un Caiet de vorbe nespus de cuvântătoare, Carte depozit, ușor de scris, greu de citit. Azi, o zicere adevărat de banală: cu cât se scrie mai ușor, cu atât se citește mai greu. Adevărat de aberant!

Orice-o fi aceasta, ea este destinată unui cititor înțelegător, mai deștept decât mine. El va ști ce este.

Eu nu știu ce spun. El va ști… Tu!

E o carte cu mine, pentru tine e o carte de mine.

Vorbele mele, citite, devin cuvinte! Sunt autor! Și coautor, cum altfel, pentru a da sensuri sensului.

[Deschide cartea unde vrei, citești cum vrei, înainte-înapoi, rânduit-negândit, și rămâi deschis!]

Nu sunt un ins citit. Dacă mă citești, voi fi și eu. Citit.

Mulțam pentru că m-ai citit până aici.

Restul e…Cartea.

Păstrează restul.

Marian+Mirescu

* Citești deja din ediția a doua a Cărții