Feedback:
Alin Răuţoiu scrie pe webcomics.ro:
Povestea care înrămează numărul începe încă de pe copertă, continuând aventurile personajelor din Pif extrapolate în acel viitor lugubru unde Pif este înregimentat în infanteria canină și obligat să vâneze motani vagabonzi, ajungând să-și împuște fostul frenemy, Hercule. Ar putea să fie pur și simplu o remarcă asupra epocii comuniste în care era Pif lecturat și degustat. În același timp referințele la totalitarism, militarism, organe de represiune, controlul presei și necesitatea lecturii printre rânduri pentru a scăpa de cenzorii statului se fac prin indici ai occidentului ca postere de recrutare nord-americane, (com)Uniunea Europeană, trimiterile la drone și aparatură sofisticată de război. Ceea ce ar suprapune cele două perioade comunicând ceva ce nu știu sigur dacă vreau să mi se clarifice.
Majoritatea benzilor strânse au un caracter demitizant, trecând personajele găsite în paginile lui Pif peste pragul copilăriei într-o lume unde există bătrânețe și moarte, inadecvare și uzură, violență și sexualitatea.

Viorel Pîrligras scrie şi arată pe larg despre acest număr pe lumiparalele.ro
„Jurnalul” debutează cu o aventură de-a lui Pif, cum altfel?, concepută de acelaşi Marian Mirescu. Maniera de abordare îmi evocă stilul conceptual al şcolii Dupuis – desene caricaturale ilustrând o poveste serioasă. Puţine povestiri atât de complexe am văzut la viaţa mea în creaţia lui Mirescu. Ce se povesteşte acolo ţine de o epocă comunistă – cea a anilor 60 –, de o ideologie bolnavă care asmuţea clasele sociale unele împotriva celorlalte, fraţii contra fraţilor. Fantezia are trimiteri subtile la realitate, la relaţia universului „Pif” cu România, şi se termină tragic.

O ediţie adăugită nu va fi, probabil, în acest an. Şi nici digitală.
Acest număr rămâne disponibil doar pe hârtie şi livrabil la comandă.
Alin şi Viorel au dreptate: oferirea gratis, online, este neproductivă, şi, respectiv, o ediţie în lşimba franceză ar fi mai importantă şi, probabil, mai… productivă.