Răspunde la: DE CE ne plac supereroii?

Acasă Discuții Diverse DE CE ne plac supereroii? Răspunde la: DE CE ne plac supereroii?

#1397
_Maxim
Participant

Inca un blog, care iese in evidenta „printre altele”, citat aici, pe Dreamworld, si cu alte ocazii
http://www.webcomics.ro/
De citit:

Superhero á la mode d’Alain de…Alin

– Introducere
„Supereroul este în principiu un nene cu superputeri care umblă în izmene și pocnește oameni care-și văd de treaba lor. Norocul face ca acea treabă să fie, de obicei, destul de infamă. Zic în principiu pentru că nu asta vreau să tratez. Subiectul intrării de față este protagonistul benzii cu supereroi, ceea este un gen distinct al benzii desenate, iar respectivul personaj nu trebuie obligatoriu să umble în izmene și să pocnească oameni care își cam văd de treaba lor….”

– Personaj
„…personajul este rezultatul textului, izvorând din narațiunea oferită, în trăsăturile și acțiunile sale reflectându-se temele pe care naratorul le valorifică, iar percepția asupra sa este strâns legată de stilul în care sunt prezentate întâmplările la care ia parte…”

– Purism
„Și pentru că tot am menționat custumele, nu trebuie să ne eschivăm de la un aspect important și care le aduce deseori comentarii derogatorii: sunt mulate. Motivul pentru care sunt așa este destul de simplu și deloc pervers. …”

– Topos
„…supereroii au luat naștere în mediul urban, cu preponderență în New York, iar ca atare orașul a fost o entitate importantă în viață creatorilor, influențându-le interesele și sensibilitățile…”

– Origini romantice
„Se simțea nevoia de farmec și valori și sentimente mari, exprimate bombastic într-un mod viu pentru a sparge spațiul tot mai aglomerat în care marea majoritate a cetățenilor își duceau veacul…”

– Rezultate…să le zicem postmoderne
„Dacă se aruncă în momentul de față o privire peste banda cu supereroi se va observa divorțul brusc de realitate. Orice încercări de a trata cotidianul apar ca povești despre o lume străină, ca istorisiri purtate din generație în generație, nereușind să reprezinte, sau măcar să oglindească mundanul ori socialul…”