Răspunde la: Lumea BD – Corespondente

Acasă Discuții Diverse Lumea BD – Corespondente Răspunde la: Lumea BD – Corespondente

#1502
_Maxim_Maxim
Participant

De ce mi se da ce nu pot avea ?
Este intrebarea ce a persitat in mintea mea de doi ani incoace. Ani in care am reflectat mai mult asupra importanta eu-lui si devenirii mele in stransa legatura cu lumea inconjuratoare. Ceilalti.
Eu. Cine sunt eu? Un punct minuscul in aceasta lume. Da,fiecare are viata lui. Pe cat de mica, pe atat de semnificativa. Am si eu povestea mea ca toata lumea.
Si totusi care este sensul existentei mele? Ce rol am eu intr-o lume atat de mare si-n miscare? Cui ii pasa? Mie. Sunt o fiinta, un om cu sentimente.
Un om caruia ii place viata, care incearca sa-si croiasca un drum in viata, un om care incearca sa-i gaseasca vietii rostul.Cateodata momentele autentice imi creeaza senzatia si sentimentul ca sunt fericit,ca m-am trezit si ca stiu ce-i cu mine si pe ce lume sunt,ca traiesc,ca mi-am descoperit drumul, rolul… dar cumva,ceva nu se leaga.
Totul a inceput,cumva inevitabil si predeterminat,la varsta de patrusprezece ani. Au trecut aproape inca atat de atunci si ma intreb ce s-ar fi intamplat daca nu as fi trecut prin acel moment particular. As fi fost capabil sa-mi constientizez trairile, sa-mi ascult simturile, sa-mi cunosc eul,s a fiu eu ?
Fara nici o urma de regret, ma gandesc la asemenea intrebari fiindca vreau sa invoc copilaria ca si element costitutiv ce mi-a format personalitatea si peste care am cladit sistemul de valori, propria-mi maturitate.
N-am avut parte de o copilarie aparte, diferita sau speciala. Ci normala. Desene animate, joaca, scoala si teme nefacute. Insa au fost momente cand sentimentul neapartanentei survenea. Sentimentul s-a intensificat cand am ajuns sa decid in ce parte sa merg. Ce stiu eu sa fac cel mai bine?
Ce mi se potriveste? Ce imi place? La ce liceu sa ma duc? Cine stie,insa, la acea varsta care este drumul? Cine decide. Altul.
„Ce vrei sa te faci cand esti mare?” era poate intrebarea cel mai greu de raspuns in acel moment.Cum e si firesc,altcineva a decis drumul meu.S au poate ca-mi era predestinat si eu am fost doar directionat intr-acolo.
Oricum o iau,ii vad importanta majora. A fost cumva o decizie logica dar imprevizibila.Luata cu un scop, aceasta de fapt a servit la un altul antagonic de aceasta data.
In momentul de fata ma gasesc in asteptarea unui alt semn, edificator poate. Inca in derulare, povestea mea s-a transformat parca intr-un bd cu personaje si momente cheie, initiere si devenire. De sine statatoare si parte constitiva al proiectului de master, povestea a devenit oarecum firesc o banda.BD-ul, prin insasi esenta sa, nu poate fi altceva decit “o poveste”. Povestile au constituit subiectele predilecte ale tuturor artelor plastice, inca de la originile acestora, fiind insa de cele mai multe ori reduse la cite un cadru, la cite un moment reprezentativ. In cazul benzii desenate insa cadrul singular nici nu are sens in afara unei succesiuni, a unei ordini temporale generale.
Dupa experienta Erasmus din Belgia, banda desenata a reprezentat un real interes iar proiectul de fata propune o investigare mai ampla perceptiei spatiului printr-o succesiune de imagini. In ceea ce priveste imaginea, ipoteza mea este ca ea migreaza dintr-un mediu in altul.. In loc de o succesiune de casete desenate si text deja existent convertit, am folosit conceptul de „spatiu continuu” printr-un desen fluid ce confera o actiune coerenta cu elemente vizuale diverse, dialogurile devenind practic aproape inexistente, in pofida faptului ca acestea sint nu doar caracteristice, ci si necesare benzilor desenate.
Consider ca aceasta abordare este contributia mea personala la dezvoltarea sistemului narativ al benzilor desenate. Am creat un album BD experimental in care am incercat un mod de abordare nou pentru acest gen de arta. Nu este nicidecum un BD clasic, de industrie care se bazeaza pe capacitatea de a povesti si a emotiona prin dialoguri si cuvinte. Din acest motiv nici n-am scris un scenariu special pentru acest BD. Am facut totusi un „plot” care contine povestirea desfasurata pe pagini fara dialoguri. M-am folosit astfel de avantajul ideilor vizuale neasteptate iar textul final adaugat ulterior s-a mulat imaginilor desenate.Unul dintre promotorii acestei metode a fost Stan Lee, celebrul creator al personajelor din universul Marvel.
Ne apropiem astfel de ceea ce mi se pare cel mai grav lucru in banda desenata romaneasca: lipsa fuziunii dintre text si imagine. Cauza mai adanca a nereusitei sta in faptul ca nici desenul, nici textul nu par sa aiba acel grad de autonomie estetica, de inventivitate dupa regulile proprii, care sa le permita convergenta. Se observa, prin rezumare, ca nu e vorba pur si simplu de absenta actiunii ci de caracterul tipic al unei naratiunii de simpla sinteza ilustrativa si nespectaculoasa. In text se intampla diverse lucruri, dar ele sunt perfect previzibile si atat de generale, neinteresate de personajul individual si de detaliu, incat par simple rezumate pentru ora de istorie.
Problema textului si importanta lui in tranzitia cursiva a scenelor este mai delicata decat pare. In BD textul functioneaza pur si simplu intr-un alt tempo. Trebuie mult taiat si in acelasi timp injectate alte elemente, alte personaje pentru ca povestea sa functioneze. Desi am folosit de metoda lui Rodolphe Töppfer, textul nu a functionat tot timpul incadrat in bule si a trebuit sa disociez desenul de text.
Astfel s-a creat senzatia persistenta ca desenul si textul nu ilustreaza un scenariu preexistent, dar ca se completeaza reciproc, avand, fiecare in felul sau, naturaletea unei dezvoltari interne.
Propozitiile sunt scurte, exclamative si imperative iar desenele cuprind o concentrare mult mai mica de actiuni, fara mari goluri temporale intre imaginile succesive care sper totusi sa-i creeze cititorului tensiunea asteptarii narative: prin detaliu, prin interventia unor surprize daca nu neaparat in desfasurarea epica, cel putin in imagine sau in limbaj.
Domeniul benzilor desenate i-a atras pe semioticieni, pentru ca implica o relatie particulara intre codul vizual si cel lingvistic, presupunand conventii specifice pentru a sugera miscarea si continuitatea narativa. Intre aceste conventii, un loc special il ocupa sugestia sonora, prin transcrieri lingvistice (interjectii, onomatopee) care completeaza imaginea, o dezambiguizeaza si se integreaza in ea. Onomatopeele sunt mai numeroase in benzile desenate actuale decat in orice alt tip de text; ele exploateaza deopotriva posibilitatile codului lingvistic si cele ale codului grafic (prin marimea, pozitia si forma literelor). Chestiunea, desi minora, mi se pare interesanta pentru limba romana:banda desenata, aflata inca la inceputul dezvoltarii sale autohtone si bazandu-se in mare parte pe traduceri, vehiculeaza un mare numar de interjectii propriu-zise si de onomatopee, dintre care unele sunt autentice, clasice , deja atestate in scris, dar majoritatea apar ca inovatii. Acestea din urma, fie ca reprezinta produsul unui joc lingvistic, fie ca mai des sunt imprumuturi din limbile din care se traduce (in special engleza si franceza) ne apar uneori ca acceptabile, credibile, iar alteori isi pastreaza un aer de neadaptare destul de straniu. De altfel, nu e sigur ca intotdeauna solutia traditionala e cea mai sugestiva: pentru reprezentarea sforaitului, onomatopeea Sfooor! sfooor! nu e neaparat preferabila celei cu efect preponderent grafic: Zzzzzzzz.
Datorita faptului ca multe BD clasice erau povestiri destinate celor mici, s-a format opinia falsa ca numai copiii pot aprecia astfel de creatii. Ca dovada ca lucrurile s-au schimbat foarte mult in ultima vreme, varsta medie a unui amator de comics care intra in magazinele specializate din America este de 28 de ani… In Europa, albumele de banda desenata rivalizeaza cu cele mai bune albume de arta, iar in multe tari au fost infiintate muzee specializate pe benzi desenate.
Desenele animate au fost si ele percepute de public ca o arta ce se adreseaza exclusiv copiilor, desi ele sunt vizionate deopotriva de copii, parinti si bunici. Partea care conteaza, cea care da greutate in desenului animat este naratiunea.
Filmul si desenul animat sint excelente filtre ale imaginarului colectiv, extrag dar si propun viziuni,insa banda desenata a ajuns sa dubleze toate genurile literaturii si filmului. Spre deosebire de carte, care foloseste numai cuvantul ca mijloc de expresie, BD-ul foloseste si acea succesiune de imagini care introduc cititorul intr-o lume in care, daca ar trebui s-o descriu in cuvinte, ti-ar trebui multe pagini.Intre lumea literaturii si cea a benzii desenate, tendinta actuala e in favoarea simbiozei.
Poate ca cel mai interesant si fertil “domeniu de aplicare” il reprezinta asa-numita literatura de anticipatie, unde posibilitatile de reprezentare ale desenului le-au depasit, pina destul de curind, pe cele cinematografice.
Japonezii au inceput sa produca animatie exclusiv pentru adulti. Desi productia de filme de animatie este imensa in Japonia, productia lor de BD este si mai impresionanta decat cea americana. Aproape 30% din intreaga lor productie editoriala este constituita din romane BD de tip manga, cu subiecte istorice, science-fiction,fantastice etc. Ele au inceput sa patrunda deja pe piata americana si o sa asistam curand la o adevarata invazie si in Europa.
Pentru Europa, Franta si Belgia reprezinta punctul de lansare si varful de lance al acestei arte. Relativ scumpa, banda desenata a devenit o adevarata industrie in Occident, una extrem de rentabila de altfel – numai ultimul album Asterix, intitulat „LA TRAVIATA”, a ajuns acum, in toata Europa, la opt milioane de exemplare, tiraj de neimaginat pentru noi. Peste 500 de astfel de artisti si specialisti BD lucreaza numai in Franta, pe cand Romania nu are decat cel mult 30 si toti fac individual intreaga munca la rarele albume aparute. Dificultatile economice generale se reflecta si aici, iar lipsa unui public ce ce trebuie format in cativa ani, altfel potential dornic de BD, este perpetuata si de absenta unor publicatii nationale de gen, asa cum exista in Occident.
Dupa Revolutie, unii au incercat sa revigoreze genul. Valentin Tanase si Sandu Florea au fondat revista „Carusel”, dar treptat vanzarile au scazut dramatic si Sandu Florea a emigrat in SUA, incepand o noua cariera.
Desi a IX-a arta este ignorata la noi,in Romania a avut loc totusi un Salon International al Benzii Desenate. Salonul International BD s-a desfasurat de-a lungul acestui ultim deceniu la Bucuresti Constanta, Craiova, Timisoara sau Brasov, iar participarea internationala a fost de obicei cea din tarile de expresie franceza. Prezenta multor desenatori straini prestigiosi invitati aici sau chiar dschiderea unei filiale specializate numai pe benzi desenate pot contribui la dezvoltarea BD-ului si in Romania. Se simte practic lipsa unei platforme de lansare – fara de care o intreaga generatie de desenatori BD n-ar reusi sa iasa din stadiul cronic al amatorismului infantil.
Caci sunt talente reale,care trebuie doar cultivate pentru a da rezultate de exceptie.
Banda desenata ramane, pentru mine,tipul unei placeri spontane si a jubilatiei, legata cumva de lumea copillariei si a adolescentei. Asemeni ei sunt de parere ca un desen sau o imagine iti fixeaza ceva definitiv. Dar este cu doua taisuri. Te poate dezamagi sau nu. Depinde daca vine inainte de a se constitui imaginea mentala. Sint oare reprezentarile, viziunile, constructele mentale, atit de puternice incit sa influenteze lumea reala? Oricum ar fi,imaginea e foarte persuasiva. Acesta e de fapt pericolul. Fiind percutanta, te da peste cap. Si nu-ti mai revii la imaginea de dinainte.
Si totusi a noua arta ramane inca marginala,minoritara ca suport cultural si mai putin dezvoltata decat studiul tehnicilor de comunicare. Dupa conferinta lui Umberto Eco, dedicata importantei benzii desenate,a ceasta isi gaseste locul alaturi de studiile de istoria artei si permite intelegerea mijloacelor de expresie.
La inceputul anilor 60 s-a insistat ca bd-urile sa castige recunoasterea oficiala.In 1962 se infiinteaza primul club de banda desenata, in Franta. In Italia(1965) apare primul salon de banda desenata,cunoscuta din ce in ce mai mult ca” a noua arta”. Primele albume pentru adulti,editate de Eric Losfeld,apar in 1964. Seriile „underground” isi fac si ele aparitia.
Sintagma banda desenata,calchiata dupa originalul francez bande dessinée, a intrat in uz de mai multa vreme, desi DEX-ul o ignora, chiar in editia sa cea mai recenta, din 1996. O intalnim de obicei in forma completa dar si, sporadic, in abrevierea (curenta in franceza) BD. Dar daca vrem sa ne axam pe inceputurile benzii desenate trebuie mentionate gravurile realiste ale lui William Hogarth, productiile lui Epinal si inventarea litografiei.
In 1833, deschizatorul de drumuri in bd asa cum o cunoastem astazi a fost elvetianul Rodolphe Töppfer. Acesta a avut ideea stralucita de a asocia desenul si textul (textul nu era incadrat in bule, ci era situat in josul imaginii). Revistele incep sa faca loc “povestiilor ilustrate”. Richard Felton Outcault a fost unul dintre principalii inventatori ai benzii desenate actuale.
La inceput, pentru ca nu aveau inca modele definite de urmat, autorii bd-urilor si-au lasat imaginatia sa incerce tot felul de lucruri.Dupa 1911 Bd-urile se extind in America, Anglia, Franta.
Reprezentantul benzii desenate belgiene, in anii 20, este Herge, creatorul lui TinTin si a cainelui Milou. Kurt Caesar ramane ca unul dintre cei mai mari creatori realisti ai anilor 30-40. Specialistii considera anii 30 ca fiind epoca de aur a benzii desenate.
Banada desenata americana a privilegiat umorul inca de la inceput, termenul “comic strip” o demonstrand-o. In 1929 Popeye isi face debutul apoi Mickey Mouse, cunoscut inca din 1927. Americanii descopera bd-urile realiste, cum ar fi Tarzan. Criza economica americana inspira personaje ca vagabondul, vanzatorarea de mere; apoi vine timpul aventurii,a western-urilor, intrigii politice, science fiction-ului, fanteziei. In 1938 apar Superman si Batman, primii super eroi americani din Action Comics.
La sfarsitul anilor 50 scenaristul Stan Lee confera super-eroilor (Spiderman si The Fantastic Four) o latura umana. In bd-ul de fata nu am avut de loc in vedere aceasta distinctie, ci ma degraba am urmarit ca si tip uman ‘omul recent’.
El se preteaza perfect unei tratari si de aceea am incercat sa ilustrez cat mi-a stat in putinta faptura irationala a omului recent, marturia unui suflet tulburat de situatia spirituala a timpurilor.
Pentru mine, atributul de ‘recent’ asociat unui tip uman dat se refera la relatia pe care definitia acestui tip de om o are cu temporalitatea. ‘Recent’ inseamna, aici, recent in timp, inseamna o anumita pozitie fata de curgerea timpului, prin situarea omului, mereu, in pozitia cea mai recent posibila. Recent este omul pentru care toate consideratiile legate de traditie au devenit lipsite de sens in chiar definitia fiintei sale. ‘Omul recent’ este omul care se defineste numai prin referirea la cel mai recent trecut, este omul care a devenit incapabil sa mai gandeasca dincolo de orizontul celor mai recente clipe.
Este, daca vreti, un semnal de alarma, o incercare de diagnosticare a raului de care sufera timpul nostru.
Deoarece omul recent este o exacerbare destul de neghioaba a omului modern, el preia, accentuat, toate defectele acestuia, fara a mai putea beneficia de avantajele, unele remarcabile, ale omului modern. Spre pilda, individualismul omului modern, atat de drag mie, este inlocuit, la omul recent, printr-un colectivism gelos si oportunist, pastrand insa, in mod ipocrit, retorica individualismului defunct. Spre deosebire de identitatea omului modern, identitatea omului recent a devenit un soi de caleidoscop, in care fragmentele vechii identitati moderne (cu adausuri uneori premoderne) sunt compuse dupa plac si chef in noi. In opinia mea, tot ce a pierdut, fata de omul modern, cel recent, tine de ducerea in ultimele sale consecinte a postulatului, modern prin excelenta, Gott ist tot; in cazul omului recent aceasta afirmatie este negata abia prin acceptarea existentiala a faptului ca Dumnezeul de care vorbim nu este Dumnezeul filozofilor, ci Dumnezeul cel viu al religiilor.
Deosebirea dintre omul modern si cel recent fiind aceea ca traditia, orice fel de traditie, este, ca sa spun asa, mult mai moarta in lumea recenta, decat fusese in cea moderna.
Prin negarea existentei oricarui tip de transcendenta (inclusiv a tipului de transcendenta care este indispensabil intemeierii lumii valorilor, pentru a nu cadea in relativism), lumea recenta este lumea cea mai claustrofobic orizontala din toate cate se pot imagina. Este o lume lipita de propriile ei placeri ca sufletul animalului de propriile sale instincte, fara nici o mediere a unei lumi a scopurilor.
Tipul uman recent nu are unde avansa pe scara temporala: el este mereu mai lipit de tot ce e mai recent, fara putinta de a depasi aceasta situare. Limita omului recent este prezentul pur, adica starea de vietate total lipsita de distanta si intentionalitatea proprii constiintei (si constientei), integral aservita tropismelor propriei biologii. In datele sale, omul recent este o capcana. Pentru a-l depasi, trebuie sa ii negi presupozitiile fondatoare. Pretind ca formula actuala de om, promovata de civilizatia noastra, este rezultatul unei operatii istorice de mutilare care se prezinta pe sine, falsificand programul Iluminist, ca cea mai deplina si umanista emancipare a omului si pledez pentru acceptarea faptului elementar ca omul se deosebeste de celelalte fapturi animate prin dimensiunea sa divina. Ca sa ne reamintim acest lucru si pentru a pune in lumina erorile tipului uman care isi face din ignorarea divinitatii insasi legea sa de existenta.
Ce a castigat omul recent? A castigat posibilitatea unei situari in lumea spirituala care nu se mai impiedica in obsesia materiala a intemeierii. Fiind un tip uman aproape in intregime ex-fundat, omul recent are sansa de a-si trai spiritualitatea, daca are sansa sa si-o (re)descopere, intr-un mod mult mai autentic religios decat, sa spunem, omul modern. Este o nadejde, nu inca o speranta.