O SPERANŢĂ ÎMPLINITĂ
Constantin I. Iancu (1959-1987) a fost despărţit prea repede de prietenii săi, lăsându-şi chitara, povestirile fantastice şi poemele în grija lor. Cât a trăit şi a rodit, a frecventat toate cenaclurile din Bănie, de la profesionistul „Ramuri” la ştiinţifico-fantasticul „Victor Anestin”.
Marian Mirescu i-a editat şi i-a publicat la Editura Revers din Craiova cele trei volume de versuri lăsate moştenire: „Lecţie pentru lăsarea la vatră” (definitivat în 1982-1983, apărut în 2021), „Vânătoare de fum” (tot perioada 1982-1983) şi „Ultimele poezii” (1984-1987, recent publicat).
Despre personalitatea poetului, au scris Lorena Păvălan-Stuparu, Adrian Lulelaru, Geo Goga, Florin Şişu, Constantin Urucu, Viorel Pîrligras, Mircea-Liviu Goga, Marian Mirescu.
Pe o filă din ultima carte, găsim invitaţia la botezul fiului Robert, rămas prea curând orfan de tată, în urma unui accident stupid.
Unii au folosit în mod şugubăţ cuvântul „cincinal”, pentru a cuprinde perioada de efervescenţă creatoare. Poetul ne-a avertizat domol:
„Unii vorbesc cum că aş fi tarabă de cărţi
sau gramofon sau orologiu de noapte
Capelă nesfinţită pentru îngerii morţi
Tunelul orb în care se mai aud şoapte.
V-o spun vouă părăsiţilor pentru un timp
Nu sunt nimic din roibul ce-aş fi putut să fiu
Sunt doar cerşetorul ce-a dat pe la Olimp
Hrănind etern speranţa că va rămâne viu.”
Györfi-Deák Gyuri, în Caiete Silvane nr. 215
