Spre surprinderea mea, am prins ?i dou? filme cu adev?rat bune – dac? nu chiar geniale -, cu prilejul s?rb?torilor ?stora suprachicioase. Amândou? au fost difuzate de TVR1 ?i au f?cut s? merite întrucâtva banii pe care-i pl?tim în fiecare lun? pentru un post care nu ne ofer? pauz? de bud? în timpul unui film.

Primul este Le fabuleux destin d’Amélie Poulain (2001) ?i nu impresioneaz? atât prin poveste, cât prin modul “mucalit” în care este regizat. Dac? nu l-a?i v?zut înc?, nu exist? decât o singur? ?ans? s? v? sp?la?i p?catele: pune?i mâinile – sau, mai degrab?, ochii – pe el cât mai repede!

Al doilea e Cidade de Deus (2002), pelicula despre care pot spune c? m-a impresionat cel mai mult anul trecut. Realist, pe alocuri chiar naturalist, filmul prezint? povestea unui b?iat dintr-un cartier s?rac din Rio de Janeiro. De fapt, firul epic principal se intersecteaz? cu alte mini-pove?ti, pe cât de dure ?i de violente, pe atât de interesante ?i de captivante. Neap?rat s? face?i rost de el, c?ci e de referin??.

Filmele astea au reprezentat un mod pl?cut de a încheia anul cinematografic, departe de tumultul mercantil al Hollywood-ului.

?i, ca s? încep anul noul la fel de bine pe cum l-am încheiat pe cel vechi, azi noapte am vizionat Requiem for a Dream (2000), fapt care m-a convins categoric c? “King Kong” va trebui s? mai a?tepte ceva timp pe bar?… Ce e interesant e c? RfoD nu m-a surprins neap?rat, nu m-a ?ocat în mod deosebit, dar m-a impresionat. Nu ?tiu exact cum, dar m-a impresionat… În film e vorba despre droguri, punctul nevralgic al multor genera?ii, mai ales adolescentine. Este un subiect care, dac? nu este tratat adecvat ?i într-un mod cât de cât original, poate ajunge derizoriu ?i/sau banal. A?adar, avem drogurile, care sunt un vis narcotic, semicon?tient, care te fac s? evoluezi într-un mod involutiv… Povestea filmului este prezentat? într-un crescendo, pentru ca apoi, dup? ce zenitul dramatic este atins, s? se sting? în mod halucinant… Spre deosebire de alte filme ce trateaz? acest subiect, nu am sesizat acel ton moralizator enervant ascuns în replicile personajelor, sau chiar expus în mod explicit. ?i, cu toate astea, exist? ?i un lucru pe care nu l-am apreciat deloc, ?i anume distribuirea lui Marlon Wayans. Comediile în care a jucat ?i neputin?a de a se adapta unui asemenea rol, simplu în exterior ?i dificil în interior, pare-mi-se c? i-au l?sat pe fa??, în multe scene, amprenta unui zâmbet stingher ?i nelalocul lui…
În rest, ce pot s? mai spun, decât “thumbs up”!