Răspunde la: Ce filme am mai vãzut

Acasă Discuții Diverse Ce filme am mai vãzut Răspunde la: Ce filme am mai vãzut

#2910
_Maxim_Maxim
Participant

Alta cronicara, alta cronica:

Cronica de film:
„Undeva la Palilula” – Fara masura
de Iulia Blaga HotNews.ro
Vineri, 20 aprilie 2012, 16:24 Actualitate | Film

In primul sau lungmetraj, Silviu Purcarete se poarta ca un copil care n-a intrat niciodata intr-o cofetarie si care, la prima vizita, vrea si savarine, si amandine, si cremsnituri, si negrese, si tort Dobos,… pana i se face rau. „Undeva la Palilula” exprima fascinatia pentru cinema a marelui regizor de teatru, dar nu reuseste sa functioneze ca film. El nu lanseaza un cineast sau un stil, ci cel mult un epitet – „palilulesc”.

Palilula exista, e un sat din Dolj, dupa cum mai exista localitati Palilula in Bulgaria si in Serbia (cel mai probabil cuvantul are o radacina slava*.). In film, insa, Palilula e un spatiu in afara realitatii, desi e „un Macondo oltenesc”, dupa cum il numeste regizorul care ne prezinta conventia inca din primele secunde ale filmului.

Decorul remarcabil construit de Helmut Stürmer si Dragos Buhagiar e voit teatral – suntem deci in plina fictiune si ne vom da seama pe parcurs ca si la modul temporal localizarea exista, desi in mod vag. Cand secretarul de partid poreclit Trotki (Constantin Chiriac) intra in cadru, inchidem rama si intelegem ca, in linii mari, suntem in Romania perioadei comuniste.

Nelucrand in conventia unui film realist, autorul se simte complet liber. Mai curand, prima confruntare cu cinematograful il pune in postura celui care se joaca cu toate elementele celei de-a saptea arte fara sa-si puna nici problema cantitatii, nici pe cea a calitatii.

Poate e o deformatie teatrala (dupa cum se spune, la teatru trebuie sa strigi ca sa te auda cel din fundul salii), dar regizorul parca se teme sa nu faca prea putin, si atunci prefera sa supraliciteze.

Putem avea efecte vizuale? Atunci sa facem si coropisnite care zboara, si magarusi care dau din copite, cat mai multe broaste (mai multe si mai rele decat in „Magnolia”), si bebelusi horror, si fotografii care se misca. (Nu e de mirare ca bugetul a urcat la 1.6 milioane euro.).

Latura ludica e pronuntata – numai la cinema eroii se urca pe tavan ca Fred Astaire, se misca in fotografii, pot sta dupa ce i-a calcat trenul dand din picioare intr-un loc si band bere, cu bustul taiat, doi metri mai incolo, si numai la cinema (dar si in reclamele la detergenti) ei pot ajunge dintr-o camera intunecata direct pe un tapsan unde zburda iepuri si unde cupluri de tineri goi se acupleaza in iarba.

Exista o magie a cinemaului pe care e clar ca Silviu Purcarete o resimte, dar ea defuleaza intr-un film lung, supraincarcat si frizand kitsch-ul, in care ai senzatia ca nu se intampla nimic, desi e in permanenta agitatie si culoare.

Bioritmul spectatorului nu-i permite acestuia sa ramana atent toate cele 145 de minute, cu atat mai mult cu cat nu pare sa existe un fir narativ, o poveste, cat o insiruire de tablouri. Multe, intr-adevar, functioneaza singure si sunt foarte vizuale, dar nu e nicio coerenta intre ele.

De prea multe ori teatralitatea asumata se intoarce impotriva filmului si, de fapt, nu reusesti sa uiti o clipa ca Silviu Purcarete e, prin structura lui, regizor de teatru.

Din prezentarea personajelor de pe site-ul oficial (undevalapalilula.ro) nu e greu sa iti imaginezi ca scenariul a fost, probabil, foarte spectaculos (si destul de literar) din moment ce a luat Premiul Balkan Fund la Festivalul de la Salonic. Sunt convinsa ca, in mintea celui care a visat-o, aceasta lume a Palilulei e in continuare formidabila. Dar daca in teatru el o poate desface in minte, muta si remonta pe scandura scenei, pentru cinema ii lipseste nu ochiul, cat instinctul.

Ochiul vede, intr-adevar. Scenografia e reusita, imaginea lui Adrian Silisteanu e exact ce trebuia, la fel costumele Liei Mantoc, machiajul Danei Roseanu si Minelei Popa. Si muzica lui Vasile Sirli e ideala, desi e prea multa. Regizorul s-a inconjurat mai ales de oamenii cu care lucreaza in teatru si se vede ca a stiut ce sa ceara de la toti, poate mai ales de la actori.

Paradoxal, elementele care nu merg sunt tocmai scenariul si regia. Exista un dezechilibru de abordare inexplicabil: desi desfasurate dupa logica onirica, multe scene se termina intr-o poanta menita sa gadile publicul mediu – fie o injuratura, fie o trimitere la comunism (vezi biletul cu „Lupta pentru pace are loc la ora 4”.).

Sunt, de fapt, niste cioace care nu-si gasesc locul in peisaj decat daca autorului i-a fost teama sa nu incarce spectatorul cu prea multa fantezie, alegand sa presare din loc in loc mici petarde de un umor derutant, dar care sa amuze marele public.

Aceste poante care se vor amuzante sunt completate de alte fraze pretentioase si spuse pe un ton apodictic, de genul „De cinci milioane de ani ne grabim si de cinci milioane de ani pamantul asta a tot ars”.
„Undeva la Palilula” nu e o catastrofa, nu are stangacia amuzanta a unui film de Marius Theodor Barna, dar are aerul unui prim si ultim film. Autorul lui a vrut sa ingramadeasca totul in aceasta alegorie a Romaniei sub comunism, poate si referinte la alti cineasti, de la Pintilie pana la Fellini, Greenaway sau Jean-Pierre Jeunet, totul turnat peste comunism, draci si Isusi (sic) fotografi. Rezultatul nu e nici fellinian, nici purcaretian samd, ci palilulesc.

E un film foarte scump, foarte lucrat, foarte dificil ca productie (Tudor Giurgiu merita felicitari pentru curaj), dar rostul lui nu pare sa fi fost nici de a aduce public in sali sau sa ia premii, ci sa fie o mica jucarie cinematografica pentru un mare regizor de teatru.

http://www.hotnews.ro/stiri-film-12047542-video-cronica-film-undeva-palilula-fara-masura.htm


* efectiv: Pali lula = „Aprinde luleaua” pe sarbeste
Legenda sud-dunareana spune ca administratia turceasca interzicea in timpul secerisului fumatul pipei, pentru ca acest obicei produsese pagube mari din cauza neglijentei fumatorilor… Daca ar mai fi vreo legatura cu filmul – in afara de faptul ca expresia pe care o stiam din copilarie aici, in Craiova, la cativa kilometri de Palilula romaneasca, care este acum aproape uitata, „la Palilula” insemna „la naiba!” , „aiurea” si, in sensul cel mai apasat al ei, „nicaieri” – cu italieni, broaste… nu cred. Personal, mi-ar fi placut ideea acestui vast „nicaieri” balcanic, care transpare ici si colo in film, bilalian (Enki Bilal, autor francez BD de origine bosniaca)