DILEMA VECHE
Anul III, nr.144 – 27 octombrie 2006 » Arhiv?
LA ZI IN CULTURA Back
Adina R?DULESCU-TUDOR
Art? pe band?

Am fost aproape sigur? c? Salonul Interna?ional al Benzii Desenate „BD Bucure?ti 2006“ de la Sala Dalles ofer? destule motive vizitatorilor s?-?i schimbe dispozi?ia într-una bun?. Dup? ce am trecut de dou? ori prin edi?ia a 16-a, de fiecare dat? cu al?i prieteni ?i într-o alt? stare, sînt sigur? c? nepasiona?ii de benzi desenate ?i copiii trecu?i, care nu se mai imagineaz? st?pînii „Focului Ra?iunii“, ca nepoata mea, vr?jitoarea Irma din colec?ia Witch, refuz? magia acestei lumi ?i prefer? dezbaterile: Sînt benzile desenate art?? ?i dac? sînt, fac parte din pop-art? Ar trebui ca arta s? presupun? un me?te?ug continuu perfec?ionat sau e genial? pînz? pe care un pictor vars? cîteva cutii de vopsea aparent la întîmplare?
Chiar a?a de simplu nu e. Cam asta vrea s? spun? expozi?ia „Cum ia na?tere o BD“ a lui Hergé. Autorul lui Tintin d? o lec?ie, la propriu, amatorilor de benzi desenate, dar ?i celor care nu cred c? aceast? art? e treab? serioas?. Etapele prin care trebuie s? treac? Tintin, pîn? la prima sa apari?ie în public, nu sînt cu nimic mai prejos decît aventurile propriu-zise din benzile desenate. C?utarea ideii de baz?, a actorilor, decuparea secven?elor, documentarea, compunerea ?i traseul fiec?rei imagini presupun lucrul în echip? ?i o tehnic? riguroas? de munc?. Abia cînd povestea se contureaz?, se stabilesc detaliile, titlul, coperta, culorile, textul ?i nuan?ele ob?inute din ro?u, albastru ?i galben, peste care se adaug? contururile în negru. Stilurile de lucru sînt legate de abordarea artistului asupra temei ?i de exigen?ele textului ales.
Edmond Baudoin, care preg?te?te un roman grafic dup? Travesti al lui C?rt?rescu, crede c? o band? desenat? de calitate presupune parcurgerea unui drum care are ca finalitate o imagine de calitatea unei picturi. Aceast? imagine se cere a fi stricat? pentru ca cititorul s? nu z?boveasc? prea mult asupra detaliilor, ci s? treac? mai departe. Tocmai trecerea aceasta îi asigur? succesul. Pare un proces demn de toat? stima ?i respectul, îns? scepticii sînt greu de convins. Imaginea de art? „u?oar?“ pe care o au benzile desenate persist?, pesemne, din cauza temelor ?i textelor copil?re?ti, cu SF-uri ?i umor de consum, oc?rîte de profani. Cu pu?in? bun?voin??, ?i scepticii, ?i oamenii mari, cu preten?ii academice în art?, obosi?i de atîtea încerc?ri pop-art, au putut recunoa?te la Dalles c? o combina?ie „Bulles, Jazz, Blues“ poate fi reu?it?. „Muzica se scrie în culori“ nu e doar o succesiune de secven?e care spune o poveste, ci e adesea o singur? imagine, o jum?tate sau un sfert de secven??, care for?eaz? imagina?ia s? de?ire o poveste f?r? sfîr?it, în care fiecare î?i poate asuma n?z?rirea. Ascuns sub reclama „Old absinth house since 1807“, n?uc de mirosul halucinant al b?uturilor, po?i r?mîne îmbibat în secven?a din col?ul francez al New Orleans-ului, visînd la Mardi Gras. Pîn? la urm?, dac? pentru nu ?tiu care motiv, cu sau f?r? absint, reu?e?ti tu însu?i n?scocirea episodului urm?ror ?i o replic? yat, nu mai po?i pune la îndoial? magia benzilor desenate. Nu v?d cum altfel decît printr-un act magic ai putea s? dai form? himerelor lui C?rt?rescu, Victor, Baudoin. Himerele acelea care se devoreaz? reciproc, precizate de Baudoin în benzile desenate pentru a fi lichidate, cu aceea?i cruzime ?i pl?cere cu care au fost descrise. Probabil himerele lui Baudoin sînt slobozite tocmai pentru a inhala, din prietenie, himerele celorlal?i doi, poate sînt r?spunsul la întrebarea din debutul romanului Travesti: „Prietene, cum s? lupt cu himera mea?“. Edmond Baudoin intr? ?i el într-un univers exasperant, e un creator care taie în carne vie, mutileaz? din interior, cresteaz? în buze „adaptarea la frustrare ?i singur?tate“, înnegre?te ochii cu pu?in? cruzime, ca s?-i rotunjeasc? de „dragoste ?i tînjire pentru nimeni“ ?i s? ridice pome?ii obrajilor în schimonoseala de zîmbet a unui actor cabotin. ?i Baudoin vrea totul sau nimic în art?.
Creatorii români, ca ?i cei maghiari, au dat dovad? de un înduio??tor na?ionalism prin raportarea permanent? la mo?tenirea cultural?: Harapi albi-negri ?i în culori, Mircea Voievod manifestînd sub atacul arti?tilor aceea?i modestie ?i demnitate cu care ne-a obi?nuit în clasele primare ?i ?mechereal? tipic româneasc?, atît de apreciat? în lupt?. Prin contrast, inspectorul Florentin e un „înving?tor prin abandon“. Un singur curajos for?eaz? grani?ele prin personajul Drago din Ultimul magnific. Povestea se petrece în Costa Rica, prin 1988, cînd musulmanul Sayed se lupt? cu americanii, doboar? un elicopter, salveaz? un ateu de la moarte ?i prin voia lui Allah, prime?te sprijin: „Scoate-i gloan?ele, Ortega!“. Finalul expozi?iei, tipic românesc, cu îndemnuri ?i înv???minte, îmi treze?te amintiri proasp?t îngropate. Într-o poveste: „Hai Steaua!“. În alta: „Nu oricine te ap?r? î?i este prieten“. Le pun cap la cap ?i-mi vin în minte meciul de mar?i, Carlos…
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=144&cmd=articol&id=4223