Din toate lucrarile dumneavoastra, este de departe cea mai ambitioasa si cea mai densa, atat in poveste cat si in temele abordate: clonarea, extremistii religiosi…
Atunci cand aveam in mana primul volum pentru o ultima lectura, am avut sentimental ca am dat nastere unui monstru. Iscasem ce era mai rau: integrismul religios devenit nebun, obscurantismul, dictatura, cenzura… Chiar si putinul umor pe care-l strecurasem era de o intunecime terifianta. Stiam ca urmau sa fie mai multe volume si mi-am zis: “Trebuie sa ies de aici, sa-mi salvez personajele orice-ar fi.” Incepeam cel de-al doilea volum cand s-au produs cele doua atentate din 11 septembrie… O scena pe care o desenasem in primul album! Ca si cum Warhole, unul din personajele mele, artistul nebun, iesise brusc din planse pentru a realiza unul din inspaimantatoarele lui happeninguri. Deodata realitatea ajungea din urma si intrecea fictiunea.

Nu era prima data cand povestile dumneavoastra anticipeaza realitatea. Va folositi de o bula de cristal?
Nu, nu sunt nici mistic nici vizionar. Eu fac doar o treaba de prospectiva, cam asa cum fac si jurnalistii, diferenta fiind ca eu nu am obligatia sa fiu rational. Nu ma sfiesc sa-mi iau orice libertate, sa depasesc spatiul care separa plauzibilul de verosimil, eu ingrosez trasaturile. In Franta, exista tendinta de a reduce cultura, artele, gandirea la prezent sau la trecut. Oamenii inteligenti nu vorbesc decat de ieri sau de astazi. Viitorul a fost mereu considerat precum ceva inutil, anecdotic, chiar un pic degradant, Autori precum Philip K. Dick, Roger Zelazny, Frank Herbert sau Ray Bradbury, sunt SF, un sub-gen. Pentru mine, dimpotriva, este fundamental; nu scapi intreg din lectura lui Lovecraft, din viziunile lui… De la inceputurile mele, viitorul a fost in miezul lucrarilor mele.

Animal’z, noul dumneavoastra album, se-nscrie pe aceeasi cale. Si aici, viitorul nu este foarte vesel: planeta s-a revoltat, clima s-a dereglat complet, supravietuitorii isi cauta drumul prin ceata…
Eu nu am facut decat sa extrapolez ceea ce se intampla deja, cicloanele, cutremurele, tsunami… Dar n-aveam pofta sa arat orase care se scufunda, nici cohortele de refugiati, mi-au ajuns atrocitatile din Monstrul. In zece randuri, am ridicat un decor si am demarat o poveste mai usoara. Aveam pofta de un western si am vizionat peste o suta, John Ford, Sam Peckinpah, Sergio Leone. Am incercat sa regasesc simplitatea naratiunii lor. In Animal’z, mergem de la un punct A la un punct Z, strabatem peisaje pustii, ne batem in duel si, in drum, intalnim populatii indigene, numai ca nu mai e vorba de indieni ci de delfini si ursi albi. Iar actiunea se petrece in mare parte pe apa… De data aceasta, m-am lasat dus de poveste, veneam dimineata fara sa stiu unde sa ma duc, inaintam cu personajele. Aceasta a fost incredibil de stimulant.; pentru prima data faceam un album asa de repede. De altfel, am de gand sa mai faca in acest fel inca doua albume, dar in jurul unui element diferit de fiecare data – aer, foc? – si cu personaje independente de la o poveste la alta.

”A trecut multa vreme de cand ma intereseaza mai mult personajele si situatiile decat intorsaturile percutante.”
Povestea trece deseori in plan secund, avem impresia ca ea serveste mai mult ca pretext…
Bineinteles. Anumiti critici reproseaza de altfel lui Animal’z o „lipsa a naratiunii solide si a intorsaturilor percutante.” percutants”. Si totusi, de mult timp ma intereseaza mai mult personajele si situatiile decat „intorsaturile percutante”. N-am fost niciodata pasionat de scenele de actiune si, de cand fac filme, nu mai am chef sa supradecupez povestile mele. Imi plac elipsele si ceea ce nu se vede intre doua imagini, acest spatiu in care cititorul isi fabrica propria poveste.
(va urma)