PARADOXURILE UNUI MIT: SFARSIT DE CAPITOL (9)
In e-revista Galileo se termina seria de memorii paradoxale – cel putin 8)

Dodo Nita: La începutul lui 1999 eram – împreună cu Viorel Pîrligras – în biroul directorului Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Dolj, dl. Nicolae Marinescu. Dînsul era de asemenea directorul editurii Aius care, în 1996, îmi editase Dicţionarul Benzii Desenate din România. Ne-a prezentat unui alt domn care era în birou: „Constantin M. Popa (redactorul-şef al revistei culturale oltene Mozaic), Viorel Pîrligras şi Dodo Niţă”, „Celebrul Dodo Niţă” zice dl. Popa. Eu mă uitam la el şi nu ştiam dacă vorbeşte serios sau face bîză de mine. Fără a fi lipsit de modestie, probabil că aveam şi eu reputaţia mea, dar în mica lume a BD-ului şi nu în cea mare a literaturii. Momentul de tăcere penibilă nu a durat decît cîteva secunde pentru că, văzînd feţele întinse ale lui Viorel şi a mea, a continuat repede: „Domnule, cînd scrie Adrian Marino despre dumneata, în Biografia ideii de literatură, asta te face celebru”. Şi a plecat.

Bineînţeles, după întrevedere, am căutat cartea la toate librăriile din oraş şi mai tîrziu şi din Bucureşti, dar nu am găsit-o decît toamna tîrziu, la standul editurii Dacia, de la Tîrgul de carte Gaudeamus. La capitolul „Paraliteratura” scria despre benzi desenate şi pomenea numele meu, ca autor al Istoriei şi al Dicţionarului BD din România. Dar, de fapt, nu despre asta voiam sa vă povestesc.

❗