5. Extraordinara aventura, demna de o poveste de BD ( 🙂 ) Sa ramanem la ilustrarea de carti si sa mentionam unul din ultimele tale proiecte: ilustrarea cartii lui Ion Creanga, „Povestii“. Cred ca pentru tine a fost o mare placere desenarea acestei carti.

Povestea Poveştilor lui Ion Creangă e una destul de tristă, dar totuşi frumoasă, zic eu.

L-am întâlnit pe directorul editurii AION din Oradea prin 2006: un domn pasionat de literatura serioasă, editase deja cărţi de filosofie şi istorie. Prin corespondenţă am realizat pentru el câteva coperte de carte, care i-au plăcut foarte mult. Ne-am întâlnit în Cluj, la dorinţa lui, şi i-am arătat câteva din lucrările mele mai vechi, bazate pe basme româneşti. M-a întrebat „dar la Ion Creangă te-ai gândit?”. Nu mă gândisem, şi aşa am început acest proiect. Contractul iniţial prevedea o plată în funcţie de numărul de ilustraţii, dar, în timp, el mi-a spus „mi-e ruşine să te plătesc cu 15% din costul de producţie, ca pe orice ilustrator; ceea ce fac eu e doar să iau un text vechi şi să-l tipăresc încă o dată. Toată munca importantă e a ta, şi noutatea principală a acestei ediţii, atracţia ei, sunt desenele tale. Hai să anulăm contractul vechi şi să facem unul nou prin care să primeşti jumătate din beneficii. Asta se numeşte colaborare”.

Aşa am făcut, cu condiţia, pusă de mine atunci, să nu mă limiteze la două ilustraţii pentru fiecare poveste, ci să-mi dea libertatea de a desena tot ce mi se pare important, chiar dacă ajungem la 5 sau 6 desene pentru câte o poveste mai lungă. A fost de acord; însă, pentru că profitul urma să apară numai după publicarea cărţii şi, până atunci, ca să nu rămân fără câştiguri, trebuia să lucrez pentru edituri care plăteau imediat, munca la Poveşti a durat foarte mult timp. În 2008 nu terminasem nici jumătate din desene, iar domnul Olteanu, editorul, a murit în septembrie în urma unui atac de cord.

Fiul lui a preluat afacerile editurii şi a respectat condiţiile contractului meu. Avea însă dificultăţi financiare, pentru că moartea neaşteptată a tatălui lăsase multe datorii, contracte care trebuiau anulate sau proiecte care nu mai puteau fi continuate. În ianuarie 2010 am reuşit în sfârşit să tipărim cartea, plătind împreună costurile. Ne-am dorit o carte frumoasă şi în formă, şi în conţinut, aşa că eu m-am ocupat şi de aranjarea textului, şi de punerea imaginilor în pagină, şi de aspectul final al cărţii.

Am lansat-o în februarie 2010 şi pot spune că a fost un succes. Pe lângă plăcerea mea de a fi desenat ilustraţiile, plăcerea celor care au cumpărat-o şi au citit-o e o recompensă extraordinară.

6. Avand in vedere ca am avut ocazia sa citesc aceasta carte si privilegiul de a vedea originalele, pot spune ca ai facut un lucru extraordinar. Dar hai sa ne intoarcem la BD! Care autori de BD, romani sau straini, te-au influentat cel mai mult si pe care ii apreciezi mai mult?

Dintre autorii români, deşi îmi plăcea stilul de desen al multora (Sandu Florea, Pompiliu Dumitrescu, Livia Rusz sau Puiu Manu), niciunul nu mi-a influenţat stilul.
Citeam Pif Gadget de prin clasa a V-a, si primele desene care m-au influenţat au fost Rahan ale lui Andre Cheret. Un stil superb, dar imposibil de imitat. Ca toţi copiii care încep să deseneze, n-am scăpat nici de influenţa Disney – care, spun unii, se mai vede şi acum în ilustraţiile mele pentru cărţi de copii.
Mai târziu, pe la 25 de ani, am descoperit primele albume ale desenatorilor spanioli şi italieni. Manara, Segrelles, Gimenez, Fernandez, Caza, m-au fascinat. Sunt înclinat spre desenul exact, realist, chiar şi când e vorba de caricatură. Stilurile neglijente, naive sau infantile nu mă atrag deloc. De aceea, în desen, am fost atras de Albrecht Durer, Piranesi, Michelangelo, da Vinci, Gustave Dore, Bernini sau M.C. Escher.
În benzile desenate îmi place în primul rând belgianul Francois Schuiten, pentru arhitectura extraordinară a planşelor lui şi pentru eleganţa desenelor în peniţă. Îmi plac imaginile spectaculoase, aşa că Will Eisner, Civiello, Serpieri, Simon Bisley, Richard Corben şi Frank Miller sunt şi ei printre preferaţii mei.

Trebuie să recunosc însă că de câţiva ani mă feresc de influenţe. Sunt bune când eşti la început şi vrei să înveţi – o planşă bine făcută de un maestru te poate învăţa cât un an de teorie. Dar, când începi să îţi cauţi un stil propriu, să te descoperi şi când vrei să ieşi în lume, influenţele sunt dăunătoare. Mi-a luat foarte mult timp să mă eliberez de toate influenţele care m-au ajutat să evoluez şi apoi au devenit obstacole.
Chiar şi acum, când am de lucru, nu citesc niciodată BD, de teamă să nu alunec înspre un stil sau altul, să nu mă las influenţat şi să nu distrug specificul meu propriu sau maniera pe care povestea o cere. Desenez şi realist, şi caricatural, şi pentru copii, dar încerc să adun toate astea într-un stil propriu. Şi, în cazul ăsta, influenţele pot să strice totul.