Răspunde la: Interviuri luate si date

Acasă Discuții Diverse Interviuri luate si date Răspunde la: Interviuri luate si date

#4919
_Maxim_Maxim
Participant

Surorile care dau viață benzilor desenate
martie 14, 2014, la 7:33, de catre by Mihai HENDEA in Interviu
http://nistemedia.com/interviu/surorile-care-dau-viata-benzilor-desenate/

Două surori, aceeași pasiune: banda desenată. Maria și Ileana Surducan vorbesc frumos una despre cealaltă dar nu uită se se înțepe, în glumă, de fiecare dată când sunt puse față-n față: “Eu sunt aia mai frumoasă”. “Eu sunt cea mai deșteaptă”, răspunde cealaltă. Competiția dintre ele, o spun cu gura lor, este motivul pentru care au ajuns în punctul în care se află acum, profesional. Amândouă au participat cu benzi desenate în antologiile The Book of George si Urban Comics-made in Cluj . Dacă Maria a, a publicat albumul grafic Prâslea cel voinic şi merele de aur, şi a scris și ilustrat mai multe cărți pentru copii în România, Ileana, sora mai mică, a reușit mai ușor să iasă pe piața franceză cu două albume de bandă desenată. Ambele lucrează de zor pentru proiectele proprii, dar și pentru cel de-al doilea număr din Urban Comics, o publicaţie a Cluj Comics Club, care va fi lansat în 20 ma. Ele au stat de vorbă cu reporterii NIȘTE media pentru interviul ce-l puteți citi mai jos.

Cum ați început să faceți bandă desenată?

Ileana Surducan: Am terminat secţia de Ceramică la UAD Cluj , aşa că studiile mele nu prea au avut legătură cu acest domeniu. În 2007 am descoperit un site franțuzesc unde am publicat bandă desenată online – 30joursdebd.com. De atunci am postat cam o poveste pe lună, dar anul ăsta m-am oprit. Spre deosebie de alţi autori de bandă desenată, eu lucram în acuarelă și lucrul ăsta a fost apreciat. În 2008, toamna, am început “Glorioasa Fanzină”, cu ajutorul a doi artișt francezi veniți să ţină un workshop de BD la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. Colectivul revistei era format dintr-un grup de studenți de la UAD (n.r. Universitatea de Arte și Design), adică noi două și colegele noastre, vreo 10 persoane în total.

Maria Surducan: Eu am fost studentă la secţia de “Grafică”, şi cu toate că mă îndreptam spre publicitate, până la urmă am ajuns la ilustrație de carte. Când a început Ileana să facă benzi desenate eu am zis că nu mă interesează, dar a venit momentul când nu am avut de ales. Cum ea era plecată cu o bursă în Belgia, a trebuit să mă ocup de primul număr al fanzinei, şi mi-am dat seama că nu avem destule pagini. Așa am făcut eu prima bandă desenată, din care nu se înțelegea absolut nimic. Dar odată ce te prinde microbul, nu ma poți scăpa. E o metodă foarte simplă de a spune povești. Nouă, oamenilor, ne place să spunem poveşti, toți o facem – când ne întâlnim cu prietenii, de exemplu. Iar a crea o bandă desenată e , dacă vreți, ca și cum ai turna scurtmetraje. Eu am învățat să fac bandă desenată citind bandă desenată.

Care e importanța ilustrației într-o carte?

Ileana Surducan: Ilustrația aduce ceva în plus față de text. Copiii își imaginează unele lucruri, dar pe altele nu şi le pot închipui, fiindcă îi lipseşte cultura vizuală şi informaţia de care dispune un adult. O ilustraţie bună formează gustul pentru frumos, este o educaţie estetică ce îți rămâne toată viața.

Maria Surducan: Asemenea textului, ilustrația poate fi şi ea citită, descoperită… De imagini îți aduci aminte toată viața, dar pe măsură ce creşti le descoperi o altă dimensiune.. Exită mai multe nivele de înţelegere, şi în ilustrații se strecoară lucruri pe care doar adulții le-nțeleg și le pricep. De exemplu, mie-mi plăceau mult ilustrațiile lui Val Munteanu – mai ales rochiile prințeselor. Mi se păreau extraordinare pentru că erau făcute altfel, dar abia mai târziu mi-am dat seama că erau inspirate din costumul bizantin.

Ce înseamnă să fii autor profesionist de bandă desenată?

Ileana Surducan: Pentru un autor de bandă desenată, o marcă a profesionalismului poate fi publicarea unui album, dar până și partea asta este discutabilă. În contextul românesc nu există artiști care să trăiască exclusiv din bandă desenată. Atâta vreme cât la noi nu există o școală propriu zisă de bandă desenată, pentru a face aşa ceva trebuie să fii pasionat de domeniu, şi mai ales să ai ceva de povestit.

Maria Surducan: Trebuie să fii un bun povestitor și, cred eu, abilitățile de desen sunt secundare poveștii pe care o spui. E ca și cum ai face un film, dar trebuie să fii simultam regizor si cameraman. Se practică și banda desenată realizată pornind de la pe textul altcuiva. Sunt echipe întregi – scenarist, desenator, colorist etc. – care lucrează la un singur produs.
Mie-mi place mult să lucrez singură, dar dacă aș avea pe cineva să lucreze cu culoarea, m-ar ajuta foarte mult. “Prâslea cel voinic și merele de aur” l-am făcut aproape singură, dar am avut întâlniri cu oamenii din Cluj Comics Club. Am prezentat aici povestea, iar feedback-ul primit m-a ajutat foarte de mult. Oricum, profesionist te consideri când reușești să îți recuperezi cheltuielile şi să răsplăteşti munca investită.

La ce nivel se află banda desenată în România?

Ileana Surducan: În România lipsește industria benzii desenate și nu există o cerere puternică din partea publicului. Din cauza asta trebuie să duci mai multă muncă de convingere, deoarece există încă mulți oameni pentru care banda desenată înseamnă încă un lucru pentru copii sau se rezumă la Pif și Hercule. Există, însă, o generație interesată de comics-urile americane și de manga, şi interesul lor trebuie folosit pentru a le prezenta și altfel de benzi desenate.

Maria Surducan: Noi ieșim cu greu din zona în care credem ca totul se învață la școală. Există riscul să îmbinăm școala cu televizorul și să facem o generație care să aștepte să-i dai totul pe tavă. În România nu avem bandă desenată pentru că nu avem public și nu avem public pentru că nu există bandă desenată. Soluțiile pentru rezolvarea acestei probleme sunt campaniile de crowdfounding sau finanțările primite de la diverse institute. La noi nu există, precum în Franţa sau America, o tradiţie a benzilor dar lucrurile încep să se miște, deşi în mod dezorganizat.

Care e legătura dintre edituri și ilustratori? Cum ajungi să fii publicat?

Ileana Surducan: Sunt edituri care caută ilustratori și îi gasesc cel mai adesea după prezența lor online.

Maria Surducan: Editurile trebuie să știe că exiști. Sunt ilustratori care se întreabă de ce nu-i publică nimeni sau sunt editori care ar vrea să facă asta, dar spun ca e scump. Costurile de tipar ale cărților de benzi desenate sunt foarte mari.

Ce înseamnă grupul de ilustratori de bandă desenată din Cluj?

leana Surducan: Clubul s-a înfiinţat ăn 2011, în urma unui workshop organizat de Centrul Cultural German si UAD. Centrul Cultural German din Cluj ne-a pus la dispoziţie biblioteca pentru întâlnirile săptămânale, ne-a finanţat publicarea albumului colectiv, şi ne sprijină activitatea. Nu suntem o asociație, ci doar un simplu grup care se întâlnește și lucrează. Singurul lucru ce ne leagă sunt proiectele. Participanţii nu sunt tot timpul aceaşi, deşi există un nucleu fix. Suntem vreo 20 de oameni în zilele bune, şi zece participanţi constanţi pe care se poate conta oricând. Ideea e că munca de la club nu e pentru nimeni un job.

Maria Surducan: Clubul funcționează pe sarcini. Avem fiecare aportul nostru, discutăm, dar sunt și dăți în care ne întâlnim doar să ne vedem și ne punem și desenăm. Pe lângă centrul de la Cluj există unul la București, la Timișoara, dar și la Brașov, atâta doar că la noi poate suntem mai organizați.

Care a fost proiectul de suflet, cu care ați vrea să vă lăudați?

Ileana Surducan: Eu aș putea să vorbesc despre proiectul “Le Cirque – Journal d’un dompteur de chaises”, care ar putea fi numit proiectul meu de suflet. Este un album de 160 de pagini, publicat în Franţa, la editura Makaka. A fost o realizare mare, dar nu te poți culca pe lauri, au trecut deja doi ani de când l-am lansat.

Maria Surducan: Munca cap-coadă la “Prâslea cel voinic și merele de aur”, proiectul cu care mă pot lăuda, a durat șase luni: trei luni scenariul și trei luni realizarea desenelor.

Care este ultimul proiect la care ați lucrat?

Ileana Surducan: Următorul proiect care se află în lucru este al Ambasade Cehiei și se referă la o colecție de benzi desenate despre relațiile româno-cehe. Lucrez la o astfel de poveste care ar trebui să iasă în iunie-iulie și care vorbeşte despre comunitatea de cehi din Banat. Am făcut documentarea prin satele respective, care se află în apropiere de Orşova. Nu multă lume cunoaşte zona aceasta, dar acolo se păstrează o limbă, un port, un mod de viaţă şi nişte tradiţii care nu mai există în Cehia.

Maria Surducan: Lucrez la o carte care o să apară în Franța cel târziu luna viitoare, cu titlul “Foire du Nuit”, sau “Bâlci de noapte”, pe care am scris-o și am desenat-o. Este un roman grafic, de 80 de pagini în culori, în formatul 16/24 centimetri care va ajunge în tipar cât de repede.

Legătura dintre Comics Club Cluj și “Glorioasa Fanzină”

“Aveam “Glorioasa Fanzină” pe care o scoteam și la început era o revistă xeroxată, capsată sponsorizată pe urmă de Centrul Cultural Francez. Am început să o și vindem, pe urmă și am schimbat formatul. Scoteam câte un număr când era câte un eveniment important. Momentul în care s-a coagulat clubul de bandă desenată am încercat să legăm “fanzina” de el. Deși era tot aici, cu Adi Barbu ne-am întâlnit după câțiva ani, uitându-ne cine mai face același lucru. Împreună am publicat albumul Urban Comics – made in Cluj, cu povești legate de Cluj. Au fost 16 oameni care au participat, a ieșit o ediție bilingvă. “Fanzina” a ajuns la numărul 12”
– Ileana Surducan