I N T E R V I U
Alexandru Talamba-TAMBA

1. Cand a fost prima ta “intalnire” cu BD ?
Practic am crescut cu revistele epocii de aur, cateva albume Rahan,
niste reviste vechi Vaillant le journal de Pif cam ciufulite, ba chiar si un Pif poche. Le mazgaleam cu pixul, ca orice copil…
Prima intalnire “constienta” cu BD-ul am avut-o chiar in ajunul Craciunului, in ’90, cand am gasit sub brad doua reviste Pif gadget: nr 1059 si nr. 982.
Erau primele mele reviste noi de banda desenata, eram fascinat de mirosul hartiei, de textura ei, le-am consumat nu numai ca si continut, ci si ca produs in sine. Atunci m-am indragostit de BD si chiar acela a fost momentul in care m-am hotarat sa devin desenator de banda desenata.

In noaptea aceea am dormit cu Pif-urile langa mine, a fost cel mai frumos Craciun al copilariei mele.

2. Tot in anul acela 1990, a inceput si un fel de “expansiune” editoriala pe o piata noua de BD in Romania. Pentru tine insuti, fiind un copil de zece ani, si pentru generatia ta in general, crezi ca timpurile acelea au fost unele norocoase, avand in vedere situatia BD cu decenii in urma?
Intr-adevar, la mijlocul anilor 90 se forma o piata de banda desenata, publicatiile BD autohtone cat si cele importate fiind in crestere. A fost o gura de aer proaspat pentru pasionatii de banda desenata si un nou univers deschis tinerei generatii. Fenomenul BD din anii 90 a dat generatiei mele sansa de a-si forma o noua pasiune, a fost o poarta catre o arta prea putin inteleasa in Romania.

2. Dar poarta acea catre BD nu a fost chiar deschisa larg, cum cred ca ai asteptat si tu si alti amatori de BD. In opinia ta, de ce BD nu a gasit un public mai larg in Romania?
Posibil ca acel “hei-rup” bedeistic din ’90 sa fi plecat de la premisa ca publicul se va forma rapid, nerabdator sa recupereze 40 de ani de banda desenata, De fapt, intampinand un public restrans, editurile s-au orientat catre publicatii din zone mai profitabile. Si ce interes pentru banda desenata putea exista, cand in perioada comunista, publicatiile BD erau percepute de majoritate ca fiind destinate exclusiv copiilor? Aceasta mentalitate are ecouri si in prezent. Banda desenata este adesea confundata cu cartile pentru copii.
Poate ca si din aceasta cauza, BD-ul existent pe piata actuala incearca sa se adreseze unui public matur, tocmai pentru a scapa de aceasta prejudecata.

3. Dar tu, totusi, ai perseverat in incercarea de a deveni ceea ce doreai de cind erai copil, un autor de BD. Ai avut sprijin pentru aceasta de la familia ta, sau prieteni, sau de la oameni cu care aveai contact zilnic?
In ’91 am avut norocul sa descopar biblioteca din cadrul Institutului Francez din Bucuresti. Practic Bibliothèque jeunesse mi-a oferit toata informatia de care aveam nevoie; deja nu mai depindeam de publicatiile de pe piata. Cu un abonament puteam sa parcurg majoritatea BD-urilor franco-belgiene din anii ’50 pana la momentul respectiv.
Mai mult, mentorul meu, care s-a stins prematur, caruia i-am dedicat primul meu album BD, “Elabuga”, mi-a alimentat pasiunea pentru banda desenata si s-a implicat in pregatirea tehnica si stilistica de care aveam nevoie ca viitor desenator de banda desenata.

5. Pe timpurile acelea, ce personaje din BD franco-belgiana ti-au placut mai mult, si ce stil si autori de BD preferai?
Cred ca datorita varstei eram mai orientat spre bd-urile mai caricaturale,mai simple ca stil…
Imi placeau Les Schtroumpfs. Chiar ma apucasem sa fac un BD cu niste arici, inspirat fiind de strumpfi. Imi placeau Johan et Pirlouit, tot de Peyo, Boule et Bill – preferatele mele, Asterix, Yakary, Marsupilami, apoi mai tarziu, Lucky Luke si multe altele.

6. Ai absolvit la Universitatea Nationala de Arta, sectia Pictura. Ai avut “contact” cu BD la Universitate, si cat crezi ca te-au ajutat aceste studii de arta la dezvoltarea ta ca autor si desenator de BD?
Din pacate, n-am avut contacte cu bd-ul la universitate pentru ca banda desenata nu exista ca disciplina in programa facultatii de arte. Poate exista acum, dar nu cred…
Asa ca, cine vrea sa faca banda desenata, concept art, ilustratie de advertising sau pentru copii, se formeaza prin propriile resurse. Deci nu pot sa spun ca facultatea mi-a dezvoltat latura de bedeist, as putea probabil sa apreciez experienta dobandita acolo daca m-as apuca de pictura. Dar voi ramane la BD.

7. Romania are foarte multi tineri talentati la desen. La Cluj, sub obladuirea lui Adrian Barbu, exista o scoala ad hoc pentru tineri desenatori si autori de BD. Dupa opinia ta, ar putea asa ceva sa existe si in alte orase? Daca raspunsul este DA, cum ai crea tu o scoala de genul asta, si crezi ca ar putea “fabrica” noii autori de BD si ar ajuta la formarea unei piete mai importante pentru BD in Romania?
Pai, o reactie fireasca a viitorilor autori formati aici va fi sa se indrepte spre industria de afara. Pentru ei va fi singura optiune, pentru ca in Romania editurile nu isi vor risca bugetele publicand banda desenata in tiraje decente, lucru de inteles avand in vedere ca, la nivel de business nu bagi bani in ceva ce nu-ti aduce profit.
Cred ca o solutie ar fi ca institutile culturale sa formeze publicul promovand intens banda desenata prin campanii, prin sustinerea proiectelor si formarea scolilor bd autohtone si prin crearea unei zone editoriale finantate de stat care sa distribuie pe piata romaneasca un numar constant de publicatii bd, atat romanesti cat si straine.

8. La un asa proiect BD, suportat si de stat, antologia “The Book of George”, ai participat si tu, cu “Zombie French Resistance”. A fost prima ta BD care a fost editata, sau debutul tau editorial a fost mai inainte?
Debutul l-am avut la 15 ani cu 4 pagini intr-o revista editata de un cadru didactic, cu un tiraj destul de mic. Se dorea o aparitie lunara dar s-a oprit la primul numar. Apoi, in 2000, am colaborat cu ziarul saptamanal Academia Catavencutimp de 2 ani. Aveam de desenat 2-3 pagini de banda desenata cu un super erou local – Rezolvatorul, un soi de superman cu burta si mustata care face episodic ordine in clasa politica corupta.
Apoi, tot pentru cotidianul Catavencu, 30 de pagini anual in cadrul suplimentului de vara, o revista A5, care continea 80% banda desenata, tot cu subiect politic. Chiar daca nu eram un ilustrator experimentat, perioada aceea a fost benefica pentru mine, ca desenator BD in formare. Mai apoi, in 2010, cred, mi s-a propus sa fac cateva pagini pentru The book of George.

In 2011, acele cateva pagini mi-au adus colaborarea cu Casterman.

(va urma)

de Dragan Predici, in STRIP PRESSING nr.15, 2013