@Maxim wrote:
S-a reparat:
Salonul European de Bandă Desenată Bucureşti 2011
La Bucureşti se desfăşoară, între 3 și 20 noiembrie – sub denumirea de „Salonul European de Bandă Desenată” un adevărat festival anticultural, organizat după gustul şi asemănarea lor de o asociaţie de doi impostori (*) auto-intitulaţi Jumătatea plină (un nume plin de inţelesuri, în sensul că cei doi nu se satură niciodată) pe banii mai multor institute culturale din Bucureşti.Să mă explic.
Orice manifestare sportivă internaţională ar invita din România pe sportivii cei mai cunoscuţi: Nadia Comăneci, Gică Hagi, Ilie Năstase. In nici un caz pe Ion Popescu sau pe Pop Ionescu.
Orice manifestare culturală internaţională care se respectă, ar propune publicului pe cei mai reprezentativi artişti din ţara respectivă.
Cititorii români de benzi desenate ar dori – firesc – să se întîlnească cu creatori ai personajelor cunoscute de ei: Pif şi Hercule, Rahan, Asterix şi Obelix, Tintin, Masquerouge, Ştrumpfii, Marsupilami, Yakari etc. În locul acestora sînt însă aduşi – la instigarea Jumătăţii pline şi pe banii mai multor institute culturale de prestigiu tot felul de autori mediocri, necunoscuţi în ţara lor, darămite la noi, atunci cînd nu e vorba chiar de non-autori de BD.
Să răsfoim împreună catalogul manifestării.
Invitaţi de onoare străini sînt Ilan Manouach din Grecia, Dominique Groblet din Belgia, Masa Borkovcova din Cehia, Sascha Hommer din Germania, Edmond Baudoin şi Lorenzo Mattoti din Franţa.
Primii doi nu sînt autori de benzi desenate (sînt niste obscuri desenatori cu pretenţii artistice, după cum se poate vedea şi pe siturile lor ( http://www.dominique-goblet.be, http://www.ilanmanouach.com). Masa Borkovcova este un “expert pe problemele romilor”, ceilalţi sînt nişte autori mediocri, necunoscuţi de marele public de BD din Europa. Sascha Hommer (vezi saschahommer.blogspot.com) este un desenator mai slab decît cel mai slab desenator din Cartea lui George – vom vorbi mai tîrziu despre această carte), Lorenzo Mattoti şi Edmond Baudoin sînt nişte autori BD “originali”, cu un public limitat chiar şi în ţările lor. E curios cum un desenator italian precum Mattoti este invitat de Institutul Francez din Bucureşti ca oaspete de onoare. Probabil s-au terminat Albert Uderzo, Francois Bourgeon, Andre Cheret, Moebius, Schuiten şi Peeters, Andre Juillard, Max Cabanes, Frank Margerin, Felix Meynet, Loustal, şi alţi 2000 de autori născuţi în Franţa, iar Mattoti este cel mai reprezentativ autor francez.
La fel, aflăm din editorialul catalogului că în Belgia sînt peste 1000 de autori de BD. Cu toate acestea este adusă ca invitată de onoare Dominique Groblet, pe care nu o veţi găsi în Dictionnaire Mondial de la BD (Larousse, 2010) pentru simplul motiv că ea nu este autoare de benzi desenate.
Edmond Baudoin – Travesti, după Mircea Cărtărescu (foto 1)
Mattoti şi Baudoin vin în ţară pentru lansarea în limba română a cărţilor lor BD, Stigmata şi Travesti.
Stigmata propune cititorilor români de BD (cităm din catalogul manifestării) un „singuratic beţivan, fără obligaţii sau loc de muncă [care] primeşte două din cele cinci stigmate ale lui Iisus. Bărbatul devine rătăcitor, proscris. Straniul său “talent” stîrneşte spaimă, devoţiune, dezgust, fascinaţie – pe scurt aproape întreaga paletă de emoţii umane, pînă la dezlănţuiri de violenţă, în pragul morţii“. În mintea organizatorilor, cititorii români s-au plictisit de Tintin, Asterix, Rahan, Pif şi Hercule, Lucky Luke et cie şi atunci ei le oferă senzaţii tari – adevărate blasfemii şi dejecţii pseudo-artistice, cum este şi cartea BD Travesti.
Baudoin se întrece pe sine, realizînd o adaptare pornografică a romanului omonim al lui Mircea Cărtărescu.
Iată cum descriu banda desenată respectivă omniprezenţii membri ai Jumătăţii pline: “Sex, nebunie şi angoasă sînt ingredientele acestei experiențe a transfuziei halucinante dintre un scriitor şi un autor de bandă desenată”.
Edmond Baudoin – Travesti, după Mircea Cărtărescu (foto 2)
Ne putem deci uşor da seama că cele două cărţi co-editate de Jumătatea plină se adresează obsedaţilor sexual, perverşi şi dereglaţi mintal. Cum aceştia, din fericire, nu sînt numeroşi în ţara noastră, editorii lor, respectiv Art şi Humanitas, publică aceste cărţi, conform catalogului, „cu sprijinul [financiar al] Institului Francez din Bucureşti“. Contribuabilul francez plăteşte, Jumătatea plină şi tovarăşii lor încasează, cărţile nevîndute merg la solduri. Bună afacere. Nu poţi să nu te întrebi dacă ambasadorul Franţei la Bucureşti ştie şi este de acord cu promovarea pornografiei „artistice“ de către Institutul Francez.
Ce este cel mai trist şi dezamăgitor e faptul că la Salon, organizat la Bucureşti, capitala României, nu sînt invitaţi şi autori români de benzi desenate.
Doar în acest an au apărut albume semnate de Puiu Manu (Omul Invizibil, Casa Radio) Serban Andreescu (O inimă de broscuţă, Adenium) Vali Ivan (Iancu Jianu, edtura Cartoon Press), Ionuţ Popescu ( Tom Sawyer şi Huckleberry Finn, Casa Radio), Jup (Confreria pisicilor negre) etc. În ţară mai trăiesc şi publică BD Viorel Pîrligras, Marian Mirescu, Adrian Barbu, Victor Drujiniu, Augustin şi Dan Popescu, Cristian Păcurariu etc.
Sînt aceşti artişti, reputaţi şi cunoscuţi, invitaţi la salonul organizat de Jumătatea plină? Nu, bineînţeles, la un Salon European de BD derulat în România nu este loc pentru autorii români de benzi desenate. În catalog găsim un singur nume „românesc“: Sorina Vasilina. Aţi auzit vreodată de ea ? Nu? Nici nu aveaţi cum, ea nu este o autoare de benzi desenate, ci o ilustratoare modestă din anturajul Jumătăţii pline. Iată cum o descriu aceştia în catalogul salonului: „Sorina Vasilina este un unguent oftalmologic care elimină grijile chiorîtului, desfundă ochii şi clăteşte cu balsam mintea. În timpul liber lucrează ca ilustrator la Playboy, Esquire şi Regard [revista Institutului Francez, machetată… ghiciţi de cine? Da, chiar de Jumătatea plină]. Uneori [Sorina] se trezeşte în beciuri, alteori cu dinţii mutați în gură.“
Evenimentul manifestarii este însă lansarea cărţii de aşa-zise benzi desenate „Cartea lui George“ subintitulată pompos şi mincinos „compendium of Romanian comics art“. Editată de Hardcomics, o pseudo-editură aparţinînd unui transfug sîrb care, negăsind de lucru în ţara sa a venit în România să sifoneze banii publici sub pretextul că el este primul şi unicul editor de BD din România, cartea cuprinde desene şi mîzgăleli cu pretenţii artistice de la 20 de cetăţeni. Cele cîteva perle grafice rătăcite printre acele mîzgăleli nu fac decît să întărească – prin contrast – sentimentul de dezgust pe care ţi-l provoacă lectura acestei cărţi, asupra căreia voi reveni pe larg cu altă ocazie.
Mă îndoiesc însă că dezgustul nu va fi general, cînd veţi afla că, pentru traducerea acestei cărţi din limba română în româneşte (şi republicarea ei) cineva a încasat de la Administraţia Fondului Cultural Naţional suma de …320 milioane lei! Vreţi să ştiti cine? Nu vă e clar? Jumătatea plină!
Iată cum este descrisă cartea în catalogul salonului: „Cartea lui George este publicată de Hardcomics şi Jumătatea plină, şi este traducerea în limba română (cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional [320 milioane lei!!!] ) a cărţii The Book of George publicată de Hardcomics şi lansată la Festivalul de Banda Desenată de la Angoulème cu sprijinul Programului Cantemir al ICR“.
Cei interesaţi pot afla de pe situl AFCN că aceeaşi comisie care a aprobat cheltuirea unei sume enorme de bani pe o carte de mîzgăleli, avînd un subiect de doi bani, banal şi anost, naşterea, viaţa şi moartea unui neica-nimeni pe nume George, a respins proiecte editoriale propuse de Editura Academiei Române, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Arhivele Naţionale ale României, dar şi Eagle Creative Associate (care voia să editeze Marea Antologie a Anticipaţiei Româneşti, coordonată de Mircea Opriţă).
Deci Hardcomics a luat cîteva sute de milioane de lei de la contribuabilii români ca să traducă din română în engleză şi să tipărească o carte de mîzgăleli în 2010, iar în 2011 Jumătatea plină sustrage alte sute de milioane de lei de la cetăţeni amărîţi care îşi închid caloriferele şi dîrdîie în frig deoarece nu au bani să-şi plătească factura de căldură, pentru a retraduce în româneşte aceeaşi mizerie. Bineînţeles, totul cu sprijinul (complicitatea?) instituţiilor statului.
Mă întreb ce face Curtea de Conturi a României de nu se autosesizează? Încă nu e timpul pierdut pentru a stopa hemoragia banilor contribuabilului român în buzunarele totdeauna goale ale Jumătăţii pline.
Aceasta este deci manifestarea culturală „Salonul European de Bandă Desenată“ propusă de institutele culturale din Bucureşti, dirijate de Jumătatea plină.
Ai putea crede că, dacă „noi” le trimitem hoardele de cerşetori şi pickpockeţi, se răzbună şi ei pe poporul român, propunînd cele mai submediocre, dacă nu de-a dreptul pornografice, modele culturale. Mă îndoiesc însă că cerşetorii acordeonişti din metrourile din Paris şi Bruxelles sînt plătiţi din banii Ministerului Culturii şi prezentaţi ca artişti de frunte ai României.
Cum aceşti autori, cărţi şi expoziţii reprezintă gustul Jumătăţii pline, cred că, mai degrabă, în naivitatea şi buna lor credinţă, conducătorii atîtor instituţii culturale s-au lăsat abuzaţi de cei doi escroci.
Într-o ţară în care sportul naţional este să înşeli statul de bani şi pe Dumnezeu de zile, cei doi impostori s-au lipit ca nişte paraziţi mai întîi de Institutul Cultural Francez (unde primesc bani – mulţi bani – pentru „cunoştinţele” lor din domeniul dansului, muzicii, poeziei, fotografiei, serigrafiei, machetarea revistei Regard şi mai ales din domeniul benzii desenate (sic!)), iar mai apoi şi de celelalte Institute Culturale.
De exemplu, anul trecut au primit de la Administraţia Fondului Cultural Român o consistentă sumă de bani pentru organizarea unui atelier de serigrafie de către „desenatorul BD” Pakito Balino, în realitate un pornograf francez notoriu. Iată cum descrie revista Vice (vezi site-ul lor) acest atelier: „Efectele sînt din cele mai îngrozitoare. Cadavre, copii spînzurati, membre amputate, pornografie, toate parcă urlîndu-ți prin culorile vii folosite în serigrafie, îndemnul de bază al celor de la Le Dernier Cri – vomită-ți ochii!“.
Acest atelier a fost plătit din banii contribuabilului român de catre AFCN. Deşi există o lege privind prevenirea şi combaterea pornografiei (Legea 193/2003), pentru Jumătatea plină nu se aplică efectele ei.
Îmi imaginez cum îşi freacă mîinile cei doi mici impostori cu mentalitatea lor tip „cancan“: „Ditamai articolul despre noi, o să dea lumea năvală“.
Mă îndoiesc însă că un pasionat de benzi desenate normal la minte va călca pragul manifestării care, oricum, după programul prezentat în Accent Cultural (pe banii mulţi ai Institutelor culturale) este interzis celor sub 18 ani. Adică publicul firesc al oricărei manifestări de acest fel din Europa şi din lume.
Dodo Niţă
(*) „Trădător, eminenţa cenuşie şi tristă a benzii desenate româneşti” – vezi blogul Jumătăţii pline: http://concursbd.blogspot.com/
(**) Păcat că prezenţa la salon a unor adevăraţi autori BD precum Bernard Swysen sau personalităţi mondial recunoscute precum Jean Auquier, directorul CBBD, precum şi a mai multor tineri autori BD naivi şi creduli care publică timid în paginile revistei Comics, se pierde în mediocritatea generală a manifestării. Cu una sau chiar cu două flori nu se face primăvară…
Sursa( cu poze cu tot):
http://revista-galileo.ro/salonul-european-de-banda-desenata-bucuresti-2011.html
Mircea Cărtărescu despre Travesti de Edmond Baudoin:
„Cartea lui Baudoin îmi onorează romanul, ar trebui să devină o carte cult.”
Sursa: Jumatatea plina