Precum începea şi regretatul album de mare valoare Carusel, aflăm de la oamenii implicaţi adânc în afacerea benzilor desenate că nu este uşor să pui pe picioare un asemenea act temerar de cultură şi artă. Da, am mai auzit asta – şi acum chiar vrem să vedem cum se procedează. Pe site aflăm că ne putem face planuri serioase pentru un abonament de 12 numere, perspectivă îmbucurătoare pentru orice fan al francizelor(a se citi: “consistenţei”).

Ce se întamplă cu Harap-Alb? Deocamdată lucruri standard: istorie pură dintru lucrarea canonică pe care ar trebui să o cunoaştem toţi, drept oameni educaţi prin Ministerul Educaţiei şi Sportului şi Tineretului( sau cum s-o fi numind acum), care ştim să citim.

Apar şi sînt binevenite chestiuni paralele, poveşti despre origini şi ceea ce pare a fi o construcţie complexă care să urmărească în detaliu destinele personajelor cu care fanii înfocaţi vor face cunoştinţă şi despre care vor lua mai târziu la cunoştinţă cum se vor împleti armonios cu traseul aventurii spectaculoase hărăzită lui Harap-Alb.

Comicsul românesc are nevoie de cel puţin o telenovelă macho, vastă şi alambicată, care să se întindă pe zeci şi zeci de ani – de ce să nu fie Harap-Alb ăsta una dintre ele? Harap-Alb e alb, blond, armurizat, tânăr şi musculos, bogat, binecuvântat de cine ştie ce zei există în universul “Harap-Alb continuă”(sper că vom afla şi vom avea şi diagrame), bun la inimă – are toate ingredientele necesare, şi un pic în plus.

Vă întrebaţi ce este acest plus? Există câteva aluzii clare în operă şi nu am depăşi nici o limită a examinării pur ştiinţifice dacă am lansa ipoteza că Harap-Alb este cel puţin un urmaş al celor mai viteji dintre traci, geto-dacii(mai mult ca sigur al dacilor liberi). De ce nu, poate că este chiar geto-dac get-beget. Geto-dac creştin-ortodox ar fi splendid, dar din câte am putut observa deocamdată în portretele lui Haiganu şi Miron, lucrurile se petrec într-un univers ceva mai fictiv decât cel ortodox, cu zei şi zmei un pic mai sincretizaţi decât ce aveam noi deja în stoc ca naţie.

Sperăm din tot sufletul că designerii aventurii şi ai lumii în care se va petrece toată acţiunea se vor focusa sever şi vor păstra toată treaba cât mai coerentă şi non-dezlânată(cum ar zice James Brown: “tight!”) – interesul se poate pierde la fel de uşor cum poate fi câştigat( cum ar rosti îngândurat şi lipsit de orice urmă de îngâmfare, ca de obicei, eternul, regele, un singur cuvînt : Hagi).

Da, ideologic vorbind toată mişcarea aceasta are nişte accente şoviniste(ce tot eroii lor, hai cu eroii noştri), ale căror prezenţă ni se pare deconcertantă şi din punctul nostru de vedere complet inutilă(sau chiar futilă*). Totuşi din motive de marketing este perfect justificabilă ca instrument extrem de eficient pentru mângâierea naţionalismului românesc aflat permanent în defensivă ranchiunoasă.

Detalii tehnice :::::: artworkul este bunicel, chiar dacă ni se pare că tipul acesta de desen se potriveşte ceva mai bine cu shadingul monocrom decât cu cel policrom. Dar culorile sînt totuşi un element important în (din nou) marketingul comicsului astăzi – aşa că alegerea de a merge pe full-color ni se pare normală. Reclamele poziţionate în mijlocul poveştii sînt cam enervante, fiindcă atunci când te simţi adâncit în poveste şi dai pagina, nu conştientizezi imediat ruptura dar eşti brusc catapultat afară din film, de către o poză cu un tip pe bicicletă care nu-ştiu-ce-vrea-de-la-mine-dar-din-cauza-lui-am-dat-probabil-mai-puţin-pe-revista-asta. Apropo, preţul este bun – unul rezonabil pentru păgâni şi am îndrăzni să zicem o nimica toată pentru fanii dedicaţi( apare o dată la două luni – eh ).

Avantaj net- acum elevii vor putea spune că nu mai are rost să citească basmul fiindcă au citit comicsul(faza cu am văzut filmul este mai subţire, fiindcă banda desenată chiar implică citire).

__________________________________________________