Pe Webcomics.ro se incearca o experienta interesanta: dialogul (dezbaterea).
Din aceasta tentativa retin si impartasesc doar comentariul-cronica a lui Alin, ceea ce inseamna ca experimentul a esuat. Inapoi la articolele de pana acum semnate de acelasi:
…aș vrea să zic vreo două vorbe despre revista asta, nu neapărat că-mi pasă mie deosebit de mult de ea, de cei care o fac sau de cei care sunt sau or să fie fani; eu-s perfect mulțumit să-i citesc colaborările lui De Crecy cu Louvreul sau adaptări la The Shadow of the Torturer care ajung să fie niște copii de Sandman super dubioase, dar glorioase, într-un fel foarte pretențios. Ba chiar mi-ar plăcea să și scriu despre ele, dar vouă nu vă pasă de așa ceva. Așa că dacă vrem dialog și discuție și analiză în banda desenată trebuie să urmărim curentul.
Pe bune, ce pot să zic? Cumva a reușit să aterizeze la limita aia a competenței de nu-mi lasă absolut nicio impresie, nu-mi stârnește niciun interes. Fu ca un consult la doctor. Așteptare multă, incomodă într-un loc steril și neprimitor. De aceea am nevoie de ajutor. Mult ajutor. Așa că ne-am strâns mai mulți să ne dăm cu părerea referitor la bandă. De dragul coerenței încetăm nițel discuția. Să-ncepem, deci:
Scriitura-i cam amatoricească. Acum, poți avea două tipuri de scriituri amatoricești, aia adolescentină, violetă, și aia banală. Scriitura violetă irită pe mulți, dar unii, printre care mă și număr, o degustă. Măcar are o savoare aparte și personalitate, creează o atmosferă. Aici narațiunea, recitativul mai exact, n-are niciun scop pentru că adresează fix ceea ce-i în cadre, fără să confere informație în plus sau să interacționeze cumva cu imaginile sau să ajute la stabilirea unui ton. E acolo, pur și simplu. Pentru că cine a făcut letteringul să muncească mai mult d-aiurea. Pentru că pitong.
Grafica e bunicică parțial, în ceea ce privește personajele, dar și animalele, care sunt expresive, atât în mimică, dar și în gestică. Spațiile în schimb sunt neconvingătoare, pustii, repetitive și plictisitoare. Ca niște decoruri de teatru realizate fără multă imaginație. Se contopesc unele în altele și nu apare senzația traversării lor.
Culoarea nu mă distrage prea mult ca în cazul altor apariții, cu excepția a vreo două panouri nici caracterul photoshopat și airbrushuit nu-i deosebit de neplăcut, cu toate că putea să fie făcut mai original, cu o paletă de culori mai originală. E nițel aiurea utilizarea instrumentelor ăstora împreună cu hașuri pentru umbrire, valorație. Una din ele, preferabil hașura, ar fi fost de ajuns. Sau fără umbrire valorată. În fine. Nici letteringul nu-i rău. E inexpresiv, cam din topor, nu prea își pune problema unui design mai larg al paginii, al compoziției, norii de gânduri sunt realizați aiurea (ar trebui să arate ca niște nori), dar nici nu au din start un efect neplăcut, dialogul este ușor de citit și de parcurs într-o manieră coerentă
Trecem peste estetica aia de Maduriera-lite care reușește să răpească orice ambiguitate și savoare ar putea păstra universul original, care ok, cică numai așa puteam aduce puștimea să-l citească. Eu am dubii, dar în fine. Fiul de Crai e din start musculos și eroic în aspect, ceea ce erodează din traseul inițiatic al basmului. Spânul are mustață. Și arată precum cel mai evident personaj negativ posibil. Iar Gerilă este super manly și epic. Raportul dintre etic și estetic și rodarea, fie prin inversare, fie prin introducerea de subtilitate și nuanță, relației clasice de bun=frumos și uman, iar rău=grotesc și himeric este unul dintre cele mai importante elemente ale Poveștii. Ceea ce începe să nu se regăsească aici, fiind în consecință mult mai subțirică decât ar fi putut fi.
Per total eu nu prea pricep de ce nu au început cu partea de continuă, din start. Povestea originală o cunosc destul de bine și nu văd multe surprize, realizarea grafică e numai competentă și banală stilistic, spre deosebire de alte eforturi mai vechi care numai și pentru aspectul acesta meritau. În schimb, chiar dacă nu mi-aș spune entuziasmat pentru episodul 4, sunt cel puțin curios să văd contribuția lui Marian Coman.