La primul numar, grafismul cautat chema la gasirea de ascunse placeri pe paginile ademenitoare care pareau si mai vaste decat erau ele mari, A4. Personajele, si ele, erau atasante, in grupul lor terapeutic, si destul de lunecoase ca persoaje de basm.
Dialogul era interesant, desi neglijent scris si pus in bule.
Actiunea (nu povestea) era si ea interesanta ca urmare a “simpatiei” rezultate din cele de mai sus, cu exceptia dizarmoniei, aproape scuzabile, create de inserturile de comunicare scrisa, si-ti facea pofta sa o vezi continuand…totusi.
Totul, dublat de frumoasa surpriza a aparitiei, un eveniment editorial BD, indeed, prin noutate si calitate.
Acest numar, al doilea, m-a surprins.
Nu continua nici grafismul, nici actiunea, actiune pe care am fi vrut acum, totusi, sa fi devenit o poveste. Grafismul nu mai ascunde nimic. Personajele sunt doar cateva din cele cu care facusem cunostinta in primul numar. Dialogul ramane interesant dar comunicarea este redusa, distributia eroilor fiind redusa Cursivitatea este afectata de aparitia neasteptata a unor articole, fotografii, promo-uri… vagi*… TDB a devenit un magazin. Ceea ce nu e rau. Daca ramane asa. Hai sa speram ca si-a gasit formula! Este ceea ce un cititor de bedele cu “va urma” cred ca-si doreste: formula periodica, formatul de a-casa. Sa-si gaseasca personajele vedete in actiune intr-un cadru de obisnuinta.
Astept acum numarul urmator in aceasta forma, cu anexa informativa, cu o actiune care capata un sens, fara stres, si cu un rost terapeutic – nu?
* Nota generala de la un caz particular: editarea unei prime “reviste”, “album” (termeni utilizati, oricum, aiurea) nu inseamna consacrarea unui desenator/autor, sau Inceputul, sau Sfarsitul; de aceea, este necesara, inainte de promovare, sau de, of, Marketing, de o prezentare a acestuia, o “obisnuire” cu acesta… Cine arde etapele, cade singur in ele, in cele din urma!