La topicul „Ce decadere!”
http://z8.invisionfree.com/Pif_Gadget/index.php?showtopic=14&st=90
de pe forumul Pif Gadget, a fost abordata tema conditiei artirsului BD… intre hartie si virtual
Placid (Mircea Arapu):
Viata unei opere de arta, sau de artizanat, începe cu nasterea ei, este un proces prea lung si anevoios, dureros, pentru a fi omisa – chiar daca artistul poate da impresia falsa a unei usurinte aeriene.
Parintii sunt pe de o parte, autorul cu inspiratia, dar si experienta cu influentele, pe de alta parte, materia, fara de care „opera” nu ar putea exista. În spatele acestei fraze de aparenta sibilina se ascund pagini întregi de istorie, dar si de sensibilitate, de pasiune. Existenta operei de arta nu are nevoie de public.
Publicul este cel care are nevoie de opera de arta, cum are nevoie de aer si de apa, de hrana si înca multe altele, care ar putea soca spiritele prea „sensibile”. Publicul este cel care trebuie sa învete, sa se educe, pentru a putea întelege si a se „hrani” din opera de arta.
Desenatorul „artist” deseneaza pentru el. Banda desenata este arta, dar si arta comerciala. Acest aspect, de aparenta incompatibilitate, nu împiedica artistul sa fie artist înainte de a „vinde”.
Bineînteles ca un autor se poate rezuma la a creea o banda desenata numai pentru el. Dar aceasta situatie nu dureaza, autorul sfârseste prin a publica chiar dupa zeci de ani, sau pasiunea lui se stinge, consumata de cotidian.
Autorul care vinde, trebuie sa combata în permanenta compromisul si manierismul. Nu toti reusesc, chiar printre cei mai mari.
Nimeni nu poate petrece tot timpul desenând, fara a pastra ochii macar întredeschisi.
Alaturisemnatul (Maxim/M.Mirescu):
Desenatul pentru sine este ca trasul de fiare. Odata si-o data (doua, trei…) tot iti arati muschii.
Banda desenata este poveste. Or, povestea in sine nu e Arta, iar Banda Desenata este Arta.
Chiar si cei care deseneaza pe…banda, au lucrarile LOR, care-i „reprezinta”, in care simt ca au lasat din ei acel ceva pe care altfel nu-l puteau „externa”.
Restul lucrarilor, „de comanda”, sunt si ele importante, pentru public, pentru fani! In cazul unui autor „popular”, publicul poate junge atat de superificial incat autorul sa riste sa devina si el tot mai superficial, pentru a le satisface pofta crescanda a lor pentru inca o bedea de-a maestrului si, vai, pentru a-si satisface propria pofta perversa…
„Ce decadere!”
De unde?
„Decaderea” poate fi schimbare.
Pentru mine, care accept si practic forme de naratiune in imagini diverse(desenate, fotografice…), exista o Banda Desenata multiplicata tipografic si Banda Desenata multiplicata „virtual”, dar care pierde datele de „obiect” al admiratiei si iubirii.
Pe alte suporturi decat hartia si prin alte imagini decat cele manu-desenate, Arta Banzii Desenate, „stiinta” naratiunii in imagini poate da nastere unor alt fel de creatii, cu impact puternic emotional. Si nu prin simplul transfer al fasiilor desenate in fractali pixeli. O desfasurare „maiastra” de semne, semnale, simboluri, imagini pe plasme, lcd-uri, holospatii, neuroinductii etc este aceeasi impresionanta poveste! Dar nu mai e „Banda Desenata”! In 1-2 sute de ani, BD va ajunge o arta clasica, de panteon, de mestesug de enigmatici vraci cu ritualuri obsedante, de singuratici preoti in chilii cu miros de talash si cerneala uscata, de pribegi cavaleri de vetuste ordine inutile…
Ce decadere, nu?