Re: ARGONAUT

Acasă Discuții Diverse FITI IN CARTI! Re: ARGONAUT

#1645
_Maxim_Maxim
Participant

Ciubi e si in nr. 7 al al „periodicului de informatii si analiza a benzii desenate” Argonaut cu stripuri preluate din revista „Story”

Din cuprins:
Anul BD 2005
Retrospectiva clujeana
Portret de bedefil: CRISTIAN IONESCU (1943-2005), AMBASADORUL CARTILOR
Dosarele paraliteraturii: Aventurile submarinului DOX
Invitat de onoare: Marga Stefanescu* (1918), desenatoare si calatoare
Dictionar BD: Titus Traian Oradean (1924)
si multe altele
Format A4, la o culoare, 24 de pagini, editat si tiparit la Imprimeria editurii MJM, Craiova
Directorul publicatiei: Dodo Nita

* Doamna Marga Stefanescu este o binecunoscuta desenatoare de benzi desenate in perioada celui de al doilea razboi mondial. S-a nascut la Bucuresti pe data de 25 martie 1918, fiind fiica scriitorului celebru in epoca Eugen Stefanescu-Escu. Doamna Marga Stefanescu, povestiti-ne despre copilaria dumneavoastra!
– Copilaria mea… Am fost doi copii la parinti, mama era suferinda de inima si din cauza asta a trebuit sa cresc cu doica, cu dadaca, cu guvernanta si asa am invatat 3 limbi straine. Pe mama am pierdut-o cand eram in scoala primara si eu si fratele meu, intre noi fiind o diferenta de 1 an. Tata s-a recasatorit, dar mai mult am fost crescuta de o matusa, sora cu mama, care era profesoara la Notredame…. Pana cand m-am casatorit cu un ofiter de cavalerie, baiatul unui general, cativa ani doar, si asta din diferite motive politice. De buna intelegere, ne-am despartit si am ramas prieteni pentru totdeauna.
Va rugam sa ne spuneti ce citeati dumneavoastra cand erati mica, ce reviste aveati, ce carti ?
– Pai… Ziarul copiilor, Dimineata copiilor care ma amuzau grozav! Mai erau povestile acelea pe care le stiau toti copii, de Fratii Grimm, de Andersen, de Petre Ispirescu, basmele noastre romanesti….ca toti copiii pe vremea aceea, pentru ca noi nu aveam atunci nici macar radio dar pai televizor. Erau foarte amuzante! De abia asteptam sa iasa revistele, sa ma amuz cu Pacala, cu Haplea, cu Coana Frosa. Ne distrau grozav!
Cum ati simtit ca aveti talentul si aplecarea spre desen? De cand ati inceput sa desenati?
– Asta a simtit-o prima oara tatal meu care, cu toate ca era magistrat, a avut mai multe talente: si la muzica (a cantat la pian) si la pictura fara sa aiba o scoala speciala de desen, a si scris
Si mi-a desenat tata, pe vremea cand nici nu stiam sa vorbesc, decat foarte putin si foarte copilareste, conturul unei gaste si m-a intrebat: „Ce este asta?” Si am zis “ghica”, cu toate ca nu vazusem gasca in viata mea si nici nu avea decat un simplu contur. Si atunci tatal meu a zis: “O sa aiba talent la desen, daca ea a recunoscut numai din conturul asta” si pe urma a inceput sa-mi placa.
In scoala primara aveam note bune la desen, iar pe la vreo 15 ani, o matusa, sora de-a tatei, care era foarte buna prietena cu directorul de la ziarul Dimineata pe vremea aia, m-a dus in speranta ca poate directorul gasindu-ma ca ma pricep la desen o sa-mi dea sa ilustrez ceva reviste, ceva… Copilareste. Dar acest director, cu o rabdare nemaipomenita, a stat si de politete, a rasfoit toate desenele mele si dupa un timp mi-a spus: “Fetito ai talent, iti mai trebuie vreo 10 anisori si sa vii atunci, ca trebuie sa te mai perfectionezi, sa inveti ceva tehnica”. Si asa a fost. Dupa 10 ani, cand facusem si facultatea de arte plastice si am lucrat la comandamentul Strajii, cum era pe vremea aceea, desenam ilustratii pentru manualele scolare…
Revenind la Ziarul Copiilor, aici publicati o banda desenata foarte interesanta, “Peripetiile lui Rica”. Povestiti-ne un pic despre acest personaj, despre familia lui, despre cum l-ati imaginat.
– Nu stiu cum l-am imaginat; aveam si eu fantezia mea, dar nu aveam talentul scriitoricesc al tatal ui meu. Un pic doar, un pic l-am mai mostenit. Am inventat acest copil care nu mergea inca la scoala, de vreo 6 ani, care avea o sora de vreo 17 ani si ii facea multe necazuri, tatal si mama lor, cativa prieteni, vecini de pe strada, mai fara educatie…
De pe maidan, cum se spunea…
– De pe maidan, da, dar el se intelegea bine cu ei, desi parintii nu prea il lasau sa vina in contact cu ei. Si multe nazdravanii, cate si mai cate faceau! Il mai pedepseau parintii si sora mai mare, ca si lor le-a facut multe farse si gafe, dar asta era Rica!… Pe care copiii de abia-l asteptau sa apara, sa-l vada, sa-l urmareasca. Ii vedeam cum deschideau revista la mijloc, unde era cu Rica si intamplarile si boroboatele lui…

Asteptam comenzi 🙂