Ceea ce atinge si depaseste o anumita limita umana, si mai ales una pozitiva, “morala” este cu atat mai “parodiabila”.
Este si cazul supereroilor.
In doze mici, (auto)parodierea poate aduce mai multa “umanitate” – pierduta pe drumul “ameliorarii” diverselor capacitati-abilitati. Dar si indeparteaza de credinta in supraputeri, de cele mai multe ori explicate tehnic, parastiintific. Ce mai ramane sa fascineze este “blestemul”, stigmatul singularitatii, al metaformarii, al drumului fara intoarcere si alte “rele” greu de inchipuit de care ne-a ferit Domnul!
Iar personajul negativ devine un revelator al nefericirii supereroului. Si-l iubim pentru asta. Joker, umileste-l pe Batman! Razi tu de el in locul nostru, ca o faci mai bine, iar EL ramane acolo departe, puternic si singuratic. O tinta a ipocriziei noastre.
Nu-i lasam sa imbatraneasca si sa moara, sa scape de ridicolul vetustului, al inadecvarii…
Superman in izmene.
HAHAHAHAHAHAA!!