CONTRABANDA CU IDEI RADIOACTIVE

Am mai citat din acest articol din cartea lui Ion Manolescu, dar o mai facem si aici, mai pe larg, la rand, in intregirea unui tablou al momentului benzii desenate care “uite-o, nu e!”, din care se va intrezari ce este ea si poate fi, dar si ce nu e si de ce:
“Contaminarea deliberata a publicului cu virusul prejudecatilor urmareste declansarea si apoi consilodarea acestui reflex de vasalitate culturala care sa descurajeze intiativele ‘subversive’ si sa le asigure elitistilor o salubrizare eficienta a turnului de fildes pe care il ocupa. In ultima instanta, manipularea unidirectionala a mentalitatilor echivaleaza cu o forma de totalitarism intelectual inacceptabila in postmodernism.
Pe de alta parte, exista suficiente motive pentru ca operatorii aseptizati ai turnului de fildes sa fie banuiti de ipocrizie, iar viitorul apropiat sa dezvaluie imaginea unor cavaleri canonici impenetrabili in public (unde ar sustine vehement intangibilitatea estetica a prozei lui Calinescu sau a simfoniilor lui Beethoven), dar fragili in intimitate (careia i-ar dedica lectura ultimului SAS ori auditia spumoaselor cantece de inima albastra cu Zavaidoc sau Albesteanu).”
(paginile 115-116)

“In general lipsiti de suplete intelectuala, exponenti ai unei ‘rigiditati cadaverice’ a discursului si asa desuet, ei isi conserva statutul intr-un peisaj cultural traumatizat de sechelele ideologice politice a trecutului si ingrijorat de perspectivele teoretice ale viitorului. Raspunderea ca lucrurile au ajuns aici si ca in Romania post-decembrista nu are loc o negociere a relatiei centru / margine (daca nu o dinamitare directa a puterii culturale anchilozate) este impartita in mod egal: intre pasivitatea resemnata a generatiei ’80 si lipsa de initiativa a seriilor literare care si-au facut aparitia dupa momentul revolutiei de studio. In ce masura studioul va fi inlocuit cu masa tratativelor sau cu mai dinamicul camp de batalie, ramane de vazut.” (pagina16)

“Printr-o ironie a sortii, festivismul receptarii superlative a ‘poetului national’ contrazice pronosticul negativ al ‘vocii lirice’, oferindu-i, peste ani, recompensa simbolica binemeritata, insa rezultatul final -‘mumificarea’ canonica – pare la fel de nefericit si de indezirabil:
‘Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slavindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tau umbra.
Iata tot ce te asteapta.
Ba sa vezi… posteritatea este inca si mai dreapta’“
(pag.120)

http://sanki.syndicart.net/volume.php?vol=5