Re: „Benzile desenate si canonul postmodern” de Ion Ma

Acasă Discuții Diverse FITI IN CARTI! Re: „Benzile desenate si canonul postmodern” de Ion Ma

#1733
_Maxim_Maxim
Participant

INTRE MUZEU SI LABORATOR VIRTUAL

„In absenta unei viziuni tolerante si pluraliste, istoricii autohtoni isi fac meseria cu strictetea colhoznicului pornit sa masoare parcela vecinului. Adepti convinsi ai ‘colectivizarii’ fortate a literaturii, ei o aplica delimitand o inatacabila proprietate critica asupra ‘valorilor’ admise prin confiscare si consacrate prin mumificare.” (pagina 121)

Sarim peste ignorarea benzii desenate ca (sub-para-)literatura de catre criticii si istoricii literari, pledoarii, nominalizari, ierarhizari, la capitolul

TEHNOCULTURA. EVOLUTIE SI IMPACT

unde Ion Manolescu defineste postmodernismul romanesc original (inconsistent) si postmodenitatea romaneasca (absenta), consistenta insasi…

„Atat postmodernitatea (etapa civilizatoare marcata prin evolutia societatii capitaliste catre o economie postindustriala, cibernetica si digitala), cat si postmodernismul (dominanta culturala hibrida, relativa si indetreminat a celei de a doua jumatati a secolulului 20) sunt dependente de un flux principa al istoriei ideilor: transdisciplinaritatea…” (pagina 203)

Transdisciplinaritate, da, cum sa nu, avem!
Si la urma urmei… Las’ca merge si fara!

„…In interiorul fenomenului, cultura devine o parte a tehnologiei, iar tehnologia isi elaboreaza propria cultura. Metode, instrumente, procedee, sisteme de referinta sau unitati de masura apartinand unuia dintre domenii sunt imprumutate celulilalt, pentru a imbogati si diversifica rezultateele creatiei si cercetarii. Interfatarea celor doua arii aparent incompatibile este sinonima cu aparitia unei paradigme pe cre teoreticienii o numesc tehnoculturala.” (p.203)

Aceasta carte vorbeste despre defazarea romaneasca in toate cele. Avem cu ce, dar n-avem unde; avem unde, nu mai avem cu cine… dar noi ii dam inainte cu tupeu!

Lectura cartii „Benzile desenate si canonul postmodern” de Ion Manolescu, pentru mine, pe firul inrosit al unui protestantism cultural, se opreste aici:

„In Romania, cercetarea tehnoculturala institutionalizata lipseste in totalitate. Trecerea societatii romanesti a anilor ’80 prin etapa nefericita a unui ‘postmodernism fara postmodernitate’ (Sorin Alexandrescu, Mircea Martin) este una dintre explicatiile posibile ale acestei absente. Alte explicatie ar tine de incapacitatea sau refuzul adaptarii societatii romanesti postdecembriste la economia capitalista cibernetica si digitala. In ambele cazuri, dezinteresul public si lipsa de vointa sistemica indeparteaza Romania de principalul motor cultural si civilizatoriu al globalismului.”
(pagina 204)