Cinema vazut:
The Corpse Bride de Tim Burton
What’s this? What’s this?
The Dead walk the Land of the Living…
Timmy the homicidal maniac revine cu o comedie a ororilor care face tarimul de dincolo mai primitor si trecerea mai lina.
Macabrul imbalsamat intr-un spirit candid.O poveste nemuritoare a la Poe si Barbey d’Aurevilly, acel fantastic intre gotic si victorian,
cu suflu de cabaret and all that jazz. O grozavenie de animé translucid, rascolind in memoriam Starevitch “Les contes de l’horloge magique”;
Personajele-marionete au o eleganta deosebita si par sa pluteasca intr-un bal al siluetelor diluate care nu cunosc spiritul de gravitate. Asa cum plutea Max Schreck in Faust al lui Murnau, cu starea intre cosmar sublim si realitate tenebroasa din primele filme expresioniste germane.
Cu vocile lui Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Emily Watson, Richard E. Grant si participarea speciala a lui Christopher Lee, acea voce glaciala care rostea “children of the night, what music they make”, unul din idolii sai alaturi de Vincent Price caruia i-a consacrat deja un animé. La un moment dat unul din personake rosteste Vincent si nu este fara rost asa cum mult citatul “Frankly, my dear, I don’t give a damn” plasat cu muzica de rigoare si marioneta-schelet purtind halatul caramiziu a la Rhett sau numele personajelor principale Victor/Victoria, alter-ego a lui Julie Andrews intr-una din cele mai reusite comedii muzicale, si coafura mamei Victoriei aducind aminte de capatinile martienilor din Mars Attacks, toate acestea si inca mai multe fac parte din farmecul lui Tim Burton de-a ne uimi cu o monstruoasa parada de care nu mai avem freaka.
Subit dupa film am avut chef de sa recitesc tot Poe si Dickens, m-am multumit cu Dr. Seuss.