Re: Cristina zice:

Acasă Discuții Diverse …si CINEMA, normal! Re: Cristina zice:

#2522
AvatarSanki
Participant

Mi se pare ca trailerul nu se ridica la nivelul filmului si chiar nu demonstreaza nimic din potentialul si asa zisa „chemisty”. Mi-a venit in minte un film care se petrece tot in Tinsletown si cam cu aceeasi verva „rocambolesca”, Get Shorty, dupa un polar de Elmore Leonard.
Da, pentru ca am vazut postul dar si intrebarea ridicata referitor la comoditate……….. N-as vrea sa merg pina in pinzele albe si, in plus, notiunea de comoditate imi creeaza disconfort.
Cineva aseara imi propunea un kebap inainte de film si am refuzat categoric pentru ca imi repugna ideea de a digera in timpul unui film, de-a mai simti nevoi biologice. De multe ori prefer sa ma duc singura sa vad un film, nu ca n-as vrea sa impart momentul, dar refuz s-o iau ca pe o distractie, ca pe o iesire saptaminala, motiv pentru o intilnire in 4. Eu ma duc sa vad – si spun titlul filmului -, nu ma duc la cinema, sau la film, asa nedefinit si ma duc cu anxietatea intilnirii cu un autor de la care astept multe, cu speranta mirarii, a pierderii intr-un alt spatiu, si cu dorinta de-a fi singura in sala, o sala micuta-culoar cu scaune plusate rosii, care ar trebui sa difuzeze numai X-uri, asta e impresia pe care am avut-o prima data in astfel de sala.
Si pentru ca tot vorbim de comoditate, singurul lux pe care mi-l permit este sa ma descalt si sa-mi pun picioarele intre despartitura scaunelor din fata. Daca o pot numi delasare a corpului, dar creierul lucreaza in permanenta, si nu-i voi lasa o secunda de respiro.
Stii, mi se pare ca m-am detasat de anumite apucaturi romanesti sau poate evoluez eu intr-un mediu voit snob si claustru. Dar in momentul in care am redat peste bacania numita cinema Patria*, (si cu inima strinsa ca Jean Negulesco* plin de igrasie a sucombat inaintea colesterolofilului mai mare), si unde chiar m-am simtit agasata si trasa in jos spre telurisme si alte cele fiind nevoita sa asist la chelfaiturile, plescaiturile, rontaielile, Aaaaaaaaaaah sau Ahhhhhhhhhh socante si socate, exprimate cu zel de junimea de cartier, care de!, nu fusese scolita la hmmm, Dijon!, enfin, bref, m-am simtit perturbata, da, am simtit o stare de disconfort, relasul lor se facea pe socoteala mea. Si nu cred in stolul de muste, si in filme cu casa inchisa si in zumzaieli excitate, ci mai degraba in singuratea cinefilui de cursa lunga.
Locuiesc intr-un oras mic, ma duc la asa-zisul cinema d’art et d’essai unde de-abia recent au introdus aerul conditionat si unde nu-ti taie nimeni biletul si unde afisele sunt aproape si le poti atinge si unde nu exista masina de floricele sau distribuitor de bauturi. Mi se pare ca salile au ceva din simbolistica unei minastiri si cind intri subit nu mai chef sa rizi sau sa vorbesti sau sa intrerupi firul gindirii celuilalt „credincios”. Poate ca „a la longue” pare o atitudine- vag letargica,aceea de-a veni in casa filmului cu atita piosenie si cu programul=Biblia in mina, dar respectul pe care il acorda acestui spatiu oamenii care ii trec pragul, ma va face sa prefer sa
ramin o snoaba, si sa degust un film decit sa-i dezgust pe altii cu un concert in fast-food major.


Pe Cristina o veti reintalni si in paginile AH, BD! si Sanki

*cinematografe din Craiova: „Patria”, nume prezent mai peste tot in tara, o „mandra” constructie a epocii de aur, si „Jean Negulesco” (fost „Central”), o vechitura care a gazduit si o surrealista (subversiva) cinemateca in anii 70!