Pentru unii este o carte groasa cu coperta cam subtire, cu chestii grele despre treburi prea usoare.
Pentru altii este o carte cu geometrie variabila, precum canonul postmodern caruia autorul insusi ii atribuie aceasta insusire paradoxala. Si in plus: de citit!

Divagatii deflagrante:
Noul canon, paradoxal prin insasi „noutatea” lui, este unul al impuritatii estetice, al orbirii hermeneutice, al… decanonizarii sub presiunea strazii, a publicului „larg” („tout-public”), este unul democratic, este ca o boare primavaratica* de revolutie nord-africana, spre vesnica (caci intangibila) ei corectitudine politica!

Discriminarea pozitiva va schimba lumea.
Pe dos? Nu cred ca putem intoarce pe dos si cuvintele, notiunile, intelesurile. Sunt castigate cu pierderi sfasietoare, prin sacrificii dureroase si compromisuri sangeroase, din descumpanire in deznadjde, din revolutie-n revolutie…

Rezistenta pare ridicola. Poate deveni, mai grav, antagonica, deci absurda.
Fie ea infierbantata de idealuri populare, hat, la stanga. Fie inghetata in idei fixe, sus, la dreapta, gen Breivik** (Norvegia).
Rosu si albastru, ca la robinete 😀

Exista si o rezistenta „variabila”, structurala, iar asta este un inside job.

Om vedea cum e cu decenzurarea si lauda formelor „interzise”, incarcate doar de triumful putin glorios asupra prohibitiei!***

SA AVEM SI NOI FALITII NOSTRI!

*cu iz de oil
** impotriva decanonizarii marxiste si (impurificarii) islamice
*** revenind cu notari adnotari