Pe Facebook, in grupul „Comics”, este de putin timp un poll https://www.facebook.com/groups/150998601610366/
care arata deocamdata asa

unde culorile desemneaza votanti, care au acut una sau mai multe optiuni

Cateva comentarii razlete:

„Comic Con” este un concept, este un format, o structura organizatorica bine definita. Daca denumesti un eveniment asa, trebuie sa respecti „canonul”… de succes. Salonul, muzeul, cosplayul au caracteristicile lor si se pot imbina cu imaginatie dar si respectand niste principii organizatorice. Preferintele voastre dau dovada si de diferentele dintre manifestari. Poate rezulta din ele interesul mai mare pentru unele „modele” decat pentru altele, nevoia de unele si necesitatea… altora.
S-or fi facut niste calcule si, pentru o prima editie, se pare ca n-au fost gresite. Un spatiu mai mare inseamna fluenta mai mare, prezenta si expunere mai mare si costuri/preturi in consecinta….Raportul costuri/preturi. Apropo de raport, luand in considerare numarul de vizualizari si cel de voturi, majoritatea par sa fie de parearea lui Viorel: niciuna din manifestari nu iese in evidenta dintre celelalte si nici ca implinire ale unei nevoi a creatorilor si nici a cerintelor pietei. Public ar fi, dar se pare ca eterogen, asa cum tind sa fie si manifestarile (implicit). Daca am lua noi lucrurile asa cum sunt si am incuraja evenimentele care aduna public, public care poate deveni mai aderent pe parcurs si mai constient de asta si in cele din urma… mai omogen, mai…fandom? Undeva se poate rupe cercul vicios [pomenit de V. Pirligras].

Unele sunt de nisa, altele mai populare, unele mai vechi (poate invechite), altele noi (poate mai proaspete), unele personalizate, partizanate, altele adaptate, aculturante (adaptarea se poate face si la trenduri globalizante – spuneti-le cum vreti)… Am intrebat, ca pe fiecare in parte: Spune-mi, acum, care ti se pare mai misto?

Nu avem multe voturi, nu urmeaza vreun studiu savant, ci voi exprima impresii, temeri, sperante…

EECC a avut putin din toate. Aproape toate: n-a avut, de exemplu, un artist (autor BD) invitat, dar ar fi trebuit sa fie o vedeta, una care sa atraga atentia unui public (aparent) eterogen de la o manifestare mai „generalista”. Cu o PâRâială buna si o împlântare a imaginii artistului in memoria-tinta se poate rezolva. Poate la urmatoarea editie. Artistii invitati sunt apanajul „saloanelor” BD, a la mode franco-belge, cum sunt cele de la Iasi, de nisa „arhitecturala”, si de la Constanta – „francofon’, itinerant multi ani, inca din 1991, inainte de a se stabili turistic, la Constanta. Ar mai fi cel de anul asta de la Sibiu, ocazional, pare-se, de nisa familiala. Dar si aceste “saloane”; axate strict pe Banda Desenata, nu (mai)au finantarea necesara pentru invitarea unor “vedete”, in timp ce vedetele interne (nationale) sunt cam aceleasi, dintr-un anumit grup. Ce nu are EECC, dar nu mai au saloanele (care au avut) : concursuri cu premii pentru BD. La Constanta, supravietuieste un concurs pentru copii care a ajuns local. Asadar, nici aici diferentele nu avantajeaza sau dezavantajeaza vreuna din manifestari. La noi, competitia este debordanta si este sublima, dar competitivitatea lipseste cu desavarsire. Prin format, un ComicCon este un targ anual de falire, o mare „sarbatoare a recoltei” industriei, cu invitati de diferite calibre, intr-un cadru larg, industrios, iar salonul, ofera un cadru festiv-elitist intalnirii unui public avizat cu personalitati si confera pretuire celor mai merituosi din anul scurs de la editia precedenta, onorandu-i cu premii pe masaura, incarcate de valoarea pe care un juriu le-o poate da. Cate dintre acestea sunt reale, realizate si efective ? Inclin spre varianta Comic Con, fie cea din Bucuresti fie cea din… Bucuresti, fie cea japonizanta de la… Bucuresti. Ultimul, Otaku Fest, ca veni vorba, are mult Cosplay, „Cam dublu”, fiind „Atractia PRINCIPALA” (Akira Lord) fata de EECC, cu care se poate compara, fapt ce nișează mai mult evenimentul.
Pe pagina grupului “Comics” de pe Facebook, dintr-un punct de vedere exclusivist aceste evenimente ar trebui sa exista in masura in care exista „productie BD”. in consecinta, ele n-ar trebui sa existe. Punctul de vedere opus ar fi acela al determinarii Fondului de catre Forma, dar este unul inconstient, primitiv, gen “sa avem si noi falitii nostri”, revenind la Caragiale. Iar ca sa va fac si un desen : un bosiman care venereaza o doza goala de Coca-Cola cazuta dintr-un avion, un pigmeu care si-a impletit din nuiele si paie un celular cum a vazut la un medic de la Crucea Rosie, un cocalar care… Care.

Sunt si voci nationalizante:
„…in toata turma asta datatoare de lapte bedeistic avem nevoie si de cativa ciobani cu caini ageri ca sa stie cum sa intoarca oile!”
„La prima editie comic con Bucuresti, autorii romani de la aleea artistilor au fost nevoiti sa-si cumpere bilete, mi s-a parut ridicol, autorii romani nu au avut badge-uri. (…)Sustineti , organizati si promovati festivale/saloane autohtone de carti si benzi desenate pentru copii.”

Cred ca aceste voci sunt ale creatorilor de benzi desenate, tanjind dupa o scena mai familiara si mai putin competitionala, si ale parintilor, mai familiarizati cu statornicii eroi folclorici, decat cu ademenitorii straini…
Mihai Ionut Grajdeanu face apel la promovarea artistilor romani si a personajelor din povestile romanesti.
Ce s-a realizat pe aceasta linie nationala? In benzi desenate, mai des au fost preluate basme, precum si povesti/povestiri de Ion Creanga. Cele mai recente realizari au fost o serie de 4 reviste BD cu Harap-Alb, in care elementele „romanesti” sunt rare (understatement), iar cele narative sunt cele de „pilot” in care personajele se intalnesc si arata ce-s in stare, inlocuind emfaza Minunii populare cu hiperbola Marvelului contemporan, si un prim volum cu „Amintiri din copilarie”, respectuos scrierii hatrului moldovean, mediat de un grafism plin de lumina si umor.

Aceste voci sunt voturi pentru europenele „saloane BD” si pentru un proiect de promovare si expunere a benzii desenate romanesti, cu un nume deconcertant: „Muzeul benzii desenate”. care are, in consecinta, un singur, acelasi, entuziast vot national.

Concluziile se mai coc, dar pana acum avem un clasament „SHOW-OFF”, cu unul by the book in frunte, urmat de o imitatie „nationala”. Pe locul 3, un Otaku Show-off, fara concurenta, pentru ca aduna Forta Nerdy/Manga/Anime/Cosplay. Minoritatile sunt mai solidare. Locurile celelalte sunt ocupate de… spiritul salonard al bedefililor. Aici puteau sa mai figureze alte, vremelnice, saloane provinciale, precum cel de la Oradea, Sibiu, Caracal, poate cu un acelasi vot national-entuziast, dat, paradoxal, unui Show-off personal si, doxal, impopular. Impopular si impracticat de bedeasti*. Iubirea de BD e un zid.

(va urma)

_____________________
* introduc termenul, bedeast. pentru a face o diferenta necesara – o tintuire terminologica in vanzoleala bedefililor si bedeistilor – alaturi de cel de fandom.