Cand scenaristul este si desenatorul unei bedele, nu avem redundanta inutila.
In comunicare, redundanta este o necesitate, dar, ca-n toate, folosita in functie de context: unde ai si desen, trebuie sa tii cont si de cate de mult spune acesta cititorului-privitor „tinta”! Poftim textul! Vrei sa-ti fac si un desen? Poftim! Aparent in BD avem mai putin „paraziti” pe canalul comunicarii. Da, dar si mesajul este mai complex, artistic, narativ. De unde si aparitia unui alt fenomen de bruiaj, cel provocat in mintea „spectatorului de BD”: imaginatia!

Ceea ce pare informatie excesiva pentru un lector, poate fi justamente lamuritor pentru un altul.

Citind Pif, redundanta „llecureuxiana” mi-a fost de mare ajutor: nu atat pentru intelegerea povestii (asa cum orgolios-gelosamente ar fi vrut scenaristul), cat pentru o disciplina a lecturii si ca respect fata de cuplul de autori dar si o mai buna intelegere a limbii franceze.

Redundanta este preferabila „lenei de comunicare” pentru a scoate in evidenta lujcrurile ascunse de o concizie.

Din mult ai de ales, cu putinul te descurci cum poti!
Aveti in vedere ca este vorba de o arta populara, cu larga adresabilitate, en fin de compte.
Un pasionat (mai putin antrenat) de BD va vrea sa citeasca orice poveste care-l atrage prin grafism si tema, de exemplu), daca lucrarea nu are o atentionare referitoare la publicul tinta – asa cum fac americanii.
Pas fous, ces ricains!

http://z8.invisionfree.com/Pif_Gadget/index.php?showtopic=17&st=30&#entry4829940