Re: Dracula a devenit personaj al BD-urilor belgiene

#4123
_Maxim
Participant

Editia a XVII-a a Salonului de Banda Desenata
Dracula a devenit personaj al BD-urilor belgiene
Cu fani de toate varstele si toate categoriile sociale in alte tari, banda desenata nu se bucura si in Romania de aceeasi popularitate. De la celebrul reporter si calator Tintin, creat in 1929, pana in contemporaneitate, banda desenata a capatat noi valente. Exista benzi desenate pentru adulti, iar genul japonez manga a devenit din ce in ce mai gustat in toata lumea. Editia de anul trecut a Salonului de Banda Desenata, desfasurata in premiera la Bucuresti, in cadrul Sommet-ului Francofoniei, abia a adunat 2.000 de vizitatori. Anul acesta, salonul va reveni acolo unde se organizeaza de obicei, la Constanta. Numai ca, in 2007, organizatorii, Alianta Franceza si Asociatia bedefililor romani, au decis sa faca acest salon, nu toamna ca pana acum, ci primavara.Cum in aceasta perioada sunt mai multi turisti in oras, poate in acest fel si salonul va avea mai multi vizitatori. El va avea loc intre 18 si 21 mai. Pe 19 este si ziua orasului Constanta si organizatorii spera ca o parte din cei iesiti pe strazi la concerte si la manifestarile festive sa intre pentru cateva minute si la Muzeul de Arta, mai ales ca accesul e gratuit.

Salonul, a carui tema este “De la Tintin la noile valuri ale benzii desenate”, are – evident – o expozitie dedicata celebrului personaj al Editurii (?) Herge, una dedicata tinerilor talentati din Franta si una, tinerilor romani. De altfel, lucrarile acestora din urma vor participa la un concurs al carui premiu este o excursie culturala de o saptamana in Franta. Vor fi la Constanta si proiectii de animatii pentru copii, ateliere de creatie sustinute de celebritati ale genului, un stand de carti si albume si intalniri publice la care participa invitatii salonului. Editurile Corint, Univers, Egmont, Hardcomics isi vor prezenta cele mai noi realizari din domeniul benzii desenate si va fi lansat numarul patru al celei mai noi reviste de BD din Romania, “Rahan”.

Serban Andreescu, Puiu Manu, Bogdan Petry si Irina Dobrescu, fiecare din ei o celebritate in domeniu, sunt cei patru artisti care vor reprezenta Romania. Andreescu, practicant al karate-ului, este primul desenator din Romania care a facut BD-uri cu ninja, Petry este autorul a trei albume satirice cu tema politica. Puiu Manu, autor a peste 1000 de BD-uri, este cel mai longeviv artist al genului, in timp ce Dobrescu este una din cele mai tinere autoare. Din Franta participa la salon Lewis Trondheim, detinatorul Marelui Premiu al Festivalului BD de la Angouleme, in 2006. Cateva din desenele sale alcatuiesc afisul (foto) salonului de la Constanta. Aici vine si Philippe Luguy, artist cunoscut cititorilor romani datorita publicarii albumului sau Percevan in paginile revistei “Dino” in 1997 si mai ales datorita greierasului Sylvio, ale carui peripetii au aparut ani de zile in revista “Pif Gadget”. Alaturi de ei vin si Kris si Obion, doi tineri creatori BD din Brest. Doi artisti belgieni, Jean-Luc Cornette si Karo, vor expune la cea de-a XVII-a editie a salonului planse dintr- un reportaj in benzi desenate despre Romania. Acest reportaj urmeaza apoi sa fie publicat in revista “Spirou”. Si poate cele mai interesante lucrari expuse la Muzeul de Arta din Constanta sunt cele trei albume despre Dracula, facute de belgienii Hermann si Dany, pe un scenariu al lui Yves H. Volumele din seria “Pe urmele lui Dracula” cuprind trei ipostaze diferite asupra aceluiasi subiect. Primul este o banda desenata despre Vlad Tepes, al doilea este un album despre acest mit privit din punctul de vedere al locuitorilor Transilvaniei de astazi, in timp ce ultimul este o biografie desenata a lui Bram Stocker.