Incheiem portretul sui generis al cavalerului singuratic cu o tusa de culoare iluzorie: VANATOAREA, o pasiune de… aer liber.
„Pasiunea aceasta si-a pierdut prestigiul cultural si insemnele aristocratice. Declinul ei a inceput demult, as zice ca odata cu acela al literaturii din primii ani bolsevici. As putea dezvolta paralela, dar mi-e lehamite. [8)] Atunci s-a legiferat vânatoarea colectiva si câinii (adica stapânii nostri si fala vânatorii) au devenit inutili si neaveniti, iar vânatorii adevarati, ca si scriitorii adevarati, au inceput sa dispara.
Au venit dupa o vreme activistii ceausisti si sefii de institutii socialiste pe care i-a apucat, nu stiu cum, imitându-l pe vânatorul sef al R.S.R., dorinta fierbinte de a scotoci coclaurii si de a impusca vânatul, vânatul mare, cât mai mare cu putinta si cât mai repede posibil.
Ce sa mai spun de tirul la cocina domnului Tiriac si de sutele de victime cu par si copite ale traficului de influenta [8)] . Intr-o trista masura, vânatoarea a devenit o ocupatie triviala. Si te-ntrebi ce-a mai ramas din eleganta si farmecul ei literar…”
„Au aparut, pe urma, imbogatitii Revolutiei, baietii aceia cu cefele pline, rasi in cap, cu gipanele lor mai inalte decât foioasele patriei, cu pustile lor supersofisticate, cu legaturile lor ilicite cu padurarii si sefii de ocoale. Ei au cumparat tot ce se poate cumpara, luând in arenda suprafete cât Oltenia si transformând din nou pe vânatorii de vocatie in tolerati.”
„Prietenii, fermecatorii mei prieteni de vânatoare, au imbatrânit sau au murit. Cu ei mai conversez doar in vise si tot acolo bat crângurile cu nepretuita Fofo, cateaua mea de vânatoare, cea totdeauna cu noroc. Crângurile insesi au facut loc vilelor, iar eu insumi ma straduiesc mereu si inutil sa-mi innoiesc garderoba cu haine de vânatoare si sepci kaki, pentru a sugera prezenta in act si a ma iluziona ca particip.”
[sublinierile si smailii nostri]