Re: Interviu cu Sandu Florea…

Acasă Discuții Diverse Interviuri luate si date Re: Interviu cu Sandu Florea…

#4886
_Maxim_Maxim
Participant

… singurul grafician profesionist de bandă desenată din România
Sandu Florea este cel mai prolific creator de BD din România, autor a 9 albume BD şi a zeci de benzi desenate publicate în reviste şi almanahuri. Este, de asemenea, singurul artist român de BD publicat constant în Statele Unite, colaborator al Marvel, DC Comics, Dark Horse sau Chaos Comics, cu un portfolio de peste 120 de titluri. Este pasionat de science fiction şi un campion al genului în România. De ce? Citiţi interviul care urmează…
Sunteţi un personaj foarte cunoscut în mica lume a creatorilor români de bandă desenată. Pentru cei din afara acestui univers, însă, opera şi viaţa dvs. sunt un semn de întrebare. Ce le puteţi spune despre dumneavoastră cititorilor revistei Anticipaţia ?

M-am născut în 1946 în comuna Ghelari, judeţul Hunedoara. Sunt de profesie arhitect, dar am debutat în grafică de carte şi benzi desenate în 1968, cu un serial comic intitulat “Năzdrăvăniile lui Păcală”, în revista Luminiţa… Pe parcursul următoarelor două decade am publicat nouă albume de benzi desenate la diverse edituri, colaborând în acelaşi timp la toate revistele pentru copii şi tineret ale vremii. Pe lângă decernarea câtorva premii în ţară, unul din albumele mele “În lumea lui Harap Alb” a obţinut premiul I la Eurocon ‘80, Stressa, Italia. În 1991 am plecat din ţară împreună cu familia şi m-am stabilit la New York, unde trăiesc şi în prezent. De atunci am lucrat fără întrerupere în industria de comicsuri americană şi aş putea spune că sunt singurul grafician profesionist român care trăieşte exclusiv din benzi desenate.

Poveştile pe care le-aţi ilustrat acoperă cele mai variate domenii, de la istorie la basm, de la folclor la fantastic. Primul dvs album este, însă, unul science fiction („Galbar”, după o povestire de Ovidiu Şurianu). Cum şi când v-aţi apropiat de SF?

Ca orice tânăr interesat de moduri noi de expresie, diferite de literatura oficială comunistă din anii ’60-‘70, am fost atras în mod firesc către literatura de anticipaţie. Pe lângă basm, folclor şi literatura fantastică, acest gen oferea o platformă de lansare ideală pentru un creator de BD care, după cum bine ştiţi, ilustrează printr-o succesiune de imagini o lume mirifică, cu personaje şi acţiuni cât mai neobişnuite. Ca urmare, am început să activez în două din cenaclurile epocii: Solaris – Bucureşti, în timpul facultăţii, şi H.G.Wells – Timişoara, după absolvire. La Timişoara l-am cunoscut pe scriitorul Ovidiu Şurianu, cu care am colaborat la realizarea primului album BD cu tematică SF din România.

„În lumea lui Harap Alb” a câştigat în 1980 premiul pentru bandă desenată la Eurocon-ul de la Stresa, Italia. Ce a însemnat asta pentru dumneavoastră?

„În Lumea lui Harap Alb” a fost un album BD experimental în care am încercat un mod de abordare nou pentru acest gen de artă. În loc de o succesiune de casete desenate, am introdus conceptul de „spaţiu continuu” cu un desen fluid, flexibil la nuanţele narative sugerate de fantastica lume a basmelor lui Ion Creangă. Consider că această abordare este contribuţia mea personală la dezvoltarea sistemului narativ al benzilor desenate.
Premiul a fost o surpriză totală pentru mine şi a constituit un moment important în cariera mea de desenator. El a fost o confirmare că drumul ales e cel bun şi mi-a dat curaj să continui şi pe mai departe eforturile în această direcţie, chiar după ce am plecat din ţară în 1991.

Ce caracteristici trebuie să aibă un text pentru a putea fi transpus în banda desenată? Ce căutaţi la un astfel de text, la unul science fiction în special?

Pentru ca un text deja existent să poată fi convertit la BD, trebuie să conţină elemente vizuale, uşor de reprodus şi inţeles grafic, şi să aibă o acţiune coerentă, cu cât mai multe dialoguri. Sunt puţine povestiri scurte SF româneşti contemporane care se pot adapta în BD, deoarece majoritatea lor sunt statice, nu au o acţiune cu elemente vizuale şi nu au dialoguri suficiente – dialoguri care sunt nu doar caracteristice, ci şi necesare benzilor desenate.

Dar există şi benzi desenate fără dialoguri… Arzach, de Moebius, e un exemplu.

Fără indoială că se poate povesti şi asa; octombrie 2001 a fost chiar „luna tăcerii” pentru Marvel – patru săptămâni în care toate titlurile publicate de ei nu aveau cuvinte. Dar dacă privim banda desenată ca pe o industrie, ea se bazează pe capacitatea de a povesti, de a emoţiona; şi e mult mai greu să faci asta fără cuvinte, fără dialoguri.

De aceea cred că este mult mai bine să se scrie un scenariu special pentru o bandă desenată. Din experienţa mea americană, acest lucru se poate face în două feluri: scenariu sub formă de „plot” (rezumat al acţiunii) care contine povestirea desfăşurată pe pagini fără dialoguri (care se scriu ulterior, după ce artistul a desenat paginile), sau „full script” cand povestirea are dialogurile scrise de la început. Prima metodă are avantajul că artistul poate veni cu idei vizuale neaşteptate şi textul final se va potrivi mai bine imaginilor desenate, dar asta depinde în mare măsură de abilitatea scriitorului de a se adapta la nou. Unul dintre promotorii acestei metode a fost Stan Lee, celebrul creator al personajelor din universul Marvel.

Care este comics-ul la care aţi lucrat cu cea mai mare plăcere? Dar comics-ul cu cel mai bun “storyline”?

„The Executioner” a fost o serie de 10 comics-uri pe care le-am desenat şi tras în tus pentru Innovation Comics şi Vivid Comics. Ele constituie o adaptare BD a celebrei serii de romane „The Executioner” care a fost un bestseller în anii ‘80. Am avut o foarte fructuoasă colaborare cu Don Pendleton, autorul seriei, un om de o delicateţe deosebită.
„X-Men: the End”, seria de 18 comics-uri la care lucrez în prezent ca inker (inker-ul e cel care trage în tus desenele realizate de penciller – desenatorul în creion) are o poveste foarte complexă. Chris Claremont este scriitorul cel mai bine cotat din industria americană de comicsuri şi la acest proiect capacitatea lui imaginativă a depăşit orice limită. Este povestea SFÂRŞITULUI echipei de superoi cunoscuţi sub numele de X-Men; ea are loc peste 15 ani, iar seria a stârnit un mare interes în rândul fanilor deoarece mulţi dintre eroii lor favoriţi mor pe capete şi toţi aşteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă mai rămâne cineva în viaţă la sfârşitul serialului… O apocalipsă BD, deci.

De curând, aţi facut o mare surpriză iubitorilor de banda desenată din România – o nouă revistă de BD, cuprinzând şi lucrări ale unor autori români. Ce înseamnă Carusel pentru dumneavoastră?

Revista Carusel a apărut imediat după Revolutie şi a fost o încercare, cu mijloacele modeste (materiale şi artistice) ale vremii, de promovare a artei benzilor desenate la noi în ţară. Numele revistei este acelaşi cu al unuia din albumele mele BD, apărut în 1983, şi reflectă fidel intenţia mea privitor la această revistă: un carusel al povestirilor care se învârte fără sfârşit, spre deliciul nu numai al spectatorilor mari şi mici, dar şi al celor care participă la efortul de a menţine maşinăria lui în perpetuă mişcare.
Seria nouă a revistei Carusel, al cărui prim număr a fost publicat recent, a beneficiat de experienţa mea americană, acolo unde am avut norocul de a vedea la lucru artiştii, editorii şi fanii cei mai buni din lume. De la ei am învăţat că numai talentul nu este de ajuns şi că fără perseverenţă şi efort organizatoric nu se poate pune pe picioare o publicaţie de calitate.
Revista a fost reînfiinţată cu scopul declarat de a ajuta mişcarea BD din România, oferind o porţiune generoasă din sumar tinerilor talente care au mare nevoie de o platformă de lansare – fără de care o întreagă generaţie de desenatori BD n-ar reuşi să iasă din stadiul cronic al amatorismului infantil. Ei sunt direct interesaţi să colaboreze şi să promoveze această revistă prin toate mijloacele. Avem talente reale, care trebuie doar cultivate pentru a da rezultate de excepţie. Visul meu este ca nu peste mult timp valoarea colaborărilor interne să depăşească pe cea a materialului “de import” şi, treptat, ca întreaga revistă să fie în întregime realizată de catre artiştii români. Vă mulţumesc şi vă urez să citiţi cat mai multă bandă desenată!

Sandu Florea
New York
May 2, 2005

A consemnat: Eduard Pandele