Interviu care nu a mai aparut in cartea „Istoria BD in Romania” 2010
Intrebari de Alexandru Ciubotariu, unul din autorii cartii

Versiunea integrala

1.Spuneti-ne cateva cuvinte despre dumneavoastra, despre studiile care le-ati urmat si cum v-au influentat cariera.
Marian Mirescu: Primele amintiri sunt cu foi de hartie si creioane pe o masuta si cu primul televizor „din curte”. Au urmat 16 ani de instruire din care m-am ales cu o diploma in filologie.

Studiile de arta au fost trei ani de scoala de arta („Cornetti”) din Craiova, in timpul liceului, cu Ion Hagiescu, care-mi prevestea o cariera de portretist. Tatal sau, sculptorul Eraclie Hagiescu, fusese indrumator al bunicului meu patern la Scoala de arte si meserii („Brancusi”) din Craiova.
Studiul lingvisticii cu o lucrare de licenta de semantica si cel al tehnicii picturale intr-un atelier in care rasunau arii de opereta si ecourile scolii italiene de Belle Arte, m-au adus aici.
Si-acum pot sa spun ca „il maestro” a avut dreptate: am facut cu placere portrete si inventez mereu personaje.

2. De unde decizia de a face banda desenata? Cum a pornit acesta aventura?
Marian Mirescu: A pornit din nevoia copilareasca de a-mi face propriul cinema, asa cum orice copil, de pilda, vrea sa „se faca” aviator si deja „se face” ca zboara. Am continuat sa fac acest cinema, realizand ca este mult mai mult decat un inlocuitor de cinema!

3. Doar banda desenata sau aveati/aveti si alte activitati artistice care va completeaza?
M.M.: Celelalte activitati artistice ma completeaza ca autor de benzi desenate: literatura, fotografia… Si marunte apucaturi precum modelarea, cioplitul, colajul, desene pe geamul aburit, vanarea de desene verzi pe pereti…

4. Ne puteti spune cateva proiecte care va sunt forte dragi, care v-au impresionat? Care este lucrarea cu care va mandriti cel mai tare?
M.M.: Proiecte entuziasmante de reviste in care am fost implicat au fost Orion, Quadrat, Helion si Carusel. La ultimul, Carusel, am avut placerea sa colaborez cu Daniel Rizea, Catalin Gospodin, Laurentiu Mates, Robert Simon, Nicolae Florin Radu, Alexandru Popa si Sandu Florea. Dintre cele personale, ramane, evident, AH, BD! care este un Work In Progress, unde colaborarile au fost nenumarate. Au mai fost participari la bookuri din Polonia, cu Joanna Karpovicz si Cristian Loghin, in SUA, cu Daniel si Catalin…

Proiectele incepute mai de curand sau cu multi ani in urma sunt in diverse stadii, pentru unele poftind mai multi desenatori sa colaboreze… Fragmente s-au „ivit” ici si colo, fie ca benzi desenate de mine sau de altii, fie ca texte literare: Yorriquez, Dosar 2103, Aberatia, Ultimator, Mechonia, Salvator, Serpen…

5. Urmariti miscarea (ce fac alti artisti) de la noi sau din afara? Aveti preferati? Care?
M.M.: Da, cu mare placere si cu interes. Sunt aproape de cei doritori sa-si perfectioneze tehnica, sa invete acest limbaj special si sa faca… bedele!
De asemenea urmaresc niste autori cu evolutii si destine pe care le gasesc interesante. Altfel, sunt multi artisti pe care-i „citesc” cu placere si descopar in continuare altii noi. De-a lungul anilor, asadar, au fost desenatori care au insemnat ceva in etapele formarii mele „tehnice”, pentru ca Banda Desenata este o arta complexa, care trebuie invatata. Apropo, scolile de arta ar trebui sa aiba cursuri de BD pentru complexitatea si expresivitate artistica, pentru inceput macar ca parte a istoriei artelor.

6. Ne puteti descrie procesul creator? (de la primirea scenariului, sau de cele mai multe ori doar un text, pana la ce materiale folositi dar si surse de documentare)
M.M.: As incepe dinainte de inceput.
La inceput e dorinta si cuvantul.
Scenariului poate fi o dezvoltare a unei idei, teme, mesaj sau adaptarea („bedeizarea”) unui text.
Ca scenarist am in vedere abilitatile si preferintele desenatorului cu care colaborez. Acestuia ii pot oferi o descriere detaliata sau un sinopsis pe baza caruia purtam discutii. Este necesara familiarizarea cu contextul si cu personajele, prin documentare si vizualizare (concepte).
Ca desenator, deci ca „autor”, in functie de complexitatea povestii, scriu un scenariu de uz intern in cifru personal si fac un decupaj pe pagini si casete odata cu primele schite (layout). Elaborez in continuare, desenand cat mai detaliat, modificand, corectand. Creionajul trece pe curat, in tus. Mai departe, pe computer fac finisaje, trasarea casetelor si amplasarea textului.

Folosesc instrumentele clasice in ritualul premergator transei creatiei: ascutirea creioanelor, netezirea foii de hartie, momentul „fie ce-o fi” si aparitia primelor linii de grafit ca din senin…
Folosesc si instrumente semi-clasice sau… neo-clasice: stilouri cu capete de penite, de pensule, sau tip Rotring, fetru (liner), dar si fotocopiatoare, scannere, PS, mai rar tableta etc.
Totul incepe de fiecare data de la creion si hartie.

Sursele de documentare au fost cartile, imagini si articole din reviste si ziare, propriile schite si fotografii… Acum este si internetul.

7. Aveti subiecte/teme favorite?
M.M.: Am abordat fantasticul introspectiv si comicul coroziv si in ignorarea cititorului mediu, fiind liber de constrangeri, ca neprofesionist. Am intitulat una dintre lucrarile mele „absconse” chiar asa: „Aberatie”!

Cand desenez ma gandesc mai putin la public si mai mult la cititorul meu. Si ca sa va fac si un desen, imaginati-va un actor pe scena in timpul unui monolog. El detecteaza in public o persoana prin care se branseaza la public. Cand si cand va compara reactia acesteia cu a altora, aleatoriu, iar monologul este ajustat, avand grija totusi sa nu-si dezamageasca spectatorul (cititorul).

8. Ne puteti spune de unde inspiratia si deprinderea de a spune o poveste in imagini?
M.M.: Inspiratia in scrierea Povestii, scenariul, vine din atitudine, o traire si o viziune personala, dintr-o experienta de viata. Este o „pornire”, o scanteie. Inspiratia scenaristului vine si din lecturile sale, de la instruire; este una culturala.

Deprinderea de desenare a Povestii, de realizare a produsul final, bedeaua, vine dintr-o experienta artistica, ca un exhibitionism bine temperat.
Si in cele din urma scenaristul si desenatorul se inspira reciproc!

Autorul (complet) sufera sciziunea scenarist-desenator dintr-un inceput, dupa care… intram in psihanaliza, care este alta Poveste!

9. Cum a fost prima data cand ati fost publicat? A fost diferit fata de o lucrare grafica propriu zisa? Capata o noua viata? Simteati ca multiplicarea o transforma?
M.M.: Prima data e… ca prima data. Revelator! Multiplicarea confera un statut aparte lucrarii grafice, de care trebuie tinut cont la realizarea ei. O instraineaza.
Prima publicare, in revista liceului, mi-a aratat cat de importanta este punerea in pagina. Ilustratiile mele pareau stinghere si inexpresive suspendate printre texte. Desenele erau trase in tus pe calc, iar reproducerea lor a fost fidela, nimic de zis.

Urmatoarea experienta a fost cu planse BD realizate pe hartie cu un grafism foarte incarcat. Povestea de zeci de pagini era concentrata pana la anihilare… in cateva pagini, iar hasurile erau multe si inutile. Pregatirea pentru tipar cu fotocopiere, transferuri succesive, chimice si fizice, si iar pe hartie, in sute, mii, sute de mii de exemplare… a avut ca rezultat o imagine aproximativa si rece.
Pentru a da viata acestei imagini multiplicate tipografic, pentru a o face mai calda, mai vie, pregatirea trebuia facuta cu mult inainte. A fost o lectie despre claritate: concentrarea naratiunii si efuziunea grafica omoara Povestea.
De-atunci a aparut si „cititorul” meu si a inceput epurarea grafica. Nu mai faceam Arta, faceam BD!

Tehnologia tipografica a avansat enorm si acum poate reda cel mai mic detaliu, dar n-a schimbat nimic fundamental. Cea digitala ar putea-o face.

10. Stiu ca v-a preocupat mult produsul final – lucrarea tiparita. V-ati adaptat si tehnica pentru a iesi cat mai bine la tipar. Spuneti cateva cuvinte.
M.M.: Inainte de a ma folosi de finisarile pe computer, aveam grija sa folosesc o hartie cat mai buna, creioane si gume in antiteza armonioasa, un tus bun si un instrument cat mai precis. Cautam linia in paienjenisul de hasuri. Transformarea hasurii laborioase in linie era o provocare. O lectie din care am invatat ca fiecare lucrare in parte este o provocare. Au fost si experimentari pe suporturi inedite cu scule improvizate, pe care nu le-am folosit ca atare in bedele. Nu inca..

O „disciplina” s-a instaurat si in colorare. Acum, varianta digitala cu rezolutie, marime, calibrare, separatie culori, hartie… Dar totul la indemana, pe taste!
Sa nu uitam cu toate astea ca la masa cu hartie si creioane incepe totul.

11. Mai stiu ca v-a preocupat mult procesul publicistic. Sunteti printe primii care au initiat curentul auto-publicarii, al auto-promovarii. Spuneti-ne de primele tentative pana la ultimile aparitii.
M.M.: In aceasta ipostaza, de editor de fanzine, m-a preocupat intr-adevar procesul publicistic, editarea si produsul final, tehnica, tegnologia, forma si continutul. Si este normal sa fi dorit ca produsul sa fie unul interesant: atractiv, divers, bun! Si am cautat colaborarea cat mai multor bedeisti si formarea de echipe de lucru. A fost o joaca de-a editura, fanzinele aparute fiind mai degraba niste prototipuri de reviste BD.
Primele tentative au fost fanzine studentesti SF machetate prin colaj si multiplicate la rotaprint, cum a fost SFLASH al cenaclului SF Victor Anestin prin anii 80.
Ultimele sunt AH, BD! din 1996, Sanki si COMIC +, care pot fi rasfoite si virtual.

12.Ati promovat multi tineri. Spuneti-ne cateva cuvinte.
M.M.: Am impartasit din experienta mea in colaborarea cu ei. Pentru cei mai multi dintre ei, banda desenata a fost o etapa in cariera lor sau in viata lor.
Am lucrat in presa multi ani si am avut posibilitatea sa promovez multi tineri, strecurand cu orice ocazie si cu orice pretext o ilustratie, o caricatura, un strip…

Am avut cu totii de castigat, ca in orice proces de predare/preluare… a stafetei.
Gandul meu era la o scoala de BD in cadrul unei „aliante” a desenatorilor, o asociatie de promovare a artelor desenului si formaresi aparare a desenatorilor. De aici si numele ei, „Syndicart.” Bineinteles, nimic oficial. Adica juridic. Ne jucam inca, in continuare copilarim.

13.Aveti proiecte de banda desenata nepublicate, lucrari care nu au vazut niciodata lumina tiparului?
M.M.: Da. Printre ele sunt si lucrari asupra carora revin mereu, in timp: le completez, le dau o alta forma, reiau si lucrari publicate in conditii de presiune si de constrangeri de tot felul.
Cateva titluri am pomenit deja. Ultimul ar fi un album colectiv cu povesti inspirate din mitologia acestei parti a Europei, pe care le-am impartit sub forma de scenarii mai multor desenatori din tara si strainatate, de la care preiau concepte, schite, creionaje, orice contributie fiind binevenita.
Apar nume noi: Cristian Pacurariu, desenator la Soleil, Victor Drujiniu, de curand adoptat de Dark Horse….Variante de titluri ar fi „Monstrii nostri”, „Monstrii de-acasa”, sau simplu „Monstri”…

14.Ne puteti da o definitie pentru “banda desenata”?
M.M.: „Banda desenata” poate fi ce vrea fiecare. Paraliteratura, desenatura, cinema de hartie…

Pentru „autori” este ceea cea ce poate sa faca fiecare, este o arta narativa de demiurg wannabe.

Pentru cititor-privitor este Spectacolul hartiei prin clipitul 4D intre desene, atipirea 5D intre pagini, unde spatiul gol hipnotic provoaca imaginatia 6D, visarea 7D, asa cum la cinema montajul regizoral de imagini atractive si obturarea intre fotogramele peliculei desfasurate la proiectie genereaza iluzia continuitatii narative si iluzia miscarii cinematografice.
Este farmecul adictiv a lui VA URMA caseta cu caseta, pagina cu pagina…

15. Cateva sfaturi pentru tinerii creatori de banda desenata…
M.M.: Sa-nvete sa vorbeasca in desene. Si sa aiba ce spune! Sa fie umili pentru a fi z(m)ei!

(mai multe in curand si pe HELION online)