Re: Ion Manolescu

Acasă Discuții Studii Banda Desenata/Comics Re: Ion Manolescu

#518
_Maxim_Maxim
Participant

Succesul benzii desenate. O analiza contractuala
Ion MANOLESCU

Contractul de lectura al benzii desenate
Ca orice gen paraliterar, banda desenata (prescurtat, BD) este legata de relatia directa si empatica pe care o stabileste cu cititorul. Ca si in cazul altor genuri sau sub-genuri consumiste, cum ar fi policier-ul, thriller-ul, SF-ul sau romanul sentimental, BD este obligata sa-si asigure functionarea publica prin impunerea unui parteneriat de lectura, bazat pe reguli contractuale ferme. Majoritatea cercetatorilor domeniului sunt de acord ca, in absenta acestor reguli sau in cazul nerespectarii lor de catre una din parti, genul nu isi risca doar cota de succes, ci chiar supravietuirea pe piata [1] .
Punând in discutie contractul consumist de lectura, Jean Tortel vorbeste despre corelarea indispensabila dintre receptivitatea cititorului de paraliteratura si calitatea limbajului pe care acesta il citeste. El identifica figuri retorice predilecte, tematizate auctorial, cum ar fi cele de amplificare (exclamatia, antiteza, hiperbola), fara de care publicul nu ar putea fi cointeresat sa se apropie de gen. Evelyne Sullerot, analizând foto-romanul (un gen consumist apropiat de BD, prin relatia aproape identica dintre imagine si textul scris) [2] , observa conditia obligatorie de racord public a acestuia: simplificarea, pâna la schematism, a intrigii si a tipologiei personajelor. La rândul lui, Francis Lacassin delimiteaza trei conditii specifice functionarii BD, in forma unor caracteristici de gen: interventia publicului in alegerea temelor si compozitia personajelor principale; identificarea colectiva a cititorilor cu eroul si cu personalitatea acestuia; atestarea desenelor ca purtatoare de valoare documentara [3] . Incalcarea oricareia dintre aceste conditii echivaleaza cu un potential esec al genului pe piata, prin respingerea lui de catre publicul “inselat”sau “contrariat”.
Dupa cum se observa, publicul de BD este captat printr-un soi de “abonament simbolic”, care ii asigura, pe baza unui cod de identificare propriu, accesul si participarea directa la constructia formelor, tipologiilor si personajelor genului. “Abonamentul”presupune ca autorii “difuzeaza”o marfa (albumul sau revista BD) negociata colectiv si personalizata individual, in asa fel incât, la momentul achizitiei, cititorul sa-si poata satisface fantasmele, dorintele sau reveriile prin actul lecturii. De la simplificarea extrema a temelor (reduse, in general, la lupta dintre Bine si Rau) si pâna la reductia sablonarda a personajelor (“Bunii”sunt, de regula, tineri, atletici, frumosi; “Raii”, dimpotriva, apar stigmatizati printr-un defect sau o anomalie fizica/fizionomica), totul este pus in slujba stimularii vizuale a gândirii magice a publicului. Conditia, limitativa rational, de plauzibilitate este inlocuita cu cea, deschisa fantasmatic, de posibilitate, in spiritul stimularii unor clisee mitice preexistente in mentalul cititorului: utopia nemuririi; idealul prosperitatii absolute; dobândirea de puteri supranaturale. De exemplu, Batman sau Flash Gordon au resurse financiare inexplicabile, dar extrem de consistente; Pif sau Hercule cad de pe acoperisuri, dar nu patesc nimic; Superman e mitraliat cu raze laser, dar abia daca se clatina; Green Lantern zboara fara probleme prin spatiul cosmic, ferit de radiatii in interiorul unei bule verzi de energie pe care o degaja din pumn; Fetitele Powerpuff nu se nasc pe cale naturala, ci printr-un melanj chimic accidental s.a.m.d.
Mai mult decât atât, autorii se angajeaza, explicit sau implicit, sa prezinte sistematic publicului codurile “abonamentului simbolic”, in asa fel incât acesta sa se poata identifica rapid si eficient cu produsul dorit: onomastica personajelor, poreclele sau numerele de identificare, costumatia eroica, stereotipiile de limbaj, formele de “casetare”a actiunii, culorile intrebuintate la “inkuire”“toate sunt marci ale relatiei contractuale prin care publicului de BD i se pretinde si, ulterior, i se asigura, fidelitatea actului de lectura [4] . Dupa cum remarca cercetatorii genurilor paraliterare, notiuni ca “estetica receptarii”, “orizont de asteptare”sau “contract de lectura”, imprumutate din teoria literara moderna (cu precadere, pe filiera Scolii de la Konstanz) si aplicate, de obicei, literaturii mainstream, au devenit indispensabile pentru intelegerea unor zone pâna nu demult socotite “marginale”estetic si “ilegitime”cultural [5] .
Un caz special de succes
Unul dintre cele mai spectaculoase cazuri de succes in domeniul BD este reprezentat de revista franceza Pif Gadget. Având ca “stramosi”publicatiile Vaillant. Le Journal le plus captivant (1945-1965) si Vaillant. Le Journal de Pif (1965-1969), hebdomadarul Pif Gadget (1969-1982) ramâne in istoria benzii desenate ca publicatia cu cele mai mari vârfuri de tiraj in anii ‘70. Acestea nu au fost egalate nici macar de trusturi ca Marvel sau DC Comics: 1 000 000 de exemplare, in intervalul 1971-1973, in conditiile unor tiraje saptamânale medii de 550 000 de exemplare. Succesul neobisnuit al publicatiei tiparite de Editura Vaillant, sub directa coordonare a Partidului Comunist Francez, s-a datorat deopotriva impunerii unui contract avantajos de lectura (pastrarea majoritatii eroilor din vechiul Vaillant; introducerea gadget-ului “o premiera in alcatuirea revistelor BD; realizarea unui saptamânal de 76 de pagini cu BD comice si realiste complete) si stabilirii unei politici editoriale inteligente (difuzarea revistei deopotriva in state capitaliste si comuniste, inclusiv in România; tiparirea, in conditii avantajoase, a anumitor tiraje in tari ale blocului comunist; exploatarea potentialului de vandabilitate al publicatiilor adiacente, cu precadere al poche-urilor).
In aceste conditii, se poate observa ca Pif Gadget a devenit cu usurinta, in perioada anilor ‘70, principala revista BD pentru copii din spatiul francez si românesc. Combinatia de BD comice (Pif, Placid et Muzo, Gai-Luron, Corinne et Jeannot) si realiste (Corto Maltese, Teddy Ted, Loup Noir) de cea mai buna calitate, realizate sub penelul unor desenatori prestigiosi, ca Arnal, Gotlib, Tabary, Pratt, Forton sau Kline, a facut ca “orizontul de asteptare” al publicului sa capete deschideri spectaculoase. Practic, atâta timp cât abonamentele au fost tolerate in spatiul autohton, revista a influentat generatii intregi de cititori care nu beneficiau, ca alternativa BD, decât de insipidele si dogmaticele Cutezatorii sau Luminita [6] .
In prezent, Pif Gadget, ca si publicatiile sale adiacente, se bucura de efectele unui neasteptat proces de reboosting. Marca, formatul, logo-ul, structurile desenate, eroii si desenatorii sunt, de câtiva ani, din nou in atentia publicului. Acest lucru se intâmpla, pe de o parte, gratie reaparitiei revistei, incepând cu iulie 2004 (lunar, 132 de pagini, format A3, cu gadget, la pretul de 3,90 euro), iar, pe de alta, datorita publicarii unor monografii si albume tip “Best Of”dedicate fenomenului Vaillant si Pif [7] . Disparitia exemplarelor din anticariatele românesti (unde, in urma cu 8-9 ani, erau prezente cu sutele si accesibile la preturi derizorii) [8] , scaderea ofertelor pe site-urile de Internet specializate in vânzarea si cumpararea de BD (cum ar fi http://www.pif-collection.com) sau cresterea pretului de achizitie al exemplarelor mai vechi (numarul 1 din Pif Gadget ajunge, pe site-uri ca e-bay sau chapitre, la sume de vânzare cuprinse intre 200 si 300 de euro) reprezinta, la rândul lor, semne ca istoria de succes a saptamânalului francez este pe cale de a se reedita. In ce masura, insa, “fenomenul Pif”isi mai poate asocia fani in rândul publicului tânar ramâne o intrebare deschisa, careia alti cercetatori ii vor gasi raspunsul in studii de marketing cultural sau de sociologia lecturii paraliterare.
[1] Din aceasta perspectiva, situatia actuala a BD românesti este edificatoare: dezinteres editorial; difuzare cvasi-inexistenta; lipsa de identificare publica fata de fenomen (albume, eroi, teme, stiluri grafice etc.). Toate conditiile sunt întrunite aici pentru un esec pe termen lung al genului.
[2] De altfel, foto-romanul pare sa descinda direct din banda desenata, atâta timp cât, în 1947, jurnalistul Stefano Reda, care publica BD, are ideea sa înlocuiasca în pagina desenele (prea lungi si prea costisitoare tipografic) cu fotografii. La rândul lui, astazi, foto-romanul poate fi considerat “stramosul” publicistic al telenovelei.
[3] V. un “clasic” al teoriei de gen “ volumul colectiv Entretiens sur la paralittérature, sub directia lui Noël Arnaud, Francis Lacassin si Jean Tortel, Paris: Plon, 1970. Trimiterile critice au fost facute la câteva dintre studiile prezente în acest volum: Jean Tortel “Qu’est-ce que la paralittérature?; Evelyne Sullerot “Les Photoromans; Francis Lacassin “Étude comparative des archétypes de la littérature populaire et de la bande dessinnée.
[4] Pentru o analiza avizata a codurilor contractuale paraliterare, v. volumul lui Alain-Michel Boyer “La paralittérature, Paris: Presses Universitaires de France, 1992.
[5] Printre teoreticienii care au observat gradul sporit de aplicare al conceptelor de naratologie moderna la genurile consumiste, v. Daniel Couégnas “Introduction à la paralittérature, Paris: Seuil, 1992.
[6] Abonamentele la revista Pif Gadget au încetat, dupa 1982, la indicatiile lui Nicolae Ceausescu, deranjat de latura “burgheza” a publicatiei si de caracterul ei alternativ la oferta puternic si rigid politizata comunist a BD autohtone.
[7] De urmarit, în aceasta privinta: Richard Medioni “Pif Gadget. La Véritable Histoire. Des Origines à 1973, Paris: Vaillant Collector, 2003; Hervé Cultru “Vaillant. Le Journal le plus captivant. 1942-1969: La Véritable histoire d’un journal mythique, Paris: Vaillant Collector, 2006. A se vedea si albumul Le Meilleur de Pif. 1 (558 de pagini alb-negru hardcover, realizat cu ajutorul lui Henri Filippini), Issy-les-Moulineaux: Vents D’Ouest, 2005.
[8] De urmarit, în aceasta privinta: Richard Medioni “Pif Gadget. La Véritable Histoire. Des Origines à 1973, Paris: Vaillant Collector, 2003; Hervé Cultru “Vaillant. Le Journal le plus captivant. 1942-1969: La Véritable histoire d’un journal mythique, Paris: Vaillant Collector, 2006. A se vedea si albumul Le Meilleur de Pif. 1 (558 de pagini alb-negru hardcover, realizat cu ajutorul lui Henri Filippini), Issy-les-Moulineaux: Vents D’Ouest, 2005

dupa:
revista lunara de cultura TOMIS, ianuarie 2007, Constanta

http://www.revista-tomis.ro/.