Caricatura, dupa mine, este o maniera de a portretiza prin (supra)incarcare*, deci o specie a portretului, o sinteza a trasaturilor judecate dominante de catre artist, iar banda desenata este o arta narativa, cu o „gramatica” bine definita, cu conventii si reguli cu care autorul analizeaza situatii si nu doar stari, in care personajele din povestea desenata pot fi portretizate si caricatural, „sarjate”*.

Suntem in arta figurativa a desenului, in care un artist desenator poate excela ca portretist caricatural, dar nu si in exprimarea in banda desenata, unde personajul portretizat apare in mai multe ipostaze si nu doar portretizat, ci in integritatea sa fizica si desfasurare dinamica („tahicardica”).

Un artist de BD comic poate realiza – ca regula generala – portrete caricaturale individuale, dar e posibil sa nu exceleze – ca exceptie.

Portretul, peisajul, natura statica sunt in Banda Desenata.
Un cap nu poate fi siamez cu un corp.

Caricatura, in sens mai larg, pune in scena personaje caricaturizate, in alegorii cu impact si efect imediat: de cele mai multe ori ranjetul – rasul e rareori inocent!

Banda desenata adauga dramatism, prin adaugare de alte scene, altfel alese si alaturate pentru provocarea continua a imaginatiei.

Unde si care sunt contrariile si ale cui si ce sunt versiunile, vor afla participantii la conferinta.

O repetata uimire este provocata de amintirea unui trecut infloritor si o minimalizare a prezentului: pe de o parte, o suma de nume de caricaturisti celebri, si pe de alta, doi caricaturisti estetizanti, dintre care doar unul s-a incumetat sa faca BD!

Incheiem prin evidentierea eruditiei conferentiarului intr-ale caricaturii, care stie multe din activitatea de colectare de grafica satirica – originale? – dar mai putin intr-ale Benzii Desenate, pe care n-o colectioneaza – …

*etimologic, de la caricare=a incarca (it.)