Re: Mati Botezatu

Acasă Discuții Diverse Interviuri luate si date Re: Mati Botezatu

#4889
_Maxim_Maxim
Participant

„Îmi plac benzile desenate“
Mati Botezatu
A facut grafica, afise, ilustratie, coperti de carte, scenografie si emisiuni TV. Din spirit practic, a ales proiectarea. Astazi, un raft lung cât ultimii 18 de ani, populat de albume, îi dezvaluie BD-filia

Sunt spatii care te coplesesc. Au rafturi peste rafturi, carti peste carti, alte rafturi, cd-uri, dvd-uri, alte carti. Deloc dezordine, ba dimpotriva, armonie, eleganta. Printre ele, o chitara electrica si vocea lui Frank Zappa. Sunt oameni care te coplesesc. Au citit cartile, au ascultat muzica, au amenajat locurile în care picioarele vor sa se opreasca si timpul alearga. Mati Botezatu, architect matur, fost grafician, fost realizator al unui mare numar de emisiuni la TVR Iasi si autor de benzi desenate, este unul dintre cei putini. A început sa publice de la 14 ani, caci nu s-a putut împotrivii chemarii vizualului.
Revista „Pif“, cea care a dat culoare multor copilarii si tinereti în perioada comunista, l-a familiarizat cu un produs nou – banda desenata. Pe scurt, BD. Placerea lecturii s-a ramificat si a nascut, dupa o perioada de exersare, satisfactia crearii unor productii proprii. Desi nu mai deseneaza (decât sporadic) din 1991, detine aproape 400 de albume de BD, aliniate pe singurul raft ce le suporta în siguranta greutatea. Cel mai apropiat de pardoseala.

„Imago“
Mati Botezatu nu e un consumator întâmplator de BD. Ani buni a facut grafica, afise, ilustratie si coperti de carte, scenografie. „În 1974 am realizat o expozitie de grafica (în Sala Pasilor Pierduti a Universitatii „Al.I.Cuza“). Se prefigura un lucru nou, plecat dintr-un fel de transpunere grafica a metodei reducerii la absurd – preluata din matematica. Rezultanta vizuala era o suma de aberatii, pornita din perceptia eronata a unor elemente spatiale, transpuse deliberat aiuristic pe suprafata 2D a hârtiei. Dar, trebuie sa recunosc, am perceput toata activitatea asta ca una pe plan secund, caci arhitectura nu îti lasa foarte mult timp liber. Benzi am publicat si înainte de ‘90 si nu doar în reviste pentru copii sau în almanahuri. Au aparut în programul de sala de la Teatrul National „Vasile Alecsandri“, sau incluse în afisele pe care le-am lucrat pentru spectacolele Teatrului „Luceafarul“. Timpul democratiei a adus cu sine o oarecare diminuare a atentiei fata de cultura si, implicit, o scadere a veniturilor artistilor, asa ca a ramas acolo unde activitatea este în mare miscare: proiectarea. Nu înainte de a face o încercare destul de ambitioasa: prima revista de BD din România de dupa ‘89, „Imago“. Editorialul introductiv, marca Luca Pitu, dadea indicii despre un produs, un mesaj, ceva mai mult decât un „bede“.
„Imago“, în ciuda unor autori motivati si entuziasti, nu a avut noroc. Primul numar a ramas ultimul, pentru ca nu a avut difuzare. „A fost scoasa într-un tiraj foarte mare si trebuia raspândita. Dar editorul, revista „Convorbiri literare“, nu s-a ocupat îndeajuns si întreprinderea s-a autodizolvat“. Odata cu ea, autorul a devenit doar un cititor (exceptând câteva planse sporadice, alaturi de productia de scenarii BD – pastrata la sertar).

Pentru consum
„În anii de dinainte de ‘89, citeam reviste cu benzi desenate, în masura în care reuseam sa le gasesc. În Franta, banda desenata care solicita un anumit nivel de întelegere este denumita BD pentru adulti. Plansele publicate în reviste, integral sau în episoade, sunt reunite în albume. Un album cuprinde, în medie, 50 de planse (alb-negru sau color), însa se întâmpla uneori sa ajunga la 200. Atunci când un album face sa aiba urmare, seria formata (determinata de succesul la public) numara 10-20-30 si chiar mai multe tomuri. Nu de putine ori se practica reunire a acestora într-o „integrala“ – respectiv un superalbum colector. Prezentarea grafica si calitatea operatiunilor de legatorie fac aceste produse compatibile calitativ cu albumele de arta“.
Începutul imensului raft a fost albumul cu numarul 1 pe care, surprinzator, nu l-a cumparat. În ‘90, francezii au adus carti la Bucuresti, cum se practica, sub forma unui fel de „ajutor“ dat imediat dupa Revolutie. S-a organizat distributia lor. A adunat câteva cupoane, oferite de un ziar, care îi dadeau dreptul sa îsi aleaga trei carti. Dintr-o biblioteca-gigant. Si una dintre ele a fost un album de BD. Pe al doilea l-a primit cadou – un album de exceptie, al carui scenarist era regizorul Federico Fellini – „si el mare pasionat al genului altfel numit povestire ilustrata secventiala, nu foarte îndepartat, prin unele mecanisme, de cinematografie.“
Despre cum s-au înmultit albumele de banda desenata în biblioteca lui Mati, pot povesti prietenii. Cei care au calatorit în Franta si care trebuiau sa viziteze librariile în cautarea albumelor de pe lista de preferinte.
„Vin destul de încarcati. Deja am 19 primite anul acesta. Le scriu ce doresc sa îmi aduca si ceea ce stiu ca pot sa gaseasca direct de pe rafturi. Acelea mai rare le primesc prin bunavointa bunului meu prieten MDG, care le comanda din vreme prin Internet si apoi le poarta pe aeroporturi, în valiza – renuntând sa-si aduca, în favoarea pasiunii mele, propriile carti, abandonate la Paris. O data pe an, când ajung în Franta, le aleg singur din librarii. De regula, ramân consecvent admiratiei pe care o am pentru autori ca Pratt (maestrul scenariului), Moebius (maestrul fanteziei si abilitatii grafice), Prado, Manara, Schuiten, Bilal, Comes, Makio, Maester, Gotlib, Mandrika, Caza (nu foarte multi, dar nici putini)“.

Colectie
Nu a ales piata româneasca dintr-un singur motiv: nu prea exista, desi pastreaza toate creatiile autorilor din tara. Ca dintr-o alta lume, librariile pariziene deprima vizitatorul cu o oferta serioasa, substantiala. Franta atribuie BD-ului statutul (pretios) de a noua arta. Exista aproximativ 200 de edituri care publica, în mod constant, o astfel de productie. Pretul unui album de BD, în ciuda aparentelor, nu e ridicat. Cele mai ieftine costa 9-10 euro, media fiind de 12-13 euro. În acelasi timp, exista o bursa a albumelor si un intens comert cu planse originale sau titluri în serie redusa. Si totusi 400 de albume înseamna, mai mult decât o investitie, coerenta. „Colectie“ suna nu doar cliseic, ci si departe de intentiile lui Mati. „Când iei produse de serie, nu te poti numi colectionar. Nici nu e asta esenta, le cumpar pentru ca îmi place sa le citesc, nu ca sa le expun. Sunt mai degraba consumator“. Dar „tezaurul“ sau de BD-uri ar putea depasi multe biblioteci anemice, deloc specializate.

Festival, la Iasi
În momentul de fata, banda desenata nu este cultivata si nu se gaseste pe primele locuri în lista preferintelor românilor, în timp ce, pe acest domeniu, francezii bat recorduri de vânzari. „Salonul International anual de BD, care va avea loc peste câteva luni la Constanta, prin stradania consecventa a d-lui Dodo Nita, animatorul asociatiei BD-fililor din România, încearca sa impuna si fenomenul atât de prezent în zonele traditionale în care este consacrat de peste 100 de ani si sa faca sa se miste lucrurile acestea si pe la noi. De altfel, banda desenata are o importanta componenta educativa. Exista manuale scolare prezentate sub forma de BD-uri si chiar Biblia din peste 1.000 de planse excelent desenate“.
Din acest motiv, manifestarile de o amploare ceva mai larga, pot avea rasunet. Editia a XIX-a a Salonului International de BD va avea loc aproape sigur la Iasi, anul viitor. „Ne-am dori sa îi aducem pe Schuiten (grafician) si pe Peeters (scenarist), autorii albumelor din extraordinara serie „Les Cites Obscures“ („Orasele Obscure“). Una din idei este sa îl invitam si pe Umberto Eco, în masura în care vom reusi, pentru a tine o conferinta. El e un foarte bun cunoscator al fenomenului BD. Sper sa avem sprijinul Ateneului Tatarasi, institutie ce ar putea patrona Salonul, si al Centrului Cultural Francez“. Ca la orice salon de gen, din program nu vor lipsi expozitiile, filmele realizate dupa BD-uri celebre, concursurile pentru copiii talentati si alte manifestari ce vor sa aduca „a noua arta“, deloc lipsita de controverse, în atentia unui public nu îndeajuns de initiat, pentru „a prinde gustul“. Ca prim pas.
Educarea o va face fiecare, odata „contaminat“ pentru ca simpla parcurgere nu e suficienta.
„Aceasta ar fi si încarcatura de idei a cartii la care lucrez: „BD – Începe aventura!“: în afara de acel „Imi place“, care e pur personal si care, în general, dezvaluie admiratia catre produsele artistice, trebuie facut apel la identificarea, judecarea mijloacelor artistice de care
s-au servit creatorii, precum si la întelegerea criteriilor estetice. Ca urmare, si nu lesne, se poate descoperi amprenta stilistica, aportul creativ, imensa încarcatura de fantezie în exercitiul transpunerii acestora cu maiestrie. Trebuie sa te conectezi la tot ce e în jurul fenomenului, la literatura, grafica, cinematografie“.

http://ieseanul.gandul.info/saptamanal/imi-plac-benzile-desenate-2460318