
MUZEUL ANTICIPATIEI EUROPENE
Asociaţia Culturală HELION, cea care guvernează de la înfiinţare în toate planurile activitaţile Clubului HELION, fie că acestea sunt pendinte de creaţia artistică (proză, film, artă plastică, B.D., spectacol experimental), fie de chestiuni de ordin administrativ şi organizatoric, a lansat în urmă cu câteva luni un proiect foarte important pentru Timişoara şi România: MUZEUL ANTICIPAŢIEI EUROPENE.
Gândit ca un muzeu tematic, în care cei doi stâlpi principali vor fi anticipaţia ştiintifică şi anticipaţia artistică, Muzeul European al Anticipaţiei, prescurtat după formula englezească EMA, va înfăţişa diacronic şi sincronic momentele şi personalităţile importante ale anticipaţiei europene, cu tangenţele culturale transfrontaliere.
EMA va fi ca un dicţionar deschis al culturii şi civilizaţiei europene, o sinteză a ceea ce a însemnat şi înseamnă ideile îndrăzneţe din artă şi ştiinţă. Gândirea inovativă, aplicată sau neaplicată, dar conţinând idei înaripate, care au strălucit prin performanţele intelectuale, vor constitui cadrul de susţinere al muzeului.
Comitetul de sprijin, care a început să se constituie în aceste zile, va fi un mijloc extrem de important în configurarea paşilor necesari din perioada 2011 – 2018, pentru ca această idee-proiect să nu ramână o idee utopică, aşezată în rândul numeroaselor încercări româneşti ratate. Membrii comitetului de sprijin vor fi arhitecţi, profesori, ingineri, scriitori, economişti, informaticieni, artişti ş.a.m.d., oameni importanţi din administraţia locală timişoreană şi timişeană, exponenţi ai cercurilor ştiinţifice, artistice, de afaceri, şi ai cercurilor politice din plan regional şi naţional. De abnegaţia lor, de energia şi priceperea lor va depinde, în mare măsură, conducerea acestui proiect pe un traseu câştigător.
Finanţarea europeană este şansa sigură ca EMA să poată fi transformat, dintr-o idee îndrăzneață, într-o idee îndrăzneaţă la o realitate posibilă.
Rolul municipalitaţii şi al Consiliului Judeţean este foarte important, iar funcţionarii publici, adevăraţii iubitori ai Timişoarei, nu cei comozi şi plini de suficienţă, vor fi cei care vor intra în ecuaţia eficienţei. Muzeul Anticipaţiei Europene poate funcţiona ca un vector important în competiţia în care Timişoara s-a înscris pentru titlul de capitală culturală europeană pentru anul 2020.
Asteptăm gânduri şi sugestii faţă de acest proiect la adresele noastre: , şi . De la idei tehnice şi până la propuneri privind soluţii de atragere a fondurilor necesare dezvoltării proiectului în etapele imediate, dar şi cele de după anul 2014, toate sunt binevenite.
Un univers al ideilor europene câştigătoare şi risipite, un univers al creşterii şi dezvoltării civilizaţiei europene de-a lungul anilor, o uriaşă oglindă virtuală a fundalului istoric european, acestea vor fi atribute esenţiale ale Muzeului Anticipaţiei Europene.
Originalitatea şi modernitatea prezentării faptelor care ţin de temele majore vor fi liniile directoare ale muzeului. Ultimele tehnologii de arhivare, transfer de date şi prezentare, vor fi încorporate în funcţionarea EMA.
EMA va fi începând de acum o speranţă, care nu trebuie pierdută şi lăsată să se urâţească la fel ca multe alte speranţe româneşti. Să credem în ea, dar, mai ales, s-o facem să nu se piardă ca un gând trecător şi răzleţ.
Cornel Secu
http://www.helionsf.ro/helion-online/311-editorial/616-muzeul-anticipaiei-europene.html