BANDA DESENATA ROMÂNEASCA – Intrebari despicate
ADDENDA
Inca o reconfirmare a politicilor culturale luminoase inainte de stingerea data de Marga, de la scriitorul promovat (dar nu finantat) de ICR Mircea Cartarescu:
„Eu n-am nevoie să-mi plătească cineva drumurile sau traducerile. Dar datoria statului român, prin instituțiile sale culturale, e să finanțeze și să promoveze cultura actuală, să contracareze prin ea imaginea de sălbatici ai Europei pe care-o avem, pe drept sau pe nedrept, în afară. Asta – și mult mai mult – a făcut ICR timp de șase ani, până când a fost, practic, desființat.”
„ICR nu mai există cu adevărat, a fost distrus cu cinism de o putere imorală și aculturală.”
ICR a avut el spirit critic si a scapat el tentatiei adulatiei oarbe? Ar fi promovat: pe un Alecsandri al poporului de tarani prosti sau ar fi contracarat cu Eminescul elitei?
„Eminescu e atât de integrat în setul de valori al românilor, încât devine tot mai dificil să vorbești despre el ca despre un simplu poet. Chiar dacă-l admiri sincer ca scriitor, nu poți să nu te simți incomodat de abandonarea colectivă a spiritului critic în ceea ce-l privește, de transformarea admirației pe care-o merită în adulație oarbă, care nu mai are nevoie de dovezi și de contactul cu textele. Lucru ciudat, căci tocmai spiritul critic junimist l-a descoperit pe poet. Ar fi trebuit să-i lăsăm lui Alecsandri rolul de poet național, dacă vrem neapărat unul. Lui i se potrivește cu adevărat. Eminescu ar fi trebuit să rămână un poet cunoscut și iubit de un mic grup de rafinați, departe de manipulările ideologice, de naționalisme și comemorări rituale.”
Ne mandrim (promovam) ca suntem romani ca Eliade, Brancusi s.c. dar nu cu oamenii de cultura si artistii actuali? Hello…!?
„Se face abuz de această expresie tocmai pentru că nu are acoperire. Dacă românii ar fi cu adevărat mândri de ei înșiși expresia nu s-ar mai folosi. În realitate, românii au unul dintre cele mai scăzute niveluri ale stimei de sine dintre toate națiunile lumii. Se consideră ultimii oameni, dar asta nu-i împiedică să ducă mai departe, generație după generație, distrugerea de sine, de parc-ar vrea să ajungă într-adevăr ultimii, ca să se poată și ei defini cumva. În contextul ăsta, renunțarea la cultură e sinucigașă. Era singura, firavă, sursă de stimă de sine, era mândria de a fi conaționali cu Brâncuși, Cioran, Enescu, Ionescu, Mircea Eliade și alți români celebri. Azi preferăm să ne minimalizăm și să ne înjurăm artiștii: mă tem că vom suporta consecințele încă niște decenii.”
Celebritata de odinioara n-are a face cu celebritatea „actuala”.
Mircea, vezi care ne sunt ambasadorii onorifici culturali si mandreste-te! Daca poti.