Re: Raspunsurile lui Sandu Florea

#1807
_Maxim
Participant

1. Istoria albumului a inceput in 1977 cand basmul mi s-a parut solutia ideala pentru iesirea din impasul colaborarilor sterile de la Luminita si Cutezatoriii atat ca scenariu cat si ca arta grafica permitand desenatorului o libertate de creatie aproape totala. Aceasta libertate se referea si la incercarea de a iesi din tiparele “clasice” ale genului care foloseste dupa cum bine stiti sistemul narativ al casetelor, baloane etc. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga mi s-a parut ideala pentru o adaptare intr-o banda desenata experimentala… Bineinteles ca nici o clipa nu m-am gandit ca acest album are vreo sansa de publicare imediata si l-am tinut in sertar fara sa-l arat nimanui aproape un an de zile.
Intre timp am continuat sa colaborez si dupa “Galbar” cu editura Sport-Turism prin publicarea unei serii de carti de colorat care m-au mentinut in atentia conducerii editurii. Tehnoredactorul editurii, Mihai Carciog, se pare ca aprecia stilul meu de desen mi-a spus intr-o zi ca editura studia posibilitatea relansarii seriei de albume BD incepute cu ani in urma ,dar totul depindea de existenta unui material de calitate. Mi-am adus atunci aminte de albumul din sertar. Mihai l-a luat, l-a aratat pe la Uniunea Scriitorilor, apoi la directorul editurii si, spre surpriza mea, intr-un timp record de doua luni, “In lumea lui Harap Alb” a vazut lumina tiparului in conditii grafice de exceptie, in 48.000 de exemplare tiparite pe hartie velina, 2000 de exemplare legate.
Albumul primeste in 1980 Marele Premiu pentru BD la Conventia Europeana de SF (Eurocon 5) de la Stressa, Italia. Surpriza a fost totala.

2. Trecerea mea la “profesionism” a fost un accident.
In ‘75 m-am mutat cu familia in capitala. Conform legii, in cateva zile urma sa-mi schimb buletinul fara de care nu puteam sa obtin nici eu nici sotia o slujba de arhitect in Bucuresti Asteptare zadarnica. Legea s-a schimbat peste noapte si buletinul de capitala a devenit un vis neimplinit! Nu-mi ramanea decat sa fiu sau somer sau sa incerc sa traiesc din colaborarile la reviste si edituri. Am ales a doua varianta si deoarece incepusem cariera de grafician desenand benzi desenate era firesc sa continui in aceeasi directie. In plus aveam deja un contract cu edituta Facla pentru Albumul BD” Cavalerul Alb.” Mult mai taziu am realizat ca “accidentul” din ’75 a fost de fapt o “pronie cereasca” fara de care nu as fi putut realiza nimic important in cariera de mai taziu.

3. Raspunsul la aceasta intrebare nu este usor de dat. Succesul depinde foarte mult de calitatile personale ale artistului, de experienta lui de viata, de talentul nativ, de efortul pe care-l depune pentru relizarea operei sale. Pe deasupra, zeita norocului este foarte shimbatoare si capricioasa… George Enescu a fost intrebat odata care era secretul succesului sau. El a raspuns prin vorbele care au devenit clasice: “Unu la suta inspiratie si nouzeci si noua la suta transpiratie !” Aceasta este cheia universala a succesului in orice domeniu de activitate. Totusi la aceasta cheie se mai poate adauga o cheita mai mica fara de care succesul poate fi intarziat sau anulat. Aceasta cheita este “adaptarea la situatia existenta”. Acest lucru pare la prima vedere foarte usor si la indemana oricui dar din pacate este necesar sa ai o minte deschisa , fara prejudecati, care sa analizeze cu obiectivitate situatia existenta. Daca situatia nu este analizata corect si fara “prejudecati” exista riscul ca intregul effort ulterior sa nu aiba efectul dorit. Unul din profesorii mei de la arhitectura totdeauna spunea: dati-va drumul la imaginatie dar ramaneti cu picioarele pe pamant. Oricat ar fi casa de frumoasa daca nu se poate construi sau locui, totul e zadarnic. Acest principiu se aplica foarte bine si la benzile desenate. O BD creata pentru sertar nu are nici-o valoare. Acest principiu de a te adapta la situatia existenta l-am aplicat inca de la debutul in Luminita cu “Nazdravaniile lui Pacala.”, cu “Galbar” , “Harap Alb” etc. Pentru a trece de furcile caudine a cenzurii de la reviste si edituri care cereau ca orice opera artistica sa reprezinte lupta dintre burghezie si proletariat (sau mosierime si taranime) trebuia sa gasesc asfel de scenarii la care nimeni sa nu poata obiecta dar care sa-mi permita in acelasi timp sa-mi dau drumul la fantezie. Cine dintre politrucii vremii ar fi avut de obiectat publicarii lui Pacala (taranimea) care pacalea pe boierul gras si rotofei (mosierul) in fiecare episod? Cine s-ar fi opus publicarii lui Galbar unde astronautii de pe Marte aveau pentru prima oara nume romanesti si nu rusesti fiind o adaptare a unei povestiri deja publicate? Cine s-ar fi opus publicarii povestii lui HarapAlb de Ion Creanga? Dar adaptarea la situatie are uneori si un caracter mai dramatic cand trebuie sa te inoiesti in profunzime. Sa ma explic: Inainte de plecarea mea in strainatate, ca desenator BD in Romania mi-am format un stil specific , as putea spune ca mi-am format “prejudecati” artistice , un mod personal de gandire, un anumit comportament pe plan fizic si mental, lucru firesc de altfel. Mai mult, am incercat sa “proiectez” in imaginatie viitoarea viata in America si am incercat in naivitatea mea sa desenez un comic book “gen american” intitulat “Proteus” in speranta ca o sa-i fac “praf” pe editorii americani la care le voi arata cartea.
Trezirea la realitate nu a fost prea placuta. Imediat dupa sosirea in America am realizat ca TOT de am desenat in Romania nu avea nici-o valoare pe piata americana. La o analiza obiectiva fara “prejudecati” a situatiei existente am ajuns la concluzia ca daca
doream sa activez in domeniul BD trebuia sa o iau de la inceput ca si cum n-as fi desenat niciodata benzi desenate. Totul era diferit: stilul de desen, subiecte, tipar, mod de gandire, etc. Mi-am cumparat cele doua volume din “Anatomia Dinamica” a lui Burnt Hogarth si am inceput sa “reinvat” anatomia artistica din perspectiva americana. La varsta de 45 de ani am devenit asistentul unui artist american incepand de la munca de jos, stergand paginile cu guma, si tragand chenare in tus ca sa invat “meserie”. Cu acest prilej am vazut cum arata plansele originale ale artistilor americani, care este stilul lor de desen, cat de multa munca au depus la realizarea lor, etc. Nu am aratat la nimeni ceea ce am publicat in tara.deoarece editorii americani nu acceptau nimic care semana cu stilul european al vremii. Toti se uitau la mine ca la o pasare rara deoarece cei mai “batrani” dintre artistii de comics nu depaseau decat rareori 25 de ani. Dar cea mai mare satisfactie a fost cand editorul revistelor Conan de la Marvel unde am debutat cu primele benzi desenate s-a uitat la mine din cap pana in picioare si a exclamat cu surprindere: Sandule, dar dumneata chiar ai TALENT? Toti erau convinsi ca am pus prima oara mana pe creion doar cu cateva luni inainte si erau fericiti ca au descoperit o noua “tanara”
speranta.

In concluzie, batalia pentru a te adapta la situatia existenta nu se da pe plan “exterior” ci “interior”.
Este foarte dificil sa “uiti” tot ce ai invatat dar daca reusesti, drumul este dechis spre succes in orice domeniul de activitate bineinteles cu conditia sa nu uiti de cele 99 procente de TRANSPIRATIE!