@Maxim wrote:

Simbolismul si suprealismul se prelungesc* pe tot parcursul secolului trecut (asa-zis al vitezei!), cand perceptia se iuteste, accelerata si de fotografie (instantaneul) si fotografia in miscare – cinematograful.

Consecinta: “superficiliatatea” si “stereotipia”, dar si “dilatarea temporala”

Adaptare: discontinuitatea devine “principiu artistic”.

(Culminare: confortul telecomenzii TV care defragmenteaza totul.)

“In general, banda desenata ofera un teren larg de investigatie [de unde si titlul cartii] in zona accelerarii perceptiei artistice, numerosi critici privind-o ca pe un laborator al culturii “mari”. (p.35 din binenumitul capitol “Dictatura imaginii”)

Arta Benzii Desenate** sta in corespondentele ca lungi ecouri printre instantaneele confuze cu priviri familiare***, in fantasmarea dintre casete/paneluri, cu „imaginatia asociativ-transformationala”.

Nota 1: A fost un pic mai arid acest post, dar am notat ideea continuitatii… discontinuitatii, precum istoric asa si retoric.
Nota 2: scapari (de degete printre taste) mai sunt si mai revin – e LIVE

_______________________________
* se simplifica, simplifica si triumfa in protestul lor antididacticist si antiacademic
** tragem spuza pe turta bedelei, ceea ce ne intereseaza cu precadere in volumul in chestiune
***parafraza prozaica dupa poezia-manifest “Correspondances” de Beaudelaire

Reluam lectura cartii „Benzile desenate si canonul postmodern.
Intre timp am diseminat citate, in sprijinul demersurilor si a(n)titdinilor mele si facilitarii treburilor pe-aici 😀
Pana ajungem la capitolele care ne intereseaza, am trecut prin sectiunea „Benzi desenate & desene animate”.

Sa nu uitam despre ce vorbim
„In general, banda desenata ofera un teren larg de investigatie in zona accelerarii perceptiei artistice, numerosi critici privind-o ca pe un laborator al culturii ‘mari'”*, unde discontinuitatea este principiul artistic, prin prezenta…absentei, a elipsei, a provocarii, de catre omisiunea premeditata artistic, a contemplarii fantasmatice si completarii subiective ale cititorului.

Si pana la sectiunea „Noul canon”, care se deschide cu „‘Huligansimul’ in cultura”, sa ne reasezam in timp: Postmodernismul, care „s-a dispensat de binecuvantarea elitei conservatoare, a spulberat rand pe rand prejudecatile estetice si a impus aparitia unei noi paradigme culturale, bazate, printre altele, pe fuziunea dintre cult si trivial, mainstream si underground.**

*”Dictatura imaginii”, pagina 35
** „In cautarea viitorului trecut”, pagina 42