Tismaneanu: „A scapat de piatra din suflet”
Scriu aceste rinduri cu o mare durere in inima. Pentru mine Sorin Antohi a fost si ramine un prieten drag, un om al spiritului, un democrat convins. Colaborarea cu organele securiste, obtinuta sub santaj si sub amenintare, trebuie privita cu sentimentul ca a fost vorba despre o capotare morala pe care ulterior Antohi a incercat pe toate caile sa o depaseasca. „Orice sfint are un trecut, orice pacatos, un viitor”, spune un dicton. Ceea ce a facut Sorin Antohi incepind din anii ’80, deci dupa perioada in care a fost informator, pentru salvarea demnitatii culturii romanesti nu poate fi sters cu buretele indignarii filistine. Marturisirea lui Sorin Antohi contribuie la acea claritate morala pentru care pledez necontenit (inclusiv intr-un recent articol din „Cotidianul”). Da, a colaborat cu politia politica comunista, a fost informator si a scris note despre prietenii sai apropiati. Notele, intelegem de la el, erau favora bile si chiar elogioase. Ceea ce nu schimba esenta chestiunii: erau date sub pseudonim, fara ca subiectii discutati sa stie ce scria „sursa”. Dar a rupt la un moment dat, a trait apoi intr-o stare de chin psihologic pe care abia acum noi, prietenii lui apropiati, incepem sa-l pricepem. Ma grabesc sa o spun: tot ce a scris Antohi in anii de dupa 1989, dar si textele sale disidente, semnifica vointa de a iesi din carcasa ideologica a bolsevismului si efortul de a sustine valorile societatii deschise.
Nu vreau sa sustin aici teoria „turnatorului de bine”. Nu a existat asa-ceva. Delatiunea era delatiune si nu poate fi nicicum exonerata. Vreau sa renuntam insa la postura de procurori neprihaniti si sa admitem ca zona cenusie din sistem a fost una extrem de labila si perversa. Nu impartasesc pozitia care egalizeaza culpele, asezindu-i alaturi pe Plesita, Merce, Dascalescu, Postelnicu, Mona Musca, Mihai Dulea si Leonte Rautu de Sorin Antohi, adversar fatis, inca din anii dictaturii, ai ideologiei comuniste, si pe demagogii oficiali ai ceausismului.
Alegind sa vorbeasca, in fine, despre propria sa degradare, Sorin Antohi se afla pe drumul unei redemptiuni prea mult aminata. Cei care vor arunca cu piatra in el ar trebui sa stie ca, eliberin-du-se prin marturisire, Antohi a scapat de o piatra mult mai apasatoare – cea din propriul sau suflet.
Antonesei: „Nu-mi prea vin in fire”
De 24 de ore, de cind am primit scrisoarea lui Sorin, nu-mi prea vin in fire. Stiam ca are „probleme de dosar”, de citeva luni eram sigur, dar am fost socat de cele prin care a trecut, incepind de la 17 ani. La aceeasi virsta, eram impulsiv si depresiv si, probabil, daca as fi fost supus aceluiasi tratament, n-as mai scrie astazi aici. Multumesc cerului ca n-am trecut prin asta si-l depling pe Sorin pentru ce i s-a intimplat. Era bine ca noua, prietenilor, sa ne fi spus macar dupa 1989. Cred insa ca i-a fost rusine ori frica sa nu ne piarda. Incerc sa-l inteleg. Oricum, asa cum l-am asigurat prin mail, vom trece cumva peste asta, vom ramine prieteni. In caz contrar, Secu si PCR ar continua sa-mi faca agenda si detest asta. E ceva ciudat in deconspirare.
Plesita ne da lectii pe OTV, Merce in Parlament si in presa, Priboi a sters-o cu averea ilegala peste fruntarii, iar politia politica a fost facuta de Mona, Sorin, Carol? Acesti oameni nu s-au dus de bunavoie la Secu’! Esti cu adevarat vinovat pentru cele asupra carora poti decide in deplina autonomie. Daca nu ajunge sus, la securisti si activisti, care decideau, deconspirarea nu e inutila, e periculoasa.
Doina Cornea: „Acum e un om liber”
Il felicit pe domnul Antohi pentru confesiunea sa. Am aflat ca a fost racolat in tinerete si, daca astazi a avut curajul sa isi recunoasca acest angajament, inseamna ca dinsul a evoluat foarte mult si ca s-a schimbat. De acum incolo il socotesc un om liber – pentru ca a spus adevarul, iar adevarul l-a facut liber. Il felicit pentru faptul ca a marturisit, care mie imi spune ca constiinta lui a ramas neatinsa. Daca toti cei care sint vinovati de colaborarea cu Securitatea ar face la fel ca domnul Antohi, atunci Romania ar putea deveni in citeva luni o tara curata. Riscul ca tocmai cei cinstiti sa isi dezvaluie aceasta colaborare cu Securitatea, iar cei vinovati sa taca in continuare este mare. De aceea, eu cred ca este necesar ca societatea civila sa isi uneasca fortele si sa ceara dosarele celor grei – a acelora care nu isi recunosc faptele grave. Mi-e teama ca daca lucrurile se vor opri aici, tocmai cei care au ruinat tara si au otravit constiintele nu vor avea atita onoare incit sa isi declare colaborarea cu Securitatea. E nevoie sa fi aflat dosarele tuturor demnitarilor, ale judecatorilor si ale inaltilor ierarhi, indiferent de confesiunea de care apartin acestia. In privinta acestora din urma, cazul IPS Anania – mitropolitul de Cluj care figureaza ca si colaborator al Securitatii in cartea lui Ion Mihai Pacepa – este un exemplu cum nu se poate mai bun pentru a ilustra o atitudine care nu face deloc cinste clerului. In concluzie, e necesar ca societatea civila sa se mobilizeze in sensul echilibrarii deconspirarilor.
Cristian Pirvulescu: „Pocainta nu are semnificatie morala”
Scrisoarea lui Sorin Antohi apare intr-un moment cind zvonurile privind colaborarea cu Securitatea au cunoscut o intensitate crescinda.
De asemenea, retragerea sa din Comisia prezidentiala pentru condamnarea comunismului lasa foarte multe semne de intrebare.
Confesiunea istoricului Sorin Antohi este o aparare foarte inteligenta, in care santajul exercitat de Securitate devine principala scuza pentru calitatea sa de informator. Iar scuza aceasta poate fi acceptata.
Aceasta marturisire nu anuleaza problema morala; aceasta ramine. Ea ramine, fiindca aceasta calitate de informator nu a fost niciodata recunoscuta pina acum. Gestul recunoasterii si al pocaintei ne apare ca fiind incomplet cita vreme nu a avut antecedente. Un asemenea gest ramine conjunctural; el este asociat dosariadei. Ramine, de aceea, fara semnificatie morala.
Altfel, sint tentat sa cred ca Sorin Antohi a fost santajat si a cedat cind foarte putini ar fi rezistat.
Mircea Mihaies: „Gestul lui Sorin Antohi ar trebui salutat”
Eu n-o sa dau cu piatra in Antohi. Cred ca e o idee buna sa faca marturisiri, cu atit mai mult cu cit e din lumea academica. Nu mi se pare ca ar trebui sa judecam aceste dezvaluiri in termeni de dezamagire: in ceea ce priveste riscurile deconspirarilor, stim de unde plecam, incotro ne indreptam si ce piedici trebuie indepartate.
Gestul lui Sorin Antohi ar trebui salutat. Stiu ca e umilitor sa recunosti public ca tu, ca om, ca si cetatean, nu ai fost la inaltimea calitatilor tale intelectuale. Sorin Antohi e un om exceptional cotat in viata academica, iar in ultimele luni s-a tot vorbit despre dosarul lui, in anumite cercuri. Nu am insa termeni de condamnare pentru Antohi, problema mea e cu cei care continua sa se ascunda si sint in pozitii publice, or, Sorin Antohi a tot venit cu idei minunate, contribuind chiar la schimbarea mentalitatii de la noi. Pina sa se ajunga la dosarul lui mai era destul de asteptat, asa ca marturisirea de acum dovedeste ca nu e un om lipsit de constiinta.
Trei colegi din GDS, despre masura justa a vinovatiei
Rodica Palade
Este un episod extrem de neplacut. Apreciez mult ca Sorin Antohi a explicat ceea ce a facut. Pe de alta parte, tot ceea ce a scris Sorin in revista „22” si ce a facut dupa 1990 ramine valabil si speram ca lucrurile acestea sa fie judecate corect. Sa nu ne oprim la vinarea unor nume. Noi am cerut sa stim niste adevaruri. Acum va trebui sa avem intelepciunea sa stim si ce sa facem cu aceste adevaruri. Sorin Antohi este un intelectual de care societatea romaneasca are nevoie.
Radu Filipescu
Sorin a intrat intr-o situatie din care nu a stiut sa iasa. La un moment dat conteaza si mediul – in sensul ca nu a avut cu cine sa se sfatuiasca pentru a nu intra in acea incurcatura. „Dosarul” sau a avut citeva puncte rele – a avut o colaborare initiala pe care a reluat-o apoi intr-o forma mai extinsa. In acelasi timp, faptul ca acum marturiseste si ca dupa 1989 nu si-a facut cariera in urma colaborarii sale e de laudat. Cazul lui Sorin Antohi este un argument in plus pentru condamnarea comunismului – vedem, inca o data, in ce hal i-a degradat comunismul pe oameni. Eu apreciez marturisirea lui. Sorin trebuie judecat cu asprime, dar si cu ingaduinta.
Andrei Oisteanu
Sint uluit si indurerat. Deocamdata sint prea socat ca sa comentez coerent confesiunea lui Sorin Antohi. Bine ca a avut puterea sa o faca, fie si atit de tirziu. Cunoscindu-l, stiu ca a singerat scriind-o. Si eu am singerat citind-o. Este un act de exorcizare a duhurilor rele. Inteleg ca vrea sa publice o carte despre aceasta experienta sumbra si dureroasa. Il incurajez. Va fi un document important de incriminare a regimului comunist. Pentru a putea masura corect vinovatiile, trebuie sa cunoastem maruntaiele sistemului dictatorial si sa-i intelegem grozavia. Are dreptate Sorin Antohi: ubi sUnt locotenentul Florinel Viziteu, colonelul Gascu etc. (Doamne, ce nume au!). Unde sint cei care au inoculat maladiile spiritului de care suferim si azi?! Unde sint cei care i-au infrint pe unii dintre cei mai buni dintre noi?! Sorin Antohi, te rog sa nu ma incluzi in categoria „fostilor prieteni”.
No comment
Alexandru Calinescu, Dan Petrescu, Tereza Culianu-Petrescu nu vor sa comenteze confesiunea lui Sorin Antohi.
„Sorin imi este un om foarte apropiat si imi va fi in continuare, sint nasul lui de cununie… Am vazut textul, dar va rog sa nu-mi cereti sa-l comentez”, spune profesorul Alexandru Calinescu.
La rindul sau, sotia lui Dan Petrescu, Tereza Culianu, afirma ca sotul sau nu doreste sa comenteze despre Sorin Antohi: „Noi stiam deja de ceva vreme de povestea asta. Mi s-ar parea mai interesant, pentru dumneavoastra ca in loc sa vorbiti cu apropiatii lui Sorin Antohi, sa incercati sa vedeti cine erau securistii care l-au constrins, aceia care ii cereau notele informative”.