Ati fost printre primii care ati facut marele salt la cinema cu Bunker Palace Hotel in 1989. De-atunci, ati turnat alte doua filme. Ce v-a determinat sa lasati pensulele si sa treceti in spatele camerei de filmat?
Este o pasiune din copilarie, la fel ca si banda desenata. Diferenta este ca BD este un artizanat si e de ajuns hartia si un creion. Daca n-as fi avut darul desenului, as fi urmat o scoala de cinema. Alain Resnais, cu care am lucrat la decorurile de la La vie est un roman in 1982, este cel care m-a convins ca se poate film si fara sa faci scoala de film. Eu nu voiam sa fac cinema, ci filmele “mele”. Sa ma servesc de alte instrumente, de un alt limbaj, pentru a exprima acelasi univers, aceleasi obsesii din benzile mele desenate. De altfel, n-am cautat sa plac, nici sa-mi rotunjesc muchiile. Chiar si Immortel, care in mod curios a fost considerat un “blockbuster”, un film de mare spectacol, nu a sedus cu adevarat pe amatorii de gen. Imi aduc aminte de un tanar care, in cursul unei dezbateri in periferia pariziana, mi-arunca: “Hei, domnu’, nu e nicio incordare in filmul matale!” Filmul a facut totusi un million de intrari.

Acum doi ani, Bleu sang, una din panzele dumneavoastra, s-a vandut cu 177 000 euro in timpul unei licitatii, un pret care intrece pe cele ale unor artisti contemporani. Ce a insemnat pentru dumneavoastra?
Nu mi-am cumparat un Aston Martin roz si, contrar zvonurilor, nu am case peste tot in lume, ci numai prieteni care ma gazduiesc. Evident, banii astia ma linistesc, pentru ca in meseria asta nu esti sigur de nimic si nu exista pensie. Pictasem aceasta serie in 1994 si in acea vreme vandusem la vreo 70 000 de franci. Dincolo de persoana mea marunta, aceasta recunoastere economica este un lucru bun pentru Banda Desenata in Franta. In ciuda multora care gandesc asa, aceasta nu este nici o sub-arta, nici o sub-cultura. Din pacate suntem intr-o tara unde verbul domina totul. Autorul este cel care scrie, desenul nu e decat o ilustrare accesorie. Mai mult de-atat, daca sunt prea multe imagini intr-o carte si de imaginar intr-o carte, isi pierde creditul. Nu e serios, desenul este legat de copilarie, iar cand crestem mari ne lasam…