Re: Terapie De Basm

Acasă Discuții Diverse Interviuri luate si date Re: Terapie De Basm

#4920
_Maxim_Maxim
Participant

Interviul (integral) acordat revistei TERAPIE DE BASM nr.3

1 – Nume , prenume , ocupatie (for the record)
Record this: Marian Mirescu, filolog, ocupatia actuala: Marketing.

2 – Ai fost surprins in nenumarate randuri facand BD-uri, esti membru activ marcant in miscarea BD din Craiova si din tara. Esti recidivist BD. Ce ai de spus in apararea ta?
Faptul ca am fost surprins deseori facand BD ma face sa cred ca am un dosar pe undeva. Pasiunea nu este pasiva, iar persistenta te face marcant, in timp, si marcat de timp. E ceva natural. Sper sa fi fost si consistenta, totusi.
Si-apoi intamplarea face sa vietuiesc intr-un oras pus pe o harta BD prin cateva nume si publicatii cu trecut si prezent. N-am facut decat sa execut niste ordine interioare.

3 – Ce este banda desenata pentru tine? Care este primul lucru la care te gandesti cand spui BD?
Spectacol. Gandul este altminteri copilaresc… OH! Vruumm…AH ! Uaa ! Nuuu! eh-eh…Ziuum !…in timp ce…Bum !

4 – Cand ai citit prima data o banda desenata, care a fost aceasta si cine ti-a recomandat-o (procurat-o)? (spune tot derBeDeule !)
Printre primele benzi desenate vazute au fost, in dezordine, Journal de Mickey, Vaillant le Journal de Pif, benzi desenate sarbesti din programme (guide-uri) TV, Max & Morritz, Arici Pogonici… candva in timpul scolii primare (intr-o galaxie foarte indepartata). De citit, nu mai stiu. Poate Pif, pe cand nu stiam franceza.
Era cat pe ce sa fiu derbedeu cu site cu tot: am avut un proiect, cu Junior, derbed.eu, la care a trebuit sa renuntam din lipsa de timp. Pe prima pagina era bedeaua lui Valentin Iordache cu “derBDeul”. A si fost cumparat intre timp.

5 – Cand ai facut prima banda desenata si ce te-a determinat?
Am facut prima mea banda desenata, stiind ca fac o banda desenata (cu casete, bule si chestii d’astea), probabil pentru unul dintre concursurile organizate de revistele Pif si Cutezatorii. Imi aduc aminte ca era o banda desenata de cel mult doua pagini, daca nu chiar intr-una, in registru comic cu Pif care vse intalneste cu Rahan. Pe atunci eram sub vraja artelor plastice si spectacolului.

6 – A fost probabil un moment in care ai realizat ca ai de a face cu o arta in sine. Care a fost contextul, care a fost reactia?
Nu, n-a fost. Si acum as spune ca Banda Desenata are un limbaj care permite o exprimare complexa artistica. In acel “context”, revelatiile erau subversive, fiind in primul rand individuale, iesite din rand, din front. Ca urmare, “reactiile” ma transportau intr-o lume in care BD era o arta in sine, ca filmul, dansul, muzica, pictura…Evadam.

7 – Daca ar fi sa concretizezi in cate un cuvant perioadele BD prin care ai trecut (potentiala legatura cu perioadele in care ai trait si prin care ai trecut – anii 70, 80, 90, comunism, tranzitie, hippie, rock etc.) care ar fi cuvintele si mai ales de ce?
Mai intai, cuvantul cheie este EVADARE. De fapt, in comunism i se spunea evaziune, un cuvant saracit “fiscal” in capitalism. Arta care devia “evazionist” de la realitate luminoasa, eroica, reflectata de arta “angajata”. Bedeaua, saraca, cu origini capitaliste agravante, n-a scapat acestei taxari, fiind subjugata ideologic. Cea oficiala, evident. Orice forma de propaganda era buna. Mai ales cu mijloacele inamicului.
Anii 70, FLOWER POWER : au fost anii aflarii benzii desenate din putine surse “occidentale” si a aflarii in treaba: in universul meu paralel faceam si imi publicam benzi desenate.
Am debutat, ca grafician, in revista liceului. Cu BD am debutat in revista studenteasca a Universitatii din Craiova, care sub acoperirea paginilor dedicate faptelor de vitejie ale Supereroului Epocii de Aur, apareau niscai nazbatii… Mda. Ar trebui sa fie un alt dosar cu astea pe undeva. La insistentele unui redactor sef, care, nu stiu prin ce meandre onomastice, purta acelasi nume, am concentrat in vreo doua pagini o bedea de peste douazeci de pagini. Este o trista amintire. A fost o dureroasa experienta: am asistat inca din tipografie la transfigurarea planselor mele in falsuri strambe de mii de exemplare pentru straini ochi.
Anii 80, SOLIDARITATE, anii cenaclurilor (cluburi, acum) SF (BD, mai ales, la Craiova), si a consfatuirilor nationale (conventii, pe stil nou), care au scos la lumina amatorii in publicatiile de gen (”Anticipatia”) si intr-o multime de almanahuri – pe cand revistele “pentru copii si tineret” publicau doar profesionisti. In aceasta ambundenta bezmetica se puteau ascunde “soparlele”. Au fost ani de rezistenta prin creatie, chiar daca multe lucrari au ramas la sertar. Dupa 89, in mare parte acestea au devenit repede datate, obsolete.
ROCK, all the way! 😉
In anii 90, HAOS: inversunarea n-a slabit si a iscat proiecte entuziaste, tarzii, multe, ridicole. Intr-o tranzitie a dezindustrializarii credeam intr-o industrie BD, intr-o vreme cand potentailii finantatori de acum treceau atunci de la bisnita la marea bisnita. Si nu s-au oprit. Jail was the limit!
O generatie se consuma oarecum descumpanita in visele ei inadaptabile si alta mijea crestea odata cu tranzitia avand o vis-iune discontinua.

8 – Care ar fi argumentele tale in a convinge „un profan” in a citi benzi desenate?
Profanii sunt convinsi ca citesc benzi desenate.

9 – Ca artist, ilustrator, scenarist si creator BD, ai un potential raspuns la contextul cultural actual de la noi?
Da: solidaritatea in diversitate.

10 – Ce sanse ne dai ca revista (raspuns sincer cu justificari)?
Aah, BD! Asteptarile sunt mari, mai ales dupa locul fruntas obtinut intr-un top al publicatiilor BD, care denota si determinare din partea voastra. Am scris impresiile despre primele doua numere si vreau sa vad acest de-al treilea numar pentru a vedea incotro va duceti, pentru ca imi pare ca sunteti in cautarea unei formule. Va sa fie acest numar, care iata, are si interviu si lucrari ”straine”, Formula? N-am cum sa dau un raspuns din interiorul acestui numar. Ca TPB sa mearga cat mai departe depinde numai de voi. Nu va puteti plange de nimic odata porniti pe acest drum.

11. Ai reusit sa combini o tipa cu vasta colectie de BD-uri?
Nu sunt colectionar, iar „colectia” BD din biblioteca este vasta poate intr-o acceptiune si apreciere actuale. Cred ca o „tipa” ajunsa la mine acasa era impresionata de vastele rafturi (cu carti), abia dupa care era induiosata de micul sector BD (cu usa). The inner child, aaaw…
Puteam sa ma opresc la „Era de ajuns ca o tipa sa ajunga la mine acasa”, dar suntem intr-o revista BD

12 Ai putea sa dai cate un titlu (doua daca consideri necesar) de serie sau album bd pe care-l consideri elocvent fiecarei perioade mentionate anterior?
Felul in care un autor de BD citeste BD ar trebui sa fie unul aparte. Stiu ca ma bucuram (sau nu) de povestea desenata, dar o si exploram, invatam, cum ar veni. In anii 70, cei de “scoala” BD, sursele de benzi desenate erau putine: anticariatele, lectoratul englez si cel francez, In cel englez, de pilda, l-am descoperit pe Frank Frazetta, iar in cel francez o seama de reviste legendare (Pilote, Cahiers de la Bande Dessinee, L’Écho des savanes, Circus, Fluide glacial, Métal hurlant, Spirou, P.L.G.P.P.U.R….)
Se zice ca anii 80 au adus inca si mai multa libertate de exprimare pentru o banda desenata mai sloboda si fara perdea. Demitizarea era productiva, acolo unde se putea aplica, pentru ca parodia si pastisa functionau deja. Un exemplu (de demitizare) a fost atunci Watchmen. In aceeasi perioada, ecranizarile benzilor desenate se inmultesc si-si castiga un statut mai bun si locuri fruntase la box-office. Toate astea au luat amploarea pana in ziua de azi, in care demitizarea si-a pierdut suflul.
Am raspuns cu niste generalitati, dar, ras-spus ca eu citesc ca un “autor” si pentru mine tot ce citesc e important.
Pentru deceniile respective, ar putea fi (a)numite titluri elocvente, dar acestea se gasesc in topuri ale fanilor – pe care nu i-as putea contrazice -, dat fiind ca eu nu am avut acces in mai tot acest timp si acele vremuri la titlurile respective, din care am recuperat foarte putine mult mai tarziu.
Cultura mea BD este una peticita si preponderant europeana. In schimb, cultura si experienta mea artistica generala m-a ajutat sa extrapolez, sa valorific aceste petice si sa inteleg cum de-a aparut banda desenata si cum (de) functioneaza ea.

13. Avem in prezent cateva” trenduri” bd active in tara, american comics, underground, manga sau clasice . Unele sunt mai de amploare, altele nu. Cum vezi aceste directii si unde te ai amplasa ( cu argumente si exemple 🙂 ?
American comics este ceva care mai mult se citeste decat se face. Singura serie care se revendica singura ca fiind “în stilul benzilor desenate Marvel/DC Comics” este Harap Alb continua. Un alt titlu cu sonoritate Marvel a fost Carusel. In cea de-a doua serie Carusel, de-acum cativa ani, in ciuda formatului “comic book” si consistentei (spre suta de pagini), contributia autorilor romani era minora, exceptandu-l pe Sandu Florea, care, in fine, in intervalul de la prima serie la aceasta, devenise un artist pentru Marvel (si alte edituri nord-americane).
Desenatorii romani de comics nu lucreaza pentru edituri romanesti. Victor Drujiniu… Stai, care edituri?
Underground este, stilistic si metaforic, o mare parte a productiei populare interne. La noi, acesta transcende Banda Desenata intr-o sfera generoasa a artei secventiale, iar produsele sunt sporadic adunate in publicatii specifice. Undergroundul este o refulare. Este o tentatie si poate fi o etapa in formarea unui desenator si a unui autor (bedeast). Cei care se intampla sa ramana la acest mod de exprimare sfarsesc prin a transmite mesaje coerente, fie si prin repetitie sau parafrazari. Nu am exemple folositoare.
Manga nu mai este un stil “BD”, este un stil de viata – “Otaku” -, cu o coerenta demonstrata prin evenimentele organizate si publicatii destinate unui fel de club. Aparent, cele doua fandomuri vor avea un unic templu: EECC. In privinta creatiei Manga propriu-zise, as mai spune ca autori (bedeasti) remarcabili au urmat alte drumuri, cum ar fi ilustratia, animatia, concept art: Daniel Horia Kaeru, Alexiela, Veronica Solomon Inkamon…
Clasicismul nu este o tendinta. Cred ca e vorba, stilistic, de mainstreamul “european” perpetuat de clasicii veterani supravietuitori si tinerii clasicizanti care, la fel, lucreaza partial sau integral pentru edituri straine. Alexandru Talamba, Cristian Pacurariu, Adrian Barbu, Augustin Popescu, Ileana Surducan, Maria Surducan si altii. Acest clasicism exista deja in comics si in Manga, atat cat si cum sunt astea la noi.
Eu? Ca autor, in spatele unui super-erou, vad o poveste. Daca n-o vad, imi ramane, fragmentar, grafismul, maiestria pencillerului si inkerului, pe care le pot admira ca desenator. Acelasi desenator este in cautarea Liniei, fie ea de stampa japoneza, fie de fresca pre-columbiana, fie de BD franco-belgiana. Ma adancesc in undergroundul meu si ma defulez desenandu-ma. In ciuda marginalitatii mele BD, cred ca sunt considerat mai degraba un autor de mainstream. Dar asta este alta problema. Una de cunoastere. Prin urmare, sunt dependent de toate.
Mai sunt si desenatori care nu fac parte neaparat dintr-un val si care se lasa dusi de valuri si care vor ajunge, in timp, undeva, atata timp cat vor desena cu aceeasi patima si placere. Se stiu ei.

14. Ai avut un album bd pregatit de print. Nu a mai aparut din pacate. Care e povestea din spate si ce ar insemna reactivarea proiectului in contextul actual (presupunand ca mai e o posibilitate)?
Sunt proiecte prea personale ca sa aiba intaietate asupra urgentelor cotidiene 😀 Pe parcurs au aparut si altele, colective, ca acest “MONSTRI”, din care au aparut doua “volume” in AH, BD! Sper sa scot si pe cel de-al treilea in aceasta toamna si sa-l lansez la Conventia Romana SF de la Craiova – daca primesc si ultimele planse si…daca se tine RomCon-ul. Dupa care, promit, ma ocup de proiectele personale. Ar fi timpul, avand in vedere ca unul dintre ele este cel de la asa-zisul meu debut in print, de care vorbeam mai devreme! Asadar, sunt mai multe “albume”. Folosesc ghilimelele pentru ca vor avea un format si o formula, si ele, personale, la care sper ca tipograful sa adere cu incredere, pricepere si curaj. Teasing, eh?
Singurul “album” publicat este unul virtual, realizat ca o culegere de lucrari scurte: “Marian Mirescu dessine des ABERRATIONS” – AH, BD! nr. 15, in care exista crampeie din cateva proiecte despre care vorbim aici. Titlul este preluat de la ABERATIE, a carei prima parte este publicata alaturi. Partea a doua nu a aparut inca. De fapt, nici aceasta prima parte nu a aparut inca in forma prevazuta. Adica “sonora”. Nu spun mai mult, pana cand va aparea in… album.
La urma urmei, proiecte de amator nu are nimic imperios.

http://dreamworld.syndicart.net/forum/viewtopic.php?p=5911#5911

https://www.facebook.com/terapiedebasm