Re: Unde e, iluzile mele care lea-m avut?

Acasă Discuții Recenzii Doamna apocaliptica si vagabondul integrat Re: Unde e, iluzile mele care lea-m avut?

#5288
_Maxim_Maxim
Participant

„Care sluga nu a visat sa îmbrace macar o data camasa de zale a stapânului“
EUGEN NEGRICI în dialog cu CORNELIA MARIA SAVU

http://revistacultura.ro/nou/2011/12/eugen-negrici-%E2%80%93-70/

Fragmente:
Ce iluzii v-ati facut, domnule profesor Eugen Negrici, acum doua decenii, fata cu evolutia criticii literare autohtone în deplina libertate? Care dintre ele mai stau în picioare si care sunt cele pe care, vorba cântecului, le-ati „pierdut?“
Eugen Negrici: Cine n-a avut atunci, dupa Revolutie, sperante nebune si cine nu le-a vazut apoi îndepartându-se umilite? „Iluziile literaturii române“ s-a nascut tocmai ca o consecinta a pierderii iluziilor mele de nou început de drum. Indolenta noastra psihica, inertia vechilor scheme consolidate, relaxarea posttraumatica, iesirea din ecuatie a aliatului, adica a publicului extenuat de senzationalul presei si de confuzia stirilor au fost mai puternice decât dorinta de primenire.
Am crezut într-o schimbare vizibila de optica si de habitudini si am sperat ca spiritul critic sa se radicalizeze si sa se situeze cu orice pret în sinceritate. Nu am avut însa parte, imediat dupa ’90, nici macar de o explorare rece si precisa a peisajului bolnav al literaturii din comunism.
Avântul revizuirilor s-a domolit neasteptat de repede, diagnosticele conjuncturale si interpretarile inertiale ale istoriilor literare nu au fost repuse în discutie, nivelul însusi teoretic al cercetarilor a ramas cam acelasi cu cel din anii 70. Chiar renuntând la meseria de cronicar literar, inductorii de opinie ai anilor 70 si 80 au continuat sa fie, ca sa zic asa, prezenti si influenti, caci ierarhiile, sistemul de valori, tipul de critica, modalitatile de abordare si de întelegere a fenomenului literar au fost adoptate de fostii lor studenti, azi comentatori literari cu vise de inductori.
Am constatat cu dezgust cum, dupa surprinzator de putin timp, coteriile, sistemul clientelar, gastile literare au reaparut si cum conducatorii de reviste s-au straduit sa refaca sau sa mimeze polarizarea culturii, de parca de ea era nevoie acum. Editurile în competitie tind sa-si arondeze criticii literari talentati care cu greu vor izbuti sa-si pastreze libertatea optiunilor, daca vor putea si vor mai dori.
Starea însasi a literaturii de creatie amenintate de concurenta strivitoare a „culturii“ divertismentului va activa din nou, a câta oara în istoria noastra, sentimentul difuz al primejdiei, declansând mecanismul psihologic de compensare-idealizare (de care m-am ocupat în „Iluzii“), anemiind spiritul critic si înmultind cronicile complezente…”

„…la noi mistica verdictului definitiv e înca prezenta în spiritul si cugetul criticilor si istoricilor literari. (…) Nu am raspuns niciodata la chestionarele revistelor referitoare la primele zece carti de poezie, de proza etc. scrise de români de-a lungul timpului. Am mizat toata viata pe receptare si pe schimbarea de optica, singurele lucruri interesante în destinul unei carti.”

„Marturisesc ca îmi ies din fire ori de câte ori aud, pronuntat cu emfaza, suspect de des si în legatura cu situatia noastra din comunism, cuvântul rezistenta. (…) În România comunista noi nu am rezistat ci am încercat sa ne afirmam cu cât mai putine concesii, folosind slabiciunile stapânului, îngaduinta lui de moment, conjuncturile de tot soiul, coridoarele libere, „les convenances du temps“, cum ar fi spus Julien Sorel.
Astazi, însa, ceva e diferit. Chiar supusi, cum suntem, conditiilor cenzurii economice si puterii banului, avem libertatea nu numai de a ne indigna ci si de a face ceva. Visez si astazi la un grup puternic si îndârjit de tineri intelectuali care sa capete sentimentul ca reprezinta altceva, uniti cum sunt prin iubirea fata de cuvânt. Ei nici n-ar fi nevoiti sa se izoleze prin paduri, învatând textele cartilor, ca în „Fahrenheit 451“…