Etichetat: Avengers, Blade Runner 2049, Disney, Golem, Into the Woods, Marvel
- Acest subiect are 111 răspunsuri, 7 opinii și a fost actualizat ultima dată acum O lună, 3 săptămâni de Aghiutza.
-
AutorMesaje
-
_MaximParticipant
WAR HORSE
Calul de lupta
…
Spielberg facea benzi desenate fantastice, desene animate emotionante.
Acum chiar trebuia sa faca un desen animat. Caii sunt mai usor de animat, si mai credibili oricum, decat de indrumat pe platourile de filmare._MaximParticipantadineauri, UNION SQUARE 2011
Directed by Nancy Savoca; written by Ms. Savoca and Mary Tobler; director of photography, Lisa Leone; edited by Jennifer Lee; music by Madeleine Peyroux; production design by Sarah Frank; costumes by Liz Prince; produced by Richard Guay and Neda Armian; released by Dada Films. At the Angelika Film Center, Mercer and Houston Streets, Greenwich Village. Running time: 1 hour 20 minutes.
WITH: Mira Sorvino (Lucy), Tammy Blanchard (Jenny), Mike Doyle (Bill), Michael Rispoli (Nick), Daphne Rubin-Vega (Sara) and Patti LuPone (Lucia).
Pe Cinemax. Am vazut Mira Sorvino pe generic si am ramas. Am fost servit.O Mira, dupa o lunga absenta, care se vedea pe chipul ei.
Printre ultimele replici, de dupa generic (!!), “Blood is thicker than water”.
Si lacrimile-s altceva. Si aici altfel decat cele din War Horse.Enjoyed. Sort of.
_MaximParticipant@Maxim wrote:
Buget indestulator, distributie pe masura, site, teasere, CG, un regizor cu o:
Concepție regizorală
Despre Imoralitate şi melancolie
Palilula nu e nicăieri, adică e pretutindeni.
Este o mică insulă din câmpia valahă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate.
Acolo, legile fizicii terestre nu sunt chiar atât de riguroase.
Acolo, nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu adevărat.
Precum în “Îngerul exterminator”, în Palilula se poate intra, dar de ieşit de acolo nu se mai poate. Acolo, îngerul exterminator se numeşte imoralitate şi melancolie. *
Conceptia, inceptie de deceptieo poveste:
România, anii ’60. SERAFIM, un tânăr doctor, primește repartiție pe termen scurt la spitalul din Palilula, un orășel pierdut undeva pe harta țării, urmare a decesului precedentului medic pediatru, nea Pantelică.Palilula, un autentic “Macondo” oltenesc, e un loc unde derizoriul coexistă cu lucruri fermecătoare; în spital, bolnavii sunt perfect sănătoși, iar una dintre distracțiile lor preferate este să asiste la disecțiile de la morgă. Restul populației e imbecilă și fermecătoare, izolată pentru eternitate în beție, petreceri și orgii.
Schimbările de regimuri politice, morțile, incendiile și inundațiile, nici una dintre aceste modificări majore, zguduitoare, ale lumii exterioare nu îi perturbă pe locuitorii Palilulei. Alternativ agitați și puturoși, fericiți și melancolici, sunt mereu acolo, împreună, în centrul lumii, pe terasa cu oleandri, la spital și la hotelul Boema. Manifestațiile dedicate “luptei pentru pace”, impuse peste tot în România de noul conducător al partidului, au loc la Palilula în același spirit al delăsării și beției specific orașului; primează aceeași bășcălie pur românească care nu poate fi controlată de nici un sistem politic.Serafim se adaptează treptat lumii din oraș și ajunge, într-un final, fără voia sa, să-i aparțină. Spre final, viața în Palilula începe să își piardă reperele, și personajele se topesc, dispar, mor, își încheie, fiecare în felul său, existența stranie, oarecum fantastică.
Realitatea nici nu mai contează câtă vreme e povestită. Mai mult, realitatea nici nu există decât dacă e povestită… *
Pararealism pomposImpresia de deja-vu din teasere si pre-judecata impasului hibridizarii mi-au fost confirmate.
Lumea asta a copilariei mele, cu legendele ei (semi)urbane, frusta in adevarul ei, stramba in libertatea ei, magica in cotidianul ei, cu pereti coscoviti, leandri fetis, igrasie fertila si voaluri de muste, oracaiala statica, masinarii zombi si fauna parazitara, o lume citita in registru steampunk si Manga de o mai acceptanta tanara generatie pentru care acea proto-lume delicios de stupida si ridicol de brutala are logica si rostul ei de a fi un avorton hibrid la borcan intr-o lume, a lor, pe care n-au cum s-o citeasca. Inca.Purcarete a vrut sa spuna, prin ratacite simboluri de felul “soparlelor” din comunism, peste deseuri de anamneza decantate in galeti ruginite laolalta cu viscerele batraciene, teatru peste cinema, claie peste gramada, de un estetism ostentiv, unui public fara tinta… cat de profund e?
Pericol de inec!Apar multi actori de la Teatrul National din Craiova, dar doar unul, si din cei tineri, apare intr-un rol mai important, doctorul Gogu. Un actor de talia lui Ilie Gheorghe, tatal doctorului Serafim, are un rol secundar, adica de cateva secunde si este un fapt intamplator pentru ca s-a intamplat, ca sa parafrazez o vorba din film, care poate va avea viata mai lunga…. Prim-planul il iau actorii de cinema, precum George Mihaita, pe care fizicul si mutra il servesc foarte bine. In distribuirea actorilor a contat mutra si fizicul. Cu toate astea, tot nu e film.
Spectacolul nu are ritm, miscarile de camera si montajul ii servesc regizorului de teatru, care este adevaratul eroul al acestuia.
Falsul personaj principal, doctorul Serafim, este pentru mine o aparitie neasteptata, asa cum se intampla mereu cu Bula!
Mai departe 🙂 aici:
http://www.filmreporter.ro/20-04-2012-cronica-undeva-la-palilula-un-esec-de-proportii/A, si modelul ala de Dacie-ambulanta (1310) a aparut la sfarsitul anilor 70!
*conform site-ului oficial http://www.undevalapalilula.ro/l/ro/
Compozitia de-a valma este relevata si in alte cronici, precum:
Cinema of theatrical sensations
Silviu Purcarete’s Somewhere in Palilula (Undeva la Palilula, 2008)Silviu Purcarete is one of the most accomplished, surprising and original Romanian theater directors of our time. Somewhere in Palilula, his debut feature, was one of the most anticipated events at the Transylvania International Film Festival, the leading national film event. The story of the film takes place in Romania in the 1960s, where a young pediatrician is granted a job in the middle of nowhere. In Romanian, “undeva la Paliula” (“somewhere in Palilula) means a utopian place, an Augéan non-lieu. But the irony is that somewhere in the South of the country, Palilula really exists.
The young doctor comes to Palilula for a short stay, not knowing that he will spend the rest of his life in the small, lively town. And this is not because he has work to do (Palilula’s birth rate is at null). None of the members of the small community – whom the doctor meets in bizarre circumstances – seem to have any occupation at all, let alone practicing their jobs. As the doctor gets involved with the strange community, we gradually discover a lot of unusual characters. If it appears hard to summarize or to anticipate the story, then that is because it actually consists in a succession of scenes without any obvious narrative progression. Palilula is a spectacular world, a pastiche of the real world where the characters act in a half-dream and half-reality frame. The choice of such an existing-not-existing place to situate the story in is no accident. It is a sort of illusion that marks both the time of the story and the way the characters act. But the result of such an indetermination is that the spectator grows rather confused at the end of the 145 minutes the film runs.
Is the film an allegory of Romanian Communism, or just a fabulous story? None of these directions seem to be clear. The feeling that there is a deeper meaning to the film overlaps with the feeling that it is complete nonsense. The theatrical universe of Purcarete is grotesque, and dehumanizing. Sometimes his overabundant use of symbolism seems rather lengthy and monotonous. But if reason defies access to Purcarete’s world, his film nonetheless offers an enchanting spectacle to our eyes. The director has an outstanding talent to value both scenohraphy and actors. He worked on the project with renowned production designers Helmut Sturmer and Dragos Buhagiar, and it shows that for Romanian standards, the production was long and expensive. Maybe it is this very theatrical chemistry that succeeded in maintaining the curiosity of the spectator during the film.
Among the Romanian attempts to create bonds between cinema and theater, it is worth mentioning the initiatives of Lucian Pintilie or Liviu Ciulei, as well as Horatiu Malaele’s Nunta Muta (Silent Wedding, 2008). Silent Wedding was well received by the audience, especially by those eager to watch something else than New Wave movies. But to the critics, it was a huge disappointment. It was an interesting project based on an original idea – a wedding that took place on the day Stalin had died-, but the film failed by being too theatrical, a problem that also characterizes Purcarete’s film.
The screening of Purcarete’s film at TIFF was jam-packed. Though many were looking forward to see Purcarete’s debut, noone really knew what to expect. The director was very silent about the project prior to its premire, and hopes were stirred that something great was to be expected. Judged by the audience’s applause during the premier, however, the surpirse didn’t come. Cheers only came from the fans of his theater. His film carries the mark of his theater personality, and it is a film that captures the sensational. For a film, that is far from being enough.
Alina Popescu
September 01, 2012
http://eefb.org/archive/september-2012/somewhere-in-palilula/_MaximParticipantAlta cronicara, alta cronica:
Cronica de film:
“Undeva la Palilula” – Fara masura
de Iulia Blaga HotNews.ro
Vineri, 20 aprilie 2012, 16:24 Actualitate | FilmIn primul sau lungmetraj, Silviu Purcarete se poarta ca un copil care n-a intrat niciodata intr-o cofetarie si care, la prima vizita, vrea si savarine, si amandine, si cremsnituri, si negrese, si tort Dobos,… pana i se face rau. “Undeva la Palilula” exprima fascinatia pentru cinema a marelui regizor de teatru, dar nu reuseste sa functioneze ca film. El nu lanseaza un cineast sau un stil, ci cel mult un epitet – “palilulesc”.
Palilula exista, e un sat din Dolj, dupa cum mai exista localitati Palilula in Bulgaria si in Serbia (cel mai probabil cuvantul are o radacina slava*.). In film, insa, Palilula e un spatiu in afara realitatii, desi e “un Macondo oltenesc”, dupa cum il numeste regizorul care ne prezinta conventia inca din primele secunde ale filmului.
Decorul remarcabil construit de Helmut Stürmer si Dragos Buhagiar e voit teatral – suntem deci in plina fictiune si ne vom da seama pe parcurs ca si la modul temporal localizarea exista, desi in mod vag. Cand secretarul de partid poreclit Trotki (Constantin Chiriac) intra in cadru, inchidem rama si intelegem ca, in linii mari, suntem in Romania perioadei comuniste.
Nelucrand in conventia unui film realist, autorul se simte complet liber. Mai curand, prima confruntare cu cinematograful il pune in postura celui care se joaca cu toate elementele celei de-a saptea arte fara sa-si puna nici problema cantitatii, nici pe cea a calitatii.
Poate e o deformatie teatrala (dupa cum se spune, la teatru trebuie sa strigi ca sa te auda cel din fundul salii), dar regizorul parca se teme sa nu faca prea putin, si atunci prefera sa supraliciteze.
Putem avea efecte vizuale? Atunci sa facem si coropisnite care zboara, si magarusi care dau din copite, cat mai multe broaste (mai multe si mai rele decat in “Magnolia”), si bebelusi horror, si fotografii care se misca. (Nu e de mirare ca bugetul a urcat la 1.6 milioane euro.).
Latura ludica e pronuntata – numai la cinema eroii se urca pe tavan ca Fred Astaire, se misca in fotografii, pot sta dupa ce i-a calcat trenul dand din picioare intr-un loc si band bere, cu bustul taiat, doi metri mai incolo, si numai la cinema (dar si in reclamele la detergenti) ei pot ajunge dintr-o camera intunecata direct pe un tapsan unde zburda iepuri si unde cupluri de tineri goi se acupleaza in iarba.
Exista o magie a cinemaului pe care e clar ca Silviu Purcarete o resimte, dar ea defuleaza intr-un film lung, supraincarcat si frizand kitsch-ul, in care ai senzatia ca nu se intampla nimic, desi e in permanenta agitatie si culoare.
Bioritmul spectatorului nu-i permite acestuia sa ramana atent toate cele 145 de minute, cu atat mai mult cu cat nu pare sa existe un fir narativ, o poveste, cat o insiruire de tablouri. Multe, intr-adevar, functioneaza singure si sunt foarte vizuale, dar nu e nicio coerenta intre ele.
De prea multe ori teatralitatea asumata se intoarce impotriva filmului si, de fapt, nu reusesti sa uiti o clipa ca Silviu Purcarete e, prin structura lui, regizor de teatru.
Din prezentarea personajelor de pe site-ul oficial (undevalapalilula.ro) nu e greu sa iti imaginezi ca scenariul a fost, probabil, foarte spectaculos (si destul de literar) din moment ce a luat Premiul Balkan Fund la Festivalul de la Salonic. Sunt convinsa ca, in mintea celui care a visat-o, aceasta lume a Palilulei e in continuare formidabila. Dar daca in teatru el o poate desface in minte, muta si remonta pe scandura scenei, pentru cinema ii lipseste nu ochiul, cat instinctul.
Ochiul vede, intr-adevar. Scenografia e reusita, imaginea lui Adrian Silisteanu e exact ce trebuia, la fel costumele Liei Mantoc, machiajul Danei Roseanu si Minelei Popa. Si muzica lui Vasile Sirli e ideala, desi e prea multa. Regizorul s-a inconjurat mai ales de oamenii cu care lucreaza in teatru si se vede ca a stiut ce sa ceara de la toti, poate mai ales de la actori.
Paradoxal, elementele care nu merg sunt tocmai scenariul si regia. Exista un dezechilibru de abordare inexplicabil: desi desfasurate dupa logica onirica, multe scene se termina intr-o poanta menita sa gadile publicul mediu – fie o injuratura, fie o trimitere la comunism (vezi biletul cu “Lupta pentru pace are loc la ora 4”.).
Sunt, de fapt, niste cioace care nu-si gasesc locul in peisaj decat daca autorului i-a fost teama sa nu incarce spectatorul cu prea multa fantezie, alegand sa presare din loc in loc mici petarde de un umor derutant, dar care sa amuze marele public.
Aceste poante care se vor amuzante sunt completate de alte fraze pretentioase si spuse pe un ton apodictic, de genul „De cinci milioane de ani ne grabim si de cinci milioane de ani pamantul asta a tot ars”.
“Undeva la Palilula” nu e o catastrofa, nu are stangacia amuzanta a unui film de Marius Theodor Barna, dar are aerul unui prim si ultim film. Autorul lui a vrut sa ingramadeasca totul in aceasta alegorie a Romaniei sub comunism, poate si referinte la alti cineasti, de la Pintilie pana la Fellini, Greenaway sau Jean-Pierre Jeunet, totul turnat peste comunism, draci si Isusi (sic) fotografi. Rezultatul nu e nici fellinian, nici purcaretian samd, ci palilulesc.
E un film foarte scump, foarte lucrat, foarte dificil ca productie (Tudor Giurgiu merita felicitari pentru curaj), dar rostul lui nu pare sa fi fost nici de a aduce public in sali sau sa ia premii, ci sa fie o mica jucarie cinematografica pentru un mare regizor de teatru.http://www.hotnews.ro/stiri-film-12047542-video-cronica-film-undeva-palilula-fara-masura.htm
* efectiv: Pali lula = “Aprinde luleaua” pe sarbeste
Legenda sud-dunareana spune ca administratia turceasca interzicea in timpul secerisului fumatul pipei, pentru ca acest obicei produsese pagube mari din cauza neglijentei fumatorilor… Daca ar mai fi vreo legatura cu filmul – in afara de faptul ca expresia pe care o stiam din copilarie aici, in Craiova, la cativa kilometri de Palilula romaneasca, care este acum aproape uitata, “la Palilula” insemna “la naiba!” , “aiurea” si, in sensul cel mai apasat al ei, “nicaieri” – cu italieni, broaste… nu cred. Personal, mi-ar fi placut ideea acestui vast “nicaieri” balcanic, care transpare ici si colo in film, bilalian (Enki Bilal, autor francez BD de origine bosniaca)_MaximParticipant…si un blogger craiovean
Vedi Palilula e poi muori *
Iulian Fira 06/07/2012Stateam in intunericul salii de cinema de la Patria si priveam Undeva la Palilula, cand, deodata, ce-mi trece prin cap? Nu un glont, ca in banc, ci o idee: ce bine ca s-a inventat suprarealismul! Dai de un film ciudat, dar interesant si nu stii de unde sa-l apuci? Pac, suprarealismul! Vezi imagini tulburatoare, morbide chiar, dar nu te poti sustrage farmecului lor? Pac, suprarealismul! Vezi personaje inimaginabile in lumea reala, dar care pastreaza, totusi, o nevazuta filiatie cu aceasta! Pac, suprarealismul!
Asa mi-am tinut in frau acea emisfera a creierului responsabila cu logica, pe parcursul filmului regizat de Silviu Purcarete. Undeva la Palilula incepe cu unele cadre relativ lungi cu un tip carand ditamai geamantanul prin ninsoare. Vericule, daca si filmul asta ma obliga sa vizionez zece minute cum unul umbla si fumeaza si mananca, precum in Politist, adjectiv sau Eu cand vreau sa fluier, fluier, atunci am tulit-o. Aceasta dezonorabila intentie mi-a fost insa prevenita de intrarea in comunitatea cosmareasca, dar delirant de amuzanta a Palilulei, moment in care au demarat scene care se succed, nu cu repeziciune, dar cu un inedit greu de descris in cuvinte. Vrei fir narativ? Pac, suprarealismul!
Ce am remarcat mai intai a fost calitatea imaginilor, cu care nu s-ar fi sfiit sa se prezinte nici Alfonso Cuaron in zilele lui bune. Clare, inventive, colorate in spiritul filmului (adica sa nu va asteptati la alde Jean Renoir), imaginile sunt ca o limba imaginara de cameleon, care te inhata si te trage in universul Palilulei. Apoi apar personajele, care se intrec in a-ti smulge hohote de ras. Aici eu, craiovean prin nastere si domiciliu, am incercat o placere suplimentara. Pe langa George Mihaita, Aron Dimeny sau Horatiu Malaele, apar Sorin Leoveanu (care e N-E-G-R-U), Ilie Gheorghe, Angel Rababoc sau Valentin Mihali. Frumos, n-am ce zice, dar au mai aparut ei pe marele ecran. Da, dar daca iti spun ca in seara cand am vazut filmul, erau un fel de premiera, asa ca aproape toti acestia se aflau raspanditi in sala unde ma gaseam si eu? Aha, e ceva cand simti ca afli undeva in spatiu si timp cand se petrece ceva remarcabil pentru o urbe atat de oropsita ca a noastra.
La un moment dat, apar si excesele in microcosmosul palilulian, dar, culmea, odata cu ele, se intrezareste si un sens. Jos cu suprarealismul, traiasca simbolismul! Stai cuminte, ca nu e nici chiar asa. Doar simti o paralela intre perioada comunista, cu farmecul si puturosenia ei, si cea post-decembrista, cu asa-zisa ei libertate, cu snobismul si artificialitatea ei. Si, daca n-o fi asa, ce, o sa se supere Silviu Purcarete pe mine? Sau voi? Vorba poezioarei:
Se supara cei prosti de-o gluma buna,
Iar cei inteligenti de una rea.
Cum nu stii despre-a mea ce-o sa se spuna
Tu fii prudent si nu te supara.
http://iulianfira.wordpress.com/2012/05/07/vedi-palilula-e-poi-muori/
* Vidi Palilula i onda umri / Sa vezi Palilula si-apoi sa mori, mai degraba_MaximParticipant…si daca tot am luat la rand rezultatele de pe Yahoo… ma las dus de streamul lor, ca hazardul lucreaza bine… si dau de o lovita de revelatie, pe hyperstreet (how cool is that?) http://www.hypestreet.ro/review-undeva-la-palilula/2012/04/26/
intr-un Review (yes!) de Ioana Cristina
26 Aprilie 2012Dupa cateva paragrafe de “intampinare”
Bun venit la Palilula. Aici cainii nu umbla cu covrigi in coada, iarba nu creste perpendicular pe casa si nici nu ploua cu tamaie, dar oamenii se imbata crita zi de vara pana-n seara la umbra leandrilor, boncaluiesc pe mese in ritm de pianina si fac negot cu broaste in Italia ca sa-si plateasca orgiile bahice.
Palilulenii traiesc inafara timpului si s-au retras de pe harta comunismului (si a realismului) in acest sanatoriu al desertaciunilor. Nimic nu e ceea ce pare aici, unde bolnavii sanatosi tun si umplu saloanele de spital ca sa zaca, sa bea si sa manance, eventual sa se bage la o miuţă la Ginecologie. Palilula e gradina inecata in rachiu a raiului, si chiar daca la inceput e un rai sumbru, imputit si uitat de Dumnezeu, in care colcaie broastele, pana si un strain scolit la Capitala isi va lepada, intr-un final, straiele de sfant si se va infrupta din bogatia in(de)finita a locului. Doctorul Serafim (Áron Dimény) a scoborat din locomotiva subreda ce uneste paradisul pierdut de restul lumii, ca sa-l inlocuiasca pe raposatul Nea Pandelica, iar Palilula s-a pricopsit cu un pediatru. Chiar daca aici nu se mai nasc copii, caci daca incep sa se nasca, viii vor trece pe lumea cealalta.
Inca din prima seara, Serafim incepe sa vada raposatii ranjindu-i la morga, fotografiile prinzand viata, o manifestatie de turbare conjugala soldata cu batai in plina strada si intreg satul privind ca la spectacol la autopsia lui nea Pandelica, pe un ger de crapa pietrele. Bizareriile nu se opresc aici, din folclorul Palilulei mai fac parte un hermafrodit care isi schimba sexualitatea in functie de fazele lunii, doua gemene care isi sincronizeaza gesturile, o prostituata fara un ochi si una secerata de o grenada, dar si o faptura jumatate femeie, jumatate cornuta, despre care se crede ca ar fi nascut in secret copilul lui Pandelica — un foetus fara un regn specific* ce se odihneste in formol in cabinetului raposatuluireviewista se pronunta si se marturiseste, in sfarsit:
Filmul lui Silviu Purcarete e un dictionar de simboluri, o lume stranie, populata de personaje bizare, o anticamera a ororilor transfigurate in frumos, spalate prin alcool, un fel de chirurgie estetica a uratului pe viu. The piano has been drinking**. Ingerul mortii, minotaurul, fertilitatea, focul Apocalipsei.
Undeva la Palilula mi-a schimbat irevocabil parerea despre filmul romanesc. Am vazut ca are critici foarte dure, si am sa ma duelez, cat pot, cu acest argument [care?]. Cu siguranta nu este un film pe care masele sa il vada [masele sa vada un film despre mase? no fucking way!], cu ochiul necritic decat in privinta soiului de popcorn pe care il ingurgiteaza cand nu se hahaie, la mall [niste peizani!]. Nu este nici un film pe care sa il vezi cu mama si cu tata [mamele si tatii sunt fac masele uncool, doooh] , decat daca, poate le-a placut Delicatessen sau Taxidermia [cateva exceptii cool, care au gusturi cool]. Nici macar cu prietena ta […oops], daca e mai slaba de inger [desi cooltăî. Poate parea greu de digerat. Mi-a fost descris ca plictisitor, exagerat, flamboaiant [cum sa digeri ceva flamboaiant, come oon]. M-am dus sa-l vad aseara la NCRR*** pentru ca am o relatie dificila cu filmul romanesc, dar de data asta eram curioasa. Nu vazusem trailerul, nu citisem nimic despre acest film inafara de un pasaj pe care cineva il postase pe facebook: “Povestea este singura cale prin care se poate înnobila jegul”. [subliniat in text] A fost argumentul suprem [asta?]. Acum cred ca e un film de arta, cu o executie brici, si primul film romanesc pe care-l vad jucat neromaneste. Excesele sunt oportune in suprarealism.
😯 😯 😯 😯 😯 😯
😕
* făt unicelular, sau de ciuperca, de planta…!? mda, asa e si filmul: cotiledonat, pseudopod si anaerob
** cantec de Tom Waits, misto, dar din pacate si cool
he piano has been drinking
my necktie is asleep
and the combo went back to New York
the jukebox has to take a leak
and the carpet needs a haircut
and the spotlight looks like a prison break
cause the telephone’s out of cigarettes
and the balcony’s on the make
and the piano has been drinking
the piano has been drinking…and the menus are all freezing
and the lightman’s blind in one eye
and he can’t see out of the other
and the piano-tuner’s got a hearing aid
and he showed up with his mother
and the piano has been drinking
the piano has been drinkingcause the bouncer is a Sumo wrestler
cream puff casper milk toast
and the owner is a mental midget
with the I.Q. of a fencepost
cause the piano has been drinking
the piano has been drinking…and you can’t find your waitress
with a Geiger counter
And she hates you and your friends
and you just can’t get served
without her
and the box-office is drooling
and the bar stools are on fire
and the newspapers were fooling
and the ash-trays have retired
the piano has been drinking
the piano has been drinking
The piano has been drinking
not me, not me, not me, not me, not me
***Noul Cinematograf al Regizorului Român, unde se vad numai filme cool, de un public restrans, deci cool_MaximParticipantPe Cinemax, HEAVY, 1995, primul James Mangold (Cop LandGirl, Interrupted, Kate & Leopod, Identity, Walk the Line, 3:10 to Yuma, Knight and Day, The Wolverine)
Un Indie, nici fast, nici furious…_MaximParticipant“Dupa dealuri”.
+ In nuante si cresteri si decaderi.
– Coloana sonora, prea plina… “prea de la tara” (de la o reclama)
– Finalul cu galeata de apa aruncata pe parbrizul dubei de politie de… un autocar care a trecut pe-acolo: ar trebui sa spuna ceva?In filmele din ultima vreme, peste tot se repara, se construieste, se zugraveste, se sparge asfaltul, se face curatenie, se face murdarie…
Inca un prea plin. Aici, intr-un film bine tras pe firul narativ, aceste lucruri m-au atacat precum niste deja-clisee._MaximParticipant
2012O “Melamcholia” romantata de o regizoare debutanta, Lorene Scafaria (scrritoare, cantareata, actrita…): acelasi sfarsit de lume inghitita intr-o pasnica lumina alba, cu disztributie placut surprinzatoare: Steve Carell si Keira Knightley!
Moartea anuntata scoate ce e mai rau, dar si ce e mai bun din noi. Mai ales cand e vorba de moartea tuturor 😀
_MaximParticipantThe Spectacular Now 2013
Regizor: James Ponsoldt
Scriitori: Scott Neustadter (scenariu), Michael H. Weber (scenariu), Tim Tharp (roman)
Actori: Miles Teller, Shailene Woodley, Kyle ChandlerUn film bine scris, foarte bine regizat, excelent jucat, cu un final… WOW 😀
_MaximParticipantSky Captain and the World of Tomorrow.
Pulpyyyy… 😛_MaximParticipantSaving Mr. Banks (2013)
În căutarea poveştiiyenisD
Saving Forrest Gump
EDIT: Azi (27 decembrie), Mary Poppins, dublat in romaneste (!) la TV (National TV) 😕
_MaximParticipantMarimea conteaza!… atunci cand e vorba de ESENTE
BEST = MUST
http://io9.com/the-best-science-fiction-and-fantasy-short-films-of-201-1674600632?utm_campaign=socialflow_io9_facebook&utm_source=io9_facebook&utm_medium=socialflow_MaximParticipantINTERSTELLAR
Dragut.
Metafizica cu tot dinadinsul fizica.
Pentafizica!… parte a patafizicii 😕_MaximParticipantDespre AFERIM! se vorbeste in dodii.
Au fost discutii despre afis si trailerul de uz intern (!), adica nu cel “international (aha).
Regizorul Radu Jude, care a conceput si una si cealalalta zice: “Posterul Či trailerul de la âAFERIM!â nu sunt concepute ca niČte unelte de marketing, ci ca un fel de extensii ale filmului. Am ĂŽncercat sÄ le gândesc pe ambele astfel ĂŽncât componenta intertextualÄ a filmului sÄ fie scoasÄ ĂŽn evidenČÄ (…). [P]rin trailer ĂŽncerc, ĂŽn pur spirit godardian, sÄ omagiez câteva din operele Či autorii care au ĂŽnsemnat enorm pentru mine ĂŽn perioada de pregÄtire a filmului (Či nu numai)”.
Posterul si trailerul sunt unelte de marketing.
Mai departe, faza cu extensiile n-am inteles-o. Cele 29 de secunde de imagine (care fac parte sau nu din film?) reprezinta (doar) pentru realizator (“doar”?) un omagiu (cui anume? sa ghicim?). Pe noi, astiailalti, ne priveste trailerul? sau noi tre’doar sa ne uitam la el ca la poarta noua?Nu mai insist asupra posterului tarantinesc, decat doar cu poze, mai tarziu, pentru un studiu comparativ al sinergiei similitudinilor, hem, mai draga.
Piaru’ (Public Relation, atat de jmeker, la noi, sanchi) la filmu’asta e praf.
Primul caz, un articol de Iulia Blaga, corespondenta de la Berlin (va rog frumos) pentru Hotnews, doldora de perle de extemporal:“Aferim!”, un western valah despre intoleranta si multe altele (cum? cum?…complex!)
1. parabola despre istorie mascata de un roadmovie de epoca, a fost bine primit de jurnalistii care au ras la poante si au aplaudat la final.
Vintage, frate! Pana si umorul 😀Incepe Jude, pazea:
2. “nu avem acces la el [trecut], ci doar la niste urme ale lui”3. El a vrut sa scoata in evidenta “artificialitatea filmului, lucru marcat si de faptul ca este alb-negru.”
4. “Radu Jude a mai spus ca Romania are acum un presedinte care nu e nici etnic roman, nici crestin, sugerand ca acest lucru e o schimbare in bine.”
Bah, fu greu, dar ne-ncordaram si iesi neasteptat de cum voiam! Vrusei sa fac ceva cu trecut legat de prezent si-mi iesi ceva cu trecut care trimitea la prezent, âv-as gura voastra!
5. Regizorul a mai povestit cum a ajuns la ideea filmului.âA fost un proces mai complex. Am vrut sa fac un film despre legatura dintre trecut si prezent. M-a interesat Revolutia de la Ploiesti care a tinut doar o zi in secolul al XIX-lea dar, documentandu-ma, mi-am dat seama ca tot mai multe lucruri pe care le descopeream trimiteau la prezent.â
Actorii:
Lui Teodor Corban, actor, “i-a placut foarte mult scenariul, desi i-a fost mai greu sa inteleaga mentalitatea vremii potrivit careia tiganii erau socotiti o subspecie.”
Acesta n-are de lucru si mai spune ca a avut âo munca usor de Sisifâ din a deprinde accentul corect. , pentru ca, vedeti, a fost ceva foarte complex, cum ati aflat deja de la regizor.Alt actor, Cuzin Toma: âDomnul Jude nu trecea mai departe pana nu iesea bine, dar trebuia sa intelegem si noi ce spuneamâ. Pentru ca vedeti in continuare cat de complex este: “Pe atunci erau indreptatiti cei care pedepseau sa pedepseasca, iar cei pedepsiti nu erau aparati sub nici o forma, asa ca se asteptau sa fie pedepsiti.”
Pentru corespondenta de la Berlin, filmul asta este “Odiseea lui Costandin si a lui Ionita in aceasta terra virgina pentru filmul romanesc nu e doar un prilej de a ataca subiectul delicat al discriminarii etnice, desi pentru jurnalistii straini acesta pare sa fie subiectul principal (…) Unde mai pui ca “o canadianca a gasit in film similitudini cu situatia indienilor.” Numai ca la indienii lor acasa venira stramosii canadieniilor cu similitudini de azi sa-si faca cuiburi…
Pentru I.B. filmul este “despre incapacitatea artei de a oferi altceva decat un comentariu subiectiv al realitatii, e o invocatie ludica a unei epoci necunoscute noua.”
Aferim, nu altceva!
Toata lumea poate sa aiba dreptate, fiecare in felul lui, dar… despre ce e vorba aici? Un film, pe care-l vom vedea si atunci ne vom spune parerea despre el, dar… daca cei care au contribuit la realizarea lui, in frunte cu Realizatorul vorbesc asa despre el, frate…! Autoarea articolului parca I-ar fi dat in gat cu citatele alea, fara sa fi vrut. Ea doar isi justifica prezenta la festivitatile berlineze.
Si producatoarea Ada Solomon are dreptate: âCred ca lucrurile au evoluat, chiar daca nu cu pasi mari.”, vorbind despre “cinemaul romanesc”, in general.
http://www.hotnews.ro/stiri-film-19352496-aferim-western-valah-despre-intoleranta-multe-altele.htm
-
AutorMesaje