Doamna apocaliptica si vagabondul integrat

Acasă Discuții Recenzii Doamna apocaliptica si vagabondul integrat

Acest subiect conține 18 răspunsuri are 2 voci și a fost actualizat ultima dată de _Maxim _Maxim acum 4 ani, 10 luni.

Vizualizare 15 articole - 1 la 15 (din 19 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #426 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Am incheiat cu cateva zile in urma lectura cu creionul si tastatura a cartii „Benzile desenate si canonul postmodern”, o culegere de articole updatate si upgradate intr–un manunchi al preocuparii autorului, Ion Manolescu, pentru relieful baric al culturii romanesti, al literaturii exponentiale, careia ii asociaza banda desenata, fie prin subordonare, fie prin adoptare, fie prin respingere…
    O harta, in care, cu toti ciclonii si anticiclonii, punctele cardinale vor ramane fundamentale.

    Se incheie totodata un an „BD” interesant, cu evenimente si aparitii diverse.
    „Interesant”, pentru ca altfel. „Diverse”, pentru ca… altele decat cele obisnuite.

    Obisnuiti si neobisnuiti, deprinsi si desprinsi, conservatori si huligani*, apocaliptici si integrati**, fiecare cu dogma lui, ne adresam tuturor elitelor care va sa zica!

    Deviza noastra ramane aceeasi si pentru 2012, cand implineste saisprezece ani.

    Au fost si vor mai fi batalii marunte cu victorii si glorii pe masura, cu triumfuri nemasurate dar imaginare, imbatatoare izbande personale.

    Oameni suntem, in mijlocul universurilor noastre in intersectari fara numar, fara numar…

    Cunoasterea fara impartasire lasa loc impartasirii fara cunoastere….***

    * dupa Ion Manolescu („Benzile desenate si canonul postmodern”)
    ** dupa Umberto Eco („Apocalittici e integrati”, din care studiul Lectura unei pagini BD: ‘Steve Canyon’ de Milton Caniff poate fi citit in foileton, in romaneste in AH, BD! incepand cu #6 pana la #10 – 🙂 descarcabile aici http://ahbd.syndicart.net/galerie.php
    *** dupa umilul dumneavoastra pseudonumit… Sunt spuneri „maxime” multe, dar intelepciunea e una. Alta spunere supusa acestei idei este „Somnul ratiunii naste monstri”

    #5277 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Primul episod din studiul Lectura unei pagini BD: ‘Steve Canyon’ de Milton Caniff de Umberto Eco din volumul „Apocalittici e integrati”, aparut in AH, BD! nr.6, mai, 2000, Craiova

    #5278 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Cel de-al doilea episod din nr. 7 AH, BD!, iunie, 2000, Craiova

    Pentru cei care nu-l cunosc pe Milton Arhur Paul Caniff, o privire necesara asupra artei lui „comice”: http://www.pigdogproductions.com/milton%20caniff.html

    #5279 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    AH, BD! nr. 8, octombrie 2000

    #5280 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    AH, BD! nr. 9, aprilie, 2001

    #5281 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    AH, BD! nr.10, noiembrie, 2001

    #5282 Răspuns

    Graphite
    Participant

    Niciodata nu e in plus o astfel de reamintire. Ar trebui sa postezi seria asta macar o data pe an, timp de 50 de ani la rand.

    #5283 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Voi recupera cumva traducerea (culegere text) pentru a o prezenta „pe curat”.

    Textele printate se mai pot recupera, slava tiparului si internetului!
    Cartea lui Eco, insa, e „imprumutata”… 🙁
    Si mai greu este de recuperat plansele, spre imposibil.
    Mai vorbim si despre asta, cum am promis 🙂
    Inca o data zic despre necesitatea unei asocieri a desenatorilor: formarea lor, promovarea si protejarea lor si a produselor lor, a drepturilor lor si apararea acestor drepturi, etc. pentru integrarea lor apocaliptica! 😉
    Vorbim…

    Intre timp m-am tot gandit la titlul threadului asta pe care-l toarcem aici si ma ispiteste sa purced la artconceptia celor… doua presonaje care pot fi o „Doamna apocaliptica” si un „Vagabond integrat”! Doua concepte care sa ilustreze tematica: o femeie si un barbat cu atributele enuntate proprii, dar si cu cele figurate.
    Nu suna rau, da? Si un desen de seama poate inlocui o suma de cuvinte, nu?

    Aceasta este o provocare!

    #5284 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Aristocrata culturii clasice se teme de vulgarizarea ei.
    1. Se va impaca ea mioritic (jalnic, demn? sau doar demn?…jalnic?) cu apocalipsa… In timp ce cavaleri ai unei cauze pierdute, aparatori ai acestei damsel in distress, vor lupta, sub implicit nobil blazon, cu personificari inchipuite ale raului integrator, poli-amorf si massificator? Absurd.
    2. Daca ea ar putea urzi impotriva celor care-i asediaza inflationist turnul, anihilarea acestora, a lumii, inseamna (tot o) apocalipsa. Absurd.

    Vagabondul este un razvratit ratacitor…
    3. …o personificare penibila/oribila/debila a ereziei comunizatoare pentru curtezanul oficios/ofticos si ofticat?
    4. Daca el ar urmari pierzania Doamnei, disiparea ei caleidoscopica in massa, ea s-ar bordeliza intru satisfactia populista de balci kitsch.
    5. Sau este el insusi amorezul cavaler care asteapta zadarnic semne ale ingaduintei Doamnei?…

    6. Care este farmecul otravitor si irezistibil pentru divina creatura din turnul de fildes al vagabondului integrat in lumea mare de jos? Cel al aristocratului decazut? al razbunatorului filosof al neantului absolut, omogen?

    Sau este o saga a unei vremelnice bifurcari spre absolut?

    … CONCEPT THIS!

    #5285 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Un de-dupa-blocuri sniper haiduc al literaturii romane, Eugen Negrici, a coborat zilele trecute, in provincia olteana, pe la ai lui, pe la Craiova, pentru o conferinta si o sesiune de autografe http://www.lumiparalele.ro/2011/12/18/dimineata-cu-%e2%80%9eex-centricul-alpha%e2%80%9d-eugen-negrici/
    …si frumoase amintiri din studentie revin, avandu-l pe domnul profesor intr-o lumina speciala…
    Profesorul universitar a lansat misile arheosferice pe deasupra capetelor plecate in smerenie… Naratiunea cronicarilor, expresivitatea involuntara, imanenta literaturii, agitatie si propaganda, poezia medievala, iluziile literaturii, simulacrele realitatii.
    Patrunzator, transant pentru unii, aplicat, inversunat pentru altii, lucid, caustic pentru aceiasi, ba de „o furie devastatoare”, ba „stralucit teoretician al literaturii”, „el nu reuşeşte, totuşi, să se facă auzit în zgomotoasa lume de azi”, dupa cum scrie Alex. Stefanescu in „Eugen Negrici se inseala”*, Romania literara nr.1/2009 http://www.romlit.ro/eugen_negrici_se_neal
    Si mai departe: „În plus, literatura, cu totul, a ieşit aproape complet din raza de interes a societăţii româneşti în ultimele două decenii, devenind un muzeu vizitat de tot mai puţini oameni. Doar spargerea în bucăţi sau mânjirea cu spray a prestigioaselor vestigii ar mai putea avea răsunet.”

    Volumul luat la ochi este „iluziile litaraturii romane”
    Asupra carui lucru se inseala E.N.?
    „Eugen Negrici se înşeală când crede că marea problemă a literaturii române o constituie sufocarea ei de mituri.’ Inclin sa cred ca mitizarea inlocuieste/suplineste o scara a valorilor in timp si, ceea ce este mult mai grav, inca din prezent, pe baza unor false argumente si reale interese de grup, despre care A.Stefanescu spune in continuare, intr-o argumentare fals restrictionara:
    „Care mituri? Se poate vorbi doar de nişte poncife, reziduale, care mai pot fi identificate în discursurile festiviste, în unele manuale şcolare, în gândirea unor semidocţi. Marea problemă a literaturii române o constituie tocmai demitizarea ei. Demitizare brutală, infinit regretabilă, în consens cu un întreg proces de aculturalizare, de renunţare la plăcerile elevate, ritualizate, în favoarea unora vulgare, obţinute rapid. „
    Infinita poate fi doar prostia, or tinta nu poate fi dom’profesor, pentru care tocmai ea este tinta lui, iar calibrul proiectilelor lui par demasurate pentru cei care mai cred ca prostia…”este scuzabila”!

    Conf.dr. Ion Buzera, un discipol, il numeste pe Eugen Negrici in articolul citat de Viorel Pirligras in link citat, „Ex-centricul alpha”, „un leu in cusca literaturii romane”:
    „A mizat oricum şi poate că ar fi mizat oricând pe o poziţionare deliberat periferică (de notat că perifericul de la noi e main stream de-a binelea prin alte părţi), foarte selectiv recuperatoare, dar cu parcursuri deloc lejere, având uzanţa unui instinct explorator al acelor trasee ale istoriei literare nebătute sau prost bătute şi simţind cu acuitate mirosul prăzii teoretice.”
    http://www.revista-mozaicul.ro/buzera11.html

    #5286 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Ion Buzera, in articolul citat mai sus, ii face magistrului Eugen Negrici, un portret dinamic:
    „Junele sărbătorit de azi a înţeles devreme (din anii… ‘70) că invenţia metodologică nu poate merge decât într-un dublu paralelism: cu informaţia (estetică, teoretică, metacritică) achiziţionată şi cu jocurile de strategie foarte bine puse la punct. A ştiut, tot de atunci, că, în exerciţiul profesiei noastre, e importantă evitarea năclăielii de orice fel – hermeneutic, epistemologic, situaţional, confesiv, conceptual etc. A mizat pe insolitul procedural (sistematici ultime, analize stilistice de maximă fineţe, ecarisajul poncifelor etc.), cunoscând din interior că acesta are graţia şi riscurile lui, deschiderile şi opacităţile lui. A convocat uneori o indepistabilă tactilitate a articulării critice.
    De fapt, Negrici, în siaj Vianu, chiar asta ne învaţă: să regândim perpetuu literatura, deoarece adevărata rezistenţă (şi prezenţă…) ale acesteia constau tocmai în reinterpretări, reformulări, re-apercepţii, extensii experimentale şi retractări la fel de neobişnuite etc….”

    #5287 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Aurel I. Brumaru: „Eugen Negrici face parte din speţa, încă rară astăzi la noi, a criticilor şi istoricilor literari dedaţi deopotrivă construcţiei sistemice şi inspiraţiei ideistice, o edificare va să zică sub porunca şi controlul conştiinţei teoretice. Se va îndepărta, cu alte cuvinte, premeditat de ceea ce s-a numit, în literatură, critica impresionistă, critica de întâmpinare etc. – nu recenzează, de aceea, icontinent, mult şi în fugă, nu-şi adună, în fine, în cărţi pasagere articleria, de va fi existând, sezonieră. Nu e, fireşte, singur în lucrare: Cornel Ungureanu, Ion Vlad, Livius Ciocârlie, mai de mult, ca să nu întind nepermis lista, Dan Culcer, venerabilul Adrian Marino i se alătură în familia de spirite. Destinaţia, menirea demersului ar fi, după priceperea mea, întărirea exerciţiului teoretic în istoriile literare constrânse, de regulă, la fenomenism şi descripţie, radicalizarea, apoi, în discursul critic a conceptualului, deja a reflecţiilor culturale. (Consecinţe – ca să deschid o paranteză – obligatorii astăzi spre a demonstra rezistenţa raţiunii critice în faţa duhurilor inculturii, a provocărilor, tot mai frecvente, ale acesteia. Un fapt recent de impostură în aria lexicografiei istorico-literare, la care se adaugă mistificaţia şi, fireşte, lângă aceasta, prostia agresivă, resentimentul, frustrarea, nu în ultimul rând insolenţa, s-a petrecut nu de mult la o editură de periferie: un nechemat, veleitar notoriu, iscăleşte o improvizaţie de „fişe” biobibliografice – copiate, furate, agramate etc. – oferind-o, obraznic şi ignar, drept dicţionar, el aflându-se, desigur, în situaţia şarlatanului din Est ce se înfăţişează, cum se ştie, ca vindecător universal, ameninţând pe creduli până şi cu o „diplomă” de medic; rezultatele, fără îndoială, îl dezmint, în cazul nostru însăilarea cu pricina nefiind decât un fals şi un imundiciu. Exemplul nu e închipuit! E real, există – în lipsa culturii sistematice, deja a şcolii, lipsesc – nu-i aşa ? – criteriile. Sau se confundă – cum spunea M.Ralea când definea prostia – punctele de vedere.)…”
    http://o-carte-pe-zi.com/2008/09/17/18-septembrie-2008-eugen-negrici-%E2%80%9Eiluziile-literaturii-romane%E2%80%9C-aurel-i-brumaru/
    „…Aşadar, dacă Iluziile literaturii române nu urmează marilor sinteze istoriografice anterioare, cartea de faţă precedându-le, de fapt, în mai multe privinţe, ea este mai degrabă o explicitare a acelora, desigur, ideatic vorbind, o împlinire. Va fi, bineînţeles, cum observa nu de mult tânărul critic Daniel Cristea-Enache, şi o istorie, ea însăşi: una însă a întreruperilor, a rupturilor – acestea, citându-l acum pe autor, ar „desfunda izvoarele imaginarului”. Imaginarul, aşadar, încă o dată.” (A.I.B.)

    😉
    In lucrarea calofilului Eugen, cernerea si discernerea nu sunt fapte de „eugenie”.

    „Nu putem să eliminăm pagini dintr-o literatură mică. Aici criteriile morale sunt imposibil de aplicat.”
    EUGEN NEGRICI

    #5288 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    „Care sluga nu a visat sa îmbrace macar o data camasa de zale a stapânului“
    EUGEN NEGRICI în dialog cu CORNELIA MARIA SAVU

    http://revistacultura.ro/nou/2011/12/eugen-negrici-%E2%80%93-70/

    Fragmente:
    Ce iluzii v-ati facut, domnule profesor Eugen Negrici, acum doua decenii, fata cu evolutia criticii literare autohtone în deplina libertate? Care dintre ele mai stau în picioare si care sunt cele pe care, vorba cântecului, le-ati „pierdut?“
    Eugen Negrici: Cine n-a avut atunci, dupa Revolutie, sperante nebune si cine nu le-a vazut apoi îndepartându-se umilite? „Iluziile literaturii române“ s-a nascut tocmai ca o consecinta a pierderii iluziilor mele de nou început de drum. Indolenta noastra psihica, inertia vechilor scheme consolidate, relaxarea posttraumatica, iesirea din ecuatie a aliatului, adica a publicului extenuat de senzationalul presei si de confuzia stirilor au fost mai puternice decât dorinta de primenire.
    Am crezut într-o schimbare vizibila de optica si de habitudini si am sperat ca spiritul critic sa se radicalizeze si sa se situeze cu orice pret în sinceritate. Nu am avut însa parte, imediat dupa ’90, nici macar de o explorare rece si precisa a peisajului bolnav al literaturii din comunism.
    Avântul revizuirilor s-a domolit neasteptat de repede, diagnosticele conjuncturale si interpretarile inertiale ale istoriilor literare nu au fost repuse în discutie, nivelul însusi teoretic al cercetarilor a ramas cam acelasi cu cel din anii 70. Chiar renuntând la meseria de cronicar literar, inductorii de opinie ai anilor 70 si 80 au continuat sa fie, ca sa zic asa, prezenti si influenti, caci ierarhiile, sistemul de valori, tipul de critica, modalitatile de abordare si de întelegere a fenomenului literar au fost adoptate de fostii lor studenti, azi comentatori literari cu vise de inductori.
    Am constatat cu dezgust cum, dupa surprinzator de putin timp, coteriile, sistemul clientelar, gastile literare au reaparut si cum conducatorii de reviste s-au straduit sa refaca sau sa mimeze polarizarea culturii, de parca de ea era nevoie acum. Editurile în competitie tind sa-si arondeze criticii literari talentati care cu greu vor izbuti sa-si pastreze libertatea optiunilor, daca vor putea si vor mai dori.
    Starea însasi a literaturii de creatie amenintate de concurenta strivitoare a „culturii“ divertismentului va activa din nou, a câta oara în istoria noastra, sentimentul difuz al primejdiei, declansând mecanismul psihologic de compensare-idealizare (de care m-am ocupat în „Iluzii“), anemiind spiritul critic si înmultind cronicile complezente…”

    „…la noi mistica verdictului definitiv e înca prezenta în spiritul si cugetul criticilor si istoricilor literari. (…) Nu am raspuns niciodata la chestionarele revistelor referitoare la primele zece carti de poezie, de proza etc. scrise de români de-a lungul timpului. Am mizat toata viata pe receptare si pe schimbarea de optica, singurele lucruri interesante în destinul unei carti.”

    „Marturisesc ca îmi ies din fire ori de câte ori aud, pronuntat cu emfaza, suspect de des si în legatura cu situatia noastra din comunism, cuvântul rezistenta. (…) În România comunista noi nu am rezistat ci am încercat sa ne afirmam cu cât mai putine concesii, folosind slabiciunile stapânului, îngaduinta lui de moment, conjuncturile de tot soiul, coridoarele libere, „les convenances du temps“, cum ar fi spus Julien Sorel.
    Astazi, însa, ceva e diferit. Chiar supusi, cum suntem, conditiilor cenzurii economice si puterii banului, avem libertatea nu numai de a ne indigna ci si de a face ceva. Visez si astazi la un grup puternic si îndârjit de tineri intelectuali care sa capete sentimentul ca reprezinta altceva, uniti cum sunt prin iubirea fata de cuvânt. Ei nici n-ar fi nevoiti sa se izoleze prin paduri, învatând textele cartilor, ca în „Fahrenheit 451“…

    #5289 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Incheiem portretul sui generis al cavalerului singuratic cu o tusa de culoare iluzorie: VANATOAREA, o pasiune de… aer liber.

    „Pasiunea aceasta si-a pierdut prestigiul cultural si insemnele aristocratice. Declinul ei a inceput demult, as zice ca odata cu acela al literaturii din primii ani bolsevici. As putea dezvolta paralela, dar mi-e lehamite. [8)] Atunci s-a legiferat vânatoarea colectiva si câinii (adica stapânii nostri si fala vânatorii) au devenit inutili si neaveniti, iar vânatorii adevarati, ca si scriitorii adevarati, au inceput sa dispara.
    Au venit dupa o vreme activistii ceausisti si sefii de institutii socialiste pe care i-a apucat, nu stiu cum, imitându-l pe vânatorul sef al R.S.R., dorinta fierbinte de a scotoci coclaurii si de a impusca vânatul, vânatul mare, cât mai mare cu putinta si cât mai repede posibil.
    Ce sa mai spun de tirul la cocina domnului Tiriac si de sutele de victime cu par si copite ale traficului de influenta [8)] . Intr-o trista masura, vânatoarea a devenit o ocupatie triviala. Si te-ntrebi ce-a mai ramas din eleganta si farmecul ei literar…”

    „Au aparut, pe urma, imbogatitii Revolutiei, baietii aceia cu cefele pline, rasi in cap, cu gipanele lor mai inalte decât foioasele patriei, cu pustile lor supersofisticate, cu legaturile lor ilicite cu padurarii si sefii de ocoale. Ei au cumparat tot ce se poate cumpara, luând in arenda suprafete cât Oltenia si transformând din nou pe vânatorii de vocatie in tolerati.”

    „Prietenii, fermecatorii mei prieteni de vânatoare, au imbatrânit sau au murit. Cu ei mai conversez doar in vise si tot acolo bat crângurile cu nepretuita Fofo, cateaua mea de vânatoare, cea totdeauna cu noroc. Crângurile insesi au facut loc vilelor, iar eu insumi ma straduiesc mereu si inutil sa-mi innoiesc garderoba cu haine de vânatoare si sepci kaki, pentru a sugera prezenta in act si a ma iluziona ca particip.”

    [sublinierile si smailii nostri]

    „Sa scrutam cu calm fenomenul literar românesc“

    #5290 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Ne vom scutura de aceste „triste trofice” si ridica-ne-vom cu falfaiala de iluzii si rupere de nesimtiri…

    Ramaneti in perceptie.

Vizualizare 15 articole - 1 la 15 (din 19 în total)
Răspunde la: Doamna apocaliptica si vagabondul integrat
Informația ta: