Doamna apocaliptica si vagabondul integrat

Vizualizare 4 articole - 16 la 19 (din 19 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #5291 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Am citit astazi in Adevarul (“Literar & artistic”) un interviu cu regizorul Andrei Serban.

    Am extras, pe aceeasi idee a ILUZIEI… cateva:

    Succesul
    …Cand esti tanar ai nevoie de incredere, ca sa poti sa continui. Dar e singurul avantaj pe care mi l-a dat succesul: incredere in mine, o situatie buna, pentru ca am avut o cariera importanta si am fost chemat in foarte multe locuri din lume si in teatru. Dar ca artist care vrea sa evolueze n-am invatat nimic din succes. Daca am invatat ceva, a fost numai din esecuri. Nicio cronica buna, nicio lauda, nu m-a ajutat sa evoluez…
    Hraneste orgoliul nemasurat. Si foloseste foarte mult iubirii de sine si vanitatii.

    #5292 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Noua generatie, dupa Andrei Serban:
    Ma uit spre generatia tanara si-i vad ca vor sa aiba curaj, sa spuna lucrurilor pe nume, vor sa faca un teatru foarte direct, angajat in social,incercand sa trezeasca intr-un fel constiintele impotriva nedreptatilor… Dar nu reusesc sa satisfaca nevoia de o alta hrana.

    Teatrul lui Andrei Serban:
    Fac teatru pentru ideea de repetitie. Pentru ca atunci cand repetam, cand incercam sa gasim, sa intelegem, sa descoperim, sa clarificam ce e in piesa, sa patrundem misterul, traim la o alta intensitate decat cea din metrou sau cand treceam strada. Acest exemplu, ca se poate trai si altfel, este tot ce conteaza. Eu pentru asta fac teatru…

    Si spectacolul!?
    [in repetitii]Noi pregatim bucataria pentru ca invitatul sa vina la masa. Si speram ca masa pe care i-o vom oferi sa fie la nivelul experientei pe care am avut-o noi la bucatarie.

    Si ultima mare Iluzie: (marele) public
    Publicul este o masa de oameni manipulabila si intotdeauna o colectivitate este ceva periculos. Fiecare om in parte are o calitate speciala si unica, dar cand ne intalnim devenim si ne compoertam ca o gloate. Iar cand mergem la teatru si devenim “public” suntem tot ca o gloata. Publicul e o turma. Si turma vrea sa primeasca totul la nivelul cel mai jos cu putinta. Aici este marea problema. Pentru ca publicul vrea sa se distreze. (…) Numai ca noi, de partea cealalta, daca facem pe gustul publicului, ne distrugem ca artisti. Niciodata nu am vrut sa satisfac gustul publicului. Ci dimpotriva, am incercat sa merg impotriva lui. Dar nu ca sa-l indepartez de la teatru, ci ca sa-l provoc, sa simta el vibratia unei alte realitati, pe care eu insumi o caut. Grotowski spunea un lucru extraordinar: “Daca un actor urca pe scena doar ca sa placa publicului, el face prostitutie”.

    #5293 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Dans les arts émergents, les frontieres sont en train de vaciller

    FORUM DE L’EUROMÉTROPOLE + INTERVIEWBenoît Peeters, scénariste de BD, décrispe le débat sur “la culture pour tous”

    ”La culture pour tous, revons encore !” Samedi, lors du dernier jour du Forum de Lille, Libération a choisi un titre de conférence teinté d’idéalisme désabusé. Benoît Peeters, auteur, éditeur, mais aussi scénariste de bande dessinée, invité au débat, semble lui, y croire encore. La culture a certes perdu en reconnaissance, mais des formes émergentes de création participent aujourd’hui a la renouveler.

    Vous évoquez un “effondrement de la valeur culture” Quelles en sont les causes?
    Aujourd’hui, etre cultivé n’est plus un avantage en terme d’emploi. Nous assistons a une sorte de dévalorisation de la culture. L’idée d’un bénéfice économique automatique lié au capital culturel a disparu. Plus encore, la culture est devenue objet de dédain. Au sein des classes dominantes, certains se piquent de tres bien réussir sans etre passés par la case culture. La remarque du président Sarkozy sur La Princesse de Cleves est symptomatique de cette évolution. Derriere, il y a l’idée que la culture est non seulement ridicule, mais inutile. La culture a aussi souffert des coups portés par la théorie, notamment celle de Bourdieu et de la distinction, qui la décrit, non plus comme quelque chose qui relie, qui crée des passerelles, mais comme un outil insidieux de domination et d’exclusion. Ce discours, tout pertinent soit-il, a eu des conséquences pernicieuses, a long terme. Il a mis a mal l’idée que l’on se faisait de la culture comme étant un bien partagé, une valeur fédératrice. On s’est éloigné de l’ancien modele, celui d’Albert Camus. Celui aussi d’Annie Ernaux, écrivain issue d’un milieu défavorisé, accédant a une vie autre par l’école.

    Y-a t-il un lien entre la perte de valeur de la culture et son accessibilité?
    La démocratisation culturelle a remplacé le modele de la culture pour tous. Démocratisation non seulement des publics, mais aussi de l’idée meme de culture. Cette évolution a été tres vivement combattue par ceux qui critiquent l’effet de nivellement et défendent la “grande culture” qui serait menacée par les arts émergents. Contrairement a cette vision crispée, je crois qu’il faut plutôt en voir la face positive : le mot de création se substitue aujourd’hui au mot de culture, la frontiere entre créateurs et consommateurs a été secouée, tout comme celle entre amateurs et professionnels.

    Est-ce a dire, qu’aujourd’hui, tout le monde peut etre créateur?
    Il n’y a pas une caste qui est vouée a créer, puis a transmettre aux publics ce qui aurait été produit et légitimé. La frontiere entre le professionnel et l’amateur tend a etre plus fragile. Rappelons pour exemple que Julien Gracq, un des plus grands auteurs français du XXe siecle, n’a jamais été un écrivain au sens professionnel. Il exerçait le métier de professeur. Il y a aussi de grands chanteurs qui sont des amateurs. Ce mot est parfois considéré comme séparé de façon ontologique de la vraie création. On opere une distinction entre le sympathique théâtre amateur, d’une part, qui permet aux jeunes de s’exprimer, et le vrai théâtre d’autre part. Mais quand on applique ce critere a d’autres domaines comme la poésie ou la littérature, on voit bien qu’il est ridicule. Dans les arts émergents, les frontieres sont en train de vaciller. En bande dessinée, on le sait bien. Il n’est pas nécessaire d’etre sorti d’une grande école pour etre un auteur. Il faut simplement du talent, de l’énergie et un projet qui tient la route. Une des auteures les plus populaires aujourd’hui, Marjane Satrapi, est d’ailleurs une amatrice entrée dans le dessin animée.

    La bande dessinée justement, est-elle devenue un art a part entiere?
    Le domaine a acquis un statut correct. Tout le monde s’accorde a dire qu’il a donné lieu a un certain nombre d’œuvres majeures. Ce qui ne veut pas dire que tout ce qui concerne la bande dessinée est de l’art. Entre une représentation monolithique dépassée de la grande culture et le péril du tout culture, il faut une troisieme voie. Celle de l’exigence. Je crois que désormais, les frontieres ne passent plus entre les domaines mais a l’intérieur de ceux-ci. Il ne faut pas forcément valoriser les arts de la rue, le hip hop, la vidéo, la bande-dessinée, en tant que tel, mais se dire que dans chacun de ces domaines, il peut y avoir des choses remarquables, exigeantes, des arts intermédiaires qui apparaissent. Par ailleurs, pour les formes émergentes de création, la légitimation peut avoir des effets pervers et se payer par une perte de nécessité ou de radicalité. Je pense notamment au post street art qui, en entrant dans la galerie et en se vendant, prend le risque de devenir un pastiche. Cet aspect tangent est aussi vrai pour la bande dessinée. Sa reconnaissance dans les médias, dans les galeries d’exposition, les musées pourrait lui faire perdre sa vitalité spontanée.
    Amandine CAILHOL

    http://www.liberation.fr/evenements-libe/2013/06/30/dans-les-arts-emergents-les-frontieres-sont-en-train-de-vaciller_914874

    #5294 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    In artele emergente, granitele se clatina

    Benoît Peeters, autor si editor belgian, specialist in Hergé si semiology al benzii desenate, despre dezbaterea “Cultura pentru toti, sa mai visam!”
    Benoît Peeters, scenarist de BD descreteste dezbaterea despre “cultura pentru toti”

    “Cultura pentru toti, sa mai visam!” Sambata, in ultima zi a Forumului de la Lille, Libération a ales un titlu de conferinta cu o tenta de idealism dezabuzat. Benoît Peeters, autor, editor si deasemenea scenarist de banda desenata, invitat la dezbatere, pare sa mai creada. Cultura a pierdut cu certitudine din recunoastere, dar forme emergente de creatie participa astazi la reinnoirea ei. Evocati o “prabusire a valorii cultura”. Care sa fie cauzele?

    Astazi, a fi educat nu mai este un avantaj in obtinerea unui job. Asistam la un fel de devalorizare a culturii. Ideea de beneficiu economic automat legat de capitalul cultural a disparut. Mai mult decat atat, cultura a devenit un obiect de batjocura. In cadrul claselor dominante, unii se mandresc de reusita lor fara a fi trecut prin caseta “cultura”. Remarca presedintelui Sarkozy http://www.dailymotion.com/video/x68n3c_nicolas-sarkozy-s-en-prend-a-la-pri_news#.UdCHfz5Gxbw despre Princesse de Cleves este simptomatica in aceasta evolutie. In spatele ei este ideea ca ea, cultura, nu este doar ridicola, dar si inutila. Cultura a suportat de asemenea loviturile date de teorie, cu precadere cea a lui Bourdieu si a distinctiei, pe care o descrie, nu precum ceva care leaga, care creeaza punti, ci precum o unealta necesara dominatiei si excluziunii. Acest discurs, oricat de pertinent, a avut consecinte daunatoare, pe termen lung. El a compromis ideea pe care o aveam depsre cultura ca fiins un bun comun, o valoare unificatoare. Ne-am indepartat de vechiul model, acela al lui Albert Camus. De asemenea de al lui Annie Ernaux, scriitoare care provine dintr-un mediu defavorizat si care a dobandit o alta viata prin scoala.

    Exista o legatura intre pierdere valorii culturii si accesibilitatea ei?
    Democratizarea culturii a înlocuit modelul de cultura pentru toti. Democratizare nu numai a publicurilor, dar, de asemeneas a ideii de cultura. Aceasta evolutie a fost puternic combatuta de cei care critica efectul nivelarii si apara „marea cultura” care ar fi amenintata de artele emergente. Spre deosebire de de aceasta viziune crispata, cred ca ar trebui sa vedem mai degraba partea pozitiva: astazi cuvantul creatie este inlocuit cu cel de cultura, granita dintre creatori și consumatori a fost zdruncinata, ca si cea dintre amatori si profesionisti.

    Acest lucru înseamna ca astazi oricine poate fi un creator?
    Nu exista o casta care sa fie dedicata pentru a crea și de a transmite publicuriloe ceea ce ar fi fost produs si legitimat. Granita dintre profesionist și amator tinde sa fie mai fragila. Sa ne amintim de exemplu ca Julien Gracq, unul dintre cei mai mari autori francezi ai secolului al XX-lea, nu a fost niciodata un scriitor în sens profesional. A lucrat ca profesor. Exista, de asemenea, mari cantareti care sunt amatori. Acest cuvânt este uneori considerat separat in mod ontologic de adevarata creatie. Operam o distinctie între simpaticul teatru de amatori, pe de o parte, care permite tinerilor sa se exprime si teatrul adevarat pe de alta parte. Dar atunci când aplicam acest criteriu la alte domenii, cum ar fi poezia sau literatura, este clar ca este ridicol. În artele emergente, granitele se clatina. In banda desenata, o stim prea bine. Nu este necesar sa fi trecut printr-o mare scoala pentru a fi autor.E nevoie doar sa ai talent, energie si un proiect viabil. Unul dintre autoarele cele mai populare de astazi, Marjane Satrapi, este de altfel, o amatoare intrata în desenul animat.

    Tocmai, banda desenata, sa fi devenit o arta de sine statatoare?
    Domeniul a obtinut un statut corect. Toata lumea este de acord ca a permis realizarea unor opere majore. Ceea ce nu inseamna ca tot ce are legatura cu banda desenata este arta. Intre o reprezentare monlitica depasita a marii culturi si periclitarea intregii culturi, e nevoie de o a treia cale. Aceea a exigentei. Eu cred ca de acum, frontierele nu mai trec printre domenii ci prin interiorul acestora. Nu trebuie neaparat valorizate artele strazii, hip-hop-ul, video-ul, banda desenata, ca atare, dar sa ne spunem ca in fiecare din aceste domenii pot exista lucruri remarcabile, exigente, arte intermediare care apar. De altfel, pentru formele emergente de creatie, legitimarea poate avea efecte perverse printr-o pierdere a necesitatii sau prin radicalism. Ma gandesc in special la street art care, intrand in galerie si care vanzandu-se risca sa devina o pastisa. Acest aspect tangent este valabil si pentru banda desenata. Recunoasterea ei in media, in galeriile de expozitie, muzee ar putea sa duca la pierderea vitalitatii spontane.

Vizualizare 4 articole - 16 la 19 (din 19 în total)
Răspunde la: Răspuns #5294 în Doamna apocaliptica si vagabondul integrat
Informația ta: