ELABUGA, revelari si relevari

Vizualizare 7 articole - 1 la 7 (din 7 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #427 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Mutam aici, intr-un thread dedicat unei carti BD “turnesol”, ELABUGA de Tamba si Dragan, despre am strans reactii pe threadul Salonului European BD de anul trecut, de la Bucuresti.

    Pre-textul este articoul lui Ion Manolescu, din Romania literara, “ELABUGA: literatură, istorie, bandă desenată”, a carui aparitie a fost semnalata in lumi paralele.ro, unde este prezentat si in forma editoriala http://www.lumiparalele.ro/2012/01/07/ion-manolescu-despre-%E2%80%9Eelabuga%E2%80%9D/

    Sper ca acolo vor fi postate comentarii interesante, asa cum isi dorea si Alin in webcomics.ro

    Primul meu comentariu rautacios:
    Ta-naa…! Suprema consacrare a benzii desenate romanesti! In panteonul culturii universale… si a(nti)comuniste en passant!
    Pam-pam!*

    Iata, deocamdata, articolul pomenit, in integralitatea textului, preluat de pe lumiparalele.ro

    ELABUGA: literatură, istorie, bandă desenată
    Stalingrad, 1942

    Un grup de soldaţi germani, conduşi de un ofiţer blond cu Lugerul în mînă, încearcă să respingă un atac sovietic. Zgomotul este asurzitor, proiectilele muşcă din uniforme şi brăzdează lumina sepia a amiezii. Nu există învinşi sau învingători: moartea pîndeşte sub faldurile drapelelor, din tunul lui T 34 sau în flacăra galben-neagră a grenadei. O ultimă explozie şi ofiţerul este doborît. Rămînem suspendaţi, alături de el, în tonuri de gri, între viaţă şi moarte, între front şi lagărul de detenţie care îl aşteaptă. Aşa arată începutul albumului Elabuga (ce reproduce numele lagărului sovietic din Tatarstan), evenimentul anului 2011 în lumea benzii desenate româneşti. Realizat de desenatorul Alex Tamba (n. 1980, ilustrator independent; coautor la volumul grafic The Book of George, 2011; inclus pe siteul internaţional BD Lambiek), pe baza unui scenariu împreună cu George Drăgan (n. 1976, freelancer în publicitate; scenarist de film; în proiect, un scenariu BD despre Primul Război Mondial), Elabuga spune povestea universală a alienării omului prins în maşinăria necruţătoare a războiului. Forţa şi rafinamentul scenariului, percutanţa discretă a desenului, precum şi calitatea grafică a albumului, editat în condiţii de excepţie de Anca Puiu pentru Mandragora, fac din Elabuga (60 pag., color) o apariţie de calitate estetică şi tipografică demnă de Hugo Pratt şi casa de producţie Cong.

    O evadare de Crăciun

    Compus din patru capitole (unul de front, două de lagăr şi unul simbolic, delocalizat în albul hypercadrului – pentru a împrumuta termenul lui Benoit Peeters, referitor la spaţiul exterior al casetelor BD) şi însoţit de o galerie de schiţe, Elabuga urmăreşte dezintegrarea treptată a identităţii umane, dincolo de graniţe lingvistice, militare sau religioase. Capturat de ruşi, ofiţerul german fără nume trece prin chinurile Gulagului şi ajunge mai întîi o prezenţă, apoi o simplă voce interioară ce intră în ecou cu vorbele divinităţii: „De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.” O poveste deopotrivă realistă şi fantastă, tragică şi poetică, a cărei modalitate de exprimare depăşeşte limitele „populare” ale benzii desenate şi, printr-o prelucrare erudită, acoperă zonele „culte” ale literaturii (Arhipelagul Gulag, al lui Soljeniţîn), istoriei (Stalingrad-ul lui Anthony Beevor) şi cinematografiei (peliculele de front din al Doilea Război Mondial).

    Din perspectiva ofertei deschise pe care mizează, Elabuga lui Tamba şi Drăgan permite, pe de o parte, o dublă lectură estetică („poetică” şi „metafizică”, dar şi „narativă”, „de acţiune”); iar pe de alta, o dublă interpretare stilistică (expresionismul decorului şi al fizionomiilor, dar şi realismul instrumentarului de război şi detenţie). Astfel, stilizarea lagărului biciuit de zăpadă sau a umbrelor deţinuţilor coexistă cu redarea mitralierei MG 42 sau a puştii Mosin-Nagant. Acurateţea istorică este atît de mare, încît diferenţele dintre arme sînt marcate pînă şi în plan sonor: „Blam!”-ul gros al „Panzerfaust”-ului nemţesc, faţă de mai subţirele „Papapapapa” al Degtiarev-ului sovietic. Dintre sursele de inspiraţie asumate de autori, una merită o atenţie specială. Este vorba de interviul lui Alex Constantinescu, fost deţinut în lagărul sovietic Verhoiansk, acordat la vîrsta de 82 de ani reporterului Ioana Moldoveanu şi publicat în „Jurnalul Naţional”/8 iunie 2004 sub titlul Viaţa mea e un roman. Interviul descrie evadarea din URSS la care Constantinescu a participat în 1944 alături de un grup de japonezi şi germani. Găzduiţi într-o casă din Siberia, fugarii petrec Crăciunul vieţii lor: „Japonezii şi-au rupt cămăşile colorate şi au împodobit cu fire de mătase un brăduţ de jumătate de metru, nemţii au cîntat «O, Tannenbaum!», Constantinescu a spus o rugăciune, un japonez a recitat ceva în limba lui. «În acel moment, toţi aveam aceeaşi religie, aceeaşi speranţă şi eram ocrotiţi de acelaşi Dumnezeu»”.

    După cum observă autorii lui Elabuga, povestea se aseamănă cu scenariul filmului The Way Back (2010), inspirat, se pare, de altă relatare de război, cea a polonezului Slawomir Rawicz. Impresionaţi de istoria lui Constantinescu, Tamba şi Drăgan pun pe hîrtie încă din 2005 trei variante scenariale şi grafice: prima, în care are loc o evadare concretă (cuprinzînd soldaţi români şi nemţi); a doua, în care se evadează „simbolic” din lagăr în noaptea de Crăciun (variantă conţinînd, în flash-back, secvenţe de viaţă anterioare prizonieratului); a treia, în care evadarea este una mistică şi abisal-psihologică (după o lungă confruntare cu sine, deţinutul părăseşte lumea reală). Din cele trei episoade intermediare, ale căror planşe au fost parţial expuse în 2005 la Salonul BD de la Constanţa (v.http://elabuga.blogspot.com/), actualul album păstrează motivul părăsirii zonei concentraţionare. Acesta e valorificat într-un final ambiguu; nu vom afla niciodată dacă ofiţerul german a supravieţuit viscolului ce doboară lagărul sau dacă a trecut „dincolo”.

    Istoria şi poezia îşi dau mîna grafic, într-o alegorie a suferinţei umane.

    Moartea la persoana întîi

    Personalitatea puternică ce răzbate din Elabuga poate fi racordată la trei mari coordonate estetice: forţa scenarială, rafinamentul stilistic, originalitatea formatării grafice. Forţa scenariului realizat de Drăgan şi Tamba ţine, mai întîi, de o subtilitate de concepţie ce permite unor categorii diferite de cititori să se regăsească în text (şi desen): o poveste cu două viteze narative (cea dinamică a conflictului militar şi cea în ralanti a prizonieratului) şi două registre semantice (unul realist, altul alegoric). Autorii propun şi o dublă distribuţie de specie (memorialistica de război şi de detenţie), care, prin tensiune epică şi dramatism grafic, aminteşte de cea din Maus-ul lui Art Spiegelman. Apoi, impactul scenarial se leagă de o neobişnuită transgresare a ficţiunii străinului şi a temei morţii la persoana întîi în coordonate autohtone mai degrabă mentale, decît geografice. Altfel decît în nuvela lui Petru Popescu, Războiul lui Hans Torberg, unde soldatul german ucis (observatorul „străin”) rememorează o Românie concretă a celui de al Doilea Război Mondial, ofiţerul din Elabuga ne oferă perspectiva de „dincolo” a „celuilalt” în raport nu numai cu spaţiul real invadat (teritoriul URSS), ci şi cu spaţiul virtual al aşteptărilor cititorului (acesta presupunînd prezenţa trupelor româneşti la Stalingrad, chiar dacă ele nu figurează în BD!). Astfel, puterea scenariului creşte, iar variantele de interpretare, deşi îl ating, se desprind de „localul” imediat, în măsura în care autorii evită stereotipiile istorice despre armata română „eliberatoare” în 1941-42, dar şi clişeele ideologice ale „întoarcerii armelor” din 1944.

    Înainte de 1989, din motive politice, scenariile şi grafica benzilor desenate despre război (Valentin Tănase, Sandu Florea, Puiu Manu, Pompiliu Dumitrescu, Nicu Russu, Ioan Mihăescu ş.a.) erau ancorate într-o viziune triumfalistă discordantă istoric, dar reconfortantă psihologic (militarii români apăreau net superiori „duşmanului” – armata germană). Prin realismul său echilibrat, Elabuga se apropie de albumele străine ce prezintă războiul fără încrîncenare, cum ar fi Ostfront Stalingrad (2011), al lui Fabrice Le Henanff. Aici, hitleriştii şi bolşevicii sînt la fel de sîngeroşi, iar anunţul unui general neamţ „Bravii noştri aliaţi români ţin piept cu determinare şi curaj asaltului sovietic” este tradus de soldaţi: „Generalul zice că românii sînt spulberaţi de ruşi”. Recuperarea patriotică „locală” [exploatată de un Mihai Grăjdeanu în expoziţia BD „Trecerea” (Prutului de către armata română în 1941), iulie 2011] nu dispare cu totul la Drăgan şi Tamba, ci doar evită riscul tezismului naţionalist, preferînd să rămînă discret în spatele unui „celălalt” universal. În sfîrşit, percutanţa scenariului din Elabuga reiese din replicile încărcate de dramatism ale protagonistului. De la dinamica sacadată a ordinelor de luptă („Schulz, ocupă-te de tanc!”; „Prăjeşte-i!”), la ralantiul fluxului introspectiv în lagăr („Sapă, omule, sapă! Dincolo de Elabuga, de război, chiar şi de amintiri.”), linia scenarială concisă şi fermă deplasează personajul dinspre o individualitate bine definită (inclusiv grafic: pe front, ofiţerul este blond şi ras pe obraji; în detenţie, părul capătă culoarea nopţii, iar barba îi creşte în tonuri mortuare) către o dezintegrare totală în prezenţa indistinctă a divinităţii. Responsabil cu „deszăpezirea sectoarelor”, prizonierul ajunge gardianul sisific al întinderii hibernale („Hei, zăpadă ticăloasă, nu te-ai săturat şi tu de mine?”), însoţit de lopata argheziană cu care sapă zi şi noapte spre „dincolo”.

    Între Hellboy şi Corto Maltese

    Rafinamentul stilistic din Elabuga poate fi regăsit în două tendinţe narative: cromatică (nuanţele funcţionînd ca relansatori epici) şi kinetică (de un dramatism întotdeauna bine dozat). Într-o manieră apropiată de cea a lui Hugo Pratt, Tamba propune o dinamică fluctuantă a lecturii, ce alternează coloristic ritmul rapid cu pauzele de respiraţie. În acest scop, desenatorul optează pentru trei palete: galbenul pal/sepia (fundalul războiului, dar şi flashurile din lagăr, pete de „culoare” a memoriei în universul gri-întunecat al detenţiei), negrul-gri-violet (în care se descompun secvenţele de prizonierat; la Elabuga, zăpada aşternută este mereu gri) şi albul (prezent în scena finală). Naraţiunea schimbă registrele prin dislocări neaşteptate, cum ar fi cea din episodul de lagăr în care amintirea bisericească a ofiţerului este desenată sepia într-un hypercadru negru ce sparge casetajul. Analepsa cromatică realizează un fin racord la secvenţa războiului, reinterpretată ca un posibil episod de memorie afectivă în detenţie. Diferenţierea culorilor modulează tensiunea lecturii (fondul alb al bulelor de dialog, faţă de cel piersică al vocii interioare) şi fixează centrul de greutate optică: explicit (diagonala neagră a deţinuţilor nemţi coborîţi din tren în troienele infinite), semi-explicit (o plancardă gri cu jumătate din numele lagărului în chirilică, agăţată de vagonul prizonierilor) sau implicit (carbonizarea în ocru a unui soldat german, privită de dincolo de casetă, prin ochiul din off al ofiţerului doborît).

    În privinţa narativităţii kinetice, rafinamentul lui Tamba stă în felul în care, asimilînd modele BD clasice, creează o linie proaspătă, familiară cititorilor, şi totuşi inedită. De la staticul privirilor devitalizate (personajele nu au pupile, se văd doar orbitele albe, ca în Hellboyul lui Mike Mignola) şi cel al fizionomiilor gregare, tip „cartof” Baru (gardienii sovietici, care se amuză lovindu-l cu puşca pe ofiţer, împrumută trăsăturile doctorului Faurissier, din L’Autoroute du soleil), la dinamica mişcării corporale (balansul „în faţă” al personajelor aminteşte de Mignola, Baru şi Puiu Manu) şi la încremenirea în stopcadru (imaginea protagonistului pe copertă, cu ninsoarea care „muşcă” din haine, trimite la apariţia în viscol a lui Raspoutine, în Corto Maltese en Sibérie), nimic nu este plasat întîmplător sau mimetic.

    Întotdeauna, Tamba găseşte resursele să-şi depăşească modelele: în final, albul orbitelor protagonistului capătă, pentru o scurtă clipă, o bandă neagră (ca legătura la ochi a condamnaţilor la moarte), pendularea corporală „americănească” spre înainte este poetizată (în scenele de asalt sovietic, corpurile se mişcă în stilul Kirby sau Mignola, dar petele de gri care le estompează uniformele sînt „marca Tamba”), iar graniţele geografice şi identitare ale personajului sînt transgresate nu doar topografic, ci şi tipografic (prin decorul care şterge conturul ofiţerului).

    Ambele tendinţe, cromatică şi kinetică, sugerează o atmosferă profund originală, cu ecouri expresioniste din literatură (Arghezi, cel din Între două nopţi şi Duhovnicească), pictură (Strigătul lui Munch) şi bandă desenată (Régis Loisel, cu Peter Pan-ul său sumbru şi violent-fantast). Apocaliptismul bine temperat al tuturor acestor opere se regăseşte în Elabuga, într-o discretă, dar impresionantă viziune de poezie religioasă: în puţine cuvinte (ca în Psalmi) şi puţine cerneluri (ca la Loisel), Tamba şi Drăgan îşi conduc protagonistul pe drumul căutării (şi al descompunerii) identitare mistice. Astfel, ofiţerul german sapă în podeaua magaziei de unelte ridicată pe ruinele unei foste mănăstiri (detaliu istoric riguros; la Elabuga, ca şi la Suzdal, lagărul a funcţionat şi în ruinele/dependinţele unei foste mănăstiri) şi sfîrşeşte prin a se contopi cu misiunea sa eternizată în neant (detaliu metaforic: o umbră minusculă, cu lopata pe umăr, pierdută în plan îndepărtat în spaţiul dublei pagini albe finale).

    Un album atipic

    În fine, a treia mare coordonată estetică a albumului Elabuga, originalitatea formatării grafice, ţine de adoptarea unui decupaj hibrid de gen (între album şi roman grafic) şi neobişnuit cultural (nespecific pieţei editoriale franco-belgiene şi româneşti): 16,5 x 25,5 cm. Modelul propus de Tamba şi adoptat de casa de producţie Mandragora este cel american al primei apariţii Hellboy din 1994, Seed of Destruction (6,5 x 10,1 inci, paperback), scoasă de grupul independent Dark Horse Comics, al treilea mare editor BD din SUA (cu serii şi romane grafice ca: Star Wars, Conan sau Buffy). În paranteză fie spus, modelul a fost folosit, cu o mică variaţie (16,5 x 23,5 cm) şi de Mihai Grăjdeanu, pentru Ciutanul (2010), considerat „primul roman grafic românesc”. Alegerea permite verticalizarea desenului (în capitolul 2 din album, există o scenă în care prizonierii germani cad pe rînd în zăpadă, marcată prin trei casete înguste, extinse pe întreaga înălţime a paginii) şi, prin dilatarea limitelor grafice şi tipografice, creşte forţa de impact a hypercadrului şi, implicit, a poveştii. Concepţie originală, format atipic, expresivitate maximă – iată reţeta succesului (şi a valorii artistice) pentru Elabuga.

    Epilog

    Estimările istoricilor celui de al Doilea Război Mondial arată că, din cei 90-95.000 de prizonieri ai Armatei a 6-a germane după înfrîngerea de la Stalingrad, 60-70.000 nu au supravieţuit primelor luni de prizonierat. Nu ştim dacă ofiţerul lui Drăgan şi Tamba s-a numărat printre anonimii dispăruţi; imaginea sa din Elabuga rămîne, însă, una absolut memorabilă.
    România literară numărul 1 / 6 ianuarie 2012

    #5295 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Postarile despre aceasta carte BD aici, pe Dreamworld, la “Salonul European de Banda Desenata”:

    Elabuga, o minune editoriala… asteptata.
    http://en.wikipedia.org/wiki/Yelabuga [date despre Elabuga din “realitate”] pentru diversiune
    E o carte pe care trebuie sa o aveti, cu autograf de la autori.
    Eu o am. Deocamdata fara autograf.
    Ce placere sa vezi un text romanesc in bulele alea! si ce text!
    Incomparabil, totul!
    Ca n-ai cu ce.
    Anca Puiu editor
    Raluca Paduraru coordonator
    Iulian Puiu consultant
    Diana Capatana corectura
    Adriana Bumbes director financiar
    Vlad Simion marketing

    atzatzator:

    A aparut o prima “cronica” la ELABUGA
    http://revista-comics.blogspot.com/
    “”Elabuga – Cea mai importanta aparitie BD a anului 2011”
    Elabuga nu este doar o nouă apariţie pe mica piaţă a benzii desenate româneşti ci o adevărată capodoperă a celei de-a noua arte din ţara noastră.
    Trăgându-şi seva artistică din Mike Mignola (Hellboy) şi suflul epic din Virgil Gheorghiu (a 25-a oră, Ard malurile Nistrului) tânărul autor Alex Tamba povesteşte, pentru prima oară în BD-ul românesc, drama celui de-al doilea război mondial, din perspectiva “duşmanului” : cea a unui soldat german, luat prizonier în timpul contraofensivei sovietice de la Stalingrad şi deţinut în teribilul lagăr rusesc Elabuga.
    Păstrând proporţiile, Elabuga mă face să mă gândesc la Maus (singura BD care a luat vreodată premiul Pulitzer): chiar şi soldaţii glorioasei Wehrmacht vor fi fost până la urmă tot nişte victime.
    Grafismul stilizat şi culorile stranii, împinse la limita expresionismului, decupajul modern al planşelor, toate concordă la recreerea magistrală a atmosferei sumbre, atât a războiului cât şi a vieţii din lagăr, servind de minune această poveste tragică.
    Elabuga este o lectură recomandată pentru toţi cei care, ajunşi la o vârstă la care nu mai citesc Pif şi Mickey Mouse, îndrăgesc în continuare această modalitate de exprimare artistică. Şi nu numai pentru ei.
    Elabuga, scenariu şi desene de Alex Tamba, texte de George Drăgan, este o ediţie 2011 a Casei de producţie Mandragora şi poate fi comandată la adresa: .”
    articol de Dodo Nita

    din care retinem ca este ” o adevărată capodoperă a celei de-a noua arte din ţara noastră”, care-si trage “seva artistică din Mike Mignola” si “povesteşte, pentru prima oară în BD-ul românesc, drama…” prin “recreerea magistrală a atmosferei sumbre…”
    BRRRR!…

    Exacerbarea are o explicatie.
    Unul din artistii aceia care publica in Europa si in SUA, care iau premii la concursuri internationale, scoate un book pe piata (editoriala) BD din Romania (…) si gata capodopera magistrala unica!
    O astfel de carte va fi, pe o piata adevarata, normala (adica existenta), una dintre multe altele!
    Si asa va fi!




    fotografii de Mircea Ciobanu

    Dupa ani de decantare a povestii, de vitrificare a desenului si de sublimare a culorii, dupa versiuni integrale reale sau virtuale dar mereu intermediare, ELABUGA, de la vitalismul tușelor apasate in brazda unei cromatici fertile, pana la caligrafia de acum a formelor in boarea infraculorilor, este un recitativ-mantră in trei acte de scâncete de alămuri și viori suave cu tăișuri anestezice, care se mistuie inexorabil intr-un final fara sfarsit.
    O șira a suspinării înșirate pe traseul trasaturilor de tuș…
    in cautarea unui Haiku… 😉

    (fotografii de Eduard Visan)
    Nota: nu toate sunt planse pregatitoare pentru ELABUGA, dar dau seama de cautarile lui Alexandru

    Bula e la Buga.

    Vernisajul expozitiei cu dedicatii “ELABUGA”, 18 noiembrie, la Galeria SAINT INK din str. Doamnei nr.3, Bucuresti

    Fara “piscotari”, ci in familie: aici, Calin Pop, artist plastic – http://www.calinpop.ro

    Dan Munteanu – http://www.monoplan.ro si Alexandru Ciubotariu – http://undergroundbd.blogspot.com/

    Alex Csipszer – http://dsnlml.blogspot.com/

    Expozitia va fi deschisa pana la 30 noiembrie

    Unii mai si muncesc pe-aici…
    Si cand zic “unii”, nu gresesc. Alexandru care se semneaza mai jos…

    …plus fotograful Mircea Ciobanu, cu un destabilizator de imagine performant :mrgreen:

    …TAMBA

    Este pagina dedicata lui Graphite al nost’ (norocosu’!!)

    In expozitie sunt prezentate lucrari pregatitoare…

    …concepte si planse finisate din laboratorul lui… Alex

    Si un ultim cuvant artistului cu fotografiile:
    Sa-ti fie de fala, Mircea Ciobanu! 😀

    Pe salonbd.ro, la comentariile la ELABUGA sunt date linkuri catre fotografiile noastre de aici, nu catre pagina in care se gasesc acestea, alaturi de atitudinea altora la extazul fata de aceasta “capodopera” etc.
    In asteptarea validarii comentariului meu, il ctr+v aici:
    Catre EU: Ai “citat” din http://dreamworld.syndicart.net/forum/viewtopic.php?t=422&postdays=0&postorder=asc&start=30 fara sa precizezi sursa.
    Tot acolo suntem indrumati spre aceeasi entuziasta cronica “de intampinare” a acestei carti BD “realisto-psihologice”!!

    Am fost din nou interpelat in acelasi mod ca si pana acum, dintr-un partizanat orb, dar vioi. Mi s-a reprosat, printre altele, ca sunt prea, ca sunt foarte, ca sunt ultra… ca nu mi-a placut ca… a fost ridicata in slavi o carte, care, dupa mine, n-ar fi o “capodopera”, pe cand cartea in chestiune este. Magister dixit.

    MAXIM zice:
    1. Un CAP DE OPERA presupune o OPERA. Un cap e inerent unui corp. Corpul nu este cunoscut.
    2. O carte EXTRAORDINARA presupune o piata ORDINARA [obisnuita, normala, comuna], care presupune alte carti, de care aceasta se detaseaza net.
    Cartea aceasta este SINGULARA, da.
    O “capodopera” este aparitia acestei carti
    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

    @Spoitoru’ wrote:

    Stai nu inchide….ca mai zic ceva
    1. carte, album, ce e, ba, e prima aparitie BD serioasa…
    2. am citit undeva ca Tamba asta are stilul lui Mignola, nu stiu unde s-o vedea asta?! ca eu nu sesizez……acum cat de original sa fii?! daca folosesti pata picturala esti Pratt daca ai linii sarmaoase si punctulete esti Moebius….ma lasi!!!! Tamba e TAMBA si atat, eu asa am vazut….si e bine ca e……GATA…..Inchide ca e noapte! :mrgreen:

    Nu pun lacat.
    1. Nu te-ncurci in chestii d’astea. Te bucuri de o aparitie BD “ca la…carte” 😉
    2. Daca i s-a pus “pata” pe cel de-al doilea razboi mondial… hop, HELLBOY! Mai sunt si altii care au abordat perioada istorica intr-un grafism asemenea: Caniff, Miller, Mignola, dar si Pratt, cunoscut la noi mai demult prin “filiera franceza”, dar “specialist” in primul razboi mondial.
    In familia asta sunt multi.

    CARTE /ALBUM
    In aceasta varianta editoriala, ELABUGA este un “comic book”.
    Este posibil ca povestea sa fi fost initial conceputa pentru formula europeana de “album”: plansele n-ar pierde nimic pe un format A4, dimpotriva.
    Pentru aceasta varianta, mai costisitoare, iar pretul de-acum este la o limita a suportabilitatii financiare a fanilor (ca s-o dau mai cotita, nu ca n-ar merita banii!), ar fi nevoie de o individualizare mai puternica a eroilor si eroului si o punere in poveste mai temeinica, printr-o narativitate dezvoltata si de o voce auctoriala mai prezenta, care in varianta “scurta” este taiata in inserturi de o literalitate exceptionala in Bedeaua nationala si arestata in capitole cu deschideri de portaluri cu capiteluri biblice, care o fac sa murmure cu piosenie acele vorbe si nu altele si sa amuteasca…
    Austeritatea expresiva a grafismului, recuperata din cautari indelungate si o redimensionare a paginilor si limitarii numarului lor din ratiuni editoriale, probabil, a adus cu sine si o sublimare a scriiturii-pereche, specifica Benzii Desenate.
    Cartea te pune intr-o stare. Albumul este mai mult, este o adastare.
    (Eu pun din cand in cand cate un) AVERTISMENT: Acestea nu sunt “defecte” zamislite de negativismul meu nociv; cartea asa cum e acum e o floarea rara in prag de iarna (ca sa atrag atentia asupra atitudinii mele “distructive”, dupa unii: nu poti construi mai bine, fara sa elimini lucrurile nepotrivite, fara sa faci loc de mai bine!)
    Acum si la Carturesti

    ELABUGA cu BELION la HULA… 😕


    ELABUGA cu BULA la HELION
    http://dreamworld.syndicart.net/forum/viewtopic.php?p=5297#5297
    http://www.helionsf.ro/helion-online/319-bd/639-bula-e-la-buga.html

    La Carturesti, lume multa si entuziasta, discursuri, “piscoturi”, festivitate despre care asteptam sa aflam impresii de la participanti.
    Pen’ca daca feed-back nu e, nimic nu e, cum zicea unu’ mare.
    La Carturesti cu ELABUGA

    Autorii cartii: Alexandru Talamba si George Dragan

    Anca Puiu, editor


    …Cristi Puiu
    (fotografii de Cristian Duminecioiu)
    http://www.viva.ro/Evenimente/Galerie-Foto/Cristi-Puiu-la-lansarea-cartii-de-benzi-desenate-Elabuga-1725255
    …si “confrati” de creioane si tableta

    Mircea Ciobanu, Eduard Visan

    TASKAT*
    (Fotografii de Ema Cojocaru)
    *The Artist Still Known as Tamba

    Hellboy din Elabuga, sau invers, sau… in fine, iata o lamurire si din partea lui Alin de pe webcomics.ro:
    ” Nu pot să am pretenția la o recenzie în adevăratul sens al cuvântului, la o descriere de ansablu și judecăți de valoare, mai ales când unele mult mai pertinente circulă deja, însă sper că pot lua un element important pentru respectiva bandă desenată și să spun ceva despre el.
    În cadrul discuțiilor despre estetica benzii lui Talambă s-a ridicat problema influenței lui Mignola. Atribuirea ei asupra lui Alex Talambă e posibil eronată, din punctul meu de vedere…”
    Despre stil în Hellboy și Elabuga aici
    http://www.webcomics.ro/2011/12/27/despre-stil-in-hellboy-%C8%99i-elabuga/
    Despre stil în Hellboy și Elabuga

    Nu pot să am pretenția la o recenzie în adevăratul sens al cuvântului, la o descriere de ansablu și judecăți de valoare, mai ales când unele mult mai pertinente circulă deja, însă sper că pot lua un element important pentru respectiva bandă desenată și să spun ceva despre el.

    În cadrul discuțiilor despre estetica benzii lui Talambă s-a ridicat problema influenței lui Mignola. Atribuirea ei asupra lui Alex Talambă e posibil eronată, din punctul meu de vedere. Umbrele puternice, figurile stilizate și culorile mate sunt lucurile care duc cu gândul la autorul nord-american (dar nu numai), iar câteva artifcii, fie ele de design sau narative, cred că înlătură dubiile cu privire la impactul unora dintre lucrările acestuia asupra operei de față, chiar dacă autorul român nu li se aservește complet. Dar Mignola nu este doar atât. Poate e doar o problemă de exprimare, dar cred că trebuie punctată.

    N-aș putea spune că Mignola a desenat într-o varietate de stiluri, nu e nici pe departe un Moebius, însă cel care îi este asociat generic a fost dezvoltat în cadrul lui Hellboy și este puternic responsabil de succesul benzii, tocmai din cauza modului cum reflectă subiectul ei. În Hellboy este vorba despre monștri care s-au ascuns în folclor, despre ființe dinafara acestei lumi, ființe care nu pot fi afișate decât în frânturi, rareori în întregime și la lumină, pentru a nu strica iluzia susținută de narațiune; despre ierarhii complexe și planuri milenare ce nu pot fi încadrate decât de cea mai fină și calculată linie, cuprinse în compoziții închise care nu lasă timpul să se scurgă, căci sunt înafara lui.

    Iar în momentul în care centrul atenției s-a mutat pe personaje, pe parcursul și evoluția lor, pe sentimentele lor, luând naștere BRPD, stilul nu mai putea fi același, Mignola lăsând loc lui Guy Davis, cu arta sa mai murdară, mai umedă, cu mai multă adâncime și mai puțin teatrală, mult mai capabilă să reprezinte reacția celor prinși în jocurile din umbră. Iar când Mike Mignola a fost înlocuit de Duncan Fegredo la Hellboy, acesta din urmă a continuat multe dintre caracteristicile înaintașului său, pentru că altfel nu se putea.

    De aceea mie mi se pare că în Elabuga s-au făcut niște alegeri nu chiar inspirate. Primul capitol nu suferă, ba din contra, fiindcă prin artificialitatea stilului se distanțează de adevăratul război, de adevărata cruzime și suferință provocată, astfel putând oferi spectacol într-un fel, poate sumbru, dar ancorat în istorie. Totuși tocmai cruzimea și suferința sunt lucruri care ar face ceva sens din partea care urmează, iar în absența lor, cea mai lungă bucată din bandă curge mult mai repede și cu mai puțin impact decât ar fi făcut-o altfel. Nici măcar trăirea mistică, fiorul descoperirii noii credințe și al revelației divine nu scapă de la a fi știrbit, căci e greu să iei în serios ceea ce se întâmplă pe pagină, când totul este atât de stilizat; atât de diferit de lumea ce ne înconjoară, încât supranaturalul nu doar că nu pare nelalocul său, dar nici nu ne îndeamnă să îl căutăm înafara textului.

    Pentru a nu exista neînțelegeri: este o bandă care se merită. Până și faptul că lucrurile la care cârcotesc sunt mai subtile decât obiecțiile emise până acum la alte produse autohtone are trebui să ateste asta, dar poate nu e destul de clar. Este o bandă pe care recomand să o citiți. Posibil și să o cumpărați sau să o împărțiți, să discutați despre ea, despre cum ar fi putut fi mai bună, despre ce a făcut interesant în anumite secvențe și despre cum s-a greșit în altele.

    …ma asteptam la atata “fereala” din partea lui dar in acelasi timp asteptam si aceasta invitatie:
    “Pentru a nu exista neînțelegeri: este o bandă care se merită. Până și faptul că lucrurile la care cârcotesc sunt mai subtile decât obiecțiile emise până acum la alte produse autohtone are trebui să ateste asta, dar poate nu e destul de clar. Este o bandă pe care recomand să o citiți. Posibil și să o cumpărați sau să o împărțiți, să discutați despre ea, despre cum ar fi putut fi mai bună, despre ce a făcut interesant în anumite secvențe și despre cum s-a greșit în altele.”

    #5296 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    BULA a disparut de multa vreme. Extraterestrul PRZ i-a luat locul, ca animator si reporter de teren – cu ozeneul lui pare si mai mobil decat BULA, dar are o problema cu planeta noastra: fobia, terestrofobia.

    Saptamana trecuta aparuse ca erou de film, in “Undeva la Palilula”, dar acum avem o
    STIRE SPARGATOARE

    AM DAT DE URMA LUI BULA!
    Sunt urme de tus, dar nu exista niciun dubiu: el este!

    Multumim, Alex!

    #5297 Răspunde
    i.a.t
    Participant

    ELABULA sau BULABUGA 😆

    #5298 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Incepe sa-si revina…

    Sa-si recapete culorile…

    #5299 Răspunde
    i.a.t
    Participant

    B. U. L. A. ( Baiatul Urat Lasat Acasa) :mrgreen:

    #5300 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Intre timp, l-am pierdut pe PRZ
    Poate apare la MILA 23 :mrgreen:
    http://dreamworld.syndicart.net/forum/viewtopic.php?t=434

Vizualizare 7 articole - 1 la 7 (din 7 în total)
Răspunde la: Răspuns #5297 în ELABUGA, revelari si relevari
Informația ta: