FITI IN CARTI!

Acasă Discuții Diverse FITI IN CARTI!

Acest subiect conține 140 de răspunsuri are 10 voci și a fost actualizat ultima dată de _Maxim _Maxim acum 6 ani, 7 luni.

Vizualizare 15 articole - 106 la 120 (din 141 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #1703 Răspuns

    i.a.t
    Participant

    Max, da-mi voie sa fiu de acord cu tine:

    -zeul suprem, prepelasgic era de fapt o zeita, Zeita Mama sau Muma, ce isi avea lacasul in centrul Pamantului, asa cum zeii posteriori ei aveau in cer.(poate de aici si legatura lui Zalmoxe cu pamantul, el fiind considerat un zeu chtonian) vezi Ion Ghinoiu si descoperirea placutelor de lut de la Tartaria

    -in ceea ce priveste povestea BD, e o incercare de adaptare la noul val de interpretari ale povestilor vechi.

    Sfat: nu exagerati cu fuziunile de simboluri si mituri.
    Iese altceva si rezultatul nu mai e cel pe care il asteptati!

    Cred ca e pacat cand vezi ceva imprimat la o calitate si continutul nu e pe masura.

    #1704 Răspuns

    i.a.t
    Participant

    completare:

    – despre mitologie si etnografie, cum am spus gasiti la Ion Ghinoiu. http://studiietnoistorice.wordpress.com/argumente/ion-ghinoiu-asumarea-riscului-de-a-gandi-si-altfel/
    Are publicatii destule si cuprinzatoare dintre care ma laud si eu cu una pe care o am – ” Obiceiuri populare de peste an. Dictionar”
    Autorul trateaza in publicatiile sale nu numai desfasurarea obicieiurilor ci si prezenta diferitelor divinitati si aratari, spirite si animale mitice si nu numai in cadrul calendarului popular, deci in cadrul folclorului romanesc, dacic, predacic, etc. Puteti cauta de asemenea Tudor Pamfile, Romulus Vulcanescu, Nicolae Densusianu si marele Vasile Parvan. Lectura placuta!

    – Aceste „creaturi” mitice populare sunt extrem de importante in credinta populara, de acum veche, si pot aduce un aport extrem de interesant la crearea unei povesti, scenariu sau banda desenata.

    Deci va rog dragilor-dacilor, nu mai amestecati aceasta uimitoare cultura „ce zace aci, intre muntii nostri” cu ceea ce vine din afara, ca doar doar o sa prinda la public. Nu trebuie sa va fie frica sa va laudati cu ce aveti si sa le valorificati ca atare!
    Mai cititi si vedeti!

    Cu drag,

    UNOM

    #1705 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Ar mai fi si Victor Kernbach… dar nu atat cunostintele astea sunt importante cat priceperea de a scrie o poveste – de a selecta elemente interesante si a le insira pe un fir narativ atractiv si cat se poate mai putin tezist, asa cum ai spus-o si tu!

    Pentru un tanar desenator pasionat de BD (ca tine, i.a.t.8) ) este frustrant, adevarat, sa vezi o FORMA stralucitoare, o tiparitura „luxoasa” chiar daca nepotrivita – asa cum s-a spus deja – cu un FOND atat de eterogen, deconcertant.

    OK
    Este o intreprindere privata. Curajoasa, fie, chiar riscanta, dupa cum se poate conchide din cele spuse aici.
    Dar noi nu-i alertam pe finantatori, bineinteles. Nici co-autori, nici redactori de carte nu suntem, nu le facem marketing, ci doar promovare dezinteresata.
    Si totusi ne dorim ameliorarea volumelor urmatoare. Suntem interesati de BD, care BD exista traditional in tiparituri, si ne spunem parerea, atat in privinta Formei (formatului 😉 ) si al Fondului (gol :mrgreen: uneori )

    Cu ani in urma vedeam cu placere primele schite si incercari BD ale unui Mihai inventiv, „special”! Imi pare ca acum e-n mars fortat pe un drum care nu e al lui, pe o scurtatura pe care se avanta voiniceste.
    Si tot mai sper intr-o surpriza, vreo revelatie, ceva!
    Dar n-o astept.
    Voi spune ce cred.

    Corolar incolor:
    Dupa incercarile febrile de a resuscita in libertate ideologica Banda Desenata in anii 90, a urmat desertificarea (defrisarea?) pietei, iar acum, ca dupa arsita, se isca furtuni editoriale: desenatori, scriitori si alte categorii de wannabe more-or-less incep sa-si contabilizeze cu grabire publicatiile pe care-si pun numele si prenumele in cautarea unui renume in moliciuni de profesionalism de rasfat. Dezmierdator.
    Dezgustator in continuare, de cealalta parte.

    Am dat-o pe politica. Pardon! 😈

    #1706 Răspuns

    i.a.t
    Participant

    🙂 multumim

    #1707 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Incepem lectura cartii „Benzile desenate si canonul postmodern” de Ion Manolescu.

    Este o culegere de articole publicate de prin 1991 pana mai incoace, si pe masura ce le parcurgem vom posta aici sublinieri, impresii, alan-dala.

    Poate iese ceva in cele din urma 😉

    Ion Manolescu (b. 1968) is a lecturer within the Department of Romanian Literature, Faculty of Letters, Bucharest University. Published works : Alexandru (novel, 1998), În căutarea comunismului pierdut (co author, 2001), Videologia. O teorie tehno culturală a imaginii globale (Videology : A Techno Cultural Theory of the Global Image, 2003), Derapaj (novel, 2006).

    #1708 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Pentru unii este o carte groasa cu coperta cam subtire, cu chestii grele despre treburi prea usoare.
    Pentru altii este o carte cu geometrie variabila, precum canonul postmodern caruia autorul insusi ii atribuie aceasta insusire paradoxala. Si in plus: de citit!

    Divagatii deflagrante:
    Noul canon, paradoxal prin insasi „noutatea” lui, este unul al impuritatii estetice, al orbirii hermeneutice, al… decanonizarii sub presiunea strazii, a publicului „larg” („tout-public”), este unul democratic, este ca o boare primavaratica* de revolutie nord-africana, spre vesnica (caci intangibila) ei corectitudine politica!

    Discriminarea pozitiva va schimba lumea.
    Pe dos? Nu cred ca putem intoarce pe dos si cuvintele, notiunile, intelesurile. Sunt castigate cu pierderi sfasietoare, prin sacrificii dureroase si compromisuri sangeroase, din descumpanire in deznadjde, din revolutie-n revolutie…

    Rezistenta pare ridicola. Poate deveni, mai grav, antagonica, deci absurda.
    Fie ea infierbantata de idealuri populare, hat, la stanga. Fie inghetata in idei fixe, sus, la dreapta, gen Breivik** (Norvegia).
    Rosu si albastru, ca la robinete 😀

    Exista si o rezistenta „variabila”, structurala, iar asta este un inside job.

    Om vedea cum e cu decenzurarea si lauda formelor „interzise”, incarcate doar de triumful putin glorios asupra prohibitiei!***

    SA AVEM SI NOI FALITII NOSTRI!

    *cu iz de oil
    ** impotriva decanonizarii marxiste si (impurificarii) islamice
    *** revenind cu notari adnotari

    #1709 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    De la autor aflam cum miza acestei carti a fost sa puna fata in fata literatura cu sociologia, imaginea culturala cu imaginea comerciala (fie ea banda desenata, videoclip etc.), propunand o perspectiva alternativa si mai completa a fenomenului cultural autohton.

    Pe mine recunosc ca m-a convins!

    Mădălina Georgescu
    http://bookaholic.ro/ion-manolescu-si-salonul-benzii-desenate.html

    Avem aici:
    1. Literatura de feed-back
    2. Arta de advertizing
    3. O perspectiva alternativa care este mai cuprinzatoare
    a) decat…cea ingusta traditionala, „cuminte”, elitista?
    b) a FENOMENULUI cultural AUTOHTON? care e in mare masura „alternativ”, deci e usor pleonastic :mrgreen:

    „Benzile desenate” din titlu sunt un FENOMEN cultural, bun de studiat din perspectiva sociologica. Ce au ele de castigat, ca arta de sine statatoare si ce au de pierdut in nestatatoarea epoca pe care o traim… om vedea!

    Urmeaza COD GALBEN de fenomene culturale necontrolate

    #1710 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    de recitit:
    Succesul benzii desenate. O analiza contractuala
    de Ion Manolescu
    http://dreamworld.syndicart.net/forum/viewtopic.php?t=5&postdays=0&postorder=asc&start=30

    #1711 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Ce face postmodernismul?

    Postmodernismul dizolva, amesteca, tulbura separatia unor categorii in vechiul canon, a unor “paliere” precum cele “estetice si sociologice (cult/trivial, “inalt”/ “jos”, elitist/popular, majoritar/minoritar, disciplinar/interdisciplinar)… (p.5), “puritatea” devenind “anacronica” (p.13)*

    Sincronizandu-ne… in randul lumii, am targhetat din 1996 fanzinul AH, BD! „de subcultura (ostentativ-„tulburator”) pentru toate elitele”

    Consecinta: aparitia unui „supra-domeniu artistic, eliberat de cenzuri si prejudecati, penduland cu dezinvoltura intre componentele sale literare, filmice, grafice si fotografice si combinand, prin tehnica decupajului semnificativ si multiplicarii haotic-ordonate la diferite scari de masura, elementele cele mai percutante ale fiecarei componente.” …”intr-o perspectiva… apropiata de ce fractala, teoretizata de matematicianul Benoit Mandelbrot…” (p.21-22)**

    In elitistul studiu „BANDA SUB TENSIUNE Text si desene: Valentin Iordache”*** inventam o terminologie poetic-savanta: reiterarea fractala si atractorii haotici in haosul bine temporat.
    http://dreamworld.syndicart.net/forum/viewtopic.php?t=281

    In acelasi context, sa vedem ce este „orbirea hermeneutica”: tendinta sublimarii valorii estetice a produsului, ca urmare stricta a impactului sau experimental (p.23)
    – valoarea estetica si succesul social (comercial)
    „Astazi, oricat ar fi de „cuminte” sau de „scandalos”, o opera de arta care nu reuseste sa satisfaca exigentele ambelor categorii [public „larg” si elita] cu greu poate fi socotita o opera completa” (p.24)

    Memento: impresiile sunt postate in timp real, lectura fiind in curs… normal, liniar, cronologic
    _________________
    * capitolul „Scurtatura semnificativa”
    ** capitolul „In asteptarea unei recunoasteri”
    *** publicat partial (dintr-o eroare, fara partea grafica) pe HELION online http://www.helionsf.ro/component/content/article/46-bd/114-ah-bd.html

    #1712 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Simbolismul si suprealismul se prelungesc* pe tot parcursul secolului trecut (asa-zis al vitezei!), cand perceptia se iuteste, accelerata si de fotografie (instantaneul) si fotografia in miscare – cinematograful.

    Consecinta: “superficiliatatea” si “stereotipia”, dar si “dilatarea temporala

    Adaptare: discontinuitatea devine “principiu artistic”.

    (Culminare: confortul telecomenzii TV care defragmenteaza totul.)

    “In general, banda desenata ofera un teren larg de investigatie [de unde si titlul cartii] in zona accelerarii perceptiei artistice, numerosi critici privind-o ca pe un laborator al culturii “mari”. (p.35 din binenumitul capitol “Dictatura imaginii”)

    Arta Benzii Desenate** sta in corespondentele ca lungi ecouri printre instantaneele confuze cu priviri familiare***, in fantasmarea dintre casete/paneluri, cu „imaginatia asociativ-transformationala”.

    Nota 1: A fost un pic mai arid acest post, dar am notat ideea continuitatii… discontinuitatii, precum istoric asa si retoric.
    Nota 2: scapari (de degete printre taste) mai sunt si mai revin – e LIVE :mrgreen:

    _______________________________
    * se simplifica, simplifica si triumfa in protestul lor antididacticist si antiacademic
    ** tragem spuza pe turta bedelei, ceea ce ne intereseaza cu precadere in volumul in chestiune
    ***parafraza prozaica dupa poezia-manifest “Correspondances” de Beaudelaire

    #1713 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Intrerupem seria textirparilor pentru a incita cu citirea unui articol despre o carte despre BD 😕


    Benzile desenate, o nouă religie
    Autor: Cristian Bândea

    Conceptul de divinitate atotputernică e înlocuită [inlocuit], treptat [din timpuri imemoriale], de supereroi [semi-zei], susţine scriitorul Grant Morrison
    Monoteismul e pe sfârşite, iar supereroii de benzi desenate, în frunte cu indistructibilul [indestructibil, si nu prea] Superman, s-au transformat irevocabil [???] în modelele spirituale de perfecţiune […MUTE] ale generaţiei multimedia, este teza volumului „Supergods”, al autorului de benzi desenate Grant Morrison. [inteleg ca ar fi o blasfemie, ceea ce e cool de dat la ziar]

    Scoţianul, care are o experienţă de peste 20 de ani în industrie, a primit misiunea, alături de artistul grafic Rags Morales, de a reinventa lumea supereroilor [om vedea mai jos cum]. Compania DC Comics va reîncepe, în septembrie, toate cele 52 de serii pe care le are în portofoliu cu numărul „1”.

    Noile benzi desenate vor avea teme şi mize moderne [supereroii se vor bate cu teroarea fundamentalista, si nu cu amenintarea comunista, de exemplu?] şi sunt destinate generaţiei 2.0, care încearcă să se adapteze unei lumi în care tehnologia avansează de la o zi la alta [in fiecare zi isi vor mai adauga cate un gadget, sau se vor iradia mai bine… etc]

    Blugi pentru noul Superman [hai, ca e ridicol, fie vorba intre noi!]

    Morrison şi Morales l-au reinventat pe Superman, cel mai cunoscut dintre supereroi, căruia iau creat o nouă identitate [nu-l mai cheama Clark Kent, nici Kal-el, nu mai e „evreu”* kryptonian…?], un nou costum [cu blugi??] şi o nouă miză […]. În paginile benzii desenate „Action Comics” vor fi prezentate primele interacţiuni ale omenirii cu Superman, întâiul supererou [de BD] din istorie. [normal, o noua pogorare]

    Noul Superman este în esenţă un extraterestru [ahaaa, prima noutate!…si…si e om in aparenta] care încearcă să-şi găsească locul pe Terra [gaseste si un job – sau acum, nu?]. El trebuie să se împace cu faptul că şi-a pierdut atât planeta de baştină, Krypton, cât şi părinţii adoptivi din Kansas. [pare cunoscut…]

    În noua serie [ei, asa…!] de benzi desenate, costumul supereroului va suferi schimbări dramatice [acum e-acum!]: de la blugi [hai??] şi bocanci [mai speciali, normal, chestii-socoteli] la o armură [ca n-avea, asa-i! gloantele se-ndoiau pur si simplu pe pielea lui] avansată [SF, tata!] din punct de vedere tehnologic [anticipatie tehnico-stiintifica], care se vrea a fi un omagiu planetei sale natale, Krypton [saru’mana, mama-planetaa!].

    IN CONCLUZIE, SUPEROMU’ E UN EXTATERESTRU DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA NOASTRA DOTAT CU SUPERARMURA DE LA EL DE-ACASA.
    Superputeri trunchiate
    [am inteles deja; „super” a pierdut sensul de „superior”, iar Superman va fi rebotezat Koolman – cu K de la Krypton, te-ai prins?]

    În plus, la începutul seriei, superputerile lui Superman sunt limitate [sper-puteri]: poate sări peste clădiri înalte, însă nu poate încă zbura pe distanţe lungi [din cauza poluarii, taierii padurilor tropicale si E-urilor, Basescu]. Supereroul [sa-i zicem inca asa, desi Chuck Norris acum il poate face muci pe Koolman] va trece prin unele schimbări şi pe plan personal. Cu toate că în 1996 s-a căsătorit cu reporteriţa Lois Lane, Superman redevine burlac. [ehe, nu mai e ca-n secolul trecut! femeia s-a emancipat] Lois Lane va continua să apară în „Action Comics”, însă va avea o relaţie amoroasă cu un coleg de redacţie.

    Cum supereroii şi-au luat de mult zborul din paginile benzilor desenate şi au aterizat pe marile ecrane şi în lumile virtuale ale jocurilor video [si-au ramas paginile goale!], planul de reinventare a seriilor DC Comics include unele filme şi jocuri video [ce tare!!], precum pelicula „Superman: Man of Steel”, care va fi lansată în 2012, şi jocul „Batman: Arkham City”, ce va apărea pe 18 octombrie.

    Sfârşitul benzilor desenate tipărite
    [iar?!]
    În plus, supereroii s-au materializat deja în lumea reală [si l-au facut pe Bin Laden si au instaurat democratia acolo unde nu era…], graţie progreselor medicale şi tehnologice […chirurgie plastica, dializa, grefe, protezare?], astfel că este foarte posibil ca ei să-şi dea în curând obştescul sfârşit [daca asa vrea obstea…] în paginile benzilor desenate [viata bate bedeaua], spune Morrison: „Totul se îndreaptă acum spre mass-media digitală. În prezent, ne străduim prea mult să recreăm benzile desenate pe ecranele digitale, ceea ce este o greşeală [ 💡 you got that right!]. Benzile desenate digitale trebuie să devină mult mai interactive, cititorii trebuie să poată citi istoria unui supererou la simpla apăsare a unui buton şi poată lua parte la fragmente din benzile desenate sub forma jocurilor video”, spune Morrison, într-un interviu pentru Wired.com. [ramane de vazut care este limita reprezentarii grafice! ca la noi la franco-romani e „desenata”]

    Însă chiar şi benzile desenate în format digital vor avea mult de furcă pentru a ajunge din urmă supereroii, ale căror posibilităţi nelimitate pretind un grad mai mare de flexibilitate şi creativitate. [pai, daca le-ati dat drumul din paginile BD si le-ati luat puterile intrinseci si le-ati data gadgeturi in schimb! Digitalizati, vor pieri inecati in pixelii calatori, dusi de nas cu touch screen, incarcati, descarcati, manipulati, capturati in „under”game-uri si batjocoriti de intrusi sub-eroi, vor ajunge de rasul lumii si, in cele din urma, virusati in ranjetele baloase de fastfood si ragaituri de soft drinks…]

    „Formatele consacrate au avut întotdeauna probleme în a se adapta noilor tehnologii [formatele consacrate au ramas consacrate, s-au sacralizat, pentru numele lui Superman! ele raman ceea ce sunt si n-au avut niciodata probleme de adaptare; probleme au cei care vor sa le adaptaze]. Suntem în situaţia filmelor de acum un secol, ale căror regizori nu făceau altceva decât să reproducă atmosfera unor piese de teatru în loc să mişte camera. În prezent, benzile desenate sunt în aceeaşi situaţiev [citat incomplet, cu siguranta, sau sunt eu incomplet…]”, recunoaşte Morrison […recunosc eu].

    Supereroii ca zei
    [semi-zei, ziceam]
    În cartea sa, scriitorul scoţian susţine că supereroii sunt de fapt reprezentări ale calităţilor omeneşti, iar îmbrăţişarea lor pe scară largă presupune o îndepărtare de monoteism şi o îmbunătăţire în registru modern a panteismului (venerarea unor zeităţi multiple [poftim?? „multiple”? iar ala e politeism]) din Antichitate.

    „În culturile monoteiste, cărţile sfinte se identifică cu divinităţile venerate []. Biblia sau Coranul introduc instrucţiuni şi comenzi în creieriul credincioşilor, la fel cum un programator introduce un cod într-un calculator[]. Pe de altă parte, panteismul e mai apropiat de viaţa de zi cu zi [asta asa e: divinitatea este in natura insasi]. Zeii reprezintă de fapt calităţile omeneşti eterne [adica, nu mare lucru]. Nu trebuie să asimilăm totul în sens literal[iar sunt ‘incomplet” sau ce?]”, spune Morrison.

    De la Rai la Flash
    [si asta-i tare!]
    „Zeii nu sunt spirite sau fiinţe [ca si supereroii din BD], ci reprezintă fragmente ale existenţei umane care rămân neschimbate pe măsură ce timpul se scurge. Oamenii se vor îndrăgosti şi înfuria întotdeauna. Aşa că este folositor să ne desprindem de noţiunile abstracte de Iad şi Rai şi să personificăm experienţele umane de căpătâi. În acest fel, ajungem să ne cunoaştem mai bine. Spre exemplu, supereroul Flash, la fel ca zeul Hermes, este un simbol al comunicării”, spune creatorul de benzi desenate.
    [inteleg ca G.M. este adeptul politesimului, cel putin in BD – asta tine si de jobul lui pana la urma]

    ……………………………………………………………….

    ROMÂNIA

    De la comercial la underground: Ce benzi desenate cumpără românii

    …………………………………………………………………………………….

    in acest capitol, unde nu ne mai batem capul cu trecerea de la „comercial” la „underground” din subtitlu care comunica subversiv inca un cliseu, este citat „Vlad Niculescu, manager şi partener la Anthony Frost English Bookshop din Bucureşti”.
    Pentru cei interesati de ceva neinteresant (si nu numai), articolul intreg, inclusiv acest capitol, aici:

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/benzile-desenate-o-noua-religie-939657.html

    _______________________________
    *SUPERMAN, UN EROU EVREU (Fr.)
    http://dreamworld.syndicart.net/forum/viewtopic.php?t=34&postdays=0&postorder=asc&start=75

    #1714 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    @maxim wrote:

    in curand:

    300LA (the presequel of syndicart productions, 2011)

    The conscient Battle of Thermopane of King Bulanidas and the BOO Sparkles!

    E aici! E acolo! E peste tot!
    (transcendent, frate!)
    http://www.helionsf.ro/helion-online/277-bd/533-dacii.html

    #1715 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    http://piszkulyka.blogspot.com/2011/08/porolissum.html
    Vedeti acolo materialull despre Prolissumlui realizat de Györfi-Deák György…

    Interesant este si Post Scriptum-ul la mesajul trimis pe email pentru anuntarea unei noi pagini de jurnal de calatorie:

    Un impatimit al jocului Travian mi-a atras atentzia asupra faptului ca ruinele dacice sunt distruse sistematic, in vreme ce antichitatile romane sunt cernute cu sita si expuse in vitrine.
    Intr-adevar, precum se vede si in poze, dealul Magura, cel cu dava dacica, a devenit o cariera de andezit si este exploatat cu excavatorul, in vreme ce pe dealul Pomet studentzii la istorie lucreaza atent cu spaclul si pensula.

    #1716 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    …altfel spus!

    apropo de „soarta” canonului
    Canonul, între zero şi infinit
    de Horia Nicola Ursu

    Recent, la un colocviu excelent organizat de către ARSFan (Asociaţia Română de Science-Fiction), am fost invitat să moderez o discuţie în jurul noţiunii de canon în literatura science-fiction. Punctele de vedere exprimate de conferenţiari au fost deosebit de interesante şi, deloc de mirare, adesea divergente. Am fi reprodus cu plăcere, fie şi fragmentar, cîteva intervenţii, dar ARSFan-ul şi-a rezervat dreptul de a le publica, ulterior. Fie-mi permis să îmi exprim eu însumi opinia, care rezumă în bună măsură poziţia ideologică a redacţiei acestei reviste.
    Desigur, pentru a face o analiză a canonului în literatura SF, ar trebui să definim, în primul şi în primul rînd, canonul. Ce spune dicţionarul? „Canonul este un principiu ce slujeşte drept regulă strictă”. În cazul literaturii, canonul este, în sensul larg, alcătuit din regulile de compoziţie, dar se referă şi la alegerea temei (o scriere poate fi, prin tematică, fie canonică, fie necanonică), precizînd aspectele ce pot sau nu se cuvine să fie abordate. Bineînţeles, canonul nu există ca atare, delimitat strict, într-un Ghid canonic al scriitorului profesionist. El este însă insinuat prin articolele de critică, prin genul de texte acceptate de către editori, printr-o anumită pondere dominantă pe piaţă. Poate fi vorba despre aşa ceva într-o literatură care, prin definiţie, se străduieşte să dinamiteze tocmai canoanele închistatei literaturi generale?
    În cele ce urmează, mă voi strădui să demonstrez că da, canonul în literatura SF mai există şi, de asemenea, că nu, canonul nu îşi mai are rostul în literatura post-post-modernă a imaginarului.
    Aşadar, canonul… Canonul nu este altceva decît o grilă de principii generale, referitoare la ceea ce se cuvine să conţină o scriere literară şi la cum se cuvin a fi rezolvate problemele respective. Din momentul în care impunem o grilă, e firesc să acumulăm o serie de locuri comune care, vrem, nu vrem, integral ori parţial, se vor regăsi în toate textele ce consimt a se supune canonului.
    Să luăm un text relativ recent al unui autor deja clasicizat, spre a exemplifica existenţa sa. M-am oprit la Cîntecele îndepărtatului Pămînt de Arthur C. Clarke (în versiunea sa romanescă, recent tradusă şi în româneşte, iar nu la nuvela cu acelaşi titlu, care datează din perioada de maximă fertilitate artistică a autorului).
    Rezumînd, în cîteva cuvinte, o acţiune relativ liniară, putem spune că romanul în cauză este povestea întîlnirii dintre trei lumi: cea a pămîntenilor sosiţi pe planeta Thalassa, după ce au părăsit Pămîntul distrus de o catastrofă naturală (transformarea Soarelui în novă); cea a coloniştilor pămînteni, porniţi de pe planeta natală în momentul în care respectiva catastrofă constituia o perspectivă îndepărtată; în fine, cea a fiinţelor inteligente de pe Thalassa, care abia încep să-şi construiască o civilizaţie.
    Avem de-a face, pe parcursul celor peste două sute de pagini, doar cu personaje pozitive: colonişti şi pămînteni. Crabii băştinaşi se ivesc episodic şi constituie mai degrabă un element de recuzită (fiind trataţi, oarecum, în spiritul zicerii „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!”). Conflictul mocnit dintre colonişti şi pămînteni se rezolvă şi el cu bine: pămîntenii îşi văd de drum spre destinaţia lor iniţială, iar coloniştii, îmbogăţiţi cu noi cunoştinţe ştiinţifice, vor fi în stare să respingă atacul crabilor, trimiţîndu-i în ocean, acolo unde le este locul.
    Locuri comune: xenofobia (a pămîntenilor faţă de colonişti, consideraţi de cei dintîi nişte ţărănoi; a coloniştilor faţă de pămînteni, care ar putea să le distrugă paşnicul mod de trai; a oamenilor faţă de crabi, adică a egoului faţă de alteritate); exaltarea virtuţilor ştiinţei (specifică lui Clarke, în a cărui operă întîlnim arareori o „ştiinţă periculoasă”; chiar şi în seria Odiseilor spaţiale, ordinatorul cel rău se dovedeşte, în cele din urmă, băiat bun); lipsa de importanţă a personajelor feminine (universal întîlnită la autorii ce au debutat ori s-au exprimat plenar în Astounding-ul lui Campbell); pudoarea lingvistică şi faptică (personajele lui Clarke iubesc cast, ori, dacă iubirea lor e „vinovată” potrivit viziunii noastre, nu este ca atare şi în viziunea thalassană; nu înjură şi nu au necesităţi fiziologice); happy end-ul moralizator (care nu mai are nevoie de vreun comentariu). Toate aceste locuri comune alcătuiesc un tipar care se suprapune perfect canonului, grilei de principii stabilită de Campbell în anii ’40.
    Vom lua un alt exemplu: romanul „Intre două lumi”, de Norman Spinrad. În aparenţă, similitudinea între subiectele celor două cărţi este frapantă. Planeta lui Spinrad se cheamă Pacifica, e acoperită şi ea de oceane, şi, chiar şi în ceea ce priveşte conflictul central, premiza este asemănătoare: întîlnirea a trei civilizaţii diferite. O scriere canonică, în accepţiunea campbelliană? Nicidecum!
    Să vedem care sînt deosebirile majore… Primo: ştiinţa nu este venerată (savanţii transcendentali au cîte ceva de oferit pacificanilor, dar aceştia nu sînt dispuşi, în schimb, să-şi modifice, măcar cu o iotă, modul de viaţă); secundo: personajele feminine sînt cel puţin la fel de importante precum cele masculine (chiar dacă Spinrad a fost acuzat de falocratism la apariţia acestei cărţi); tertio: xenofobia nu este manifestă (democraţi convinşi, pacificanii ridică la rang de lege principiul „Audietur et altera pars”); în fine, limbajul autorului este mai mult decît colocvial, argoul şi aşa-zisele măscări abundă (deşi, în versiunea românească, Mihai-Dan Pavelescu a avut îndemînarea de a le camufla, ştiut fiind că „the four-letter-words”, deşi intrate în limbajul literar occidental şi acceptate, de-acum, fără rezerve de către orice critic cît de cît deschis la minte, „sună ca dracu’”, vorba ştim noi cui, în româneşte).
    Originalitatea lui Spinrad îşi spune cuvîntul, dacă îl judecăm potrivit canoanelor campbelliene acceptate de Clarke. Dar, pe de altă parte, Spinrad se supune unui alt canon, unei alte grile: cea a generaţiei Noului Val anglo-american, păstorit, în începuturile sale, de către Michael Moorcock şi a lui revistă New Worlds şi, respectiv, de către Harlan Ellison cu Viziunile primejdioase. Care sînt trăsăturile acestui canon de tip nou? Scriitorii care i se supun sînt mai „spurcaţi la gură”, cum ar fi spus bunica; ei nu se sfiesc să pună în discuţie, ori chiar sub semnul întrebării, societatea în care trăiesc, printr-o extrapolare nu rareori străvezie; refuză tabuurile şi sînt, din principiu, afiliaţi la gruparea „celor care nu”, etc. O respingere categorică a canonului campbellian, precum se poate vedea.
    Dar gusturile publicului (şi, implicit, cele ale criticii) se modelează după cum bate vîntul modei. Principiile Noului Val se impun şi, cu timpul, anti-canon-ul devine canon, încetînd a mai fi inovaţie.

    Am putea argumenta în acest sens la nesfîrşit, din aproape în aproape, veşnica modelare a canonului ideologic (fiindcă, vrem, nu vrem, despre ideologie este vorba, la ideologie se reduce totul). Scrierile încadrabile în vechiul canon continuă să existe şi după apariţia celui nou, dar ele devin, dacă nu desuete (ele avîndu-şi în continuare publicul propriu – vezi seriile de tip Star Trek şi interminabilele saga planetare, nu lipsite de farmec, practicate de diverşi autori, din diverse generaţii), cel puţin diluate, prin tocire. Argumente, în acest sens? Cîtă frunză, cîtă iarbă! Apocalipsele (atomice, ecologice, etc.) sînt „fumate”, în locul lor au venit „cyberpruncii”. Dar şi sloganul „no future” al acestora a început a se dilua, şi publicul a revenit – culmea! – la o versiune modernizată a canoanelor campbelliene, alimentate cu o doză de sex şi mult sos fantasy. Cyberpunk-ul s-a preschimbat în steampunk, aruncînd un ochi în ograda ucroniei, soră bună a utopiei şi verişoară vitregă a interogaţiilor filozofice. Cît de mult se poate broda pe tema lui „ce-ar fi dacă n-ar fi fost cum a fost…”? Mult, dar nu îndeajuns pentru a putea evita manierismul, tiparul repetitiv.
    Vrei să fii original? Uiţi tot ce-ai citit din clasici, şi te apuci să faci exact pe dos; cam aşa definesc cei ce nu o privesc în profunzime literatura post-modernă. Poate că, în anumite cazuri, e adevărat. Dar, în cazurile respective, anticanonul devine el însuşi canon. Singurul criteriu valabil de etichetare a unei scrieri drept originală este – şi trebuie să fie – deplina libertate intelectuală a autorului. Acest criteriu trebuie să-i ofere autorului posibilitatea de a alege ceea ce-i convine dintr-un anumit canon, respingînd sau adaptînd restul potrivit propriilor convingeri.În aceste condiţii, acceptînd această premisă, chiar şi încadrarea textelor în haina mult prea strîmtă a genurilor – precum science-fiction, fantasy, horror, etc. – devine inoperantă. Dacă ţinem neapărat să distingem scrierile aparţinînd acestor genuri de literatura impropriu numită mainstream sau „literatură generală”, termenul de literatură a imaginarului poate sluji întrucîtva scopului nostru. Mult mai generalizant – şi în consecinţă util – este însă pluralul acestei sintagme: literaturile imaginarului. Ce este imaginarul în literatură? Intrăm aici, din nou, pe terenul minat al definiţiilor. Riscăm totuşi, enunţînd, pentru uz demonstrativ, următoarea definiţie: „O scriere aparţine literaturilor imaginarului atunci cînd legile care îi guvernează logica personajelor şi acţiunilor nu sînt – încă, sau în întregime – aceleaşi cu legile logicii prezentului”.
    Recunosc, definiţia mea e şchioapă şi, din acest motiv, dacă nu cumva se va găsi vreun maestru al teoriiilor chibritului care să făurească o definiţie-beton, inatacabilă, nu m-aş mira deloc ca, peste doi-trei ani, să fie la modă chiar infirmarea ideii că imaginarul poate să definească, fie şi parţial, noianul de scrieri încadrabile astăzi genurilor SF, fantastic, etc. În fond, definiţiile nu slujesc la nimic. S-au chinuit o grămadă de oameni mai deştepţi decît mine să născocească definiţii satisfăcătoare pentru science-fiction şi n-au reuşit să producă decît perle de tipul „Science-fiction-ul e chestia aia pe care cei care se pricep la science-fiction pot pune degetul, spunînd: asta-i science-fiction” (Frederik Pohl) sau „Science-fiction este tot ceea ce se publică sub eticheta de science-fiction” (Norman Spinrad). Această din urmă definiţie este, se pare, cea adoptată la noi: editura Nemira publică un roman pur mainstream (Copiii din Hamelin al lui Spinrad) şi toţi fanii de prin cenacluri sar să-l cumpere, ca să-l arunce cît colo după ce l-au parcurs, decretînd ritos că „În ziua de azi, nimeni nu mai ştie să scrie science-fiction adevărat”. Şi-atunci, care este „SF-ul adevărat”, pur şi dur, fără teamă şi fără prihană, cel perfect canonic? Chestiile cu şerpi înaripaţi, Tarzani şi Pellucidari ale lui Burroughs? Hard-SF-urile încrîncenate, pline de scheme, grafice şi diagrame, avînd intercalate printre rînduri programe în BASIC sau în FORTRAN, care ne-au „încîntat” copilăria ce-a stat sub semnul antologiilor lui Alexandru Mironov & Co.?
    Tendinţa actuală, în marea literatură mondială, este îndreptată înspre ştergerea graniţelor dintre genuri şi specii literare. După experimentele post-moderniste, literatura nu se mai poate scrie aşa cum se scria pe vremea lui Balzac. Dacă îşi doreşte succes de public, autorul sfîrşitului de mileniu trebuie să fie un autor total. El trebuie să jongleze cu romanul, bucata dramatică, poezia, eseul, haiku-ul sau literatura tehnică, pentru ca opera, produsul minţii sale, să fie la nivelul pretenţiilor unui public pentru care multimedia e la fel de banală precum un fier de călcat. În aceste condiţii, science-fiction-ul, o avangardă ce şi-a încheiat menirea, eşuînd în canon şi manierism, cum ar spune Voicu Bugariu, trebuie să lase locul literaturilor imaginarului, ca un prim pas spre o ştergere totală a graniţelor dintre ghetto-ul în care l-a închis Hugo Gernsback, prin dezastruoasa-i definire limitativă: „scientificţiunea este o istorisire romanescă atrăgătoare, în care se amestecă elemente ştiinţifice şi o viziune profetică”. În ziua de astăzi, într-o literatură ce aspiră la calitate şi originalitate, canonul nu mai există, ca atare. El poate fi numit, în cel mai bun caz, modă. De aceea, însăşi bătălia canonică, din punct de vedere tematic sau ideologic, este azi lipsită de obiect. Canonul înseamnă încremenire în proiect, înseamnă pedalare pe o bicicletă fără lanţ. Singura modalitate de a gîdila, azi, sensibilitatea cititorului inteligent (adică a celui ce caută în lectură mai mult decît o simplă relaxare) a devenit tocmai eliminarea canonului.

    Încotro? Andrei Pleşu ne spune, într-un articol recent, încotro nu este cazul să ne îndreptăm: „În materie de repere, există două variante curente ale eşecului: anarhismul şi idolatria; torpilarea iresponsabilă a oricărui canon pe de o parte, şi tabuizarea exclusivă a unuia singur, pe de alta. Totul e permis versus nu se admite decît o cale. Revoluţie permanentă versus totalitarism. Criza lumii de azi derivă din incapacitatea ei de a depăşi această alternativă. Ea nu ştie să se schimbe decît prin uitare sau contestaţie, şi nu ştie să păstreze decît prin mumificare”. În rest – şi acum daţi-mi voie să devin patetic -, între zero şi infinit, e loc destul pentru a ne strecura spre nemurire.

    Acest articol a apărut iniţial în Ficţiuni nr.2/1998
    http://metatexte.wordpress.com/

    #1717 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Am putea zice ca traim momente de dramatice reciclari/revalorizari populiste si recirculari/marketizari globalizante

    Kitsch ce se insinueaza?

Vizualizare 15 articole - 106 la 120 (din 141 în total)
Răspunde la: FITI IN CARTI!
Informația ta: