FITI IN CARTI!

Acasă Discuții Diverse FITI IN CARTI!

Acest subiect conține 140 de răspunsuri are 10 voci și a fost actualizat ultima dată de _Maxim _Maxim acum 6 ani, 7 luni.

Vizualizare 15 articole - 121 la 135 (din 141 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #1718 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Pana reluam lectura cartii lui Ion Manolescu, dam atentie unei „analize” amanuntite a unei carti BD.
    Autorul este inca un autor BD care ar trebui sa nu-si piarda timpul cu rautati d’astea si sa fie productiv: sa deseneze – dupa unii – si sa lase asta in grija altora, care nu au altceva de facut.
    Unii, cu toate, si altii cu nimic!?
    Hai, cu democratie, ca sa ajunga la toti!

    Vizibilitatea Omului invizibil
    Scris de Viorel Pîrligras
    publicat in BD, in NAUTILUS Nr. 45 / Octombrie 2011

    Frumoasă şi salutară iniţiativa Editurii Casa Radio de a edita o colecţie de audiobookuri în care este asociată şi banda desenată. Nedumerirea mea cea mai mare este însă logistica acestei colecţii. Primele trei titluri apărute în această vară conţin înregistrări de arhivă ale unor piese radiofonice din anii 50. Sunt de acord că vocile aparţin unor maeştri ai teatrului românesc – Tudorel Popa, Octavian Cotescu, Sivia Chicoş, Ştefan Mihăilescu-Brăila sau Cornel Vulpe –, sunt de acord cu rolul lor educativ într-un timp în care cartea nu pătrundea în toate colţurile ţării, în care televiziunea nu exista, iar radioul era Dumnezeul nu doar al informaţiilor, ci şi al culturii. Evident, o editare de colecţie a acestor înregistrări e o bună idee. Pentru colecţionari sau pentru nostalgicii vocilor generaţiei de aur a teatrului românesc. Nu văd însă legătura cu o colecţie de cărţi ce par a se adresa copiilor şi care, prin natura conceptului editorial, repetă greşelile sau omisiunile dramatizărilor radio din acea epocă.

    În primă idee, am fost încântat de faptul că produsul Editurii Casa Radio îmi livra o înregistrare de arhivă şi un albumaş BD care ar fi trebuit să-mi ofere partitura vizuală a operei literare. Pentru că oricine îşi poate da seama, o dramatizare audio eludează din cartea de referinţă tocmai partea corespondentă imaginii. Scene complexe de mişcare, urmăriri, peisaje, toate sunt fie eliminate din creaţia audio, fie sunt povestite de un narator ori transpar din dialoguri între personaje. Iar partea BD ar fi trebuit, ziceam, să redea exact ce lipseşte înregistrării audio.

    În realitate…

    Restul, repede, aicișea:
    http://revistanautilus.ro/bd/vizibilitatea-omului-invizibil/

    #1719 Răspuns

    i.a.t
    Participant

    Citit, articolul este. Ma bucura faptul ca Viorel a punctat esentialul si a gasit si solutii. Nu am apucat, insa, sa vad albumul.
    Din exemplul de pagina dat pe Nautilus inclin sa fiu de acord cu observatiile criticului.
    Speram la o imbunatatire si la o mai mare cautare din partea editurilor romanesti „aventuriere!

    Cu respect.

    #1720 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    In plansa aia, omul nu e invizibil pana-n…varful nasului! :mrgreen:

    #1721 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Ce zice un scriitor de SF si scenarist BD, crescut de…Pif despre editarea de benzi desenate?

    Sorin Ştefănescu, născut în 1952 la Bucureşti, inginer aeronautic, scriitor SF, editor.
    http://revistanautilus.ro/interviuri/dialog-neprotocolar-cu-sorin-stefanescu/

    „Trebuie să recunosc că primele SF-uri care pur şi simplu m-au pasionat cu adevărat au fost benzile desenate “Les pionniers de l’espèrance” din revista Vaillant şi, chiar dacă nu sună a SF, “Bob Mallard et Puchon” şi “Jacques Flash”, care aveau aventuri pasionante, presărate cu o mulţime de gadget-uri tehnologice, ce anunţau realizările din ultimul deceniu).”

    „Nautilus: In decembrie 1996 lansezi pe piaţă revista Pif Surprize, lucru care a suscitat mult entuziasm în rândul cititorilor pifofili. De ce, şi cum ai reuşit această performanţă? Cu ce edituri şi cu ce autori francezi ai tratat pentru copyright-uri?

    Sorin Ştefănescu: Nu am sentimentul că a fost o performanţă. Performanţa a fost însă ca am rezistat 15 numere. Pentru copyright am tratat cu cine trebuia. Simultan am încercat sa cooperez şi cu Institutul Cultural Francez din Bucureşti; din păcate au manifestat nu numai dezinteres, dar şi multă neseriozitate în minimul la care s-au angajat; în final a trebuit să fac totul singur, atât ca acţiuni cât şi financiar. Povestea este destul de complicată şi mi-a lăsat un gust neplăcut, legat de modul cum oficialii francezi din acea perioadă îşi făceau treaba. Pentru a pune bomboana pe colivă, tipografia Infopress, care la aceea vreme era singura ce putea tipări o revistă full color la o calitate rezonabilă, n-a respectat niciodată termenele de livrare astfel încât, în loc să apară lunar, Pif ieşea pe piaţă când voia Infopress. Colac peste pupăză, la vremea aceea tiparul se plătea în avans, iar la livrare se recalcula (inflaţia era de aproape 150%) astfel încât mai plăteai aproape încă o dată tirajul, fiind extrem de convenabil pentru tipografie să întârzie cât mai mult livrarea. În condiţiile acestea era imposibil de susţinut revista. S-a ajuns astfel la un tiraj critic, sub care nu mai câştigai decât glorie şi sudoare. Aşa că…”

    „Nautilus: Ai avut un feed-back de la cititori? In ce tiraj a apărut revista?

    Sorin Ştefănescu: Primeam zeci de scrisori lunar şi toţi păreau încântaţi. Maximul a fost atins cu ocazia concursului de limba franceză. A fost câştigat de două fetiţe simpatice care au primit o excursie de o săptămână la Paris, incluzând vizita la Disneyland. Toate cheltuielile au fost suportate de noi deşi, iniţial, Institutul Francez se angajase să contribuie finaciar, însă când a venit vorba de decont a dat-o cotită. Am fost chiar uluit când, mai pe ocolite, directorul de atunci mi-a dat de înţeles că nu au în obiectiv promovarea limbii franceze!?

    Nautilus: In prezent continui activitatea editorială cu Aldo Press. Vei mai publica cărţi SF? Dar bandă desenată?

    Sorin Ştefănescu: Nu curând, nici una, nici cealaltă.

    Nautilus: Editorul Sorin Ştefănescu îi mai lasă timp scriitorului Sorin Ştefănescu să lucreze? Putem spera pe viitor un roman SF sau chiar şi o bandă desenată SF de la tine?

    Sorin Ştefănescu: Eu mai sper, am două volume îngheţate din ’89, dar probabil după ce ies din afaceri.

    #1722 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    @maxim wrote:

    Toate cheltuielile au fost suportate de noi deşi, iniţial, Institutul Francez se angajase să contribuie finaciar, însă când a venit vorba de decont a dat-o cotită. Am fost chiar uluit când, mai pe ocolite, directorul de atunci mi-a dat de înţeles că nu au în obiectiv promovarea limbii franceze!?

    Ce surprize ne-a mai oferit Pif!
    Printre ele doua morti editoriale, dintre care una… fatala

    In 1996, avea loc cel de-al doilea Salon „International” (francofon) BD la Craiova (al saselea din seria inceputa in 1991 la Bucuresti), de o amploare fara precedent si poate abia egalata mai tarziu…

    Dupa ce, in 1993, organizatorii francezi (Ministerul Culturii printr-un program al sau de promovare a francofoniei si mai departe prin Serviciul cultural al Ambasadei Frantei si reteaua asociatiilor „Alliance francaise”) au avut la dispozitie Casa de cultura a studentilor, in 1996, au avut somptuosul Teatrul National si, gratis, o promovare si… post-movare, de care m-am ocupat din initiativa personala intr-un cotidian de mare tiraj*.

    Pana in zilele noastre, aceste saloane au promovat Banda Desenata franco-belgiana in Romania: au sponsorizat deplasarea si sejurul in Romania ale unor autori din aceasta zona BD, de prezenta carora s-au bucurat cunoscatorii bedelei europene, tot mai putini pe parcursul acestor ani, si editarea de albume BD traduse in limba romana. Au fost si invitati loco…

    Un concurs BD national, pentru autorii romani, intre timp tot mai multi pasionati de comics USA si Manga Nippon, nu avea cum sa faca parte din aceasta strategie.

    Acest salon, initiat de grupul de la Craiova, la indemnul (regretatu)lui Pierre Pascal** si sprijinul Palatalui copiilor din Bucuresti (gazda fiind Sorin Anghel**, conducatorul cercului de arte plastice si BD) a tinut loc, partial, de salon romanesc.

    Astazi, pe radio Europe 1 se facea misto de romanii care, 85%, invata franceza. Oare de ce-ar face asta? se-ntrebau. Raspunsul cade: Pentru copiii lor! (lnsinuare: pantru ca acestia sa poata cersi in Franta)
    Asa ca este adevarat: de francofonia din Romania ils s’en branlent. Ba o fi ajuns si periculoasa! :mrgreen:

    Discursul oficial ramane acelasi:
    Les liens culturels entre nos deux pays sont pluriséculaires. La diffusion de la langue française en Roumanie remonte au XVIIIème siècle, alors que les principautés roumaines de Valachie et de Moldavie se trouvaient encore sous domination ottomane et que les fils des grandes familles roumaines venaient faire leurs études à Paris…
    (fragment de pe site-ul guvernului francez)

    NOTA BENE: Dincolo de lumea asta innebunita de impactul intre civilizatii dupa ce propovaduia cu religiozitate „diversitatea culturala”, noi, aici, ramanem iubitori ai unei culturi si civilizatii si utilizatori ai unei limbi ca instrument al Cunoasterii, din care face parte si Banda Desenata franco-belgiana.

    *pentru care am fost… acuzat ca as fi facut GRATIS reclama ziarului pe seama salonului lor! (a trecut timpul si sper ca „acuzatorul” meu, cu care am ramas intr-o relatie decenta, a inteles cat de nedreapta a fost acuzatia!)
    ** doua nume ba uitate, ba ignorate

    #1723 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    @maxim wrote:

    Simbolismul si suprealismul se prelungesc* pe tot parcursul secolului trecut (asa-zis al vitezei!), cand perceptia se iuteste, accelerata si de fotografie (instantaneul) si fotografia in miscare – cinematograful.

    Consecinta: “superficiliatatea” si “stereotipia”, dar si “dilatarea temporala

    Adaptare: discontinuitatea devine “principiu artistic”.

    (Culminare: confortul telecomenzii TV care defragmenteaza totul.)

    “In general, banda desenata ofera un teren larg de investigatie [de unde si titlul cartii] in zona accelerarii perceptiei artistice, numerosi critici privind-o ca pe un laborator al culturii “mari”. (p.35 din binenumitul capitol “Dictatura imaginii”)

    Arta Benzii Desenate** sta in corespondentele ca lungi ecouri printre instantaneele confuze cu priviri familiare***, in fantasmarea dintre casete/paneluri, cu „imaginatia asociativ-transformationala”.

    Nota 1: A fost un pic mai arid acest post, dar am notat ideea continuitatii… discontinuitatii, precum istoric asa si retoric.
    Nota 2: scapari (de degete printre taste) mai sunt si mai revin – e LIVE :mrgreen:

    _______________________________
    * se simplifica, simplifica si triumfa in protestul lor antididacticist si antiacademic
    ** tragem spuza pe turta bedelei, ceea ce ne intereseaza cu precadere in volumul in chestiune
    ***parafraza prozaica dupa poezia-manifest “Correspondances” de Beaudelaire

    Reluam lectura cartii „Benzile desenate si canonul postmodern.
    Intre timp am diseminat citate, in sprijinul demersurilor si a(n)titdinilor mele si facilitarii treburilor pe-aici 😀
    Pana ajungem la capitolele care ne intereseaza, am trecut prin sectiunea „Benzi desenate & desene animate”.

    Sa nu uitam despre ce vorbim
    „In general, banda desenata ofera un teren larg de investigatie in zona accelerarii perceptiei artistice, numerosi critici privind-o ca pe un laborator al culturii ‘mari'”*, unde discontinuitatea este principiul artistic, prin prezenta…absentei, a elipsei, a provocarii, de catre omisiunea premeditata artistic, a contemplarii fantasmatice si completarii subiective ale cititorului.

    Si pana la sectiunea „Noul canon”, care se deschide cu „‘Huligansimul’ in cultura”, sa ne reasezam in timp: Postmodernismul, care „s-a dispensat de binecuvantarea elitei conservatoare, a spulberat rand pe rand prejudecatile estetice si a impus aparitia unei noi paradigme culturale, bazate, printre altele, pe fuziunea dintre cult si trivial, mainstream si underground.**

    *”Dictatura imaginii”, pagina 35
    ** „In cautarea viitorului trecut”, pagina 42

    #1724 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Deschidem sectiunea „Noul canon”, cu „Huliganismul” in cultura, formula utilizata de Constantin Noica, care punea in balanta „pe de o parte, atitudinea constant favorabila fata de marile opere, iar, pe de alta, absenta reactiei de respingere a acestora, inteleasa ca o lipsa nejustificata a spiritului negator. Respingerea, in acest caz, ar putea echivala cu repunerea in discutie a valorilor canonice…”
    „Huliganismul” cultural iseamna „abordarea dezinhibata a noutatilor estetice si reciclarea ei in formele ideologice si stilistice provocatoare sau chiar socante”, ceea ce in ceasul al doisprezecelea romanesc al sincronismului si al arderii etapelor, poate fi schematic si poate avea un „caracter fortat (mimetic)”.

    Dupa 1989, disputa de autoritate canonica se desfasoara intre „radicali, sustinatori ai revolutiei canonice, moderati, promotori ai ideii de reconsiderare canonica, si conservatori, adepti ai ‘inghetului’ canonic”, care „exclud igienizarea canonului si incurajeaza represaliile la adresa perturbatorilor (‘denigratori’*) anarhici, iconoclasti si lipsiti de patriotism.”

    *Mircea Martin, in G.Calinescu si „complexele” literaturii romane

    #1725 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Un manifest postmodernist

    …incepe cu o constatare amara: „Intre intransigenta canonica a conservatorilor si permisivitatea exagerata a anticanonicilor nu exista nuante.”
    Mai departe: „De fapt, nu poezia sau proza ‘involueaza’ intr-o istorie canonica patronata de statuile glotioase ale trecutului si amenintata de caricaturile viitorului decadent, ci mentalitatea critica ramane atasata unor prejudecati comode pe care, de cele mai multe ori, publicul le abandoneaza inaintea ei.” (pagina 96 )

    Prejudecatile care deformeaza in timp perceptia:
    1. „cea mai acuta se dovedeste prejudecata modelului unic, intarita inconstient de reflexele specifice vechiului sistem politic de tip etatist-paternalist” (p.97)
    2. „prejudecata modelului in dispersie” care „relativizeaza intr-atat criteriile axiologice, incat perceptia diacronica isi pierde in intregime utilitatea, iar sincronia devine un principiu liniar si omnipotent.” Valoarea nu este determinata in devenirea ei, ci inghetata intr-o contemporaneitate impusa, printr-o „prea larga permisivitate critica.” (p.98 )

    Ion Manolescu o citeaza, la randul lui, cateva tipuri de prejudecati identificate de Ioana Parvulescu, in „Prejudecati literare”, ed. Univers 1999:
    a) prejudecata descifrarii: „Criticul literar se simte indeobste dator sa inteleaga si sa explice totul”
    b) prejudecata sensului adevarat / unic: „Fiecare dintre cititorii avizati care citesc o carte isi imagineaza ca i-a descoperit adevaratul inteles.”
    c) prejudecata tematica: „tema mare = carte mare, tema mica = carte mica” (p.98 )

    #1726 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    „Valoarea nu asteapta numarul anilor…” (Corneille)
    Da, dar aici este vorba de varsta artistului, nu a Artei. 🙂

    Adineauri, pe Realitatea TV, Adrian Cioroianu, prezent la targul de carte Gaudeamus pentru prezentarea cartii sale „Epoca de Aur a incertitudinii”, a spus:
    „Bineinteles ca intelectualii sunt mai importanti decat vedetele. Intelectualii traiesc in respectul istoriei si al traditiei, nu ca…”

    #1727 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Ademenitoare si potrivite vorbe ale doctorului in istorie Adrian Cioroianu, o prezenta insolita (desi originar din Craiova, ca si alte nume mai mult sau mai putin uitate si vizibile din lumea BD), la saloane BD in ultimii doi ani!

    Mai ieri discutam cu un nou colaborator la o banda desenata despre „paginile ingalbenite” de-acum 15-20 si maI bine de ani, pe care le-am readus „in prezent” pe threadul cu acelasi nume… Aceste „printuri” realizate pe masini vetuste, de inceput de secol XX, pe o hartie invechita, sunt prinse in timp ca o libelula in chihlimbar. Eu, cand m-astern la lucru, ii spuneam, ma-ntorc in timp, redevin cel care am fost odata pentru a fi „in stare” si a ma proiecta in viitorul de-savarsirii proiectului, prezentul fiind o echilibristica a indoielii…

    Cartea lui Adrian Cioroianu are un titlu-colimator pe acest prezent continuu, pe Auritul mijloc care inghite lumea in perpetuare fara scapare, o stare de lucruri in expunere deja mai de la deal pe-aici, in aceasta sectiune a forumului.

    „Epoca de aur a incertitudinii” este denumirea sezisanta, datorita ispititoarei ambiguitati deopotriva pentru vechea si noua generatie, data inceputului de secol XXI, epocii in care traim, asadar! Acestui timp al grabei şi al inconsistenţei, în care se înfruntă şi se suprapun trei logici diferite: logica educativ-istorică a muzei Clio, logica mobilizatoare & „eroică“ a generalului Von Clausewitz şi logica axată pe eveniment & surpriză a star system-ului de tip Lady Gaga.

    http://www.curteaveche.ro/module-Pagesetter-printpub-tid-3-pid-1331.phtml

    „Logica de tip Clio înseamnă respectul faţă de trecut şi speranţa că acest trecut poate oferi lecţii pentru un prezent (şi viitor) mai bun.

    Prin logica de tip Clausewitz înţeleg maniera în care s-au structurat, de-a lungul ultimelor secole, dosarele politice, diplomatice sau militare ale puterilor statale ce au dat contur Istoriei. Logica de tip Clausewitz e mereu cu faţa spre viitor: orice acţiune ai întreprinde azi (militară, diplomatică sau politică), ea are loc în virtutea unei zile de mâine pe care-o doreşti a fi într-un fel anume.

    În fine, prin logica de tip Lady Gaga înţeleg aici dimensiunea spectaculară şi imprevizibilă a lumii de azi, şi mai ales prevalenţa evenimentului (în contrast cu povestea de tip Clio) şi a exhibării imagistice media (în contrast cu planul confidenţial de tip Clausewitz). Este logica unui „prezent continuu“, în care trecutul (adică logica de tip Clio) nu mai contează, iar viitorul (adică logica de tip Clausewitz) nu mai interesează din perspectivă ideologică pe aproape nimeni.”

    #1728 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Literatura de maine

    Pe cate cai va merge literarura dupa cei douazeci de ani de post-comunism, postmodernism… :mrgreen: ? Si, implicit, sub- sau para-literatura care este Banda desenata.

    1. cea „predominanta si usor accesibila a textualismului scriptic

    2. cea minoritara si mai dificil de stapanit a textualismului mediatic sau virtual„, care poate duce prin generalizarea tehnicilor virtuale la o „clasicizare a avangardei la care aceasta, desi a contestat-o vehement, nu a incetat sa aspire in secret.” (p. 104)

    La aceasta din urma se aplica formula „Textul isi poarta cititorii (spre)…”

    „Timpii ‘morti’ (spatiile albe dintre casutele benzilor desenate, diferenta si pli-ul lui Derrida sunt parcursi rapid din punct de vedere mental si, atat in cazul presei, cat si cel al imageriei computeriste, pot fi ‘umpluti’ cu propriile variante fantasmatice ale cititorului / spectatorului. Intreaga operatiune poarta amprenta unei totalizari vizuale, fiind implicat decisiv, cititorul devine concomitent autor, interpret si perfomer al textului pe care-l parcurge.” (p. 107)

    Cat de diferite sa fie contextele „scriptic” si „mediatic” pentru cititor?
    Decorporalitatea si delocalitatea celui de-al doilea, fata de primul, isi genereaza propria corporalitate si localitate… devenind norma.
    La ce nivel istoric si tehnologic, pana cand „calea” isi va schimba cursul?
    Poate fi o cale „fara sfarsit”? fara norma si fara noima?… si ca in filmul TRON, care se deruleaza acum intr-un insert-fereastra pe monitorul pe care avatarul meu virtual se scrie, „utilizatorul” ajunge „program”?

    Voi click „Trimite” si voi iesi din ţăţănile acestei plieri, back in iluzia stazei log-off…

    #1729 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Sapte idei radioactive


    Ion Manolescu, in „Benzile desenate si canonul postmodern”, CARTEA ROMANEASCA, 2011, pune fata in fata, „la cantar”, „huliganismul” sau „vandalismul cultural” si elitismul canonic conservator.
    Altii, dintr-un „reflex de onorabilitate”, al invecinarii innobilante, le con-funda, si cu grabirea atavica carpato-danubiano-pontica, porneste şa muzeificarea, „mumificarea canonica”, subordonarea autodestructiva a reinnoirii: arestarea unor porniri cu aparente vitale, răs-stabilizatoare…

    Aceste vitale „revizuiri canonice sistematice” sunt privite din turnul de fildes ca „acte de vandalism cultural”.
    Or, „vandalismul cultural” este o sintagma suficient de expresiva pentru a nu face loc interpretarilor „consensuale”.
    Protejarea „marilor certitudini”, astfel periclitate, se face prin „mijloacele paseismului teoretic, ale mumificarii canonice si alte ostilitati fata de provocare”, pentru „pastrarea unor privilegii culturale iluzorii, dar inca tentante. Cu timpul, in forma sa cea mai poleita, mirajul infailibilitatii a condus la o muzeificare a literaturii romane (posesorii adevarului unic fiind si gardienii muzeului) ce nu mai deranjeaza pe nimeni, din moment ce s-a transformat in reflex de onorabilitate…”

    Am citat din capitolul „Sapte idei radioactive”, p.111, de citit in intregime.

    Iata, pana una-alta, si cele sapte mijloace de reformulare a notiunii / rolului criticii si istoriei… valabile si in mic pentru Banda Desenata de la noi:

    1. relativizarea „marilor adevaruri”…
    2. desfiintarea monopolului infailibilitatii critice
    3. postmodernizarea discursului critic si a metodelor de investigatie istorica
    4. adoptarea unei pozitii teoretice pluraliste, eliberata de prejudecati si inhibitii
    5. dinamitarea festivismului canonic
    6. democratizarea canonica
    7. liberalizarea concurentialitatii istorice

    http://dreamworld.syndicart.net/forum/viewtopic.php?t=419&postdays=0&postorder=asc&start=45

    „Triumfalismul critic si istoric poate fi radiografiat. Indaratul unui paternalism cultural adesea semidoct, se intrevad prejudeacti (prejudecata modernista, prejudecata modelului unic, prejudecata elitista), complexe si inhibitii (alergii la ideologia postmoderna, false pudori in fata literaturii triviale, reglementari timide sau ultimative ale regimului lexical in literatura, ca la 1867), limitari inocente (lecturi critice ramase, in cel mai bun caz, la nivelul anilor saptezeci) si o opacitate sensibila pe care pretentiile de ubicuitate intelectuala ale triumfalistilor nu reusesc sa o camufleze. Depasiti de evolutia culturii, dar increzatori in incompetenta lor, criticii si istoricii concervatori se dovedesc in mare parte incapabili nu numai de prospectie, ci si de o retrospectie literara incitanta. Dezvoltand incoerent premise gresite, folosind sisteme de referinta rizibile si, ceea ce este mai grav, exteriorizandu-si stereotipurile mentale intr-un discurs pe cat de pretentios, pe atat de anacronic, ei nu mai prezinta nici o garantie de elasticitate.” (p.112)

    #1730 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    „Defazajul sensibil, ca si amatorismul ‘metodelor’ de investigatie critica si istorica, se datoreaza, pe de o parte, persistentei unui clientelism literar parazitar (prin intermediul caruia celebritatea oficiala se poate negocia intre prieteni), iar, pe de alta, presiunii nostalgice a vremurilor trecute (inclusiv a celor totalitare), care asigurau discursului intelectual o aura naiva de sacralitate estetica. Aceste doua mari motive, carora li se adauga seria prejudecatilor culturale inca operante, reflecta actuala necompetitivitate a criticii si sitoriei literare romanesti.
    In prezent, reformularea notiunii /rolului criticii si istoriei literare s-ar putea realiza prin urmatoarele mijloace:
    1. relativizarea ‘marilor adevaruri’ de istorie literara;
    2. desfiintarea monopolului infailibilitatii critice;
    3. postmodernizarea discursului critic si a metodelor de investigatie istorica;
    4. adoptarea unei pozitii teoretice pluraliste, eliberata de prejudecati si inhibitii;
    5. dinamitarea festivismului canonic;
    6. democratizarea canonica;
    7. liberalizarea concurentialitatii istorice.
    (p.112)

    #1731 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    …”Si atunci, cui, mai exact, ii revine responsabilitatea (…) reconstructiei canonice? Intr-un peisaj literar bantuit de mercenari culturali, tarat de complexe provinciale sau nationaliste, inecat in iluzia generalizata a genialitatii si omniscientei, isterizat de nostalgia modelului tutelar (Eminescu, G.Calinescu, Marin Preda, Nichita Stanescu etc.) in numele caruia metodistii ‘patriotismului cultural’ poarta cruciade zgomotoase sub stindardul suficientei de sine, speranta schimbarii radicale nu poate apartine decat mintilor celor mai tinere, pentru care era ciberneticii, ca si cea a liberei circulatii peste (toate) hotarele, nu reprezinta o amenintare sau un motiv de stress, ci banala normalitate cotidiana. La urma-urmei, asa cum in politica democratia nu poate fi cladita de cei carora le-a lipsit exercitiul ei, nici in literatura inovatia nu poate veni din partea celor pentru care a fost de neconceput.” (p.113)

    AH,BD! nr. 2, „Generatii II”, iunie 2000, p.12 „VIRTUAL: ACUM IL VEZI SI NU E”
    http://ahbd.syndicart.net/numar.php?nr=7

    Urmeaza „CONTRABANDA CU IDEI RADIOACTIVE”

    #1732 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    CONTRABANDA CU IDEI RADIOACTIVE

    Am mai citat din acest articol din cartea lui Ion Manolescu, dar o mai facem si aici, mai pe larg, la rand, in intregirea unui tablou al momentului benzii desenate care „uite-o, nu e!”, din care se va intrezari ce este ea si poate fi, dar si ce nu e si de ce:
    „Contaminarea deliberata a publicului cu virusul prejudecatilor urmareste declansarea si apoi consilodarea acestui reflex de vasalitate culturala care sa descurajeze intiativele ‘subversive’ si sa le asigure elitistilor o salubrizare eficienta a turnului de fildes pe care il ocupa. In ultima instanta, manipularea unidirectionala a mentalitatilor echivaleaza cu o forma de totalitarism intelectual inacceptabila in postmodernism.
    Pe de alta parte, exista suficiente motive pentru ca operatorii aseptizati ai turnului de fildes sa fie banuiti de ipocrizie, iar viitorul apropiat sa dezvaluie imaginea unor cavaleri canonici impenetrabili in public (unde ar sustine vehement intangibilitatea estetica a prozei lui Calinescu sau a simfoniilor lui Beethoven), dar fragili in intimitate (careia i-ar dedica lectura ultimului SAS ori auditia spumoaselor cantece de inima albastra cu Zavaidoc sau Albesteanu).”
    (paginile 115-116)

    „In general lipsiti de suplete intelectuala, exponenti ai unei ‘rigiditati cadaverice’ a discursului si asa desuet, ei isi conserva statutul intr-un peisaj cultural traumatizat de sechelele ideologice politice a trecutului si ingrijorat de perspectivele teoretice ale viitorului. Raspunderea ca lucrurile au ajuns aici si ca in Romania post-decembrista nu are loc o negociere a relatiei centru / margine (daca nu o dinamitare directa a puterii culturale anchilozate) este impartita in mod egal: intre pasivitatea resemnata a generatiei ’80 si lipsa de initiativa a seriilor literare care si-au facut aparitia dupa momentul revolutiei de studio. In ce masura studioul va fi inlocuit cu masa tratativelor sau cu mai dinamicul camp de batalie, ramane de vazut.” (pagina16)

    „Printr-o ironie a sortii, festivismul receptarii superlative a ‘poetului national’ contrazice pronosticul negativ al ‘vocii lirice’, oferindu-i, peste ani, recompensa simbolica binemeritata, insa rezultatul final -‘mumificarea’ canonica – pare la fel de nefericit si de indezirabil:
    ‘Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
    Nu slavindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
    Sub a numelui tau umbra.
    Iata tot ce te asteapta.
    Ba sa vezi… posteritatea este inca si mai dreapta’

    (pag.120)

    http://sanki.syndicart.net/volume.php?vol=5

Vizualizare 15 articole - 121 la 135 (din 141 în total)
Răspunde la: FITI IN CARTI!
Informația ta: