Interviuri luate si date

Vizualizare 15 articole - 1 la 15 (din 48 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #409 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    De ce interviu? Ca sa-l citim pe artist pe viu!

    #4884 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Dragos Jieanu, artist digital
    CITITOR SF, 5 februarie 2009

    Poti sa ne descrii in cateva cuvinte cu ce te ocupi acum si sa ne faci un scurt istoric al activitatii tale?

    Sunt lead artist la INDG Amsterdam si CEO la HotShots VFX. Lucrez in domeniul artei digitale de peste 9 ani. Am inceput la 18 ani ca angajat al departamentului de promo al Antenei 1, unde mi-am facut si “ucenicia” timp de 3 ani, avand privilegiul sa cunosc niste oameni exceptionali. A urmat o colaborare cu PROTV de un an, si apoi cu cateva companii din Europa. Am studiat arhitectura la Facultatea Ion Mincu din Bucuresti.
    Desenul a fost o pasiune inca din scoala generala. Poate si din cauza perioadei de tranzitie din 89 cand prindeam 20 de minute de desene animate pe zi si ocazional o caseta video cu Tom si Jerry sau un Rahan. Ajungi sa apreciezi fiecare secunda de animatie, fiecare cadru in parte. 🙂
    Mai in gluma, mai in serios, cred ca desenul e baza de la care au plecat toti artistii digitali de azi. Fara o inclinatie artistica nu cred ca rezisti in industrie. Nu e chiar lapte si miere, nu degeaba se spune ca arta cere sacrificii. In spate se ascund ani de munca si studiu.

    Ne poti impartasi care este mecanismul de creatie al uneia dintre imaginile tale. Ce metode si unelte folosesti? Cu ce programe preferi sa lucrezi pentru a-ti slefui lucrarile?

    Slefui haha, simpatic 🙂 Sistemul de lucru din spatele lucrarilor digitale se aseamana foarte mult cu cel analog. Se aplica aceleasi reguli de baza. Difera tool-urile. Eu sunt 3D artist la baza. Am inceput cu 3D Studio Max inca de pe vremea versiunii beta si de-atunci tot mai descopar chestii 🙂 Lucrez de asemenea cu Photoshop, un soft foarte popular la noi, folosit cu precadere de fetele de pe Hi5 in scopul “tunarii” partilor cheie 🙂 ) Deci da, lumea face si altceva cu Photoshop decat marirea sanilor virtual sau micsorarea soldurilor 😛 . After Effects e iarasi un tool indispensabil, indeosebi pe partea de compositing sau motion graphics.
    Softuri sunt multe, important e sa stapanesti cateva de baza. Am folosit o groaza de softuri de-a lungul timpului, unele le mai folosesc si azi: VUE, Realflow, Mudbox, Maxwell, Shake, Boujou, etc.

    Consideri ca imaginile tale se afla sub influenta vreunui artist?Ai avut vreun model anume de-a lungul evolutie tale?

    Clar, toti avem un model. Eu am fost influentat in mare masura de lucrarile lui Dusso . In timp am oscilat intre, Ryan Church , Khang Le , James Paick etc.

    Din profilul tau am aflat ca lucrezi ca freelancer. Ai proiecte indeplinite pentru firme sau persoane interesate de munca ta, premii luate? Consideri ca exista viitor in Romania pentru o persoana ca tine pasionata de acest tip de arta?

    Asta fac de 9 ani incoace. Am lucrat cu “N” clienti, de la televiziuni la firme romanesti sau straine de prestigiu, pana la videoclipuri sau filme de Hollywood.
    Am evitat tot timpul sa ma incadrez pe-o nisa. Nu sunt omul extremelor, prefer echilibrul, de la 3D la 2D, fotografie la animatie, visual effects sau motion graphics. Consider ca e mult mai sanatos, ca artist, sa experimentezi toate mediile de creatie. Din fiecare inveti cate ceva. Desigur, nu zic sa alergi dupa 10 iepuri, ca n-ai sa prinzi nici unul, ci sa le iei pe rand, sistematic, sa ajungi la un anumit nivel de profesionalism macar intr-unul, dar sa nu ramai intepenit, ci sa fii flexibil si deschis la tot ce tine de creatie. Omul cat traieste invata, iar arta, ca si medicina, e un domeniu care nu te lasa sa te afunzi in monotonie…
    Viitor? In Romania? In meseria asta exista viitor si-n Zanzibar 😉 Iar ca dovada sta Craig Mullins, dupa parerea mea unul dintre cei mai buni artisti digitali, care s-a mutat in Hawaii cu familia si lucreaza din resedinta lui de pe plaja 🙂 Nu exista granite in arta digitala. Totul se produce pe computer si se transfera online. Internetul este piata de desfacere, iar acces la internet ai si in Siberia.

    Ce te determina sa urmaresti mai ales aspecte si teme fantastice in lucrarile tale? Crezi ca iti ofera o arie mai larga de abordare?

    Ca bine zici…de ce am ales subiectul asta. Cand am pornit cu grafica digitala, prin 2000, scopul tuturor era unul: sa atingi realismul extrem. Nu existau plug-ins pentru iluminare globala sau alte nebunii de genul. Totul trebuia trucat, mintit. So I went with the flow, facand interioare, incercand sa depasesc look-ul artificial pe care-l dadeau softurile 3D din vremea aia. In timp am reusit, dar m-am lovit de alta problema. Postand pe forumuri de arta digitala, lumea ma intreba cu ce aparat am facut pozele, incadrand lucrarile la sectiunea de fotografie. Atunci am avut o mica revelatie, ce-ar fi daca aduci o lume complet diferita de ce vezi zi de zi, la acelasi nivel de realism? And so I began my quest 🙂
    Un Ozn azi, un Ozn maine 🙂 ) Le puteam duce la un realism extrem dar ma loveam de o alta bariera: conceptul, povestea din spatele lucrarilor. Iar asta e alta problema, tine de alte skill-uri pe care abia in ultimii ani am inceput sa le explorez: desen si pictura. 🙂
    Cum spuneam mai sus, omul cat traieste invata…si ca sa nu-ti pierzi avantul e bine sa te reinventezi din cand in cand, sa-ti stabilesti noi tinte. Apoi, “rabdare si tutun”. 🙂

    Ti-ar placea sa colaborezi cu o editura pentru o coperta de carte?Daca da, crezi ca onorariu tau ar fi prohibitiv pentru demararea unei astfel de colaborari?

    De ce nu, ar fi o experienta in plus 🙂 Nu-mi place sa spun NU din principiu. “Bring it on!” 🙂 ) Cat despre onorariu, asta cred ca tine de complexitatea lucrarii si libertatea de creatie.

    Sperante de viitor sau proiecte propuse?

    Sper sa ajung sa fac un film. Restul sunt detalii. 🙂

    Preluare http://www.cititorsf.ro/2009/02/05/interviu-dragos-jieanu-lead-artist/ unde se gasesc si cateva lucrari ale lui Dragos si comentarii

    Succes, Dragos!

    Nu ma uita cand faci filmul, te rog!
    Name a pixel after me 🙂

    #4885 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Ioan Dumitrescu, artist digital
    CITITOR SF, 28 ianuarie 2009
    (fragmente)
    Te-am ruga sa descrii in cateva cuvinte cu ce te ocupi acum. Din profilul de pe galeria ta am aflat ca ai 21 de ani. De unde esti? Mai esti la facultate? Lucrezi in timpul liber? Cum ai inceput sa desenezi?

    Ma numesc Ioan Dumitrescu am 21 de ani si sunt din Bucuresti. De mic visul meu era sa devin astronaut, eram fascinat de spatiu de rachete de nave de orice imagini cu spatiul si nu ratam nici o emisiune la Tv. Am inceput sa desenez de mic insa nu priveam desenul ca o viitoare profesie. Cu timpul desenam din ce in ce mai rar, in gimnaziu nepunand mana pe creion. Liceul a fost unul de mate info intensiv si doar spre sfarsitul lui mai desenam ceva inspirat din warcraft. Odata ajuns la cibernetica, la ASE, atunci unele rotite de cativa ani oprite au inceput sa se miste si anume, un alt vis, de a deveni arhitect si alaturi de el…concept designer/ilustrator pentru filme, jocuri, carti.
    La scurt timp a urmat admiterea la arhitectura pe care am abordat-o fara nici un fel de plan sau pregatire si pe care am picat o la fel de dezinvolt, dar n-am renuntat si am dat si intrat la alta sectie in cadrul facultatii. Timp de un semestru cu 3 cuvinte in cap “arhitectura si concept art” desenam orice imi trecea prin minte de la environments pana la tevi si cabluri. In anul imediat urmator am intrat la Arhitectura unde sunt si acum anul 2 si am renuntat la cibernetica. De atunci incerc sa desenez cat mai mult impacand pasiunile pentru arhitectura si concept art.

    Ne poti spune si noua care este mecanismul de creatie al unei asemenea imagini. Ce metode si unelte folosesti? Cu ce programe preferi sa lucrezi pentru ati slefui lucrarile?

    Mecanismul din spatele imaginilor mele este unul singur: povestea, the story. Incerc ca fiecare ilustratie sa spuna o poveste, prin elemente, prin detalii, prin culori, prin compozitie, prin orice se pot exprima sentimente, sugera simboluri, sa contina actiune, conflict, linistea dinaintea furtunii etc, asa incat povestea sa creeze imaginea si sa ajute la construirea ei. In “concept design” se aplica aceleasi set de “reguli“, incercand sa dai obiectelor o istorie, o poveste care sa le animeze si sa le faca mai interesante.
    De obicei incep sa schitez o imagine in creion cautand paginare, compozitii, forme fara sa pun accent pe detalii sau alte lucruri insa pastrandu-le in vedere pentru mai tarziu si apoi o pozez/scanez, ajungand in Photoshop (orice program de gen poate fi folosit) unde folosesc procesul de “painting”.
    Daca deja am o imagine definita in cap a ceea ce vreau sa obtin, pot incepe imediat sa lucrez. Daca nu am cunostiinte legate de subiect sau nu am “inspiratie” ma documentez si incerc sa introduc, sa modific, sa alterez ce descopar pana cand am o baza pentru restul imaginii.

    Consideri ca imaginile tale se afla sub influenta vreunui artist, ai avut vreun indrumator spiritual de-a lungul evolutie tale?

    Inpiratia mea provine din multe domenii, filme, carti, realitatea fiind insa cea mai buna si mai darnica.De multe ori vad obiecte, texturi pe strada si ma gandesc ca ar merge folosite acolo sau formeaza diferite forme sau vad o cladire si in urmatorul moment o vad transformata intr-un turn la care e legata toata reteaua electrica sau pot vedea creaturi marunte cum cad odata cu ploaia si incep sa creasca pe cladiri ca niste bureti sau corali dezintegrandu-le, etc. Acum am dat niste exemple sarace, in comparatie cu potentialul adevarat.
    Cred ca cel mai mult m-au influentat cartile pe care le-am citit de la Jules Verne, Jack London (care multa vreme in gimnaziu nu ii lasam din mana), dar si altii, pana la David Brinn(dupa a carui carte am si facut o ilustratie) sau si alti scriitori SF.
    Urmeaza acum inspiratia venita de la alti artisti incepand cu pictorii, vechii maestri:Michelangelo, Rubens, Rembrandt, Gerome, Velasquez, Grigorescu care de curand il studiez si incerc sa fac copii dupa picturile lui, Sargent si lista continua, trecand si la cei din domeniul ilustratiilor de carti sau concept art-ului: Martiniere (care m-a influentat foarte mult), Syd Mead, Giancola Donato, Ryan Church si multi multi altii…watch-out-to-whom-youre-praiyng

    Ai proiecte lucrate pentru firme sau persoane interesate de munca ta, premii luate? Consideri ca exista viitor in Romania pentru o persoana ca tine pasionata de acest tip de arta?

    Da am lucrat pentru diferiti clienti in industria jocurilor, am facut coperti, am fost present cu imagini in reviste sau alte ilustratii. Sper sa intereseze mai multe persoane, munca mea, in viitorul apropiat, insa trebuie sa mai lucrez la portofoliul meu, Dupa cu mse stie concurenta este destul de acerba si ca urmare reclama proprie trebuie sa fie pe masura, insa trebuie sa avem in vedere ca si timpul este limitat 🙁
    Iar in ceea ce priveste premiile, am fost rasplatit cu Online Awards, daca le pot numi asa, oferite de site-uri pentru diferite imagini.Viitor exista…internetul(sau lumea?) este mare, nimeni nu este limitat intr-un anumit domeniu la tara in care locuieste.

    Ce te determina sa urmaresti mai ales aspecte si teme fantastice in lucrarile tale?Crezi ca iti ofera o arie mai larga de abordare?

    Ma simt cel mai atras de genul Fantasy sau Science Fiction datorita personalitatii, presupun si a lucrurilor care imi fac placere sa mi le imaginez si apoi sa le desenez, insa nu refuz abordarea unui subiect diferit. In general aria de abordare depinde de imaginatie dar conteaza si cat de “fumat” ca sa zic asa a fost respectivul subiect. Exista o satisfactie cand creezi ceva ce nu a mai fost vazut sau gasesti o alta interpretare la un subiect foarte uzat.

    Ti-ar placea sa colaborezi cu o editura pentru o coperta de carte? Daca da, crezi ca onorariu tau ar fi prohibitiv pentru demararea unei astfel de colaborari?

    Am mai colaborat pentru o coperta la o carte din afara si nu au existat neintelegeri.Insa nu am avut relatii cu vreo editura romaneasca pentru vreo coperta, am vazut ca se mai scot carti Sf fantasy si copertile cam lasa de dorit din pacate.In SUA, Franta sau chiar tari din fostul bloc comunist am observat ca se pune un accent mare in imaginea cartii, prima fiind coperta, si care ilustreaza un eveniment sau o caracteristica definitorie a cartii. Este primul lucru care il vezi la cartea respectiva. Apoi review-ul de pe spate si abia dupa incepi sa citesti. Cred ca trebuie sa atraga nu numai privirea ci si curiozitatea. Aici editorul si art directorul trebuie sa aiba incredere in artist si sa nu ii dea in cap…si sa-l lase sa faca ce stie mai bine.
    Onorariul depinde de cat timp/munca se pune intr-o imagine, ce se cere de la artist pentru respectiva imagine. Asa ca onorariul meu merita incercat 😀

    Sperante de viitor sau proiecte propuse? O adresa de contact la care sa poti fi gasit?

    Sperante si proiecte sunt multe 🙂 acum mai sunt lucruri care nu depind de noi. Pot fi contactat in vederea unor colaborari la adresa Imi cer scuze dar de “pro bono” work se prea poate sa nu am timpul necesar.

    Mai multe + imagini si comentarii http://www.cititorsf.ro/2009/01/28/interviu-ioan-dumitrescu-romanian-concept-artist/

    Ma bucur ca fandomul se uita din nou spre artisti, fie ei conceptualisti, bedeisti, ilustratori. Mai bine foarte tarziu… decat prea tarziu.
    Aici, Dragos, Ion si mai sunt inca… majoritatea lucrand prin lume pentru lumea-ntreaga.
    Chestia cu copertele este aberanta – se merge contra sensului: nonsens(e)!
    Cartea este un obiect. Prima impresie te face sa o iei sau nu, mai ales cand numele de pe coperta nu-ti spune mare lucru.

    Tinerii artisti romani, nu-s chemati, pentru ca nimeni nu-i cauta. Ca peste tot, si-n editura, merge cu “ai pe cineva care…?” si cu “merge si-asa”, cu “moca sa fie, sau cel mult ieftin”.
    S-a-ntamplat ceva din ianuarie 2009!?

    Cartile mele de la Nemira au coperte ilustrate de Tudor Popa. Pe unele le citisem, pe cele mai multe nici nu le-am deschis.
    Exemplul extrem este al regretatului Frazetta care a ilustrat copertele cartilor cu Conan, pe care nu le-a citit. Acestea au fost un imens succes, iar imaginea lui Conan fusese fixata de el. “Nu stiu cati dintre cei care le-au cumparat, le-au si citit” 🙂

    Bafta, Ioan!

    #4886 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    … singurul grafician profesionist de bandă desenată din România
    Sandu Florea este cel mai prolific creator de BD din România, autor a 9 albume BD şi a zeci de benzi desenate publicate în reviste şi almanahuri. Este, de asemenea, singurul artist român de BD publicat constant în Statele Unite, colaborator al Marvel, DC Comics, Dark Horse sau Chaos Comics, cu un portfolio de peste 120 de titluri. Este pasionat de science fiction şi un campion al genului în România. De ce? Citiţi interviul care urmează…
    Sunteţi un personaj foarte cunoscut în mica lume a creatorilor români de bandă desenată. Pentru cei din afara acestui univers, însă, opera şi viaţa dvs. sunt un semn de întrebare. Ce le puteţi spune despre dumneavoastră cititorilor revistei Anticipaţia ?

    M-am născut în 1946 în comuna Ghelari, judeţul Hunedoara. Sunt de profesie arhitect, dar am debutat în grafică de carte şi benzi desenate în 1968, cu un serial comic intitulat “Năzdrăvăniile lui Păcală”, în revista Luminiţa… Pe parcursul următoarelor două decade am publicat nouă albume de benzi desenate la diverse edituri, colaborând în acelaşi timp la toate revistele pentru copii şi tineret ale vremii. Pe lângă decernarea câtorva premii în ţară, unul din albumele mele “În lumea lui Harap Alb” a obţinut premiul I la Eurocon ‘80, Stressa, Italia. În 1991 am plecat din ţară împreună cu familia şi m-am stabilit la New York, unde trăiesc şi în prezent. De atunci am lucrat fără întrerupere în industria de comicsuri americană şi aş putea spune că sunt singurul grafician profesionist român care trăieşte exclusiv din benzi desenate.

    Poveştile pe care le-aţi ilustrat acoperă cele mai variate domenii, de la istorie la basm, de la folclor la fantastic. Primul dvs album este, însă, unul science fiction (“Galbar”, după o povestire de Ovidiu Şurianu). Cum şi când v-aţi apropiat de SF?

    Ca orice tânăr interesat de moduri noi de expresie, diferite de literatura oficială comunistă din anii ’60-‘70, am fost atras în mod firesc către literatura de anticipaţie. Pe lângă basm, folclor şi literatura fantastică, acest gen oferea o platformă de lansare ideală pentru un creator de BD care, după cum bine ştiţi, ilustrează printr-o succesiune de imagini o lume mirifică, cu personaje şi acţiuni cât mai neobişnuite. Ca urmare, am început să activez în două din cenaclurile epocii: Solaris – Bucureşti, în timpul facultăţii, şi H.G.Wells – Timişoara, după absolvire. La Timişoara l-am cunoscut pe scriitorul Ovidiu Şurianu, cu care am colaborat la realizarea primului album BD cu tematică SF din România.

    “În lumea lui Harap Alb” a câştigat în 1980 premiul pentru bandă desenată la Eurocon-ul de la Stresa, Italia. Ce a însemnat asta pentru dumneavoastră?

    “În Lumea lui Harap Alb” a fost un album BD experimental în care am încercat un mod de abordare nou pentru acest gen de artă. În loc de o succesiune de casete desenate, am introdus conceptul de “spaţiu continuu” cu un desen fluid, flexibil la nuanţele narative sugerate de fantastica lume a basmelor lui Ion Creangă. Consider că această abordare este contribuţia mea personală la dezvoltarea sistemului narativ al benzilor desenate.
    Premiul a fost o surpriză totală pentru mine şi a constituit un moment important în cariera mea de desenator. El a fost o confirmare că drumul ales e cel bun şi mi-a dat curaj să continui şi pe mai departe eforturile în această direcţie, chiar după ce am plecat din ţară în 1991.

    Ce caracteristici trebuie să aibă un text pentru a putea fi transpus în banda desenată? Ce căutaţi la un astfel de text, la unul science fiction în special?

    Pentru ca un text deja existent să poată fi convertit la BD, trebuie să conţină elemente vizuale, uşor de reprodus şi inţeles grafic, şi să aibă o acţiune coerentă, cu cât mai multe dialoguri. Sunt puţine povestiri scurte SF româneşti contemporane care se pot adapta în BD, deoarece majoritatea lor sunt statice, nu au o acţiune cu elemente vizuale şi nu au dialoguri suficiente – dialoguri care sunt nu doar caracteristice, ci şi necesare benzilor desenate.

    Dar există şi benzi desenate fără dialoguri… Arzach, de Moebius, e un exemplu.

    Fără indoială că se poate povesti şi asa; octombrie 2001 a fost chiar “luna tăcerii” pentru Marvel – patru săptămâni în care toate titlurile publicate de ei nu aveau cuvinte. Dar dacă privim banda desenată ca pe o industrie, ea se bazează pe capacitatea de a povesti, de a emoţiona; şi e mult mai greu să faci asta fără cuvinte, fără dialoguri.

    De aceea cred că este mult mai bine să se scrie un scenariu special pentru o bandă desenată. Din experienţa mea americană, acest lucru se poate face în două feluri: scenariu sub formă de “plot” (rezumat al acţiunii) care contine povestirea desfăşurată pe pagini fără dialoguri (care se scriu ulterior, după ce artistul a desenat paginile), sau “full script” cand povestirea are dialogurile scrise de la început. Prima metodă are avantajul că artistul poate veni cu idei vizuale neaşteptate şi textul final se va potrivi mai bine imaginilor desenate, dar asta depinde în mare măsură de abilitatea scriitorului de a se adapta la nou. Unul dintre promotorii acestei metode a fost Stan Lee, celebrul creator al personajelor din universul Marvel.

    Care este comics-ul la care aţi lucrat cu cea mai mare plăcere? Dar comics-ul cu cel mai bun “storyline”?

    “The Executioner” a fost o serie de 10 comics-uri pe care le-am desenat şi tras în tus pentru Innovation Comics şi Vivid Comics. Ele constituie o adaptare BD a celebrei serii de romane “The Executioner” care a fost un bestseller în anii ‘80. Am avut o foarte fructuoasă colaborare cu Don Pendleton, autorul seriei, un om de o delicateţe deosebită.
    “X-Men: the End”, seria de 18 comics-uri la care lucrez în prezent ca inker (inker-ul e cel care trage în tus desenele realizate de penciller – desenatorul în creion) are o poveste foarte complexă. Chris Claremont este scriitorul cel mai bine cotat din industria americană de comicsuri şi la acest proiect capacitatea lui imaginativă a depăşit orice limită. Este povestea SFÂRŞITULUI echipei de superoi cunoscuţi sub numele de X-Men; ea are loc peste 15 ani, iar seria a stârnit un mare interes în rândul fanilor deoarece mulţi dintre eroii lor favoriţi mor pe capete şi toţi aşteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă mai rămâne cineva în viaţă la sfârşitul serialului… O apocalipsă BD, deci.

    De curând, aţi facut o mare surpriză iubitorilor de banda desenată din România – o nouă revistă de BD, cuprinzând şi lucrări ale unor autori români. Ce înseamnă Carusel pentru dumneavoastră?

    Revista Carusel a apărut imediat după Revolutie şi a fost o încercare, cu mijloacele modeste (materiale şi artistice) ale vremii, de promovare a artei benzilor desenate la noi în ţară. Numele revistei este acelaşi cu al unuia din albumele mele BD, apărut în 1983, şi reflectă fidel intenţia mea privitor la această revistă: un carusel al povestirilor care se învârte fără sfârşit, spre deliciul nu numai al spectatorilor mari şi mici, dar şi al celor care participă la efortul de a menţine maşinăria lui în perpetuă mişcare.
    Seria nouă a revistei Carusel, al cărui prim număr a fost publicat recent, a beneficiat de experienţa mea americană, acolo unde am avut norocul de a vedea la lucru artiştii, editorii şi fanii cei mai buni din lume. De la ei am învăţat că numai talentul nu este de ajuns şi că fără perseverenţă şi efort organizatoric nu se poate pune pe picioare o publicaţie de calitate.
    Revista a fost reînfiinţată cu scopul declarat de a ajuta mişcarea BD din România, oferind o porţiune generoasă din sumar tinerilor talente care au mare nevoie de o platformă de lansare – fără de care o întreagă generaţie de desenatori BD n-ar reuşi să iasă din stadiul cronic al amatorismului infantil. Ei sunt direct interesaţi să colaboreze şi să promoveze această revistă prin toate mijloacele. Avem talente reale, care trebuie doar cultivate pentru a da rezultate de excepţie. Visul meu este ca nu peste mult timp valoarea colaborărilor interne să depăşească pe cea a materialului “de import” şi, treptat, ca întreaga revistă să fie în întregime realizată de catre artiştii români. Vă mulţumesc şi vă urez să citiţi cat mai multă bandă desenată!

    Sandu Florea
    New York
    May 2, 2005

    A consemnat: Eduard Pandele

    #4887 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    http://upps-sajt.com/
    Intrerviu pentru Strip Pressing
    BALKANSKA PRAVILA:

    INTERVJU S MARIAN-OM MIRESCU-OM
    MAXIM U BEOGRADU

    Marian Mirescu, strip autor i profesor iz Krajove , jedan je od najagilnijih promotera stripa u Rumuniji. Aktivan u svim dešavanjima u stripu, izdavač, crtač, scenarista, pedagog, prošle je godine, zajedno sa crtačem Cristianom Pacurariuom osvojio Grand Prix na međunarodnom salonu stripa u Beogradu…

    http://upps-sajt.com/index.php?option=com_content&task=view&id=1153&Itemid=48

    #4888 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Interviu care nu a mai aparut in cartea „Istoria BD in Romania” 2010
    Intrebari de Alexandru Ciubotariu, unul din autorii cartii

    Versiunea integrala

    1.Spuneti-ne cateva cuvinte despre dumneavoastra, despre studiile care le-ati urmat si cum v-au influentat cariera.
    Marian Mirescu: Primele amintiri sunt cu foi de hartie si creioane pe o masuta si cu primul televizor „din curte”. Au urmat 16 ani de instruire din care m-am ales cu o diploma in filologie.

    Studiile de arta au fost trei ani de scoala de arta („Cornetti”) din Craiova, in timpul liceului, cu Ion Hagiescu, care-mi prevestea o cariera de portretist. Tatal sau, sculptorul Eraclie Hagiescu, fusese indrumator al bunicului meu patern la Scoala de arte si meserii („Brancusi”) din Craiova.
    Studiul lingvisticii cu o lucrare de licenta de semantica si cel al tehnicii picturale intr-un atelier in care rasunau arii de opereta si ecourile scolii italiene de Belle Arte, m-au adus aici.
    Si-acum pot sa spun ca „il maestro” a avut dreptate: am facut cu placere portrete si inventez mereu personaje.


    2. De unde decizia de a face banda desenata? Cum a pornit acesta aventura?

    Marian Mirescu: A pornit din nevoia copilareasca de a-mi face propriul cinema, asa cum orice copil, de pilda, vrea sa „se faca” aviator si deja „se face” ca zboara. Am continuat sa fac acest cinema, realizand ca este mult mai mult decat un inlocuitor de cinema!

    3. Doar banda desenata sau aveati/aveti si alte activitati artistice care va completeaza?
    M.M.: Celelalte activitati artistice ma completeaza ca autor de benzi desenate: literatura, fotografia… Si marunte apucaturi precum modelarea, cioplitul, colajul, desene pe geamul aburit, vanarea de desene verzi pe pereti…

    4. Ne puteti spune cateva proiecte care va sunt forte dragi, care v-au impresionat? Care este lucrarea cu care va mandriti cel mai tare?
    M.M.: Proiecte entuziasmante de reviste in care am fost implicat au fost Orion, Quadrat, Helion si Carusel. La ultimul, Carusel, am avut placerea sa colaborez cu Daniel Rizea, Catalin Gospodin, Laurentiu Mates, Robert Simon, Nicolae Florin Radu, Alexandru Popa si Sandu Florea. Dintre cele personale, ramane, evident, AH, BD! care este un Work In Progress, unde colaborarile au fost nenumarate. Au mai fost participari la bookuri din Polonia, cu Joanna Karpovicz si Cristian Loghin, in SUA, cu Daniel si Catalin…

    Proiectele incepute mai de curand sau cu multi ani in urma sunt in diverse stadii, pentru unele poftind mai multi desenatori sa colaboreze… Fragmente s-au „ivit” ici si colo, fie ca benzi desenate de mine sau de altii, fie ca texte literare: Yorriquez, Dosar 2103, Aberatia, Ultimator, Mechonia, Salvator, Serpen…

    5. Urmariti miscarea (ce fac alti artisti) de la noi sau din afara? Aveti preferati? Care?
    M.M.: Da, cu mare placere si cu interes. Sunt aproape de cei doritori sa-si perfectioneze tehnica, sa invete acest limbaj special si sa faca… bedele!
    De asemenea urmaresc niste autori cu evolutii si destine pe care le gasesc interesante. Altfel, sunt multi artisti pe care-i „citesc” cu placere si descopar in continuare altii noi. De-a lungul anilor, asadar, au fost desenatori care au insemnat ceva in etapele formarii mele „tehnice”, pentru ca Banda Desenata este o arta complexa, care trebuie invatata. Apropo, scolile de arta ar trebui sa aiba cursuri de BD pentru complexitatea si expresivitate artistica, pentru inceput macar ca parte a istoriei artelor.

    6. Ne puteti descrie procesul creator? (de la primirea scenariului, sau de cele mai multe ori doar un text, pana la ce materiale folositi dar si surse de documentare)
    M.M.: As incepe dinainte de inceput.
    La inceput e dorinta si cuvantul.
    Scenariului poate fi o dezvoltare a unei idei, teme, mesaj sau adaptarea („bedeizarea”) unui text.
    Ca scenarist am in vedere abilitatile si preferintele desenatorului cu care colaborez. Acestuia ii pot oferi o descriere detaliata sau un sinopsis pe baza caruia purtam discutii. Este necesara familiarizarea cu contextul si cu personajele, prin documentare si vizualizare (concepte).
    Ca desenator, deci ca „autor”, in functie de complexitatea povestii, scriu un scenariu de uz intern in cifru personal si fac un decupaj pe pagini si casete odata cu primele schite (layout). Elaborez in continuare, desenand cat mai detaliat, modificand, corectand. Creionajul trece pe curat, in tus. Mai departe, pe computer fac finisaje, trasarea casetelor si amplasarea textului.

    Folosesc instrumentele clasice in ritualul premergator transei creatiei: ascutirea creioanelor, netezirea foii de hartie, momentul „fie ce-o fi” si aparitia primelor linii de grafit ca din senin…
    Folosesc si instrumente semi-clasice sau… neo-clasice: stilouri cu capete de penite, de pensule, sau tip Rotring, fetru (liner), dar si fotocopiatoare, scannere, PS, mai rar tableta etc.
    Totul incepe de fiecare data de la creion si hartie.

    Sursele de documentare au fost cartile, imagini si articole din reviste si ziare, propriile schite si fotografii… Acum este si internetul.

    7. Aveti subiecte/teme favorite?
    M.M.: Am abordat fantasticul introspectiv si comicul coroziv si in ignorarea cititorului mediu, fiind liber de constrangeri, ca neprofesionist. Am intitulat una dintre lucrarile mele „absconse” chiar asa: „Aberatie”!

    Cand desenez ma gandesc mai putin la public si mai mult la cititorul meu. Si ca sa va fac si un desen, imaginati-va un actor pe scena in timpul unui monolog. El detecteaza in public o persoana prin care se branseaza la public. Cand si cand va compara reactia acesteia cu a altora, aleatoriu, iar monologul este ajustat, avand grija totusi sa nu-si dezamageasca spectatorul (cititorul).

    8. Ne puteti spune de unde inspiratia si deprinderea de a spune o poveste in imagini?
    M.M.: Inspiratia in scrierea Povestii, scenariul, vine din atitudine, o traire si o viziune personala, dintr-o experienta de viata. Este o „pornire”, o scanteie. Inspiratia scenaristului vine si din lecturile sale, de la instruire; este una culturala.

    Deprinderea de desenare a Povestii, de realizare a produsul final, bedeaua, vine dintr-o experienta artistica, ca un exhibitionism bine temperat.
    Si in cele din urma scenaristul si desenatorul se inspira reciproc!

    Autorul (complet) sufera sciziunea scenarist-desenator dintr-un inceput, dupa care… intram in psihanaliza, care este alta Poveste!

    9. Cum a fost prima data cand ati fost publicat? A fost diferit fata de o lucrare grafica propriu zisa? Capata o noua viata? Simteati ca multiplicarea o transforma?
    M.M.: Prima data e… ca prima data. Revelator! Multiplicarea confera un statut aparte lucrarii grafice, de care trebuie tinut cont la realizarea ei. O instraineaza.
    Prima publicare, in revista liceului, mi-a aratat cat de importanta este punerea in pagina. Ilustratiile mele pareau stinghere si inexpresive suspendate printre texte. Desenele erau trase in tus pe calc, iar reproducerea lor a fost fidela, nimic de zis.

    Urmatoarea experienta a fost cu planse BD realizate pe hartie cu un grafism foarte incarcat. Povestea de zeci de pagini era concentrata pana la anihilare… in cateva pagini, iar hasurile erau multe si inutile. Pregatirea pentru tipar cu fotocopiere, transferuri succesive, chimice si fizice, si iar pe hartie, in sute, mii, sute de mii de exemplare… a avut ca rezultat o imagine aproximativa si rece.
    Pentru a da viata acestei imagini multiplicate tipografic, pentru a o face mai calda, mai vie, pregatirea trebuia facuta cu mult inainte. A fost o lectie despre claritate: concentrarea naratiunii si efuziunea grafica omoara Povestea.
    De-atunci a aparut si „cititorul” meu si a inceput epurarea grafica. Nu mai faceam Arta, faceam BD!

    Tehnologia tipografica a avansat enorm si acum poate reda cel mai mic detaliu, dar n-a schimbat nimic fundamental. Cea digitala ar putea-o face.

    10. Stiu ca v-a preocupat mult produsul final – lucrarea tiparita. V-ati adaptat si tehnica pentru a iesi cat mai bine la tipar. Spuneti cateva cuvinte.
    M.M.: Inainte de a ma folosi de finisarile pe computer, aveam grija sa folosesc o hartie cat mai buna, creioane si gume in antiteza armonioasa, un tus bun si un instrument cat mai precis. Cautam linia in paienjenisul de hasuri. Transformarea hasurii laborioase in linie era o provocare. O lectie din care am invatat ca fiecare lucrare in parte este o provocare. Au fost si experimentari pe suporturi inedite cu scule improvizate, pe care nu le-am folosit ca atare in bedele. Nu inca..

    O „disciplina” s-a instaurat si in colorare. Acum, varianta digitala cu rezolutie, marime, calibrare, separatie culori, hartie… Dar totul la indemana, pe taste!
    Sa nu uitam cu toate astea ca la masa cu hartie si creioane incepe totul.

    11. Mai stiu ca v-a preocupat mult procesul publicistic. Sunteti printe primii care au initiat curentul auto-publicarii, al auto-promovarii. Spuneti-ne de primele tentative pana la ultimile aparitii.
    M.M.: In aceasta ipostaza, de editor de fanzine, m-a preocupat intr-adevar procesul publicistic, editarea si produsul final, tehnica, tegnologia, forma si continutul. Si este normal sa fi dorit ca produsul sa fie unul interesant: atractiv, divers, bun! Si am cautat colaborarea cat mai multor bedeisti si formarea de echipe de lucru. A fost o joaca de-a editura, fanzinele aparute fiind mai degraba niste prototipuri de reviste BD.
    Primele tentative au fost fanzine studentesti SF machetate prin colaj si multiplicate la rotaprint, cum a fost SFLASH al cenaclului SF Victor Anestin prin anii 80.
    Ultimele sunt AH, BD! din 1996, Sanki si COMIC +, care pot fi rasfoite si virtual.

    12.Ati promovat multi tineri. Spuneti-ne cateva cuvinte.
    M.M.: Am impartasit din experienta mea in colaborarea cu ei. Pentru cei mai multi dintre ei, banda desenata a fost o etapa in cariera lor sau in viata lor.
    Am lucrat in presa multi ani si am avut posibilitatea sa promovez multi tineri, strecurand cu orice ocazie si cu orice pretext o ilustratie, o caricatura, un strip…

    Am avut cu totii de castigat, ca in orice proces de predare/preluare… a stafetei.
    Gandul meu era la o scoala de BD in cadrul unei „aliante” a desenatorilor, o asociatie de promovare a artelor desenului si formaresi aparare a desenatorilor. De aici si numele ei, „Syndicart.” Bineinteles, nimic oficial. Adica juridic. Ne jucam inca, in continuare copilarim.

    13.Aveti proiecte de banda desenata nepublicate, lucrari care nu au vazut niciodata lumina tiparului?
    M.M.: Da. Printre ele sunt si lucrari asupra carora revin mereu, in timp: le completez, le dau o alta forma, reiau si lucrari publicate in conditii de presiune si de constrangeri de tot felul.
    Cateva titluri am pomenit deja. Ultimul ar fi un album colectiv cu povesti inspirate din mitologia acestei parti a Europei, pe care le-am impartit sub forma de scenarii mai multor desenatori din tara si strainatate, de la care preiau concepte, schite, creionaje, orice contributie fiind binevenita.
    Apar nume noi: Cristian Pacurariu, desenator la Soleil, Victor Drujiniu, de curand adoptat de Dark Horse….Variante de titluri ar fi „Monstrii nostri”, „Monstrii de-acasa”, sau simplu „Monstri”…

    14.Ne puteti da o definitie pentru “banda desenata”?
    M.M.: „Banda desenata” poate fi ce vrea fiecare. Paraliteratura, desenatura, cinema de hartie…

    Pentru „autori” este ceea cea ce poate sa faca fiecare, este o arta narativa de demiurg wannabe.

    Pentru cititor-privitor este Spectacolul hartiei prin clipitul 4D intre desene, atipirea 5D intre pagini, unde spatiul gol hipnotic provoaca imaginatia 6D, visarea 7D, asa cum la cinema montajul regizoral de imagini atractive si obturarea intre fotogramele peliculei desfasurate la proiectie genereaza iluzia continuitatii narative si iluzia miscarii cinematografice.
    Este farmecul adictiv a lui VA URMA caseta cu caseta, pagina cu pagina…

    15. Cateva sfaturi pentru tinerii creatori de banda desenata…
    M.M.: Sa-nvete sa vorbeasca in desene. Si sa aiba ce spune! Sa fie umili pentru a fi z(m)ei!

    (mai multe in curand si pe HELION online)

    #4889 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    „Îmi plac benzile desenate“
    Mati Botezatu
    A facut grafica, afise, ilustratie, coperti de carte, scenografie si emisiuni TV. Din spirit practic, a ales proiectarea. Astazi, un raft lung cât ultimii 18 de ani, populat de albume, îi dezvaluie BD-filia

    Sunt spatii care te coplesesc. Au rafturi peste rafturi, carti peste carti, alte rafturi, cd-uri, dvd-uri, alte carti. Deloc dezordine, ba dimpotriva, armonie, eleganta. Printre ele, o chitara electrica si vocea lui Frank Zappa. Sunt oameni care te coplesesc. Au citit cartile, au ascultat muzica, au amenajat locurile în care picioarele vor sa se opreasca si timpul alearga. Mati Botezatu, architect matur, fost grafician, fost realizator al unui mare numar de emisiuni la TVR Iasi si autor de benzi desenate, este unul dintre cei putini. A început sa publice de la 14 ani, caci nu s-a putut împotrivii chemarii vizualului.
    Revista „Pif“, cea care a dat culoare multor copilarii si tinereti în perioada comunista, l-a familiarizat cu un produs nou – banda desenata. Pe scurt, BD. Placerea lecturii s-a ramificat si a nascut, dupa o perioada de exersare, satisfactia crearii unor productii proprii. Desi nu mai deseneaza (decât sporadic) din 1991, detine aproape 400 de albume de BD, aliniate pe singurul raft ce le suporta în siguranta greutatea. Cel mai apropiat de pardoseala.

    „Imago“
    Mati Botezatu nu e un consumator întâmplator de BD. Ani buni a facut grafica, afise, ilustratie si coperti de carte, scenografie. „În 1974 am realizat o expozitie de grafica (în Sala Pasilor Pierduti a Universitatii „Al.I.Cuza“). Se prefigura un lucru nou, plecat dintr-un fel de transpunere grafica a metodei reducerii la absurd – preluata din matematica. Rezultanta vizuala era o suma de aberatii, pornita din perceptia eronata a unor elemente spatiale, transpuse deliberat aiuristic pe suprafata 2D a hârtiei. Dar, trebuie sa recunosc, am perceput toata activitatea asta ca una pe plan secund, caci arhitectura nu îti lasa foarte mult timp liber. Benzi am publicat si înainte de ‘90 si nu doar în reviste pentru copii sau în almanahuri. Au aparut în programul de sala de la Teatrul National „Vasile Alecsandri“, sau incluse în afisele pe care le-am lucrat pentru spectacolele Teatrului „Luceafarul“. Timpul democratiei a adus cu sine o oarecare diminuare a atentiei fata de cultura si, implicit, o scadere a veniturilor artistilor, asa ca a ramas acolo unde activitatea este în mare miscare: proiectarea. Nu înainte de a face o încercare destul de ambitioasa: prima revista de BD din România de dupa ‘89, „Imago“. Editorialul introductiv, marca Luca Pitu, dadea indicii despre un produs, un mesaj, ceva mai mult decât un „bede“.
    „Imago“, în ciuda unor autori motivati si entuziasti, nu a avut noroc. Primul numar a ramas ultimul, pentru ca nu a avut difuzare. „A fost scoasa într-un tiraj foarte mare si trebuia raspândita. Dar editorul, revista „Convorbiri literare“, nu s-a ocupat îndeajuns si întreprinderea s-a autodizolvat“. Odata cu ea, autorul a devenit doar un cititor (exceptând câteva planse sporadice, alaturi de productia de scenarii BD – pastrata la sertar).

    Pentru consum
    „În anii de dinainte de ‘89, citeam reviste cu benzi desenate, în masura în care reuseam sa le gasesc. În Franta, banda desenata care solicita un anumit nivel de întelegere este denumita BD pentru adulti. Plansele publicate în reviste, integral sau în episoade, sunt reunite în albume. Un album cuprinde, în medie, 50 de planse (alb-negru sau color), însa se întâmpla uneori sa ajunga la 200. Atunci când un album face sa aiba urmare, seria formata (determinata de succesul la public) numara 10-20-30 si chiar mai multe tomuri. Nu de putine ori se practica reunire a acestora într-o „integrala“ – respectiv un superalbum colector. Prezentarea grafica si calitatea operatiunilor de legatorie fac aceste produse compatibile calitativ cu albumele de arta“.
    Începutul imensului raft a fost albumul cu numarul 1 pe care, surprinzator, nu l-a cumparat. În ‘90, francezii au adus carti la Bucuresti, cum se practica, sub forma unui fel de „ajutor“ dat imediat dupa Revolutie. S-a organizat distributia lor. A adunat câteva cupoane, oferite de un ziar, care îi dadeau dreptul sa îsi aleaga trei carti. Dintr-o biblioteca-gigant. Si una dintre ele a fost un album de BD. Pe al doilea l-a primit cadou – un album de exceptie, al carui scenarist era regizorul Federico Fellini – „si el mare pasionat al genului altfel numit povestire ilustrata secventiala, nu foarte îndepartat, prin unele mecanisme, de cinematografie.“
    Despre cum s-au înmultit albumele de banda desenata în biblioteca lui Mati, pot povesti prietenii. Cei care au calatorit în Franta si care trebuiau sa viziteze librariile în cautarea albumelor de pe lista de preferinte.
    „Vin destul de încarcati. Deja am 19 primite anul acesta. Le scriu ce doresc sa îmi aduca si ceea ce stiu ca pot sa gaseasca direct de pe rafturi. Acelea mai rare le primesc prin bunavointa bunului meu prieten MDG, care le comanda din vreme prin Internet si apoi le poarta pe aeroporturi, în valiza – renuntând sa-si aduca, în favoarea pasiunii mele, propriile carti, abandonate la Paris. O data pe an, când ajung în Franta, le aleg singur din librarii. De regula, ramân consecvent admiratiei pe care o am pentru autori ca Pratt (maestrul scenariului), Moebius (maestrul fanteziei si abilitatii grafice), Prado, Manara, Schuiten, Bilal, Comes, Makio, Maester, Gotlib, Mandrika, Caza (nu foarte multi, dar nici putini)“.

    Colectie
    Nu a ales piata româneasca dintr-un singur motiv: nu prea exista, desi pastreaza toate creatiile autorilor din tara. Ca dintr-o alta lume, librariile pariziene deprima vizitatorul cu o oferta serioasa, substantiala. Franta atribuie BD-ului statutul (pretios) de a noua arta. Exista aproximativ 200 de edituri care publica, în mod constant, o astfel de productie. Pretul unui album de BD, în ciuda aparentelor, nu e ridicat. Cele mai ieftine costa 9-10 euro, media fiind de 12-13 euro. În acelasi timp, exista o bursa a albumelor si un intens comert cu planse originale sau titluri în serie redusa. Si totusi 400 de albume înseamna, mai mult decât o investitie, coerenta. „Colectie“ suna nu doar cliseic, ci si departe de intentiile lui Mati. „Când iei produse de serie, nu te poti numi colectionar. Nici nu e asta esenta, le cumpar pentru ca îmi place sa le citesc, nu ca sa le expun. Sunt mai degraba consumator“. Dar „tezaurul“ sau de BD-uri ar putea depasi multe biblioteci anemice, deloc specializate.

    Festival, la Iasi
    În momentul de fata, banda desenata nu este cultivata si nu se gaseste pe primele locuri în lista preferintelor românilor, în timp ce, pe acest domeniu, francezii bat recorduri de vânzari. „Salonul International anual de BD, care va avea loc peste câteva luni la Constanta, prin stradania consecventa a d-lui Dodo Nita, animatorul asociatiei BD-fililor din România, încearca sa impuna si fenomenul atât de prezent în zonele traditionale în care este consacrat de peste 100 de ani si sa faca sa se miste lucrurile acestea si pe la noi. De altfel, banda desenata are o importanta componenta educativa. Exista manuale scolare prezentate sub forma de BD-uri si chiar Biblia din peste 1.000 de planse excelent desenate“.
    Din acest motiv, manifestarile de o amploare ceva mai larga, pot avea rasunet. Editia a XIX-a a Salonului International de BD va avea loc aproape sigur la Iasi, anul viitor. „Ne-am dori sa îi aducem pe Schuiten (grafician) si pe Peeters (scenarist), autorii albumelor din extraordinara serie „Les Cites Obscures“ („Orasele Obscure“). Una din idei este sa îl invitam si pe Umberto Eco, în masura în care vom reusi, pentru a tine o conferinta. El e un foarte bun cunoscator al fenomenului BD. Sper sa avem sprijinul Ateneului Tatarasi, institutie ce ar putea patrona Salonul, si al Centrului Cultural Francez“. Ca la orice salon de gen, din program nu vor lipsi expozitiile, filmele realizate dupa BD-uri celebre, concursurile pentru copiii talentati si alte manifestari ce vor sa aduca „a noua arta“, deloc lipsita de controverse, în atentia unui public nu îndeajuns de initiat, pentru „a prinde gustul“. Ca prim pas.
    Educarea o va face fiecare, odata „contaminat“ pentru ca simpla parcurgere nu e suficienta.
    „Aceasta ar fi si încarcatura de idei a cartii la care lucrez: „BD – Începe aventura!“: în afara de acel „Imi place“, care e pur personal si care, în general, dezvaluie admiratia catre produsele artistice, trebuie facut apel la identificarea, judecarea mijloacelor artistice de care
    s-au servit creatorii, precum si la întelegerea criteriilor estetice. Ca urmare, si nu lesne, se poate descoperi amprenta stilistica, aportul creativ, imensa încarcatura de fantezie în exercitiul transpunerii acestora cu maiestrie. Trebuie sa te conectezi la tot ce e în jurul fenomenului, la literatura, grafica, cinematografie“.

    http://ieseanul.gandul.info/saptamanal/imi-plac-benzile-desenate-2460318

    #4890 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    “Părintele” lui Spider-man, Stan Lee, are origini româneşti: “Tatăl meu nu mi-a vorbit niciodată despre România”
    Articol semnat de Andreea Ciocanel

    Americanul Stan Lee, cu origini romaneşti, e creatorul celebrelor personaje de benzi desenate Spider-man, Hulk şi X-Men şi prezentatorul emisiunii “Supereroii lui Stan Lee”, difuzată pe Discovery Channel, in fiecare marţi la ora 22.00. Stan ne-a mărturisit, într-un interviu realizat cu ajutorul celor de la Discovery, că, deşi tatăl lui a fost român, nu i-a vorbit niciodată despre România. În plus, el ne-a mai dezvăluit că a devenit scriitor de benzi desenate din întâmplare, nu că ar fi fost pasionat de ele, şi că în prezent lucrează la doi eroi noi.
    Libertatea: Unul dintre părinţii dumneavoastră era din România. Ce ştiţi despre ţara noastră? Vorbiţi limba română?
    Stan Lee: Nu, din păcate nu. N-am fost niciodată în România. Tatăl meu era din România, dar nu mi-a povestit niciodată despre ea şi n-am avut niciodată şansa să ajung acolo. El nu ne-a vorbit niciodată în română, aşa că nu ştiu această limbă.

    Care e povestea dumneavoastra? Cum aţi început să fiţi interesat de benzile desenate?
    Eu n-am fost un mare consumator de asemenea reviste în copilărie. Citeam doar cărţi obişnuite. Când m-am apucat să-mi caut de lucru, pe la 16 ani, am auzit că era un post liber într-o editură şi m-am prezentat. Nici măcar nu ştiam că era unul pentru reviste de benzi desenate, fiindcă acea companie edita şi publicaţii obişnuite. Însă eu aveam nevoie de o slujbă, aşa că am acceptat. A fost o întâmplare. Am continuat să lucrez acolo, fiindcă munca era foarte interesantă şi cu cât lucram mai mult la revistele de benzi desenate, cu atât îmi plăceau mai tare şi îmi dădeam seama că în acest format aş putea face nişte poveşti pline de imaginaţie, neobişnuite. A început să-mi placă foarte mult ceea ce făceam şi aşa am rămas să lucrez în domeniu.

    De unde vă inspiraţi pentru a vă crea eroii?
    E meseria mea să creez personaje şi să scriu poveşti, deci fac asta fiindcă asta trebuie să fac. Cred că sunt destul de norocos, deoarece nu mi se pare greu deloc. Mie îmi e chiar uşor să gândesc, să imaginez poveşti. Îmi place să fac asta, e distractiv şi e relativ uşor. Mă bucur că nu lucrez în cine ştie ce alt domeniu, aici în Los Angeles, pentru că la alte lucruri nu prea mă pricep. Dar scrisul poveştilor mi se pare distractiv. Nu ştiu. Poate că m-am născut cu talentul de a scrie poveşti, aşa cum alţii se nasc ca să cânte la instrumente muzicale sau să facă diverse alte chestii.

    Dintre toţi supereroii pe care i-aţi creat, care este preferatul dumneavoastră şi de ce?
    Îmi plac toţi foarte mult, dar dacă ar trebui totuşi să aleg unul singur, cred că aş spune Spider-man – Omul Păianjen.

    Spider-man, creat după o muscă

    Cum v-a venit ideea de a crea Omul Păianjen?
    Mai realizasem deja câţiva supereroi: The Fantastic Four şi Hulk. Dar căutam ceva nou, cu totul diferit, şi m-am gândit: “Ce aş putea face ca să fie altfel?!” Atunci am văzut o muscă mergând pe perete. Şi m-am gândit: “N-ar fi amuzant dacă un om ar putea să stea pe perete precum o muscă? Şi ce fel de om ar fi? Oare cum i-aş spune? Omul Muscă?”. Nu suna foarte dramatic. Omul Insectă? Nici asta nu suna prea bine. Aşa că am făcut o listă şi am ajuns la cuvântul “păianjen”. M-am gândit: “Hai să fac un personaj care să aibă aptitudinile unui păianjen, să poată să stea pe un perete, să se caţere pe perete şi chiar pe tavan”. Apoi am decis că ar fi distractiv dacă ar putea să şi lanseze fire, tot ca un păianjen, şi să sară de pe o clădire pe alta. Aşa a apărut Omul Păianjen.

    De ce nu avem mai multe femei supereroine?
    Sincer, motivul e că revistele de benzi desenate sunt citite mai ales de băieţi. Fetele nu răsfoiesc foarte multe reviste sau cărţi cu supereroi. Poate că din 50 de cititori, doi sau trei ar fi fete. Aşa încât noi trebuie să ne conformăm publicului pe care îl avem, iar băieţilor le place în special să citească despre bărbaţii care sunt supereroi şi au diverse superputeri, în timp ce pe fete vor doar să le admire în imagini, deci întotdeauna în poveste există şi fete drăguţe. Bărbaţii sunt de obicei eroii. Am încercat şi nişte reviste care prezentau fete. După ce Hulk a devenit un erou cunoscut, am scos o revistă cu o supereroină numită She-Hulk. Era foarte bună, la fel de bună ca şi Hulk. Dar n-a avut la fel de mulţi cititori, fiindcă eu cred că pe băieţi nu i-a interesat să citească despre o supereroină.

    În prezent, sunteţi prezentatorul emisiunii “Supereroii lui Stan Lee” de la Discovery Channel. Care a fost elementul care v-a surprins cel mai mult la aceşti “supereroi” până acum?
    Adevărul este că toate abilităţile acelor oameni prezentaţi în emisiune m-au surprins. Există unul, în mod deosebit, la care mă tot gândesc. Un tip care se putea scufunda de pe o platformă aflată la 10 metri înălţime, căzând doar în foarte puţină apă. Nu se rănea niciodată. Putea să facă asta toată ziua. Mie mi se pare că aşa ceva e imposibil, dar el reuşea de fiecare dată.

    Intenţionaţi să continuaţi seria “Supereroii lui Stan Lee”?
    Oh, categoric! Atât timp cât vom putea, până când o să rămânem în pană de supereroi. Din fericire, zilele acestea tocmai am descoperit unii noi.

    Toţi aceşti superoa-meni v-ar putea inspira pentru un nou erou? Şi la ce anume lucraţi acum?
    Nu am creat nici un erou inspirat de aceşti superoameni. Nu încă. La ce lucrez acum? Am o nouă companie, numită POW! Entertainment. Iar acum lucrăm la filme noi, programe TV noi şi jocuri video. Îmi place să scriu poveşti noi, am idei noi şi le vindem pe oriunde putem. Facem chiar şi nişte desene animate în Japonia. Avem un desen animat numit Heroman, iar acum lucrăm la un proiect în China, creăm un supererou chinez. Şi mai muncim la un alt proiect cu nişte indieni, cu care facem un supererou indian. Şi, desigur, lucrez la nişte supereroi americani noi. Încerc să mă menţin mereu ocupat, iar partea bună este că funcţionează. E ca şi cum m-aş juca, nu simt că muncesc cu adevărat. Mă consider un mare norocos, fiindcă lucrez cu nişte oameni foarte talentaţi. Totul e foarte plăcut şi distractiv, tot timpul!

    Cunoaşteţi vreun român? De pildă, în filmul “Captain America”, supererou pe care tot dv. l-aţi creat, unul dintre personaje este interpretat de un actor român, pe nume Sebastian Stan. Îl cunoaşteţi?
    Nu, nu îl cunosc. Când întâlnesc oameni, nu întreb niciodată ce pregătire au sau din ce ţară vin. Sunt doar nişte persoane care îmi plac şi cu care stau de vorbă. Pe cei mai mulţi dintre cei care au jucat în “Captain America” nici măcar nu i-am cunoscut. Cea mai mare parte a filmărilor a fost realizată în Anglia, iar eu n-am avut timp să mă duc acolo. Aşa încât îi aştept până se întorc aici, sau poate s-au întors deja, dar încă n-am aflat eu. Şi sper să îi văd pe câţiva dintre ei, când îmi voi face şi eu mica mea apariţie în film. Încă n-am luat legătura cu ei.

    Care este cel mai de preţ lucru al dumneavoastră?
    Cred că fiica şi soţia mea. Nu am chiar atât de multe lucruri. Nu sunt un colecţionar. Îmi place automobilul meu. Am o maşină drăguţă, o decapotabilă din 1995, la care n-am de gând să renunţ.

    Părinţii săi au ajuns ilegal în SUA

    Stan Lee, pe numele real Stanley Martin Lieber, s-a născut pe 28 decembrie 1922, în oraşul New York, SUA, în urma poveştii de iubire dintre doi imigranţi evrei, ajunşi ilegal în SUA, tatăl său fiind român.

    Are stea pe Walk of Fame

    Stan Lee, considerat o legendă în universul romanelor de benzi desenate publicate de Marvel Comics, a primit, la începutul acestui an, o stea pe celebrul bulevard al celebrităţilor, Walk of Fame din Los Angeles, SUA

    Iată şi alte personaje celebre

    Iron Man (Omul de Oţel), creat în anii ’60, e faimos pentru armura sa super-tehnologizată, pe care o foloseşte pentru a lupta împotriva răului.

    Uriaşul Hulk a debutat în benzile desenate în mai 1962 şi este un monstru verde, care are puteri incredibile ce cresc pe măsură ce acesta se enervează mai tare
    Cei patru fantastici au fost creaţi de Stan Lee şi Jack Kirby şi sunt patru eroi care dobândesc puteri impresionante în timpul unei călătorii în spaţiu

    X-men a debutat în benzile desenate în septembrie 1963 şi formează o echipă de mutanţi care îşi folosesc puterile pentru a ajuta omenirea
    LIBERTATEA.ro
    http://www.libertatea.ro/stire/exclusiv-parintele-lui-spider-man-stan-lee-are-origini-romanesti-tatal-meu-nu-mi-a-vorbit-niciodata-despre-romania-323733.html

    #4891 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Creatorul lui Spider-Man: “Există în condiţia umană nevoia de eroi”
    Alis Lupu

    Stan Lee, creatorul lui Spider-Man, Iron Man şi X-Men, povesteşte, într-un interviu pentru EVZ, despre personajele sale şi despre noua emisiune cu supereroi.

    Numit şi “The Man”, Stan Lee este atât autor de benzi desenate, cât şi actor, producător sau prezentator de televiziune. Alături de alţi artişti, el a creat eroi care au făcut istorie, cum ar fi Spider-Man, X-Men, Iron Man, Hulk şi cei Patru Fantastici.

    Mai nou, maestrul propune publicului emisiunea “Supereroii lui Stan Lee”, difuzată în România pe Discovery Channel, în fiecare marţi, de la ora 22.00.
    Într-un interviu pentru EVZ, realizat prin intermediul Discovery, Stan Lee a vorbit despre nevoia de eroi, dar şi despre noua sa producţie.

    EVZ: De ce avem nevoie de supereroi?
    Stan Lee: Nu ştiu sigur dacă am răspunsul la întrebarea ta. Dar ştiu că, de-a lungul istoriei, oamenii i-au admirat întotdeauna pe eroi şi pe supereroi. Încă de acum mulţi ani, începând cu legendele. La fel, în basme există personaje despre care scriem, pe care tinerii le pot admira, dorindu-şi să fie la fel ca ei. Există în condiţia umană nevoia de eroi, de oameni pe care să-i admirăm.

    Când aţi văzut prima dată ceva supra natural într-o persoană reală?
    Cred că prima dată am văzut un artist care avea o memorie incredibilă. Îi ruga pe cei din public să se ridice şi să-şi spună numele. Sute de oameni făceau chestia asta, iar el, după o oră, putea să-i arate pe fiecare cu degetul şi să spună cum se numesc. N-am înţeles niciodată… Nimeni nu înţelegea cum reuşea să-şi aducă aminte toate acele nume, aşa, pur şi simplu… Atunci a fost prima dată când m-a impresionat cineva de genul ăsta şi m-am gândit că, într-un fel, are ceva calităţi de supererou. Dar sigur, şi oamenii pe care îi văd în programul nostru mă uimesc. Îmi vine greu să cred că acei oameni pot face ceea ce fac. Şi întotdeauna sunt entuziasmat să găsesc alţi asemenea oameni.

    Cum îi găsiţi pe cei care apar în programul “Supereroii…”?
    Nu i-am găsit eu, ci Daniel Browning Smith, care străbate lumea ca să-i caute, iar eu păstrez legătura cu el. Sunt uimit că a găsit atât de mulţi oameni care au puteri cu adevărat fantastice. Unii dintre ei fac lucruri pe care nu m-aş fi gândit să le atribui unui supererou dintr-o poveste a mea. Dar ei fac asta în viaţa reală!

    Există şi participanţi care demonstrează abilităţi prea periculoase şi nu vreţi să-i filmaţi?
    Nu, nu cred… Cred că dacă găseam asemenea puteri, cu cât erau mai neobişnuite sau mai uluitoare, cu atât mai mult doream să le prezentăm. Vedeţi, niciunul dintre acei oameni nu e un personaj negativ, malefic. Din ce ştiu eu, nimeni nu a fost respins.

    Dintre toţi actorii, actriţele şi celebrităţile de la Hollywood, cine ar putea fi un supererou?
    Faza ciudată e că supereroii nu arată întotdeauna ca nişte supereroi. De pildă, Spider-Man e un tip cu aspect oarecare când e doar Peter Parker. Cred că orice actor bun poate să interpreteze un supererou. Nu există vreun look special, dacă stai să te gândeşti, fiindcă e cu totul altceva dacă discuţi despre un erou obişnuit din filmele western, să spunem.

    Cei mai mulţi eroi sunt înalţi şi puternici. Dar un supererou ar putea să arate oricum… Mie mi se pare că tocmai asta e partea grozavă cu supereroii. Fiecare arată altfel.

    O NOUĂ ETAPĂ

    Ce se pregăteşte: benzi desenate, în mişcare pe telefonul mobil

    Creatorul Lee povesteşte despre succesul benzilor desenate şi faima lui Iron Man de după realizarea filmului.

    De ce benzile desenate sunt încă pe placul atâtor oameni în epoca filmelor 3D şi a televiziunii HD?
    Cred că oamenilor o să le placă întotdeauna să citească, oricât de multe filme ar exista. E foarte plăcut să citeşti – şi poţi să faci asta oricând. Nu trebuie să te duci la cinema sau să speri că un anumit program va fi difuzat la TV, la o anumită oră. Poţi să citeşti o revistă cu benzi desenate oricând vrei. La un moment dat, vorbeam cu Spielberg şi mi-a spus: “Ştii, Stan, tu faci exact ce fac şi eu, doar că imaginile mele se mişcă”. Într-un fel, când citeşti, e ca şi când ai urmări un film, numai că nu vezi imaginile propriu-zise, ci le vezi în imaginaţia ta, nu pe ecran. Iar când citeşti o revistă de benzi desenate, vezi imaginile, dar ele nu se mişcă.
    La ora actuală, lucrăm la un nou gen de benzi desenate, pe care le veţi putea vedea pe ecran sau pe telefonul mobil, dar care chiar se vor mişca. Sunt aproape ca nişte benzi desenate animate şi se numesc “motion comics”. Mai mulţi oameni lucrează la aşa ceva. Dar cred că revista de benzi desenate în sine e o chestie pe care e atât de uşor să o iei cu tine, să o colecţionezi şi să o păstrezi… Nu ocupă mult loc şi poţi să reciteşti revistele astea oricând ai chef. Cred că întotdeauna vor exista reviste cu benzi desenate.

    Filmele şi jocurile video realizate pe baza acestor super-eroi cresc, de fapt, numărul celor care consumă benzi desenate?
    Cred că nimic nu i-ar putea îndepărta pe oameni de revistele de benzi desenate, dacă le place să citească aşa ceva. Singura problemă care ar putea să apară ar fi slaba lor calitate. Dacă cineva face un joc video bazat pe o revistă cu benzi desenate şi jocul video e prost, atunci oamenii ar putea decide că nu le place foarte tare acel personaj sau acea revistă de benzi desenate. Ar pune-o pe acelaşi plan cu jocul video. Dar cele mai multe lucruri realizate pe baza revistelor noastre de benzi desenate sunt foarte bune. Şi ne aduc consumatori noi. De pildă, filmele care au fost realizate până acum, cum ar fi Spider- Man, X-Men, Iron Man, au plăcut publicului. Şi fiindcă le-au plăcut, mulţi oameni au început după aceea să citească revistele de benzi desenate, deşi nu le mai citiseră până atunci. Dar au început să fie interesaţi de personaje, fiindcă le-au plăcut pe ecran şi atunci au vrut să afle mai multe despre ele.
    Deci, dacă filmele, jocurile video, programele TV sau orice alte lucruri de genul ăsta sunt făcute bine, cred că ajută revistele de benzi desenate. Dacă sunt făcute prost însă nu vor aduce niciun beneficiu.

    Care este filmul dumneavoastră preferat, creat după personajele dumneavoastră?
    Mi-au plăcut mai multe. Mi-au plăcut “X-Men”, “Spider- Man” şi “Iron Man”. Cred că astea au fost preferatele mele. “Iron Man” a fost o surpriză. Nimeni nu a crezut că va deveni atât de popular, fiindcă “Iron Man” nu fusese cea mai căutată revistă de benzi desenate. Nu ştiu din ce motiv, dar filmul chiar a fost un mare succes. Toată lumea bănuia că “Spider-Man” urma să devină un succes, fiindcă aceasta e cea mai căutată dintre revistele noastre de benzi desenate.

    Sigur, nici unul dintre aceste filme nu s-ar fi bucurat de succes dacă n-ar fi fost făcut bine. Am avut marele noroc de a lucra cu actori, regizori şi scenarişti buni, astfel încât filmele au fost foarte bune. Dar cred că astea trei au fost cele mai bune: “Spider-Man”, “X-Men” şi “Iron Man”.

    Întotdeauna mi se pare puţin nedrept, fiindcă cineva va lua premiul pentru Cel mai bun actor numai fiindcă a avut şansa de a juca într-un film foarte bun. Dacă filmul nu ar fi fost bun, nici actorul respectiv nu ar fi fost nominalizat. Oricum, asta e o altă poveste…

    DORINŢE

    “Norocul ar fi cea mai mare putere din lume”

    Dumneavoastră aveţi puteri supranaturale?
    Mă tem că nu am. Mi-aş dori să fi avut… De fapt, puterile mele parcă se împuţinează… Descopăr că, pe măsură ce îmbătrânesc, nu mai aud la fel de bine ca odinioară şi nici ochii mei nu mai văd atât de bine. Deci… mă tem că nu am niciun fel de puteri supraomeneşti. Sper că nimeni nu va fi prea dezamăgit din cauza asta (râde).

    Dacă aţi putea avea anumite superputeri, ce anume v-aţi dori?
    Poate că nu vă vine să credeţi, dar, dacă aş putea avea orice putere din lume sau orice abilitate, cred că aş vrea să am noroc. Dacă ai noroc, dacă eşti norocos, totul îţi merge bine. Un om norocos are tot ce îşi doreşte. Cred că norocul ar fi cea mai mare putere din lume.

    Sunteţi o persoană celebră în State. Aveţi admiratori, oameni care vă scriu mult, vă trimit scrisori?
    Încerc să răspund la cât de multe scrisori sau telefoane pot, din câte primesc. E foarte măgulitor. Îmi place foarte mult că se întâmplă aşa ceva. Când eram foarte tânăr, nu aş fi crezut că va veni şi ziua când voi avea fani adevăraţi. Uneori, încă îmi vine greu să cred aşa ceva. Dar e o chestie care îmi place mult şi de care sunt foarte mândru. Uneori, chiar îmi vine să mă ciupesc ca să mă conving că nu visez, ci totul se întâmplă în realitate.

    Aţi jucat mai multe roluri mici în filme precum “Spider-Man”, “Daredevil” etc. Vă place să jucaţi în filme?
    Da, îmi place actoria. Mi-aş dori să pot juca mai multe asemenea roluri mici. Aş vrea să am chiar un rol adevărat în câteva din aceste filme, dar nu am timp şi probabil că nici nu sunt suficient de bun ca actor. Când eram mai tânăr, chiar mi-am dorit o vreme să devin actor. M-am gândit că ar fi cel mai distractiv lucru cu putinţă – pur şi simplu să fii actor. Dar cred că de asta îmi place să fiu scriitor: e cel mai apropiat echivalent al meseriei de actor. Poţi să inventezi lucruri şi să le faci aşa cum vrei tu. Iată deci un răspuns lung pentru o întrebare simplă. Da, îmi place să joc acele roluri mici.

    ÎN PREGĂTIRE

    După ce “a gustat” succesul cu “Spider-Man”, Stan Lee lucrează la un roman grafic despre Romeo şi Julieta: o combinaţie între aventură şi poveste de dragoste

    Stan Lee vorbeşte despre musicalul care urmează să fie lansat cu Spider-Man, dar şi despre proiectul “Romeo şi Julieta: Războiul”.
    La ora actuală, în SUA, se lucrează la un musical cu Spider-Man şi ştiu că echipa respectivă are anumite probleme.
    Încă nu a avut loc premiera oficială. Au dat mai multe spectacole, dar mai au nişte probleme, motiv pentru care premiera oficială nu a avut loc. Iar eu încă n-am văzut spectacolul, dar sunt foarte nerăbdător să-l văd.

    În ce fel diferă Spider-Man din anii ’60 de cel din 2011? Cum a evoluat personajul?
    Principalul lucru care s-a întâmplat e că a mai înaintat în vârstă şi s-a căsătorit. Deşi, din când în când, apare o poveste în care nu e căsătorit sau chiar se gândeşte să divorţeze. Trebuie să apară mereu unghiuri noi de prezentare a poveştii. Dar e acelaşi Spider-Man, în sensul că este tot Peter Parker şi are o mătuşă foarte bătrână şi veşnic bolnavă, de care trebuie să aibă grijă. El încearcă să apere oraşul, luptând cu diverse pericole care se ivesc. E, de fapt, acelaşi personaj, cu diferenţa că există mai mulţi scriitori şi fiecare dintre cei care scriu un scenariu nou vine cu propriul stil diferit. Există deci diverse nuanţe, dar în principiu personajul rămâne acelaşi.

    În anii ’60-’70, când v-aţi desenat personajele şi v-aţi imaginat diverse tipuri de pericole, acelesituaţii aveau vreo legătură cu viaţa reală?Spider-Man sau alte personaje au luptat vreodată împotriva unor probleme politice reale?
    Spider-Man, nu. Dar cu ani în urmă, înainte să creăm Spider- Man, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, de multe ori aveam personaje negative care erau nazişti. Asta era… Altfel, am încercat întotdeauna să mă abţin să transform în personaje negative cine ştie ce ţări sau religii. Singurele personaje negative care există sunt extratereştri sau criminali de pe planeta noastră sau oameni care vor să preia controlul asupra lumii, aşa cum fac personajele negative din filmele cu James Bond. Dar încercăm să nu amestecăm deloc politica în poveştile noastre. Nu credem că e cazul să facem aşa ceva.

    Aş mai putea adăuga ceva, ca să ne lămurim, vreau să fie clar că nu eu am desenat acele benzi desenate. Eu am venit cu ideea acelor benzi şi am scris poveştile. Dar am lucrat întotdeauna cu artişti care au făcut desenele propriu-zise.

    Cine este scriitorul dv. preferat?
    Cred că Shakespeare. E cam dificil… După părerea mea, Shakespeare a fost un supraom. Nu pot să cred că a putut realmente cineva să scrie atât de multe lucruri minunate câte a scris el. Multe din versurile lui au intrat în limbajul nostru obişnuit, atât de multe expresii. Fiecare piesă scrisă de el a devenit un spectacol minunat pe scenă şi un film extraordinar. Cred că Shakespeare e de departe cel mai mare scriitor de limbă engleză. Nu am norocul de a şti să citesc şi în alte limbi. Dar cred că el e cel mai mare scriitor de limbă engleză.

    Cine e actorul dv. preferat?
    Nu prea am un actor preferat. Există mulţi actori buni. Cred că întrebările cele mai dificile din lume se referă la ceea ce preferi într-un anumit domeniu. Singura întrebare uşoară de genul ăsta e despre scriitori, fiindcă eu cred că Shakespeare e mult mai bun decât toţi ceilalţi (râde). Dar când vine vorba despre actori, sunt atâţia actori buni…

    Până şi actorii au motive de îngrijorare, fiindcă poţi să iei un actor bun şi să îi dai un rol într-un film prost – şi atunci nu mai pare un actor la fel de bun. O să vă dau un exemplu. Mai ţineţi minte filmul “High Noon”, cu Gary Cooper? Într-o zi, stăteam de vorbă cu actorul Gregory Peck. El a făcut multe filme bune, dar mi-a spus că avea un singur regret: i s-a oferit şi lui rolul din “High Noon”, pe care în final l-a jucat Gary Cooper, fiindcă Peck l-a refuzat. L-a refuzat fiindcă tocmai făcuse un western, “The Gunfighter”. Mi-a spus: “Nu aveam de unde să ştiu că «High Noon» urma să fie un succes atât de mare”. Toată viaţa a regretat că n-a jucat în filmul ăla.

    Ce încerc să spun este că, de multe ori, e nevoie de un film grozav ca să îţi dai seama că un anumit actor e foarte bun. Dacă îl pui să joace într-un film care nu e tocmai bun, n-o să pară nici el prea grozav.

    E adevărat că lucraţi la o versiune de benzi desenate reactualizate cu Romeo şi Julieta?
    Oh, Romeo şi Julieta. Da, lucrăm la ceea ce se numeşte un roman grafic şi îi plasăm pe Romeo şi Julieta într-un viitor îndepărtat. Titlul este “Romeo şi Julieta: Războiul” – şi va fi o combinaţie de aventură, acţiune şi poveste de dragoste. E aceeaşi idee, acelaşi concept ca în “Romeo şi Julieta” de Shakespeare, dar realizat ca o revistă de benzi desenate cu super- eroi. Asta e tot ce vă pot spune acum, dar chiar înainte să apucăm să terminăm cartea au apărut deja câteva companii din lumea filmului care sunt interesate să o transforme şi în film. Abia aştept să văd ce se va întâmpla.

    EVENIMENTUL ZILEI, azi, 24 februarie 2011

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/creatorul-lui-spider-man-exista-in-conditia-umana-nevoia-de-eroi-922219.html

    #4892 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    @Maxim wrote:

    http://upps-sajt.com/
    Intrerviu pentru Strip Pressing
    BALKANSKA PRAVILA:

    INTERVJU S MARIAN-OM MIRESCU-OM
    MAXIM U BEOGRADU

    Marian Mirescu, strip autor i profesor iz Krajove , jedan je od najagilnijih promotera stripa u Rumuniji. Aktivan u svim dešavanjima u stripu, izdavač, crtač, scenarista, pedagog, prošle je godine, zajedno sa crtačem Cristianom Pacurariuom osvojio Grand Prix na međunarodnom salonu stripa u Beogradu…

    http://upps-sajt.com/index.php?option=com_content&task=view&id=1153&Itemid=48

    O versiune in limba romana, din care lipsesc doar intrebarile, am oferit-o magazinului SF HELION si a aparut in prezenta editie online http://www.helionsf.ro/component/content/article/214-bd/395-povestiri-uimitoare.html

    Interviul, in integralitate, va fi postat aici… dupa o perioada de gratie 🙂
    Astazi am postat acolo si o ERATA pe care tocmai mi-a comunicat-o Dragan… Apropo, inca o data, iti multumesc, Dragan!

    #4893 Răspunde
    _Maxim
    Participant



    Djordje Djuka Jankovic already had a career in newspaper illustration before he embarked on his first comics work in 1937. He was present in Mika Miš (Mickey Mouse) magazine from issue 80, starting with the story ‘Tajna Abisinskih Gudura’. Besides a couple of independent stories, like ‘ Pop Cira i pop Spira’, Jankovic created two series for the magazine: the Tarzan-like ‘Dzungla Ved’ and the more comical ‘Maksim’. Another comic with a caricatural rendition by Jankovic was ‘Avanture Nestasnog Bobija’. Jankovic eventually began to focus more on picture book illustration. Djuka Jankovic emigrated to Italy in 1951, and from there to South Africa, where he died in 1974 under the name George Jacobi.

    http://lambiek.net/artists/j/jankovic_djordje-djuka.htm

    #4894 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Pe site-ul salonbd.ro, Alexandru Ciubotariu publica raspunsurile lui Sandu Florea, insotite de ilustratii din lucrarile acestuia, la intrebarile interviului destinat cartii “Istoria Benzii Desenate Romanesti”, elaborata impreuna cu Dodo Nita:

    1.Spuneti-ne cateva cuvinte despre dumneavoastra, despre studiile care le-ati urmat si cum v-au influentat cariera.
    Inca din timpul studiilor la Institutul de Arhitectura “Ion Mincu” din Bucuresti am debutat cu un serial BD “Nazdravaniile lui Pacala” in revista pentru copii Luminita, apoi in Cutezatorii si mai tarziu in toate publicatiile care publicau BD.
    2.De unde decizia de a face banda desenata? Cum a pornit acesta aventura?
    Din copilarie am dorit sa fac BD ca urmare a entuziasmului starnit de celebra revista franceza Valliant cu fabuloasele ei seriale care au captivat imaginatia multor generatii de copii.

    3.Doar banda desenata sau aveti/aveati si alte activitati artistice care va completeaza?
    Ca tanar student eram pasionat si de literatura SF…am inceput sa particip la cenaclurile studentesti (Solaris, H.G.Wells) incercandu-mi condeiul in acest gen literar. Totusi cariera mea de scriitor s-a dovedit scurta dar experienta castigata mi-a folosit mai tarziu la crearea unor scenarii BD.
    4.Ne puteti spune cateva proiecte care va sunt forte dragi, care v-au impresionat? Care este lucrarea cu care va mandriti cel mai tare?
    Albumul BD “In Lumea lui Harap Alb” adaptare dupa cunoscuta povestire a lui Ion Creanga care de altfel a fost premiat cu Premiul 1 la Festivalul International SF de la Stressa (Italia)
    5.Cum erau oamenii cu care lucrati (scenaristi, redactori, editori)? Care erau relatiile cu ei?
    In general am avut bune relatii cu editorii, scenaristii sau redactorii timpului. As putea remarca colaborarea fructuoasa cu scriitorul Radu Theodoru (o serie de BD istorice) si Niculae Franculescu (primele BD western de la noi)
    6.Urmariti miscarea(ce fac alti artisti) de la noi sau din afara? Aveti preferati? Care?
    Avem multi tineri talentati si as putea mentiona pe Ciubotariu, Drujiniu, Rizea, Popa, Barbu, Ivan, Loghin si altii. Artisti preferati din afara sunt prea multi ca sa-i mentionez. Prin colaborarea la marele edituri americane Marvel si DC am avut prilejul sa lucrez (prin Internet/FedEx) cu artisti din toate continentele, ultimii de pe lista fiind cei din Filipine care sunt extraordinar de talentati.

    7.Ne puteti descrie procesul creator? (de la primirea scenariului, sau de cele mai multe ori doar un text, pana la ce materiale folositi dar si surse de documentare). Scenaristul trimite artistului un scenariu (cu dialoguri finale si descrierea fiecarei casete in parte) sau doar un “plot” (o descriere sumara a actiunii si cateva dialoguri care doar sugereaza starea psihologica a personajelor). Unii artisti prefera plotul deoarece au o libertate mai mare de creatie unori chiar sugerand scriitorului o noua directie de actiune care sa fie mai percutanta vizual. Plansele se executa intai in creion pe o hartie speciala cu format standard furnizate de companie (impreuna cu documentarea necesara) si care asigura tiparirea tuturor titlurilor la acelasi format. Daca artistul nu executa tusul el insusi plansele sunt trimise la un “inker” un artist specializat in trasul in tus. Dupa aceia scanurile planselor trase in tus sunt trimise la un “colorist” care executa culoarea cu ajutorul computerului si care trimite apoi scanurile la un “letterist” care plaseaza textele si dialogurile finale tot cu ajutorul computerului dupa care totul se trimite electronic la tipografie.
    8. Aveti subiecte/teme favorite?
    Prefer povestirile fantastice, SF, care se pot transpune cu usurinta in imagini interesante. Nu e deloc intamplator ca BD-ul are atatia supereroi.

    9. Ne puteti spune de unde inspiratia si deprinderea de a spune o poveste in imagini?
    Nu as putea spune ca trebuie o deprindere …Gandirea in imagini este o stare naturala a lui homo sapiens incepand cu scenele de vanatoare din grotele neolitice , trecand apoi la picturile si hieroglifele Egiptului antic, pictura bisericeasca si teminand cu benzile desenate si cinematografia moderna. Abilitatea de a pune pe hartie gandirea in imagini este cu totul altceva…presupune talent, mult studiu si…multa munca!!
    10. Cum a fost prima data cand ati fost publicat? A fost diferit fata de o lucrare grafica propriu zisa? Capata o noua viata? Simteati ca multiplicarea o transforma?
    Debutul publicistic este intotdeauna un evenimet unic, de neuitat…Este ceva creat de tine care vede lumina tiparului si care poate fi vazut si de alte persoane….E greu de descris bucuria si sentimentul de implinire pe care il ai in acea clipa.

    11. Aveati sentimental ca faceati cu adevarat ceva deosebit, in sensul ca milioane de copii priveau doar benzile desenate?
    Nu as putea spune ca eram contient de acest fapt…Important era pentru mine procesul creativ care avea dificultatile lui mai ales la inceput de cariera. Ideea ca ceea ce creezi este pentru un public larg vine ceva mai tarziu cand te maturizezi ca artist.
    12. Ati reusit atat in Romania cat si in America in domeniul benzilor desenate. Ne puteti spune mai multe?
    Intotdeauna am privit benzile desenate ca o profesie nu ca un hobby… Daca faci benzi desenate ca un hobby alegi subiectele care iti plac, le tratezi cum crezi de cuviinta, in alte cuvinte nu dai socoteala nimanui si ca o consecinta nu totdeuna ceea ce creezi va vedea lumina tiparului…. dar ca profesionist trebuie sa te adaptezi la cerintele celor care te platesc, sa nu ai prea multe preferinte personale si sa produci lucrari de calitate la timpul cerut… daca esti pregatit sa faci toate acestea succesul este asigurat!
    13. Cu toate ca ati plecat din tara sunteti mereu o prezenta vie in lumea benzilor desenate romanesti, atat prin premiile anuale “trofeul Sandu Florea” cat si prin incercarea de resucitare a revistei “Carusel” unde ati promovat multi tineri. Spuneti-ne mai multe despre inseparabila legatura cu banda desenata romanesca.
    Avem multe tinere talente in tara…aceste talente au nevoie de o platforma de lansare care sa le cultive abilitatile si sa-i incurajeze sa se maturizeze intr-un gen de arta care este foarte dificila daca doresti sa produci lucrari de calitate… Sa speram ca in viitor o revista de specialitate sa apara si pe meleagurile noastre.
    14.Aveti proiecte de banda desenata nepublicate, lucrari care nu au vazut niciodata lumina tiparului?
    Am o trilogie intitulata “Garda” o serie SF-Fantasy in colaborare cu scriitorul american Michael Gallagher si cateva povestiri scurte fantastice.
    15. Ne puteti da o definitie proprie la “banda desenata”?
    “Banda desenata incepe unde cuvintele se opresc.”
    16.Cateva sfaturi pentru tinerii creatori de banda desenata…
    Cultivarea talentului prin studiu, perseverenta si…multa ,multa munca!

    Multumesc,
    Alexandru Ciubotariu, toamna 2010

    Se afla in pregatire si o monografie “Sandu Florea” ingrijita de Dodo Nita/

    #4895 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Acum avem, in fine, si Video-interviuri
    Vlad Forsea
    Laurentiu Butuc

    http://spreadingtheidea.com/

    #4896 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    interviu artLine.ro cu Xiu / Xiusha (Xenia Pamfil), autoare de benzi desenate – Galerie FOTO
    http://www.artline.ro/Interviu-artLine-ro-cu-Xiu–Xiusha–Xenia-Pamfil—autoare-de-benzi-desenate—Galerie-FOTO-27927-1-n.html

    Artista Xenia Pamfil este cunoscuta in lumea bd-ului autohton cu creatiile sale originale. La sfirsitul lunii ianuarie a avut o expozitie la Galeria Sain Ink din Capitala.

    artLine.ro: De ce folosesti acest pseudonim Xiu?

    Xiu (Xenia Pamfil): Pai, numele meu este specific rusesc si forma de alint este Xiusha, iar mai prescurtat: Xiu.

    artline.ro: Vorbeste-mi despre tine.

    Xiu (Xenia Pamfil): O sa vorbesc despre latura mea artistica pentru ca ma caracterizeaza cel mai mult. Desenez de cand eram mica, in special personaje, lucruri sau evenimente care mi se par amuzante. De-a lungul timpului am studiat artisti si ilustratori si am incercat sa-mi construiesc un stil propriu, un stil care sa bucure privitorul.
    Mi-a placut mereu sa spun ceva prin desenele mele de aceea m-am apropiat mai mult de banda desenata, iar
    in momentul de fata a devenit modalitatea cea mai draga mie de a ma exprima si de a comunica lumii sentimentele si ideile mele.

    artLine.ro: Cum ai descrie creatiile tale?

    Xiu (Xenia Pamfil): In primul rand amuzante si cu o nota de buna dispozitie. Asta incerc sa redau si sper ca si cei din jur sa simta veselia lucrarilor mele. Daca nu te fac intodeauna sa razi cu lacrimi macar, sper eu, iti induc o stare de buna dispozitie.

    artLine.ro: Cind ai inceput sa iubesti bd-urile?

    Xiu (Xenia Pamfil): A! De cand eram micuta. Aveam un vraf imens de Pif-uri ramase de cand era mama adolescenta. Erau in mai multe formate si cu mai multe personaje. Mai tarziu m-am abonat la o revista ruseasca, “Misha”, nu stiu daca a auzit cineva de ea. Era tot in genul revistei Pif, iar rusii o editau in limba franceza,pentru europeni, probabil. Dupa ce am intrat in industria jocurilor, am inceput sa studiez mai mult ce se gaseste pe net in legatura cu ilustratia si benzile desenate si am descoperit multi artisti dintre care preferatii mei sunt francezii.

    artLine.ro: Unde lucrezi?

    Xiu (Xenia Pamfil): Lucrez la Electronic Arts. In cadrul firmei fac cam tot ce tine de un grafician 2D, adica, concepte de personaje si environment, texturare, dar pasiunea mea raman benzile desenate.

    artLine.ro: Ce parere ai despre bd-ul romanesc contemporan?

    Xiu (Xenia Pamfil): Parerea mea e ca incepe sa se miste cate ceva si in domeniul benzii desenate. Asta nu poate decat sa ne bucure pe noi toti pasionatii de benzi desenate. Sper, insa, sa reusim sa ajungem cat mai repede la un nivel cat mai apropiat de cel din afara. Imi doresc asta de foarte mult timp 🙂 si poate incet, incet vom ajunge si noi acolo. Visul meu este sa am o cariera in acest domeniu, dar momentan la noi in tara nu este posibil si asta ma intristeaza cel mai mult. Poate ca prin eforturile si munca noastra de acum (noi, cei din micuta comunitate de BD-isti) ii vom ajuta macar pe viitorii artisti sa poata trai din asa ceva.

    artLine.ro: Ce ai vrea sa faci si crezi ca nu ai timp, resurse etc.?

    Xiu (Xenia Pamfil): Am multe idei de comics-uri si graphic novel-uri pe care vreau sa le materializez cumva, candva. Da, imi cam lipseste timpul, dar am ambitie si cine stie cu multa munca poate o sa reusesc sa
    public ceva.

    artLine.ro: Iubitorii de arta unde te pot (re)vedea?

    Xiu (Xenia Pamfil): Cel mai la indemana este blogul meu: xiusha.blogspot.com dar si in Revista Comics unde il gasiti pe Papoi si in “The Book of George” http://thebookofgeorge.com/

    #4897 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Adrian Barbu: “Eu, cu poveştile şi personajele mele, cu sufletul şi visele mele topite şi decantate în grafit, tuş şi culoare…”

    http://www.lumiparalele.ro/2011/11/07/adrian-barbu-%E2%80%9Ceu-cu-povestile-si-personajele-mele-cu-sufletul-si-visele-mele-topite-si-decantate-in-grafit-tus-si-culoare-%E2%80%9D/

    Viorel Pîrligras: Adrian, a trecut suficient timp ca emoţiile să se aşeze şi să ne poţi spune „la rece” câte ceva despre recenta ta participare la „Prizren, 9. Comics Festival, Kosovo”. Am citit jurnalul tău pe care interesaţii îl pot degusta aici http://graphite-illustrator.blogspot.com/2011/10/prizren-9-comics-festival-kosovo-jurnal.html şi, evident, aş dori să ştiu câteva lucruri în plus. Mai întâi, pentru că eşti singurul care ai străbătut o mare zonă din spaţiul ex-iugoslav/balcanic BD, şi la Leskovac, şi la Belgrad şi ai reuşit să cunoşti îndeaproape fenomenul BD de acolo. Nu te voi întreba despre raportul evoluţiei lor faţă de cel din România, pentru că, sunt convins, şi albanezii din bancuri ne bat la capitolul ăsta. Te voi întreba în schimb care este ponderea artei BD originale în spaţiul balcanic, într-o piaţă care „geme” de traduceri din italiană, franceză şi engleză?

    Adrian Barbu: Deloc surprinzător, aş spune eu, cel puţin o treime din ce se publică în spaţiul balcanic sunt producţii autohtone (ştii, cam ca şi regula care obligă posturile de radio de la noi să difuzeze un procent minim obligatoriu de muzică românească). Marele merit al importurilor a fost, acum 35-40 de ani, de a trezi şi de a menţine interesul publicului pentru BD, de a „pregăti piaţa” şi, nu în ultimul rând, de a provoca apariţia autorilor locali. Unii dintre ei se apropie de 60 de ani şi au în spate 40 de ani de activitate în domeniu şi au devenit adevărate legende vii. Succesul lor, emulaţia, şcolile sau atelierele în care reuşesc să atragă tineri asigură următoarea generaţie de desenatori şi scenarişti.

    Pe de altă parte, existând un public stabil, ba chiar în creştere numerică, editurile nu se tem de riscurile publicării de reviste şi albume. Oferta editorială e completă: de la albume de autor al căror nivel calitativ nu e cu nimic mai prejos celui franco-belgian, la reviste alb-negru, tipărite pe hârtie de ziar, care prezintă la egalitate importuri şi producţie autohtonă. Cea mai notorie dintre acestea, Stripoteka, se apropie de numărul 2.000.

    V.P.: Care este statutul artistului BD în Balcani? Poate el trăi din această activitate sau este un semi-profesionist care îşi mai rotunjeşte bugetul pe lângă o meserie de bază ce nu are tangenţă cu BD-ul?

    A.B.: Să ştii că la capitolul ăsta mai avem mult până să ne merităm integrarea în Balcani… La festivalul din Leskovac am întâlnit cel puţin 40 de profesionişti între 20 şi 55 de ani. Desenatori care câştigă exclusiv din BD, pe piaţa balcanică şi pe cea internaţională, adică. Cu cel puţin zece festivaluri BD pe an în spaţiul balcanic, activitatea în domeniu e mai mult decât impresionantă. Pentru unul ca mine a fost de-a dreptul frustrant să văd atâta interes şi dedicaţie. Evident, sunt destui printre ei care au o altă profesie, dar numărul celor care au reuşit o carieră în BD nu e deloc neglijabil.

    Bun, în situaţia în care nici în Balcani nu se câştigă foarte mult din BD (decent, totuşi), există la ora asta cel puţin 50 de desenatori sârbi, croaţi, macedonieni, albanezi şi bulgari care lucrează pentru edituri occidentale – Dargaud, Dupuis, Casterman, Soleil, Delcourt. Niciunul dintre ei nu refuză însă colaborarea cu editurile locale, participarea la evenimente balcanice sau ocazia de a instrui tineri. Poţi să-i spui patriotism, poţi să-i spui cum vrei, cert e că se întâmplă – firesc, fără ostentaţie, discret şi foarte eficient. Şi, pe lângă asta, atunci când un Igor Kordej (care ne-a făcut – glumesc, dar glumesc amar – onoarea de a transpune Legendele ţării lui Vam de Vladimir Colin într-o serie BD de mare succes şi ruşinea de a o fi făcut înaintea şi în locul unui artist român) sau un Zoran Janjetov (desemnat de Moebius pentru a continua, în colaborare cu Alejandro Jodorowski seria L’Incal) apar la un festival BD balcanic, entuziasmul cu care sunt primiţi n-are echivalent decât în modestia cu care răspund întrebărilor sau în seriozitatea cu care dau sfaturi şi comentarii copiilor de 8-10 ani care le prezintă încercările lor BD. Ce să-ţi mai spun? Altă atmosferă, altă lume, altă planetă…

    V.P.: Ce persoane sau artişti interesanţi ai cunoscut acolo?

    A.B.: Spre regretul meu, pe Kordej şi Janjetov nu i-am întâlnit personal. Nu încă. Însă din cei mulţi pe care i-aş putea menţiona mă opresc la câţiva – reprezentativi atât pentru toţi ceilalţi, cât şi pentru fenomenul BD balcanic în sine.

    Drazen Kovacevic, desenator: lucrează de 13 ani pentru edituri din Franţa, Belgia şi Serbia. Talentat, eficient şi modest. Extraordinar de bun în toate tehnicile manuale.
    Srdjan Nikolic Peka: la fel, munceşte pentru Franţa şi Serbia. Foarte comunicativ şi vesel, are doi copii care, amândoi, participă cu creaţii proprii la concursuri BD.
    Milorad Vicanovic, Bulgaria: foarte cunoscut în Balcani, câştigător al mai multor premii internaţionale, lucrează pentru Franţa.
    Marko Stojanovic, Serbia: profesor de limba engleză, organizator şi animator al mai multor festivaluri din Serbia, scenarist al seriei de succes Vekovnici (System comics, Belgrad, cinci albume).

    Şi mai sunt, din Macedonia, Muntenegru, Kosovo…. Ce să-ţi mai spun? Dacă aş sta să scriu despre fiecare artist pe care l-am întâlnit acolo doar cât am scris despre cei pe care i-am prezentat, ar ieşi o carte, nu un interviu…

    V.P.: Poate n-ar fi rea o carte despre ei, ar vedea şi lumea BD românească cu ce se mănâncă arta aceasta la vecinii noştri. Eşti deja… să nu zic o celebritate, dar un nume cunoscut şi apreciat în acea zonă. Care sunt beneficiile tale personale în urma relaţionării cu mişcarea BD de acolo? (Lucrurile se limitează la atât, sau ţi s-au făcut oferte – să faci parte din jurii, să susţii cursuri BD pentru tineri, să publici acolo sau să prezinţi o personală pe simeze?)

    A.B.: După invitaţia la festivalul din Leskovac în 2010 am început o colaborare cu Marko. În joacă şi de amuzament, dar rezultatul (patru pagini BD) a câştigat anul acesta un premiu la Festivalul internaţional BD de la Belgrad şi a atras atenţia unui agent care vânează talente pentru mai multe edituri franceze. În acest moment suntem, Marko şi cu mine, în faza de evaluare. Nu mă hazardez să fac pronosticuri; vom vedea dacă şi ce iese.

    De expus am tot expus (pe urmele lui Marian Mirescu), am fost invitat să fac parte din jurii (tot în urma lui Marian), să vorbesc despre banda desenată românească (deşi Dodo Niţă o făcuse deja, cu un an mai devreme şi cu câţiva ani-lumină mai exhaustiv decât mine), să conduc ateliere BD (într-o ţară plină de desenatori excepţionali, închipuie-ţi!), iar două reviste de profil, vechime şi notorietate mi-au publicat pagini BD pe care nu mai speram să le văd tipărite în România.

    Cu toate astea, zic că premiul cel mare rămâne faptul că mi s-a oferit experienţa balcanică. Mă simt oarecum ruşinat: ani de-a rândul am privit spre Europa de Vest şi spre America, convins că privitul peste gardul vecinilor e pierdere de vreme. La urma urmei, ce-aş vedea la ei şi să n-avem noi, îi răspundeam lui Marian Mirescu la îndemnurile de a merge să văd balcanici. Dacă vreau să văd balcanici, mă uit pe fereastră şi gata… Ei bine, nici vorbă. Sunt cu mult înaintea noastră în ceea ce priveşte benzile desenate. Şi nu e atât meritul lor cât vina noastră.

    V.P.: Ai luat un premiu în State, ai fost la Los Angeles, benzile ţi-au fost publicate în revistele americane. Din punctul meu de vedere, eşti un artist prea mare pentru mica Românie BD. Toate aceste aprecieri din lumea adevărată BD ţi-au adus avantaje în ţară? Ţi s-au propus contracte, ai fost solicitat în proiecte editoriale BD? Avem un „specialist” care afirmă public că în România apar peste 100 de albume şi publicaţii BD. Ţi-ai găsit un loc printre toate acestea?

    A.B.: Cu regret, nu. Sau, cu optimism, nu încă. Dimpotrivă, toate încercările mele de a-mi prezenta proiectele s-au lovit de refuzul mai multor edituri. Nu foarte multe, că de la o vreme m-am săturat de şuturi şi am renunţat. Prin 2006 am bombardat ICRul cu e-mailuri săptămânale pe tema asta, timp de vreo patru luni; speram să cedeze nervos careva de pe-acolo şi să răspundă, fie şi cu un refuz – ar fi fost măcar un semn c-au observat că exist. Îţi dai seama c-a fost degeaba.

    Pe undeva au şi editorii dreptate: nu-i poţi acuza de laşitate când îţi spun că ceea ce le arăţi tu, deşi frumos (sau, mai rău: “interesant” – urâtă vorbă, şi devalorizată prin abuz) n-are şanse de succes la public şi, ca atare, ei nu-şi pot asuma riscul de a arunca pe piaţă un produs nevandabil etc. etc. Aşa o fi, poate nu e vremea potrivită pentru entuziasm naiv şi riscuri prosteşti. Să nu uităm de naufragiile unor proiecte numite Carusel, Quadrat, Dino, Universul copiilor, SuperEroi şi altele. Pe de altă parte, după cum grăieşte şi specialistul de care zici, în România se publică (şi se bate toba despre) relativ multe produse BD cu adevărat nevândute şi nevandabile. N-o spun eu, ci librarii pe care i-am întrebat cine cumpără aşa ceva. Nimeni. Şi atunci mă întreb cu nedumerire şi mă mir cu surprindere (scuze, dar nu mă pot abţine; contextul o cere) de ce se investesc sume – probabil – mari într-un album (nu discut acum calitate, conţinut şi alte aspecte: gusturile sunt individuale şi dacă ceva nu-mi place mie, nu înseamnă că n-ar putea plăcea altcuiva) care nu se vinde, în timp ce o mulţime de desenatori români sunt întrebaţi mereu de publicul de toate vârstele, de pe la noi şi de aiurea, “când scoateţi albumul, că vreau să-l cumpăr?” …Albume care, după cum se-arată situaţia, vor rămâne nepublicate mult şi bine, deoarece editorii nu-şi asumă riscul etc. etc. Poftim de mai înţelege ceva!

    Nu vreau să las impresia c-aş fi invidios pe succesul altora, pentru că nu sunt. În primul rând nu se poate vorbi despre succese în domeniul ăsta. În ultimii 20 de ani n-am văzut un succes BD în România, şi adevărul e că m-aş bucura să-l văd, indiferent al cui ar fi. L-aş saluta ca pe un semn de revenire la normalitate. Pe de altă parte, suntem atât de puţini încât, dacă am fi de o mie de ori pe-atât, tot nu s-ar putea spune că suntem prea mulţi; invidia chiar nu-şi are locul în starea asta de extremă rarefiere. Şi, în al treilea rând, mi-am găsit succesul în felul care mi se potriveşte. Lucrez (comics şi motion-comics) pentru o companie americană, ilustrez cărţi pentru trei edituri româneşti, fac turnee europene cu ateliere BD în cadrul unei caravane francofone, am grupuri de tineri şi de copii cu care derulez ateliere şi proiecte de lectură, BD şi ilustraţie de carte, un club BD în Cluj şi o posibilă colaborare în Franţa… Deci nu mă pot plânge de nebăgare-n seamă. Dar trebuie să recunosc (o fi o chestiune de orgoliu) că un succes prost plătit în România mi-ar plăcea mult mai mult decât unul bine plătit în SUA, şi că mă râcâie faptul că, în vreme ce “ăilalţi” mă solicită şi felicită, “ai mei” nu par să-mi fi remarcat existenţa. În fine, gata cu melodrama. Sau, ardeleneşte, “la tăţi ni-i greu”, nu ne-om plânge tocmai noi, BDiştii. Cel puţin nu ni se interzice să desenăm, deci e bine şi-aşa rău….

    V.P.: Se ştie că un artist fără operă nu există în spaţiul cultural, indiferent de potenţialul său artistic. E valabil şi în BD, deşi, sincer, eu m-aş feri să trec la dosar sub titulatura de „operă” toate desenele răspândite prin publicaţii sau fanzine. Eu vorbesc despre acea bandă desenată care spune o poveste solidă, care impune un personaj original sau care prezintă un spectacol grafic. Ai vreun proiect în acest sens? Pe când un album BD adevărat semnat Adrian Barbu?

    A.B.: Despre proiectele mele, numai de bine, cum zice şi vorba din popor despre morţi. Hai că nu vreau să fiu macabru, mai ales că ştii şi tu cum arată problema: proiectele personale sunt întotdeauna puse în aşteptare, pentru că cele plătite au întâietate. De aproape douăzeci de ani îmi spun că într-o zi o să fiu destul de bine plătit încât să le pot finanţa singur publicarea, că o să am cândva destul timp să lucrez şi la ele, şi uite-aşa. Şmecheria e să încerci să nu mori de bătrâneţe înainte să vină vremea aia favorabilă. Până atunci, ambiţia mea de a crea o serie de albume BD după legende şi basme tradiţionale româneşti, o tentativă de a le recupera şi a le aduce în faţa publicului într-o prezentare care să placă vârstnicilor şi să-i încânte pe tineri rămâne în hibernare, stază, comă sau cum vrei să-i zici; o simplă ambiţie. Şi, presupunând că o să-mi văd cândva ambiţia realizată, e foarte posibil ca rezultatul ei să nu mai prezinte interes decât pentru mine şi atât. Mă tem că sunt deja prea “clasic” pentru gusturile unui public prea tânăr şi prea Cartoon Network şi că, până să-mi găsesc eu timpul necesar, distanţa dintre stilul meu de lucru şi preferinţele publicului va deveni o adevărată prăpastie. Şi uite-aşa am ajuns la dilema oricărui autor BD: după ani de aşteptare şi frustrare, pe când voi putea eu desena ce vreau şi cum îmi place, fără să dau socoteală nimănui, eu cu poveştile şi personajele mele, cu sufletul şi visele mele topite şi decantate în grafit, tuş şi culoare, mesajul întregii mele vieţi, întreaga mea experienţă adunată într-o operă unică… cui naiba o să-i mai pese? Chiar, uite, asta nu se întreabă nimeni, preocupaţi cum suntem cu toţii dacă banda desenată mai are autori şi editori: da’ public, public mai are?

Vizualizare 15 articole - 1 la 15 (din 48 în total)
Răspunde la: Interviuri luate si date
Informația ta: